În ultima parte a primei jumătăți a anului în curs – după cum ne spunea Dorel Ovidiu BRETEAN, în calitatea sa de Comisar Șef – comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un număr total de 275 inspecţii planificate cât și neplanificate. Inspecţiile planificate (33) au fost realizate conform Planului anual de activitate al Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului şi se supun procedurii de reglementare.
În cadrul inspecţiilor neplanificate au fost efectuate un număr de 242 controale după cum urmează: 39 controale în urma autosesizării; 42 de verificare a respectării condiţiilor din actele de reglementare; 26 efectuate în urma sesizărilor; 92 dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu; 38 cu alte autorităţi, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean și 5 pentru verificarea realizărilor măsurilor impuse anterior.
Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost: nerespectarea prevederilor autorizaţiei/ autorizației integrate de mediu/ acordului de mediu; gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității; lipsa evidenței gestiunii deșeurilor conform prevederilor HG nr. 856/2002; lipsa autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată; gestionarea necorespunzătoare a deșeurior textile.
În urma acestor controale, au fost aplicate 27 sancţiuni contravenţionale principale, respectiv 6 avertismente și 21 amenzi în valoare totală de 464500 lei.
Cea mai mare valoare a amenzii a fost în cuantum de 50000 lei și a fost aplicată pentru lipsa autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
