Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, va organiza mai multe manifestări cultural-istorice, dezbateri și expuneri, în luna mai 2023.
Primul eveniment va avea loc, în data de 8 mai, de la ora 12:00. Este vorba de expunerea „150 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite”. Prezintă colonel în rezervă Ștefan Tat, moderator Dumitru Buțoi.
De asemenea, în data de 10 mai, de la ora 10:00, UZPR Timiș, în colaborare cu Cenaclul literar Seniorii, va organiza prezentarea de carte „10 pași spre înțelepciune”, autor Nicolae Toma. Va avea loc și un moment poetic – „Cântec pentru ostașii țării”. Prezintă Constanța Sylvia Hârceagă, moderator Sylvia Hârceagă.
În data de 15 mai, de la ora 12:00, va avea loc medalionul literar „Virgil Birou. 120 de ani de la naștere. 60 de ani de la înveșnicire!”. Prezintă Gheorghe Lungu și Ioan Medoia. Moderator Dumitru Buțoi.
În data de 22 mai va fi organizată o nouă prezentare de carte. Este vorba de „10 pași spre înțelepciune”, autor Nicolae Toma. Prezintă Luca Daniel și Sylvia Hârceagă. Moderator Dumitru Buțoi.
În 29 mai vor avea loc două expuneri. Este vorba de proiectul „Istoria Timișoarei prin monumentele de artă”, autor colonelul în rezervă Ștefan Tat și „23 aprilie, Ziua mondială a cărții. Războiul împotriva cărților”, prezintă Ștefan Tat și Constanța Sylvia Hârceagă. Moderator Dumitru Buțoi.
Evenimentele se vor desfășura la sediu Filialei UZPR Timiș, de la Bastion Timișoara. (ziuadevest.ro)
Marele istoric Liviu Groza, după o viaţa plină de încercări şi nelipsită de greutăţi şi adversităţi, am dat glas gândurilor şi intenţiilor noastre de a-l omagia pe marele istoric Liviu Groza. Toată viaţa a slujit comunitatea românilor din ţară şi de pretutindeni. A trăit într-o lume a purităţii, cu credinţa că viaţa nu are valoare dacă nu poţi fi de folos celor mulţi. A avut o trăire curată a credinţei şi o lege a bunului simţ ce rânduieşte existenţa înveșnicind-o. Cu răbdare şi perseverenţa a dat spaţiului românesc şi ortodox valori spirituale, care rezonează şi astăzi. A fost şi este preţuit şi iubit de toţi românii. Este un om al adevărului şi al datoriei faţă de limbă, glie şi credinţa.
Istoricul Liviu Groza a văzut lumina zilei la 10 iulie 1932, în oraşul Caransebeş. Se trage din vestita familie a generalului erou – Moise Groza – ce reprezintă virtuţile românilor bănăţeni ca onestitate şi decenţă, patriotism şi civilizaţie, cu respect pentru muncă, neam şi credinţă. Astfel, a fost crescut în spirit autentic românesc. Şcoala primară o face la Caransebeş, unde a urmat şi cursurile liceului Traian Doda, pe care le-a absolvit în anul 1951. Îmbrăţişează cariera militară – devenind un ofiţer harnic şi conştiincios. Viaţa i-a fost schimbată după ce a cunoscut pe academicianul Constantin Daicovici şi pe prof. univ. dr. Radu Vulpe, care i-au călăuzit paşii spre pătrunderea tainelor istoriei. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie, fapt ce l-a ajutat să se consacre studiului istoriei militare. Înarmat cu uneltele istoricului, începând o intensă/asiduă/muncă de cercetare străbătând Banatul de munte în lung şi în lat, acest pământ blagoslovit de Dumnezeu şi de istorie, mucenicind cu entuziasm, pasiune şi acribie. În anul 1989 studiază în arhivele de Război din Viena şi Budapesta reuşind să publice 30 de volume dintre care 10 volume intitulate „Restituiri istorice”. A ţinut numeroase expuneri şi conferinţe (peste 1000) în cadrul unor simpozioane, interviuri la radio şi televiziune, cu menirea de a constitui un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme socio – umaniste, a raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti. A colaborat la diverse reviste din ţară şi străinătate unde a publicat peste 100 de articole. A fost o personalitate grandioasă şi profetică a unui gen de autohtonism ştiinţific românesc , cu sclipitoare investigaţii de istorie şi istoriografie locală. Orator desăvârşit, înzestrat cu o putere delicată de a mânui cuvântul, cules de pe pajiştile pe care le parcurge fără oprire, a atras pe toţi cei care îl ascultau strecurându-le în suflet înţelesuri superioare. A semnat 60 de cărţi, care vorbesc despre personalităţi, dar şi despre cei mulţi care duc greul societăţii: ca participanţi la războaie şi contribuabili,cât şi cei care lucră ogoarele. Face portretele revoluţionarilor de la 1848 şi a celor 28 generali din Banat, în care apare ca un romantic, adesea patetic. Alături de descrierea războaielor austro – otomane, legendele şi miturile din Banat apar ca un spectacol de dimensiuni mistice, prin care caută să spună ceva contemporanilor: învăţăminte, îndreptări, direcţii de viaţă. Liviu Groza este istoricul care a ştiut să se facă contemporan cu trecutul pentru a-l putea înţelege, tălmăci şi a crea modele pentru prezent. Faptul că a fost făcut cetăţean de onoare al mai multor sate, nu este o întâmplare, ci este o lucrare sacramentală a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt pentru o schimbare de înnoire a populaţiei Banatului prin dialog cu valorile naţionale, pentru care a luptat toată viaţa. Domnia sa este un simbol a conştiinţei naţionale, luptător pentru identitatea românească, pentru hotar şi cruce. Este un model de o calitate excepţională pentru generaţiile de azi în căutarea unui model existenţial . Ideile lui slujesc românismul, afirmând o trăire morală sub semnul Bisericii şi un model de viaţă. Om al locului sfinţit, Banatul, este menit a pune totul în rânduială asemenea înţeleptului Diogene. De a ne aroma existenţa cu trăinicia simbolurilor pe care locul şi vremea le-a aşezat în firea românească. A fost un om – instituţie bogat în condei şi-n fire cu dorinţa de înrădăcinare şi trăire morală în Sfânta tradiţie. A fost o figură emblematică a intelectualului bănăţean din ultima jumătate a secolului XX. Tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii Caransebeş şi populaţiei sale (poporului său) Reprezintă de asemenea tipul creştinului jertfelnic în lupta cu demonia veacului. Este o rază de soare pe cerul înnourat de astăzi. A redat realizările omului pe acest pământ în toate domeniile istoriei şi vieţii. Opera lui este o bucurie pentru cititori, de aceea trebuie mulţumit autorului pentru darul său şi să avem în bibliotecă cărţile Domniei sale, prin care sufletul nostru se mândreşte cu întregul univers cultural al Banatului re-creat în devenirea sa istorică. Scrierile sale sunt gândite şi documentate, cu teze despre românism şi arată faptul că trăim într-un permanent prezent. Aflăm aici, în spirit silvestrian, o Românie tainică în Grădina Maicii Domnului. Din cărţile lui reiese hieratismul august al locurilor călcate de românii bănăţeni şi a monumentelor construite de ei. Citind opera, descoperi un om cald, bun, mărinimos, iubitor de oameni, un om religios, cu suflet curat aşa cum numai un creştin autentic poate fi. Nicăieri nu cunoşti mai bine un om, un creator, decât prin faptele minţii şi inimii sale, dar mai cu seamă atunci când citeşti opera. Din ea ni se dezvăluie un suflet sensibil, delicat şi patriot consecvent. Lasă în urma sa un exemplu al faptei, mânat de un simţământ al datoriei, având în chip de poruncă divină, sentimentul misiunii de culturalizare prin istorie. În operă să întâlnim autenticitatea şi unicitatea spiritului românesc, evidenţiind originalismul cultural care umple goluri în spaţiul mioritic. În toate clipele, numele marelui istoric deşteaptă în mine, pe lângă sentimentul unei recunoştinţe, pe cel al unei admiraţii dintotdeauna.
În urma unei vizite la Belgrad, pentru a comemora uciderea editorului Slavko Ćuruvija, organizațiile internaționale pentru libertatea presei au lansat un avertisment dur asupra stării libertăţii presei și a siguranţei jurnaliştilor în Serbia. „Înainte de Ziua Mondială a Libertății Presei, de pe 3 mai, concluzia noastră comună este că, la 24 de ani de la uciderea lui Ćuruvija, în 1999, condițiile precare pentru siguranța jurnaliștilor, peisajul slab pentru statul de drept, capturarea mass-media și un climat de ostilitate față de raportarea critică înseamnă că probabilitatea unui atac fizic grav asupra unui jurnalist rămâne o posibilitate. Jurnalismul independent din Serbia continuă să se confrunte cu o perioadă de criză. Munca dedicată depusă de unele părți interesate pentru a urmări în justiție atacurile împotriva jurnaliştilor este subminată de climatul mai larg de ostilitate generat de politicienii de frunte din Serbia. Până când acest lucru nu va fi abordat și discursul public privind jurnalismul critic nu va fi normalizat, progresul tangibil va rămâne evaziv”, arată un comunicat al Federației Internaționale a Jurnaliștilor.
„Cele mai puternice presiuni verbale şi atacuri din partea conducerii statului”
Aceste concluzii vin în urma multiplelor întâlniri cu jurnalişti şi redactori independenţi, asociaţii de presă şi sindicate, cu Grupul Permanent de Lucru pentru Siguranţa Jurnaliştilor, trivit ifj.rg. „Serbia prezintă o situație unică în care insultele și încercările de a discredita jurnalismul provin în mare parte din partea politicienilor de frunte, inclusiv a președintelui Aleksandar Vučić, a prim-ministrului Ana Brnabić și a parlamentarilor partidului de guvernământ. Evaluarea noastră este că Serbia este unul dintre statele candidate la UE unde jurnaliştii se confruntă cu cele mai puternice presiuni verbale şi atacuri din partea conducerii statului. Jurnalismul critic și de investigație este încă văzut de mulți oficiali publici ca o amenințare nepatriotică care trebuie combătută, mai degrabă decât o parte sănătoasă și necesară a țesutului democratic al țării. Acest eșec al clasei politice de a accepta și respecta rolul jurnalismului critic este periculos”, punctează federația.
Serbia rămâne unul dintre cele mai periculoase locuri din Europa, în afara Ucrainei, pentru a lucra ca jurnalist. În 2022, Asociația Jurnaliștilor Independenți din Serbia (IJAS) a documentat 137 de încălcări: 34 de amenințări verbale, nouă atacuri fizice, patru atacuri la proprietate și 84 de încercări diferite de a face presiuni asupra presei. Până la sfârșitul lunii martie 2023, au fost înregistrate 33 de incidente grave: opt atacuri verbale, trei atacuri fizice și 22 de acte de presiune asupra presei și jurnaliştilor. Jurnaliștii de investigație care cercetează criminalitatea la nivel înalt și corupția sunt în mod deosebit expuși riscului și sunt demonizati ca mercenari străini și trădători naționali.
Anchetări greoaie, condamnări puține
Grupul de lucru permanent pentru siguranța jurnaliștilor, înființat în 2016, este o inițiativă și o platformă pentru schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii și mass-media, permițând o monitorizare mai sistematică. Procuratura a înființat o rețea de puncte de contact dedicate în toată Serbia, care trebuie să acționeze rapid în cazurile de amenințări.
Linia telefonică gratuită SOS 24/7 pentru jurnaliştii a căror siguranţă este ameninţată reprezintă un instrument important pentru răspunsuri rapide, împreună cu crearea de reţele de instituţii competente şi oferirea de asistenţă jurnaliştilor în pericol.
Cu toate acestea, în timp ce autoritățile de aplicare a legii au identificat din ce în ce mai mult presupușii făptuitori, justiția s-a dovedit mult mai greu de convins. În 2022, 81 de procese-verbale penale au fost depuse la parchete, dar au fost doar cinci condamnări.
La nivel mai larg, nu s-au înregistrat progrese în consolidarea libertății presei și de exprimare. „Pluralismul mass-media rămâne deosebit de slab, mass-media de radiodifuziune independentă fiind sistematic dezavantajată pe piață. Cel mai clar exemplu a fost decizia controversată din iulie 2022 a organismului de reglementare pentru mass-media electronică (REM) de a atribui din nou toate cele patru frecvențe naționale canalelor de televiziune proguvernamentale, trecând cu vederea cererile caselor de media independente”, mai arată declarați IFJ.
În general, libertatea presei în Serbia rămâne într-o stare proastă – nimeni nu a fost găsit vinovat de uciderea unui jurnalist, climatul de amenințări la adresa jurnaliștilor este în cel mai rău moment din ultimii ani, pluralismul media continuă să fie slab, partidul de guvernământ supraveghază un ecosistem media capturat. „Părerea comună a organizațiilor noastre internaționale este că, deși munca importantă privind urmărirea eficientă a atacurilor împotriva jurnaliştilor a avut un impact pozitiv, acest progres a fost subminat de provocările înrădăcinate în asigurarea în cele din urmă a justiției și de climatul mai larg de ostilitate față de jurnalismul critic care este promovat de lideri politici. În general, acești factori combinați înseamnă că Serbia continuă să fie reținută în angajamentele sale de a îmbunătăți libertatea presei ca parte a procesului de aderare la UE”, mai arată documentul. (redacția UZPR)
În îmbrăţișarea vântului s-a contopit câmpia cu muntele şi a apărut localitatea Uzdin cea mai de vest aşezare românească din Europa.
Satul Uzdin – oază de spiritualitate românească, o intersecţie de duh şi speranţă a devenit un focar de cultură al neamului cu poeţi, pictori, artişti, care au răsărit ca florile din zăpezile sfârşitului de iarnă. Una dintre aceste personalităţi este scriitorul şi omul de cultură Vasile Barbu. Din măreaţa potriveală a filonului băştinaş al câmpiei Banatului de sud, cu harul divin a ieşit Omul Vasile Barbu – un dac prin înfăţişare, dârzenie şi demnitate, un luptător fără compromisuri când este vorba de limbă, neam şi credinţă.
Personalitate polivalentă şi dinamică s-a manifestat în multiple domenii ale vieţii culturale: ziarist, prozator, director de editură, poet, eseist, monograf, conferenţiar, promotor cultural, unde în meditaţia despre destinul fiinţei româneşti, numele lui Vasile Barbu se aşează de la sine în galeria iluştrilor predecesori.
Om de suflet şi om de nădejde, cărturar, cuget limpede şi generos, cercetător pe cât de modest, pe atât este de hotărât în acţiunile şi judecăţile sale.
Ca ziarist şi crainic la radio şi TV este apreciat pentru calităţile sale de model de umanitate, stil, căldură, relief, strălucire, putere comunicativă şi o nobilă sinceritate.
Este om de presă şi mare vizionar, cu imaginea unui magnat inventator de ziare şi reviste. În presă respectă principiul: află adevărul şi păcăleşte-l pe diavol.
Vasile Barbu trăieşte printre noi prin scrierile sale ca o personalitate bine conturată în cultura română, peste care nu se va putea trece uşor, va dăinui peste vremuri.
Este un talent viguros, stăpân pe profesia sa , afirmă şi confirmă că dreptatea este de partea poporului român, faţă de care nu-şi ascunde cuvintele de iubire şi preţuire. El denunţă primejdia care ameninţă societatea românească , decadenţa în care se complac falsele elite. În portretele sale se dovedeşte capabil de a învia din morţi oamenii din trecut şi a-i face să se mişte vii în paginile sale, cu un conţinut de umanitate şi de viaţă.
Vasile Barbu este un izvor, este binecuvântarea românilor din Voivodina. Împreună cu prietenii săi au făcut din Uzdin o scară spre cer, un Olimp al credinţei. Misiunea românească şi creştină a uzdinenţilor este model şi îndemn. Ea a devenit sub încercările vremurilor, una profund românească. Iar oamenii cară cu ei zi de zi, strop cu strop sfinţenia.
La acţiunile culturale organizate la Uzdin, vin zeci de cărturari, iubitori de cultură – anual – ca să mărturisească ceva, să se descarce de răul lumii care s-a revărsat asupra lor, să se încarce cu energie, cu speranţă, cu credinţă. Au venit să caute iubire, prietenie, acolo unde căldura relaţiei interumane dă sentimentul veşniciei. Aici se conştientizează că Dumnezeu ne-a lăsat pe acest mirific spațiu pentru a face cinste poporului român.
Bardul de la Uzdin – Vasile Barbu are un talent remarcabil în meşteşugul versificării. Exprimă cu vigoare apartenenţele la românism. Cultivă o poezie patriotică faţă de alţii.
Poeziile lui au perspective sufleteşti educatoare, iar ideile şi ţelurile ce străbat poezia lui reuşesc să introducă în sufletul cititorului spiritul unei întregi societăţi.
Poezia Domniei sale reuşeşte să ne smulgă din cotidianul vulgar, marcat de o imoralitate crasă, şi să ne transfere într-o lume paralelă curăţată de tot ce este hidos şi inconfortabil în viaţa zilnică. Cu lira poetului cântă locurile natale, câmpia nesfârşită, mănoasă şi sfântă a Banatului de Sud – cu oamenii ei iubitori de muncă, semeni şi de Dumnezeu, de limbă şi neam.
Om al mesajelor înalte, prin poezie încearcă să restaureze lumea stricată de păcat. Cântă satul, starea de sat – vatră – foc care conţine centrul crucea – Hristos, asigurând echilibrul orfic în poezie.
Cântă Neamul – Patria – Moşie – o fuziune a Omului cu pământul, a omenirii în Om cosmic, prin spiritualizare.
Este poetul care cântă codrul, satul, moşia – plai, tradiţia, ciclurile vieţii, datini, obiceiuri, anual reluate. Roata – rotirea ritualului cerc cea mai profundă şi unică formă de existenţă a Omului ca Dumnezeu. Dictatura ritualului înlătură dictatura haosului.
Libertatea ţăranului român conservator stă în înrobirea faţă de hieratism, faţă de absolut. Cu calitate de Om liturgic, de Iniţiat, cuprins de dor şi amor, Eros. Poziile lui au o muzicalitate fenomenală.
Taina poeziei lui Vasile Barbu constă în faptul că el nu elogiază supremaţia omului, ci a Marelui Creator, a lui Dumnezeu – Mântuitorul.
Maestrul Vasile Barbu este el însuşi, nu se poate compara cu nimeni, doar că la el ca şi la alţi poeţi vine cuvântul divin prin Eminescu şi atunci sunt toţi la fel – români, creştini şi ortodocşi. Bardul, Magul de la Uzdin, cu inima, ochii şi mâna logodeşte cuvintele pe coala de hârtie pentru a sluji sufletul omului din spaţiul locuit de români. Pentru poeziile sale a primit numeroase premii literare
În cele 46 de cărţi – Vasile Barbu mărturiseşte despre sine şi prin dragoste luminează inimile şi sufletele cititorilor trezind speranţă.
Este o desfătare să citeşti paginile lui Barbu în care găseşti ”acel fagure de miere” limba română. Fraza lui este simplă şi curge lin ca Timişul în câmpie.
Înţeleptul Patriarh al slovei în limba română, cu o putere de muncă de neimaginat şi un suflet mare, organizează şi participă la numeroase acţiuni culturale în spaţiul cu români – de la Uzdin la Cernăuţi şi Chişinău – ducând dorurile şi ofurile românilor.
La întâlnirile cu Vasile Barbu se produce o revelaţie sufletească cu o nouă experienţă ce îmbogăţeşte sufletul.
Manifestările multiculturale omniprezente, îi oferă temeiul să vorbească românilor despre ”instinctul naţional”, despre vitalitatea politică a românilor în spaţiul mioritic, dând măsura exactă a calităţii şi mărimii, a capacităţii de apostol al românismului şi arhanghel al Sfintei Tradiţii româneşti.
Cu dibăcie şi măiestrie evidenţiază – azi, ca o contrapondere în calea marii globalizări, identitatea şi unitatea poporului român – aşezat pe falia a două civilizaţii şi la graniţa lor. Popor creştin şi ortodox de origine latină, ca o sinteză a celor două civilizaţii, occidentală – catolică şi orientală -ortodoxă, ţinând de Bizanţ. Spaţiul politic şi cultural românesc a aparţinut de la început de civilizaţia occidentală – a vestului. Astfel combate teoriile care susţin fragmentarea spaţiului românesc şi a civilizaţiei românilor.
Expunerile Domniei sale încântă auditoriul prin calităţi ca :
abilitatea de a explica înţelesul textului, a se face înţeles,
capacitatea de a induce celor prezenţi starea de participare la o sărbătoare liturgică.
Expunerea se transformă într-un act viu şi stimulator.
Dă în permanenţă un examen de competenţă în faţa auditorului – de om pentru limbă şi neam, cu grija pentru ceilalţi, cu o forţă ce-i vine de la Spiritul Suprem. Opera şi faptele lui Vasile Barbu au rolul de a înlătura impostura.
Ca şi Blaga – el crede că salvarea neamului este mediul cert al existenţei, prin participarea omului ca un vas al transcendentului, care coboară cu rânduială şi lumină.
El crede că omul trebuie să-şi stabilească înălţimea în raport cu ceilalţi, nu în raport cu proiecţia unor funcţii trecătoare. Omul Vasile Barbu se domină pe sine şi îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea duhului şi a minţii. Crede ca şi Petre Ţuţea că ”identificarea cu sacrificiul este meseria de român”.
Se caracterizează ca şi toţi românii din afara graniţelor, printr-o dragoste fără hotare şi necondiţionată pentru neamul românesc.
Este un om – instituţie, bogat în condei şi-n fire, cu o dorinţă sălbatecă de înrădăcinare şi trăire morală în universul tradiţiei, cu misie brâncuşiană, prin iluminare şi perfecţiune.
Vasile Barbu este omul faptelor mari, Om – centrul energetic al universului românesc – tămăduire şi leac pentru rana despărţirii lumii în buni şi răi. Vorbeşte ca un poet, iar cuvintele lui sunt ca muzica.
De o modestie proverbială, dar de o eficienţă cu totul de invidiat, demnă de un înalt şi binemeritat elogiu şi respect.
Sensibil şi discret şi-a creat o lume proprie, deschisă cu generozitate spre binele aproapelui.
Om cosmic, Om natură, Stejarul cu rădăcinile în trecut și ramurile spre viitor. În opera lui răsar chipurile lui Dumnezeu prin oameni.
Luptă cu singura armă – cuvântul, extrem de eficientă în lupta cu oamenii cărora le-a fost pustiit sufletul.
Vântul care a risipit dorurile de limba română în tot spaţiul locuit de români, l-a azvârlit în lumea românească de la Uzdin până la Cernăuţi şi Chişinău pentru păstrarea limbii române – Patria comună.
Este o memorie ieşită din miracol, la o personalitate de o delicateţe neobişnuită şi cu fineţe sufletească rară şi profundă, cu o bunătate ce vine din buna cuviinţă nativă a poporului român din Banat şi cu o expresie însuşită de Sfânta Tradiţie.
Pentru toate acestea, noi almăjenii, îl privim cu preţuire pentru că din prea-plinul calităţilor sale se revarsă asupra tuturor. Aduce în jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină. Prin tot ce a făcut este o lecţie de istorie şi de viaţă pentru tinerele generaţii. De aceea urăm maestrului să trăiască mulţi şi fericiţi ani, să rămână cu aceeaşi vigoare şi prospeţime a capacităţii de muncă şi cu aceiaşi patimă pentru slujirea românismului.
Astăzi, 29.04.2023, sărbătorim 151 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României, la Reșița, 1872 – 2022, o etapă importantă de dezvoltare a Reșiței industriale în cei 252 ani de existență.
UZPR CARAS SEVERIN 