INVITAȚIE

Ceremonii reșițene. As.univ.dr. Paul-Gabriel SANDU
Povestea Darului. Dar din Dar se face Rai.

Fideli scopului propus, acela de a reduce distanța dintre cetățenii urbei și oamenii ce pot genera expresie artistică în toate formele sale, Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporan, vă propune o serie de conferințe- eveniment CEREMONII REȘIȚENE, întâlniri nonformale cu personalități marcante ale lumii academice, artistice, spirituale, ale locului- și nu numai- în discuții deschise, generatoare de gânduri– fie ele vechi și consacrate, fie mereu noi nediscutate. Prima din șirul de conferințe propuse se va desfășura sâmbătă, 23 decembrie 2023, ora 11:00, în Sala de Conferințe a Muzeului Banatului Montan. Tânărul reșițean, as. univ. dr. Paul Gabriel SANDU de la Universitatea București vine acasă de sărbători și va împărtăși cu cei prezenți POVESTEA DARULUI. Scurtă istorie culturală și socială, paradoxul și promisiunea Darulu, Iertarea, lumea ca Dar și Darul ca îmbrățișare a lumii, Darul ca formă de a iubi lumea în persoana celui căruia îi facem Darul.
Întâlnirii cu remarcabilul universitar Paul Gabriel SANDU, scriitor și poet, născut la Reșita în 1986, absolvent al Liceului ,,Traian VUIA” , cu studii de filosofie la Universtatea din București, la Universitatea Eberhard-Karl din Tübingen și la Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg, cu un doctorat obținut în 2018 la aceeași prestigioasă Instituție, îi vom adăuga și o dimensiune caritabilă din dorința de a duce mai departe un proiect de suflet: DAR DIN DAR SE FACE RAI,ed. a VIII-a (edițiile din 2020 și 2021 au fost anulate de pandemia de Covid).
CRĂCIUNUL, sărbătoare emoţională şi emoţionantă, ne invită să redescoperim, an de an, lumina din noi, să o împărtășim cu familia și prietenii noștri. Toți trecem, mai devreme sau mai târziu, prin perioade dificile în viață. Fie că pierdem o ființă dragă, fie că trecem prin situații de criză, suntem greu încercați, ne însingurăm, devenim triști. Un zâmbet şi o mână întinsă, o îmbrăţişare caldă, un gest de solidaritate pot să șteargă din lacrimi, să aducă lumină în ochi și suflete şi dovada că fiecare dintre noi contăm pentru ceilalți, că nu suntem singuri. Anii trecuți daruri din suflet pentru suflet au adus mângâiere, un licăr de lumină în ochi plânşi. Spuneți-ne, dacă stiți, persoane însingurate de Crăciun. Sau bolnave, sau triste. Vom încerca să le alungăm din tristețe, fiindu-le alături. Pentru că nimeni, dar nimeni nu ar trebui să fie singur de CRĂCIUN. Veniți la eveniment și donați. DAR DIN DAR, cu ajutorul D-vs, SE VA FACE RAI, DĂRUIND SPERANȚĂ! (Camelia DUCA)
Recital muzical: Liceul de Arte ,,Sabin PĂUȚA”, Reșița
prof. Diana SILAGHI, violoncel
prof. Madalina-Sonia STĂNESCU, pian
Ian DINUȚ, violoncel
George-Angelo și Melia-Antonia CHARALAMBOUS, pian.


Eveniment organizat de METARSIS în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan și Consiliul Județean Caraș-Severin. Parteneri cultural: Rotary Club, Interact și Rotary Community Corps Reșița

MESAJ DIN INIMĂ

Granița dintre ani ne oferă prilejul – ba chiar ne obligă – să ne facem un sincer bilanț. Cum spune poetul: câteva momente când am…câteva momente când nu am…

Un bilanț personal e mai simplu. Cum este unul care trebuie să privească o familie, o colectivitate? Dar cel care se referă la Uniunea noastră, cea a Ziariștilor Profesioniști?

Am îndrăzneala să afirm, cu convingere: ascendență, coerență, creștere, unitate! Acesta a fost anul 2023.

În 2024, ne dorim să continuăm cu dăruire, cu convingere!

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România suntem noi, toți!

LA MULȚI ANI, PRIETENI! 

Sorin Stanciu

Bucuria sărbătorilor de iarnă

Adriana Trif Vințan

Și la Palatul Copiilor Structura Hațeg – după cum ne relata prof. Adriana Trif Vințan (foto), coordonatorul Structurii Hațeg a Palatului Copiilor Deva – s-au făcut pregătiri intense pentru Sărbătorile de Crăciun.

Prima a fost serbarea organizată de cercul de muzică vocal-instrumentală cu grupele de la Hațeg. A urmat cea a elevilor de la dans clasic, șirul serbărilor încheindu-se cu câteva grupe care își desfășoară activitatea la Simeria.
Avem copii fericiți, pentru că au putut arăta tuturor cu câtă dragoste, pasiune și dăruire fac ceea ce le place.
Mulțumim pe această cale doamnei director Badea Rodica de la Liceul Teoretic „I.C.Brătianu” Hațeg, doamnelor director Cernescu Mărioara și Baciu Camelia – director adjunct de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria pentru că au fost deschise la colaborare și ne-au pus la dispoziție sălile, pentru serbările de iarnă.
Am avut colaborări cu Casa de Cultură și Primăria din Hațeg cu care am organizat împreună diverse activități culturale.
Unul din recentele evenimente a fost desfășurat în curtea Clubului din Hațeg cu un aranjament de toamnă și ultimele raze oferite de soare sub denumirea de ,,Bucuriile toamnei”. Următorul a fost la Primăria Hațeg, într-un decor și o atmosferă festivă, sărbătorind astfel Ziua Națională a României.
Vor urma în aceste zile alte colindele tradiționale, la care vor lua parte multe coruri sau grupuri vocale, aducând prin glasurile lor cristaline, bucuria nașterii pruncului Sfânt în sufletele tuturor hațeganilor.
Cam așa e pe la noi, muncim alături de elevii noștri și tot împreună cu ei ne bucurăm de fiecare succes pe care îl au. Cred că această bucurie, doar cadrele didactice o simt și, rămân la ideea că profesoratul nu este o meserie, este o dedicare și nu i se potrivește oricui.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR