„Există oameni risipitori din fire, veșnic călători, ce strălucesc fulgerător în fiecare loc în care se opresc. Vera Lungu face parte dintre ei. Plecată din România la începutul anilor ’70, a știut să-i cucerească, prin talentul, farmecul și pofta ei de viață, pe toți cei care au găzduit-o. Nemții i-au acordat burse literare, englezii s-au bucurat să-i traducă și să-i publice poemele scrise în România, francezii, fascinați de desenele și picturile ei, s-au grăbit să le compare cu ale lui Francis Bacon…” (Dia Radu în Divanul imaginar).
Poeta Vera Lungu s-a născut în 9 octombrie 1938 la Straja, Banatul Sârbesc, și este sora vitregă a scriitorului Ioan Cărmăzan.
„M-am născut în Banatul sârbesc, dintr-o mamă sârboaică și un tată român. Din Iugoslavia am plecat însă devreme, într-un orășel de lângă Reșița (Bocșa, n.n.) Am crescut liberă, prin grădini, pe stradă, cu Patrocle, care mă ducea și mă aducea de la școală. Când copiii cu care mă jucam păzeau gâștele la gârlă, părinții mi-au luat și mie gâște, doar ca să fiu cu ei. Tata era învățător, mama profesoară de literatură rusă. Erau citiți amândoi. Poate de la ei să fi moștenit și eu ceva.” (Dia Radu, Divanul imaginar)
A absolvit studii filologice la Bucureşti. În 1971 este invitată la un congres al poeţilor în Irlanda de Nord şi nu se mai întoarce în ţară. Obţine o bursă și trăieşte o vreme în Anglia, apoi în Germania şi în cele din urmă se stabileşte la Paris.
Pasionată de artă şi desen, frecventează cursurile unei şcoli de design din Londra şi se angajează la arhiva fotografică a celebrei reviste de modă “Vogue” din Paris. Scrie şi pictează, desenează.
Debutul literar s-a produs în 1961 cu poezie, în revista “Contemporanul”.
„Poezie am început să scriu devreme. În Bocșa Montană trăia un poet popular, cu barbă alba, care obișnuia să-și vândă cărțile la târg. Îl cunoștea toată lumea. Tata Oancea i se spunea. Într-o zi m-am dus să-l vizitez, fiindcă și eu aveam veleități literare. Când am intrat pe ușă, Tata Oancea a zis: «Azi noapte am visat că o prințesă slavă vine să mă viziteze» M-am împrietenit cu Tata Oancea, care nu avea din ce trăi. N-avea pensie. Trăia dintr-o vacă. Și atunci, la paisprezece ani am plecat la București, m-am dus la revista „Contemporanul” să-i obțin pensie lui Tata Oancea. I-am obținut. Dar ipocriții de acolo m-au întrebat: «Bine, Vera, dar tu nu scrii?» «Ba, scriu!» Și, uite-așa, m-au debutat.” Mărturisește Vera Lungu în interviul realizat de Dia Radu în 2017.
Apoi îi apar volumele: Amiaza mării. Bucureşti. 1965; Poezii. Bucureşti. 1968; Moralizând fără glorie. Bucureşti. 1970; Alexandros. Bucureşti. 1971; Alexandros. Londra. 1979.
Iar referințe găsim în: Diaspora în direct în: Revista Formula AS nr. 418/ 2000; Lumea românească/ Dia Radu în Formula AS. Nr. 1039/ 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); http://arhiva.formula-as.ro/2012/1039/lumea-romaneasca-24/vera-lungu-asta-e-exilul-adevarat-ca-nu-mai-visez-romaneste-15631; Divanul imaginar: lumea românească în 18 interviuri/Dia Radu.- București: Editura Trei, 2017, p. 124 – 137; Bocșa, un oraș ca o poveste (2 vol.)/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 Vol. II: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi, p. 227 (Bocșa – istorie și cultură; 64)
De curând, regizorul Ioan Cărmăzan s-a aflat la Bocșa, cu prilejul organizării celei de-a III-a ediție a Festivalului de Film, și, depănând amintiri, am ajuns la poeta Vera Lungu, amintindu-ne împreună că aceasta împlinește o vârstă rotundă și nobilă. Astfel, Ioan Cărmăzan l-a adus în discuție și pe Nichita Stănescu, pe care l-a cunoscut datorită surorii sale, Vera, și cu care a petrecut momente de neuitat. De asemenea, Nichita Stănescu este poetul care i-a scris Verei Lungu recomandarea de intrare în Uniunea Scriitorilor, precizând că poeta „se impune ca o prezență de prim rang în poezia noastră feminină”.
Personal, mi-ar fi plăcut să-i aniversez împreună pe acești oameni extraordinari, înzestrați cu talent și har creativ, -Ioan Cărmăzan, la 75 de ani, și Vera Lungu, la 85 de ani -, aici, la Bocșa în „orășelul de lângă Reșița”, pe acești „cetățeni ai lumii”, după cum se declară Vera Lungu, pentru care acasă înseamnă „între cei patru pereți, unde printre scoarțele mele țărănești, printre blidare și vasele de lut trimise de mama, cândva, mă simt ca la Bocșa Montană, în Banat.” (mărturie în interviul luat de Dia Radu).
Astăzi, la ceas aniversar, din Bocșa bănățeană, trimitem poetei și artistei Vera Lungu, gânduri bune și urări de bine! Și închei cu câteva versuri din volumul „Amiaza mării” și, evident, cu tradiționala urare de La mulți ani!
„Apele tulburi n-or să mă-ngenunche.
Nu mă voi pleca.
Valurile sparte
Își vor zbuciuma neputința,
Pentru că, alături de mine,
Nu voi îngădui lucrurilor
Niciodată formele moarte.”

________________

Foto: Internet