Şcoala Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu – după cum ne spunea prof. Silvia Onescu, în calitatea sa de director – este unitatea coordonatoare din comună. Ea cuprinde învăţământ preşcolar, învăţământ primar, învăţământ gimnazial și învăţământ gimnazial „A doua şansă” (ciclu inferior al liceului), având în subordine și celelalte şcoli din satele aparținătoare comunei: Grădiniţa cu Program Normal Căstău (preșcolar); Școala Primară Sibișelul-Vechi (preșcolar, primar) și Grădiniţa cu Program Normal Orăştioara de Jos (preșcolar).
Pentru anul școlar 2022 – 2023 am avut un efectiv de 310 elevi/ preșcolari cuprinși în 17 clase/ grupe. La desfășurarea corespunzătoare a procesului instructiv-educativ își aduc contribuția cadrele didactice din școală care au înțeles că pentru învățământul rural atât conținutul programelor, cât și experiențele de viață se învață din clasă. Avem un colectiv de cadre didactice bine închegat, pregătit, care cu multă seriozitate îşi asumă responsabilităţile, cu interes pentru autoperfecţionare.
În școlile noastre există condiţii optime de desfăşurare a procesului instructiv-educativ la cele mai înalte standarde: săli de clasă renovate şi dotate cu mobilier modular, încălzire centrală, apă caldă, grupuri sanitare în interior, acces la rețeaua de canalizare, laboratoare de fizică-chimie, informatică, sală de sport, precum și echipamente IT necesare procesului de predare.





La nivelul școlii desfășurăm programul „A doua șansă” (ciclul inferior al liceului) ȋn parteneriat cu Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Geoagiu – calificarea silviculturӑ, dând posibilitatea adulţilor să-şi continue studiile.
Odatӑ cu trecerea clasei pregӑtitoare la ciclul primar, am reorganizat la școala de centru ȋnvӑțӑmântul primar cu cinci clase simple, eliminând învăţământul simultan şi reducând decalajul dintre mediul urban şi mediul rural.
În ceea ce privește rezultatele la examenul de Evaluare Naționalӑ, am ocupat în fiecare an școlar primele poziții ȋn ierarhia pe județ, în cei mai mulți ani având procent de 100%, rezultate obţinute prin muncă, seriozitate şi un program riguros de pregătire.
În luna martie a acestui an am fost gazda desfӑșurӑrii activității cercului pegagogic învățători, la nivel de zonă. Elevii noștri au participat la diverse olimpiade școlare, faze locale, județene și naționale. Merită subliniat faptul că la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal, au participat 3 eleve: Costîn Emanuela și Sicoe Iudita din clasa a VIII-a, respectiv Sicoe Marta din clasa a V a, care a obținut locul I la faza națională a acestei olimpiade. De asemenea, tot eleva Sicoe Marta a obținut premiul I la nivel județean la Olimpiada pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură”, urmând să participle la faza națională a acestei olimpiade.
Am implementat unele proiecte europene care ne-au adus fonduri pentru şcoală: „Programul Național Școală după Școală” (2021-2022), „Prevenirea abandonului școlar, reducerea părăsirii timpurii a școlii și creșterea ratei de tranziție de la învățământul gimnazial la învățământul liceal” (2022-2025), „Elevi implicați, dascăli performanți”- pentru învățământul „A doua șansă” (2021-2023).
Avem o bună colaborare, bazată pe respect şi încredere, cu reprezentanţii comunităţii locale: Primărie, Consiliul Local, Biserică, Poliţie, Bibliotecă și, nu ȋn ultimul rând, cu pӑrinții elevilor noștri, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Împreună cu Primăria suntem în perioada de implementare a unui proiect finanțat din fonduri europene, pentru înfiinţarea „After School” (2 grupe), care sperăm să se finalizeze în cel mai scurt timp şi un proiect pentru o grădiniţă cu program prelungit, proiecte care cu siguranțӑ vor avea un impact pozitiv asupra rezultatelor elevilor.
Pentru a îmbunătăți relațiile dintre ei, elevii și profesorii de la Școala Gimnazială ,,Constantin Daicoviciu” Beriu planifică să desfășoare diverse activități extrașcolare. Elevii participă cu entuziasm întotdeauna, reușind astfel să-și dezvolte capacitățile de muncă în echipă, să-și formeze diverse atitudini responsabile, să crească interesul pentru școală prin abordare inter și transdisciplinară.
Analizând propunerile de activități venite din partea elevilor se constată preferința acestora pentru activități desfășurate în afara spațiului școlar, în lipsa presiunii unui clopoțel, a tablei, a testului ce va urma: vizite de studiu, excursii tematice, ateliere, întreceri sportive, activități de voluntariat, protecția mediului, acțiuni civice.
Astfel, anul școlar 2022-2023 le-a oferit elevilor încă o săptămână de activități preferate de ei, numită ,,Săptămâna verde”. Școala din Beriu cu grădinițele și structurile aparținătoare ei au desfășurat multe activități interesante și inovative în ,,Săptămâna verde” și ,,Școala altfel”: au vizionat documentare, au plantat flori, au făcut vizite la diverse locuri (la Primăria și Biblioteca Beriu, la Dacic Horses, la Moara lui Antone, la Costești), au realizat activități de reciclare, au participat la concursuri și excursii.
Printre activități le precizăm pe cele care au avut un impact pozitiv mai mare asupra elevilor, cum e parteneriatul cu Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Geoagiu prin proiectul „Educație despre biodiverisitate în spații urbane”, elevii implicându-se în analiza și conservarea biodiversității locale prin construirea de spații verzi la nivelul școlii. În „Săptămâna verde” elevii noștri au fost în vizită la partenerii noștri și au vizitat serele, laboratoarele unde au avut ocazia să vadă cum se cresc plantele, cum se cultivă, cum se consultă animalele.
Printr-un parteneriat cu Poliția, elevii au fost înștiințați despre regulile de circulație, modalități de comportament în trafic ca pietoni sau participanți pe bicicletă, au vorbit despre bullying și au căutat soluții de prevenire a acestuia în școală. S-au prezentat filmulețe despre siguranța pe internet și au purtat discuții în acest sens.
Au fost foarte încântați de vizitele în natură, la Costești au desfășurat activități sportive și concursuri cu elevii Școlii Gimnaziale ,,Hadrian Daicoviciu” Orăștioara de Sus. La Dacic Horses au aflat cum se echipează calul pentru o plimbare, cum sunt îngrijiți și ce activități se desfășoară în cadrul acestei tabere.
La Moara lui Antone au aflat istoricul acesteia, au văzut cum funcționează, au fost foarte încântați să afle informații noi și să vadă în realitate niște lucruri.
Parteneriatul educațional școală – familie – comunitate apare ca o necesitate în dezvoltarea copilului, iar activitatea nonformală, în forma ei de activitate extracurriculară, este un bun prilej de dezvoltare a relațiilor de colaborare între familie, școală și comunitate. O școală eficientă este partenera elevului, valorizând respectarea identității sale cu familia, recunoscând importanța acesteia și căutând să atragă în procesul didactic toate resursele educative ale societății, pe care le identifică, le implică și le folosește activ. În societatea contemporană, datorită schimbărilor rapide care se produc în toate domeniile vieţii sociale, accentul se pune nu atât pe informațiile deținute, cât mai ales pe utilizarea acestora în diferite situații și contexte noi de viață.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
