INVITAȚIE

Dragi prieteni, HRISTOS A ÎNVIAT!
Cu mare drag, respect și stimă vă invit sâmbătă, 6 Mai 2023, ora 13, în Sala Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj unde are loc lansarea de carte PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ –”GRUPIR”, Maria ROGOBETE. Cartea a apărut la Editura ”Castrum de Tymes” din Timișoara, Daniel Luca, iar tehnoredactarea, coperta și concepția grafică sunt realizate de Nicolae Toma. Prefața cărții este scrisă de preot Iosif Hânda, Timișoara.
”Am o poveste, iar această poveste nu este a unui om care a fost opt zile în concediu într-un loc frumos, nu este o întâmplare petrecută pur și simplu, nu este o excursie, aceste zile sunt cele mai importante din viața mea, opt zile care fac cât o viață, cu aceste opt zile pot să merg în orice parte a lumii, le pun în geamantan și acolo unde ajung deschid geamantanul, le mângâi, pot să recapitulez în orice moment tot ce am trăit și ființa mea se încarcă cu liniște, credință și iubire, cele aproximativ opt zile petrecute pe Pământul Sfânt, în Israel, sunt bagajul vieții mele, acestea sunt bogăția mea, mă culc cu ele în gând și mă trezesc cu ele în inimă. Marți, 5 februarie 2019, dimineața, ora 2.30, toți pelerinii din trupa ”Grupir” erau în parcul George Enescu, lângă autocarul care ne aștepta. Am avut o surpriză, Ioana, soția preotului Traian Birăescu s-a apropiat de mine și mi-a spus: ”La mulți ani, Mia!” Era ziua mea, ce cadou extraordinar de ziua mea să ajung în Țara Sfântă! Toți pelerinii din autocar mi-au spus: ”La mulți ani” după care Ioana mi-a oferit un buchet de ghiocei și un tort micuț făcut din biscuiți, minunat! Am spus toți ”Tatăl Nostru” și părintele Traian ne-a făcut cadou la fiecare pelerin o carte și un colier ce trebuia să-l punem la gât și pe care scria numele și mai scria: ”Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața mea”. Și așa a rămas! Autocarul a pornit spre aeroportul Traian Vuia din Timișoara, de acolo am decolat spre Israel. Era primul meu zbor cu avionul, ce emoții am avut, ziceam ”Tatăl Nostru” încontinuu, erau legate rugăciunile și o oră nu m-am uitat pe geam, până când mi-a spus soțul Daniel: ”Ori te uiți, ori nu te uiți, noi tot deasupra norilor suntem, așa că uită-te că e păcat să pierzi frumusețea din jur, peste tot este Dumnezeu!”
Și am ajuns pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, un aeroport imens, modern, multă lume, acesta se află la periferia orașului Lod. O a doua surpriză am avut-o în clipa în care am prezentat pașaportul și tipul de la ghișeu mi-a spus: ”Happy Birthday, Maria!” Văzuse în pașaport că era ziua mea de naștere. Ce dimineață frumoasă de februarie! Câtă bucurie și curiozitate era în jurul meu, toată lumea era fericită!
Am ieșit din aeroportul Ben Gurion și afară ne aștepta un șofer foarte drăguț, pedant, manierat a zis: ”Bine ați venit în Israel”, cu zâmbetul pe buze și foarte prietenos. Și au început momentele unice pentru trupa ”Grupir”, cele aproximativ opt zile pe Pământul Sfânt ne-au adus în suflete fericire și ne-au schimbat viața, au rămas cele mai importante din viața noastră, a mea și a soțului meu Daniel și pe drumul vieții noastre este scris: ”Iisus este Calea, Adevărul și Viața” .
Evenimentul conține surprize care o să vă bucure sufletul.
Vă aștept cu mare bucurie!

Maria ROGOBETE Membru UZPR 24. 04. 2023 Lugoj

Expoziţia „Timişoara – patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timişoara”, la Cracovia

În avanpremiera Festivalului Culturii Române la Cracovia, Institutul Cultural Român de la Varşovia itinerează expoziţia „Timişoara – patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timişoara” la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, până pe 31 mai 2023.

Prezentată iniţial la Varşovia, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Polonă, apoi la Poznan, expoziţia îşi propune să prezinte publicului polonez patrimoniul construit şi poveştile oraşului care deţine anul acesta titlul de Capitală Europeană a Culturii, arată un comunicat. Proiectul omonim a fost iniţiat în anul 2016 şi realizat de Universitatea Politehnica Timişoara ,în parteneriat cu Muzeul Naţional al Banatului, fiind inclus în Programul Cultural oficial Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Poveşti ale patrimoniului cultural şi istoric împletite cu cele personale ale locuitorilor de ieri şi de azi sunt suprapuse în format digital cu patrimoniul imaterial ce se regăseşte în romane, amintiri şi istoria orală. An de an, itinerarii digitale şi fizice prin cartierele istorice ale Timişoarei dezvăluie poveştile oraşului printr-un larg evantai de activităţi: o expoziţie muzeală, expoziţii stradale, un site web (https://spotlight-timisoara.eu/), aplicaţia mobilă „Spotlight Heritage Timişoara”, o aplicaţie de realitate augmentată, demonstraţii de realitate virtuală, spectacole de teatru şi dans stradal, evenimente şi instalaţii digitale, tururi ghidate şi virtuale, atât în Timişoara cât şi în străinătate.

Proiectul „Patrimoniul sub reflectoare” este co-finanţat de Municipiul Timişoara, prin Centrul de Proiecte, şi Consiliul Judeţean Timiş. La Cracovia este prezentat în parteneriat cu Biblioteca Publică Voievodală şi Consulatul Onorific al României din acest oraş.

INVITAȚIE

25 aprilie 2023, ora 17.15, Centrul German „Alexander Tietz” Reșița:

1903 – 2023: Sistemul hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic – 120 ani

Expoziție fotodocumentară de fotografii din arhiva prof. univ. dr. Martin Olaru (Reșița).

Masă rotundă, avându-i ca invitați pe ing. Rodica Brebenar, prof. dr. Martin Olaru și dr. Ada Cruceanu-Chisăliță. Redescoperim o carte apărută în anul 2011, simultan în limbile germană și română, avându-l ca autor pe prof. Helmuth Kulhanek: „Das Wasserkraft- und Holzschwemmsystem im Banater Bergland: Talsperren, Tunnels, Kanäle und Kraftwerke zwischen Semenik und Reschitz – eine technische Meisterleistung in Südosteuropa am Anfang des 20. Jahrhunderts”, Editura „Banat“ Erding / Germania / „Construcţii hidrotehnice de avangardă în Banatul Montan. Baraje, canale, tuneluri, apeducte şi centrale electrice, capodopere tehnice în sud-estul Europei la începutul secolului al XX-lea”, Editura „CosmopolitanArt” Timișoara.

 

 

INVITAȚIE

25 aprilie 2023, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz” Reșița:

In memoriam Anton Ferenschütz (*10 noiembrie 1927, Reșița – †25 aprilie 2018, Bielefeld / Germania), autor, pictor, sportiv și antrenor, Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (28 august 2008) și al Municipiului Reșița (15 aprilie 1993), distins cu Premiul „Alexander Tietz” pe anul  2018 – la 5 ani de la trecerea sa în eternitate.

In memoriam Norbert Taugner (*10 ianuarie 1931, Caransebeș – †27 aprilie 2013, Oțelu Roșu), pictor, fotograf, cineamator – la 10 ani de la trecerea sa în eternitate.