,,M-am născut într-o perioadă în care tot ce amintea de frumos, de bucurie și fericire deja trecuse și fusese de mult timp consumat, iar viitorul părea a ne dirija inexorabil spre ceva care nu putea fi decât mult mai rău. Deocamdată, se părea că numărul morților tineri era pe cale să se reducă la proporțiile stabilite în mod firesc de Domnul.
Era puțin, era mult…Pe atunci, credeam cu toții că ar putea fi îndeajuns pentru a reuși să începem ceea ce credeam că trebuie făcut.”( I.T)
Dincolo de mesaj și filonul de luciditate și înțelepciune ce străbate această frază, rămân în contemplare și pentru a nu pierde începutul ,,să trecem de la navetă la balama”cum cu subtilă ironie mă provoacă la discuții, distinsul meu interlocutor.
Din galeria de oameni cu notorietate, cu suflerul risipit prin istoria și cultura poporului român și performanță în diverse domenii profesionale, care sunt invitați a combate, a mai limpezi apele tulburi în care supraviețuim, mă refer desigur la emisiunea tv. ,,Culisele statului paralel” moderată de (ne)înfricata Anca Alexandrescu, fiica unui fost mare ziarist, Horia Alexandrescu, pe care am avut prilejul de a-l cunoaște la o cafea împreună cu alți ziariști importanți ai timpului respectiv anii 1980, Dragomir Magdin, Dan Mucenic, Lucian Avramescu, pe când eu eram un fel de corespondent de Banat, la Scânteia tineretului. Doamne ce colegi de breaslă a pierdut presa românească. Dumnezeu să-i binecuvânteze!
Unul dintre acești invitați speciali m-a captivat pur și simplu prin vocația de istoric dar și om de cultură, prin cunoștințele vaste și modul de a ne preda în direct o adevărată lecție de istorie și demnitate, despre evoluția într-un timp tulburător a națiunii române. Un senior veritabil și un reprezentant al generației mele peste care timpul în marea sa trecere și-a pus amprenta. Dar să nu mai prelungesc nerăbdarea și curiozitatea dumneavoastră, acest om se numește Ioan Talpeș, un ,,cărășan de neuitat” doctor în istorie, general, om politic, un român absolut și după părerea mea, desigur, un scriitor de curaj, de forță și anvergură europeană, autor al unor cărți trăite și scrise la cea mai înaltă tensiune.
În neastâmpărul meu de reporter în cotidian și mereu peregrin prin țară, mi-am propus să-l cunosc personal și dincolo de sticlă, adică la el acasă.
Nu știu, am referințe puține, dar insist, aflu numărul de telefon și înainte de a pleca la București la fiica mea pentru a sărbători împreună Paștele, îl sun, îmi răspunde o voce calmă, mă ascultă, mă prezint cine sunt, îi fac ,,en detail” cunoscut scopul întâlnirii noastre. În principiu sunt de acord domnule Buțoi, dar mai vorbim după Paște, e bine?. ,, Să trăiți domn’ general”!, mulțumim pentru receptivitate.
Recunosc, am ceva emoții, eu soldatul să dialoghez liber pe un front deschis cu un domn general e ceva ce mă onorează dar și responsabilizează, creîndumi-se în suflet un sentiment de posibilă vulnerabilitate, dar realitatea m-a convins că, dincolo de orice funcție și grad, suntem oameni și diferența o face caracterul fiecăruia dintre noi. După Paște revin cu un nou telefon, îl sun, e dimineață, îmi răspunde, îl întreb ce mai faceți domnule general?, ,, sunt bine, sunt cu mine însumi”, sunt acasă, vă aștept. Îmi cer scuze, mai am de așteptat să iau rezultatul la niște analize, venim în jurul orei 14,30, e bine.
Ora 13,30, atacăm, suntem cu mașina personală, București, Otopeni, Snagov, mai sun încă o dată pentru a-mi da coordonatele, pentru a-l repera mai ușor, notez și în câteva minute suntem la poarta mult visată. Ne întâmpină protocolar, ne îmbrățișăm de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață, ne invită în casă, de fapt o cabană cu pereții ,,pavoazați” cu tablouri ,,războinice” dar și portrete cu personalități istorice reprezentative, situată undeva la marginea pădurii dintre oameni și fluturi. Contemplăm împreună verdele crud al primăverii și în jurul unei mese rotunde în compania unei cafele cu aromă de istorie și poezie începem să discutăm despre orice numai despre politică, nu, fără pix, coală de hârtie, fără reportofon ori alte ,,fumigene”! Discutăm ca niște oameni liberi de orice sarcini dar dependenți de clipa de spontaneitate, care ne cotropește benefic, semn că personalitățile noastre și deschiderea spre un dialog sincer sunt virtuți ale unor destine la temelia cărora am pus cărămizi de rouă și sudoare și toată priceperea noastră de a fi mereu în slujba semenilor și a comunității, într-un timp învolburat și risipit printre momente de grele încercări.
Domnul general Ioan Talpeș este un om pur și simplu, echilibrat, sociabil, demn și vertical. În cei 60 de ani de carieră militară, istoric, cercetător, om politic, scriitor a avut prilejul de a cunoaște mulți oameni, din aproape toată lumea, cu opțiuni diverse, dar a știut să asculte și fiecăruia să-I răspundă cu decență. A ocupat multe funcții în statul român, de mare responsabilitate și risc. A reprezentat România în diverse misiuni diplomatice.
Este un istoric realmente debordant în expunerile sale verbale, scriitor inegalabil în abordarea cu curaj a unor subiecte sensibile, (in)vulnerabile, cu grad ridicat de risc pe termen mediu și lung în arealul cultural intern-extern. Să ne prețuim generalii cât mai sunt în viață, izvoare de istorie și demnitate națională, după, ne putem risipi imaginația doar printre iluzii.
Prin ochii lui înrourați și parcă obosiți de atâta istorie și gânduri mai putem privi și desluși ca-ntr-o oglindă retrovizoare evoluția noastră ca popor într-un timp încărcat de victorii dar și înfrângeri, putem citi și reciti secvențe dintr-o istorie de turbă pe care el a străbătut-o (aidoma unui țăran cu desaga în spate), în linie curbă, putem (re)învăța istoria patriei, istoria pâinii!
Cărțile sale sunt adevărate bijuterii culturale-jurnalistice: ,,În umbra marelui Hidalgo”, Editura Vivaldi, 2009 – Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu, ,,Breviar laic”, Editura Militară, 2010, ,, Exercițiul România – De la Războiul rece la dezinformarea globală”, Editura Militară, 2019 și altele. Vă recomand să le citiți cât mai curând, pentru a nu fi prea târziu și apoi să regretați.

Ele reprezintă prin esență, mesaj și filon filozofic, inedite legende ale (a)saltului peste un timp trecut în care am tot căutat vinovați, peste un timp prezent guvernat de haos și incertitudini și asta și din vina noastră, peste un timp viitor poate mai bun dar nu și pentru noi.
Timpul trece, trebuie să încheiem, cu promisiunea că ne vom reîntâlni pentru a continua dialogul.
Facem schimb de reviste și cărți. Printre altele îi ofer cu drag Antologia de poezie ,,Eminescu, un vis în așteptare” pe care am lansat-o recent la Sala festivă AGIR din București și domnul general Ioan Talpeș este un mare iubitor de Eminescu și se bucură desigur când îi arăt în carte că Marele Premiu pentru poezie a poposit de anul trecut la Topleț, prin ,,lugojanca” Maria Rogobete, poet, publicist și membră a UZPR Timiș.
Și-mi spune cu ceva emoții în glas, Topleț este satul meu din care am plecat acum vreo 25 de ani, o cunosc pe Maria, îmi este rudă apropiată, o fată ambițioasă și puternică. Subscriu.
Voi reveni în vară pe meleagurile cărășene.
,,Și nu uitați, că fără demnitate nu vom obține respectul popoarelor lumii și, că, din poziția în genunchi nu putem negocia nimic benefic pentru România, cel mult putem cere îndurare”!
Sper din toată inima ca această cugetare de suflet și iubire, de spirit românesc să nu rămână doar un strigăt în pustiu!
,,SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”!

Dumitru Buțoi/UZPR Timiș