La Sîntămăria-Orlea „Școala altfel” – eficiență și activități de neuitat

Liliana Farcașiu

La Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, săptămâna „Școala altfel” – după cum ne spunea prof. Liliana FARCAȘIU (foto), în calitatea sa de director – a debutat cu jocuri de atenție și distractive, vizionări de filme, experimente distractive, activități sportive și vizită la Grădina Zoologică Hunedoara.

Din dorința de a face activitățile cât mai diversificate, o parte dintre elevi au vizitat obiectivele de interes din zonă (Casa Vulcanilor Densuș, Biserica Densuș), alții au descoperit tehnici inovative de a vopsi ouăle de Paști. Cei mai mici au adus o „pată de culoare” în farfurie (alimentație sănătoasă), iar apoi în curtea școlii au intrat în rolul polițiștilor de la Postul local de poliție. Vizita specialiștilor de la Agenția Națională Antidrog a avut  un impact deosebit asupra elevilor de gimnaziu (simulare cu ochelari 3D, prezentări, informații, sfaturi).

Chiar dacă vremea a fost mohorâtă, ziua ne-a fost înseninată de vizita echipajului de intervenții ISU Hunedoara care a explicat și demonstrat cum se folosesc echipamentele de pe o autospecială de pompieri. Ziua s-a încheiat cu o surpriză dulce din partea micilor cofetari ai clasei a II-a.

Am avut o zi rezervată în mare parte atelierelor de gătit, iar elevii Școlii Primare Subcetate au luat drumul către obiectivele turistice de la Porumbacu de Sus și Avrig.

Ultima zi din „Școala altfel” a fost  destinată excursiilor: Castelul Bran, Castelul Peleș, Muzeul Trenulețelor, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul Armatei. Elevii care au rămas în cadrul unității școlare s-au îndulcit cu clătite gătite de ei. Săptămâna nu se putea încheia mai frumos decât cu binecuvântarea părintelui paroh și împărtășirea elevilor.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.