
Sărbătorim – după cum ne spunea căpitan Murguleț Denis Luiza (foto) în calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara – în fiecare an la data de 29 iulie – Ziua Imnului Naţional al României, întrucât la această dată în anul 1848, „Deşteaptă-te române!’” ar fi fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, fiind un simbol al unităţii Revoluţiei Române din acel an.
Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită prin Legea nr. 99/1998, în care se prevede că această zi va fi marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.


Cu prilejul Zilei Imnului Național, în Piața Tricolorului din municipiul Deva a avut loc un ceremonial militar și religios, organizat pentru celebrarea simbolului național care la fiecare intonare ne trezește în suflet emoție și sentimente de mândrie, onoare și speranță.
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara a fost reprezentat la eveniment de inspectorul șef, colonel Marius Dumitru IOSIF, dar și de un pluton de onor care a făcut parte din dispozitivul de defilare constituit cu prilejul ceremonialului.
În vizor: domeniul silvic
În prima parte a anului 2023, jandarmii hunedoreni, independent, dar și în colaborare cu I.P.J. Hunedoara, Garda Forestieră și ocoalele silvice aflate în subordinea Direcției Silvice Hunedoara, au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.750 de lei și au confiscat sau ridicat în vederea confiscării o cantitate totală de 38,81 metri cubi de material lemnos.
S-au efectuat peste 500 de controale și s-au verificat un număr total de 2437 vehicule și atelaje hipo.
În cadrul controalelor au fost verificate parchete în exploatare, societăți comerciale care desfășoară activități de depozitare, prelucrare, valorificare și transport de material lemnos, precum și mijloace auto care executau transporturi de materiale lemnoase.
În ceea ce privește rezultatele obținute, au fost constatate 34 de infracțiuni, 6 independent și 28 în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul silvic.


În plus, au fost desfășurate 7 activități de intervenție preventivă în domeniul silvic, la sediul unor agenți economici pe raza cărora au fost înregistrate încălcări ale legislației din domeniul silvic, mai precis în 7 locații din județ, cu un număr de peste 50 de beneficiari.
Pentru perioada următoare, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara se au în vedere intensificarea activităților de verificare și control, potrivit competențelor legale în domeniul silvic și continuarea intervenției preventivă la sediul operatorilor economici care desfășoară activități în domeniul silvic.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR