• UZPR

Ion memoriam Gheorghe Rancu-Bodrog (02.04.1946-19.10.2023).

Contingentul de dascăli pe care Liceul Pedagogic din Arad i-a pregătit pentru școlile românești, sub conducerea distinsului director dr. Vasile Popeangă se subțiază. Au fost generații de învățători, învățați cu pasiunea pentru cunoaștere și cu devotamentul pentru elevi. Elevii pedagogiști au venit din sate spre a se reîntoarce să-i învețe pe copiii țăranilor cu buna cuviință, să deprindă citirea, scrierea și socotelile, să devină „domni” și să alcătuiască noua intelectualitate românească. Școlile primare românești din ținuturile Arad, Timiș și Caraș au devenit „mici cetăți de virtute”, luminate de „flacăra țichindeliană”, servite de învățători crescuți sub supravegherea unor distinse puteri didactice, purtând numele Popeangă, Roșuț, Găvănescu, Popa, Crispai, Ivașcu, Crep, Emandi, Pârvu, Pascu, Sfârâilă, Marcu și alți câțiva profesori.

Între aceștia a fost și GHEORGHE RANCU, venit din satul Bodrog, prin anii 1960, cel risipit de inundațiile Mureșului. Am fost colegi în ani diferiți. Fabrica de învățători, prin profesorii pomeniți, ne-a învățat să iubim părinții, să respectăm munca, să prețuim copiii, să iubim țara, satul natal și/ sau adoptat, să adorăm credința, dar mai ales „să ardem” pentru viitorul copiilor. Deși învățători, mulți colegi au convertit diploma de învățători în diplomă de licență, deși au învățătorit în continuare, sădind educație în sufletele micilor aspiranți la gloria înțelepciunii. Mi-i amintesc pe Ghiță, devenit istoric, Romică, devenit filozof, Doru, devenit doctor în istorie, Doru’s, doctor în istorie, Ioan, doctor academician, Mitruț, devenit profesor de muzică, dr. Chimu, devenit biolog universitar, Licu, Nelu, Alina, Gabi, Ileana, Carolina, Elena Sorina și alții care au onorat cariera didactică. Mulți scriu și luminează trecutul. Ghiță a rămas învățător în satul Șopotu Vechi, deși a fost solicitat să se orășenizeze.

GHEORGHE RANCU s-a transformat în amintire. Iar amintirile recuperează faptele înălțătoare ale prietenului, omului, soțului, părintelui și bunicului, dar și ale intelectualului, dascăl devotat științei, culturii, școlii și copiilor. A pornit din Bodrogul Vechi și s-a oprit, orizontal, în pământul din Șopotu Vechi din Țara Almăjului. În satul acela, așezat pe colinele almăjane, în apropierea Bozovici-ului, s-a ocupat de creșterea și educația generațiilor de copiii, care îi poartă o vie și respectuoasă imagine. A pus satul său, Șopotu Vechi (ce coincidență, de la Bodrogu Vechi la Șopotu Vechi!!!) pe harta culturală a țării, scriind despre localitate, biserică, elaborând publicația de cultură rurală și istorie grănicerească cu titlul Almăjul. Acea oază de spiritualitate românească, păstrându-și numele de ”țară”, a căpătat dimensiune culturală, grație unor prieteni adunați, cu nume de Panduri, în jurul istoricului Ghiță Rancu. Tot ceea ce trecea dincolo de granițele obișnuinței și atingea excepționalitatea a devenit subiect de scriere pentru acești urmași ai grănicerilor almăjani. Preoți, generali, ofițeri, dascăli, economiști, istorici au devenit personaje în articole din revistă lui Rancu (și cărțile sale), apărută prin grija sa chiar în satul acela, cu acces pe un drum pietruit și prăfuit, dar poleit cu spirit cultural și cu aura unui OM devenit „șopotean”. De aici și-a îndreptat interesul către românii din Serbia, din Uzdin și Vârșeț, citindu-le istoria împreună cu Groza Dela Codru ori Vasile Barbu.

Acest dascăl ales, purtând raglan și pălărie neagră, totdeauna cu o ținută eleganță, alcătuită din costum, cămașă albă și cravată în culori discrete, avea gândul și privirea întoarsă spre copilăria din satul său natal, Bodrogu Vechi, de lângă Pecica. Și-a adăugat la nume, ca semn nativ, Bodrog, semnând Gheorghe RANCU-BODROG. Apoi, devine, ca fiu al satului, alături de alți bodrogani – mi-o amintesc pe profesoara Delia CHEVEREȘAN – organizator al Zilelor Bodrogului, un fel de întâlnire a Fiilor satului, cu intenția de a revigora ruinele unui sat înghițit de ape și strămutat pe celălalt mal al Mureșului. Prin grija acestor fii, a lui Ghiță, Bodrogu Vechi a renăscut pe harta județului Arad.

De ieri, Ghiță a intrat în amintire. Amintirea sa va crește în intensitate, răsfoindu-i cărțile scrise, rememorând întâlnirile cu intelectualii arădeni la sesiunile de comunicări ori la neprețuitele vizite la celebrul Muzeu etnografic din propria casă în Șopotu Vechi, unde – alături de soția Elena, de iubiții săi copiii, deveniți intelectuali cu doctorate, și nepoții – te întâmpina cu zâmbet și bucurie. Astăzi, Ghiță cel care a luminat imaginea a două sate – cel natal așezat pe marginea unei ape nemiloase și cel adoptat, de la liziera dealurilor almăjane -, azi Domnul Profesor, Domnul Învățător, poate heiniza la câte ar mai fi dorit să facă pe acest pământ pentru oameni, pentru familie, pentru nepoți și pentru spiritualitatea românească.

//„N-a știi lumea că m-am dus/ Numai m-or vedea că-s dus/

Sus e cerul, largă-i lumea/ Bine c-a-nfrunzit pădurea/

Hai, hai, haidi, dihai, dihai/ Pe sub flori mă legănai…//

Ghiță Rancu – Bodrog – odihnă în pacea divină și veșnică pomenire pământească. Om frumos, harnic și iscoditor!

Prof. univ. dr. Anton ILICA, Arad