Jurnaliștii, chemați să „schimbe jocul” în percepția publică despre provocările climatice

Un nou raport comandat de European Broadcasting Union (EBU) oferă recomandări și spre soluții cu privire la modul de acoperire eficientă a schimbărilor climatice, bazat pe soluții practice încercate și testate la instituțiile media din serviciul public și alte redacții din Europa și nu numai. Alexandra Borchardt, autorul principal al „News Report 2023: Climate Journalism That Works – Between Knowledge and Impact”, afirmă că „organismele de știri pot – și trebuie – să facă mai mult pe direcția informării publicului – și avem recomandări constructive care, dacă sunt utilizate, ar putea schimba jocul pentru pentru modul în care se implică în acest subiect complex”.

Materialele de presă pe ton de amenințare și frică nu oferă soluții

Jurnalismul climatic poate fi inconfortabil. Sondajele de audiență publicate de Digital News Report, al Institutului Reuters, arată că se relatează mult, dar se explică prea puțin. Este un subiect care are nevoie de speranță, dar materialele de presă provin adesea dintr-o poziție de frică, avertismente și amenințare. Această abordare nici nu explică problema și nici nu aduce publicul de partea soluțiilor. Aceasta este o problemă importantă pentru redacții, alături de alte provocări, cum ar fi complexitatea subiectului și atingerea unui echilibru între faptele climatice și activismul climatic. „Jurnalismul climatic bun nu este opțional. Principiile etice cer jurnaliștilor să cerceteze și să relateze faptele, să tragă puterea la răspundere și să informeze publicul. Mass-media publice au o responsabilitate deosebită în acest sens. Dar nu este simplu, motiv pentru care acest raport acordă prioritate soluțiilor gestionabile care au fost testate de redacți și care pot funcționa pentru toate posturile de știri”.

Ghid de soluții cu exemple concrete

Așadar, ce înseamnă a face „o treabă bună” în jurnalismul climatic? Raportul examinează modul de a crea jurnalismul climatic într-un mod care să rezoneze cu publicul, precum și modul de reorganizare a redacțiilor, astfel încât acoperirea impactului climatic să fie integrată eficient. Indiferent de specialitatea lor, toți jurnaliștii ar trebui să primească o educație de bază în alfabetizarea climatică. Documentul include, de asemenea, studii de caz de bune practici și întrebări și răspunsuri de la diferite posturi de știri, lideri de gândire și influenți cu privire la ceea ce funcționează de fapt, folosind 11 studii de caz detaliate. Potrivit ebu.ch, raportul se bazează pe peste 40 de interviuri cu lideri mass-media, oameni de știință în comunicare și consultanți din întreaga lume, precum și pe cele mai recente cercetări. Analiza se concentrează pe soluții – sfaturi practice pentru dezvoltarea strategiilor de raportare și detaliază despre exemple testate, folosind exemple din industrie.

Adresabiltate mare în rândul tinerilor

Cercetarea arată, de asemenea, cum publicul mai tânăr este preocupat în special de schimbările climatice și de mediu și cum concentrarea asupra preocupărilor durabile ar putea ajuta mass-media de serviciu public să vorbească direct cu acest grup demografic și, în acest proces, să rezolve unele dintre propriile provocări. Preocupările de mediu atrag talentele tinere la redacții, motivează personalul actual. Raportul se încheie cu ipoteza că dezvoltarea de strategii pentru un jurnalism puternic de durabilitate va contribui la creșterea durabilității organizațiilor media, inclusiv din perspectivă economică.

Raportul prezintă studii de caz detaliate despre jurnalismul climatic de la: AFP; CBC; Deutsche Welle; France Televisions; NRK; Radio France; RAI; RTÉ; WDR; Grupul Meteo și Forumul Economic Mondial. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

https://uzpr.ro/

Violența împotriva femeii – încălcarea drepturilor acesteia

Prof. Isabela Carmen Susanyi
Iosif Borca

Recent, într-un parc din orașul de pe Cerna, mai multe persoane de gen feminin discutau pe marginea violenței împotriva femeii, o încălcare fundamentală a drepturilor acesteia.
Curioși, am intrat în vorbă cu una dintre acestea și anume cu prof. Isabela Carmen Susanyi (foto 1), care ne-a punctat ce-au discutat aceste femei, ba mai mult, ne-a prezentat amănunte despre recenzia cărții „Violența împotriva femeii și cercetarea criminalistică a acesteia” și pe care, la cererea noastră, ni le-a oferit pentru publicare.
Și iată ce ne-a prezentat pentru cititorii noștri:
În primul rând salut cu deosebit interes apariția unei lucrări de specialitate pentru domeniul legislativ – „Violența împotriva femeii și cercetarea criminalistică a acesteia”, publicată la Editura „Concordia” din Arad.
Autorul Iosif Borca (foto 2) și-a propus cercetarea unui subiect sensibil, prezent la scara întregii umanități și lămurirea mecanismelor de funcționare a luptei împotriva violenței domestice.
Pe cuprinsul celor 520 de pagini, lucrarea științifică oferă instrucțiuni, informează și educă, însumând texte elaborate de organul judiciar. Structurată în două părți, conține proceduri, instrumente, paragrafe, amendamente, planuri de măsuri, studii de caz, ordine de restricție sau de protecție, articole de lege, anexe etc.
Cartea se adresează mai multor tipuri de public, pe lângă conținutul legislativ, prezentând și o istorie a Mișcării feministe (partea I, Cap. III), atât la nivel mondial, cât și în țara noastră. Vom afla biografiile unor doamne din elita societății, înzestrate cu inteligență, curaj și înțelepciune, care au luat atitudine împotriva Constituției și Codului Civil din vremea lor: „Codul Civil din 1864 prevedea pentru femei un statut foarte asemănător cu cel al minorilor sau al persoanelor cu incapacități mintale, ele fiind lipsite de drepturi civile și politice” (pag. 107).
Volumul/ scrierea detaliază fenomenul violenței împotriva femeilor, subliniază efectele, consecințele traumatizante ale acestuia, prezintă procedurile de lucru aflate la dispoziția personalului legislativ și incriminează acțiunile abuzive ale agresorului. Pentru a nu lăsa loc de interpretare, se identifică profilul infractorilor (personalitatea și psihologia lor) și se realizează comparativ, în Europa și la nivel național, cercetarea criminalistică.
Se clarifică etapele anchetei, ale administrării probatoriului, printre care constatările tehnico-științifice criminalistice și medico-legale.
Documentația vine în întâmpinarea problemelor societății. Femeile care sunt agresate sexual sau hărțuite psihologic/ psihic au posibilitatea să cunoască faptul că statul român prin autoritățile competente promovează egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – Legea nr. 22/ 2002 – lege care elimină toate formele de discriminare bazate pe criteriul de sex.
Instrucțiunile sunt formulate într-un limbaj clar, precis, impersonal, neutru, lipsit de ambiguitate, prohibitiv, cu scopul de a fi înțelese ușor.
Invit atât persoanele avizate (organele judiciare), cât și pe iubitorii de lectură, să acorde atenție temei violenței împotriva femeii, ignorată de cele mai multe ori în istoria lumii contemporane sau deciziile societății actuale.
Printr-un efort comun, european, prin strategii, programe, prin mobilizarea unor O.N.G. – uri și prin aplicarea eficientă a legii, mentalitățile arhaice/ conservatoare și misogine nocive, abuzurile și constrângerile asupra victimelor pot fi schimbate și prevenite.
Printre valorile general umane, alături de integritate, libertate sau adevăr, se numără familia și iubirea, indiferent de forma sub care Dumnezeu ne-a trimis-o: de mamă, soție sau fiică.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

A plecat dintre noi un cunoscut, un prieten și un medic deosebit

Mircea Ioan Artean – medic primar – a plecat dintre noi spre cerul veșniciei mult prea repede și pe neașteptate.
A fost colaborator al ziarului „Accent Media”, prezent la toate activitățile de implementare a unor proiecte educative cu tema „Sănătatea – cel mai de preț dar al vieții”, desfășurate sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fiind și un sincer și profesionist îndrumător în formarea cercurilor „Prietenii sănătății” înființate în diferite unități școlare.
I s-a înmânat, din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Diploma de onoare pentru prezența în mass-media cu informații utile pentru sănătatea semenilor.
S-a dovedit de fiecare dată omul, medicul care cu responsabilitate și pasiune, mereu s-a aflat în slujba sănătății pacienților aparținători Cabinetului medical individual „Armedica” din orașul de pe Cerna.
Susținător al principiului că trebuie profitat de fiecare clipă a sănătății, întrucât aceasta nu se mai întoarce, purta în suflet virtuți creștine și de promovare a unui comportament responsabil în scopul apărării sănătății semenilor.
A plecat dintre noi la viața veșnică, în liniștea conștiinței și a binecuvântării lui Dumnezeu de a fi părtaș la fericirea veșnică.
A ajuns la locul veșnicei bucurii ca medic în cerul dragostei dumnezeiești unde soarele strălucește de-a pururi, fără a apune.
Să-i cinstim memoria și să-i urmăm pilda credinței și a vieții.

Cornel Poenar, Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GHEORGHE RANCU, OMUL TUTUTOR TIMPURILOR

O zi frumoasă de toamnă! Fusesem invitată în stațiunea Herculane la un eveniment extraordinar dedicat scriitorului Ion Florian Panduru, era un  simpozion omagial cu numele „Ion Florian Panduru” organizat cu sprijinul primăriei Mehadia, Liceului Hercules din stațiunea Herculane și Societatea Literar-Artistică Sorin Titel din Banat. Au participat mulți oameni dedicați culturii, oameni care iubesc cu adevărat literatura, istoria, credința, unii dintre ei au venit de la sute de kilometri depărtare, fiecare având un cuvânt de spus despre liderul evenimentelor din anul 1989 în orașele de la poalele Domogledului, scriitorul de pe Valea Cernei, profesorul Ioan Florian Panduru. Aici l-am cunoscut pe domnul profesor Gheorghe Rancu. Din primul moment, acest om calm, sigur pe el, un dascăl desăvârșit, mi-a transmis un gând de prietenie, am simțit respectul cu care trata simpozionul, dar și pe oamenii din jurul său. Simplu, onest, cu demnitate în ochi, domnul profesor Gheorghe Rancu mi-a oferit o zi plină de istorie și cultură, dar ce m-a făcut să-mi doresc a-l întâlni cât mai repede a fost povestea sa despre Muzeul pe care mi-a spus că îl deține în localitatea Șopotul Vechi, județul Caraș-Severin.

Nu a trecut mult timp și îndreptându-mă spre Topleț, localitatea copilăriei mele, împreună cu soțul meu Daniel Rogobete, am hotărât să mergem să vizităm Muzeul domnului Rancu.  Valea Almăjului este foarte frumoasă, nu degeaba se spune că județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai pitorești locuri, turismul ar fi la cote maxime dacă s-ar investi în aceste localități, acest județ este „perla natură”  oferită de Dumnezeu pământenilor.  Ajunși în Șopotul Vechi, am bătut la ușa unei case pe care stătea zâmbind, ca o chemare, numele: Colecție privată de etnografie și arheologie „Almăjul”, apăruse dintr-o dată în fața noastră un loc în care trecutul își scria memoriile. Domnul profesor ne-a primit cu zâmbetul său frumos pe față și deodată stupoare, nu ne-a venit să credem ce găseam în această casă… Doamne Dumnezeule, aici locuiește trecutul!

O să spun o poveste adevărată, o poveste care mi-a hrănit speranța că totuși mai există români curați la suflet, harnici peste măsură și adevărați. Ne-au fascinat exponatele dispuse în cele patru încăperi ale acestei case, exponate care ne-au trimis din prima secundă în adâncul vremurilor. Cum poți să privești aceste nestemate ale tuturor timpurilor și să nu le mângâi? În minte îmi veneau zeci de gânduri, să fotografiez, să le ating, să pun urechea pentru a asculta povestea anilor trecuți peste ele, să întreb ce au însemnat toate acestea, dar pentru asta aveam nevoie de timp. Intrasem în lumea copilăriei mele, dar și a copilăriei strămoșilor mei, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu erau adevărate colecții din gospodării țărănești, toate aranjate pe meserii și îndeletniciri specifice. În aceste patru încăperi am găsit istoria poporului român, fiecare lucru în parte avea suflet, oameni buni, români dragi, toate acele exponate astăzi sunt vii și vorbesc. Eram în mijlocul unei colecții cu peste 2000 de obiecte, înscrisuri, documente, costume populare, felurite feluri de mobilier, zeci de icoane pe sticlă, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de cult, moșteniri și înscrisuri de familie, cărți rare, am văzut o expoziție a revistelor de cultură sătești, aici am regăsit istoria primului război mondial, o istorie atât de vie. M-am uitat la gesturile acestui domn, cu câtă bucurie ne prezenta obictele vechi, parte din neamul românesc, din ființa noastră, aici se măcina timpul, în această zonă care acum este împânzită de mori de apă, războaie de țesut, șpălțacuri. În jurul meu prindeau viață toate clipele, eram doar noi și istoria care ne prezenta un film cu trecutul. Simțeam sufletele strămoșilor noștri în acele pârlee, în vasele de lemn cu care se gospodăreau femeile, în presele pentru struguri, râșnițe, apoi melița pentru melițat cânepa, păpuși îmbrăcate în straie de sărbătoare, costumele populare parcă străluceau, dar câte lucruri de valoare nu se roteau în jurul meu. Cu inima deschisă și sufletul curat, colecționarul Gheorghe Rancu ne plimba prin aceste încăperi în care toate parcă trăiau în pace și prosperitate lăudând țăranul roman, apreciind țara românească, iată dragi oameni că în acest Muzeu se află spiritul poporului român. Trebuie să ai suflet mare ca să oferi istoriei ani, zeci de ani din viață, pentru a colecționa obiecte ce rămân la loc de cinste în viața tuturor românilor. Într-adevăr domnul profesor, colecționarul, omul de cultură Gheorghe Rancu a trăit în mediul sătesc, desfășurându-și activitatea peste 50 de ani, implicându-se în viața satului atât ca dascăl cât și ca cetățean, foarte important este că și-a luat numele și de Bodrog pentru a nu-și uita rădăcinile.

Am avut bucuria să-l avem ca invitat de seamă în localitatea Topleț, locul nașterii mele, atunci când am organizat lansarea de carte a poetului Gheorghe Băltean, am avut onorea să-l avem ca invitat și în orașul Lugoj, pot spune că a fost o mare sărbătoare pentru muzeul lugojean.

La acest eveniment deosebit din Lugoj, au participat foarte mulți membri ai Asociației Publiciștilor Presei din Banatul Istoric. Evenimentul fiind publicat  în paginile multor ziare și reviste din Lugoj, Timișoara, precum și cele din județul Caraș-Severin. Vizitele sale la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” Lugoj au făcut o mare bucurie actorilor lugojeni, mai ales doamnei Maia Voronca, actriță și regizoare a Teatrului ”Traian Grozăvescu”, aceasta având un deosebit respect pentru domnul profesor Rancu.

Spun cu fermitate, spun sincer și cu bucurie nemăsurată: la Șopotul Vechi, Gheorghe Rancu scrie o pagină de istorie în societatea românească, o pagină de istorie în care se oglindesc patru încăperi unde am putut să admir obiecte importante pentru poporul român, lucruri care mi-au rămas în minte pentru totdeauna, fiind un muzeu aparte în care fiecare exponat are povestea lui, iar diversitatea acestuia este uimitoare: râșnițe, pietre de râșnițe, obiecte personale ale episcopului Iosif Traian Bădescu, printre care brichetă de birou gravată și aurită. Perioada turcească ilustrată la Muzeul din Șopot, multe și minunate sunt tainele ce le ascund meleagurile de pe Valea Almăjului. De la Monede romane la flori de mina, de la costume populare la fragmente din epoca bronzului, de la unelte agricole la sute de fotografii și cărți, au fost toate adunate într-o viață de om, dar cu câtă dragoste și pasiune!

Sunt foarte mulți ani de când îl cunosc pe ”Omul tuturor timpurilor”-Gheorghe Rancu Bodrog, ne-am întâlnit la multe evenimente culturale, prezența dânsului mă onorează astăzi și mă încurajează să continui tot ce mi-am propus, acest om nemaipomenit de binevoitor dă speranță tuturor care îi împărtășesc ideile culturale. Ca român mă bucur enorm că îl cunosc pe domnul Rancu, pentru că am avut ocazia să intru în lumea unui trecut, o lume care îmi oferă tot ceea ce am crezut că am pierdut, sau am uitat, sau a dispărut și anume: valoarea, să ai un lucru și să-i dai valoare înseamnă foarte mult pentru existența noastră ca popor. De câte ori îl privesc îmi dau seama câtă dragoste are acest om pentru țară, pentru Almăj, pentru oameni, pentru familie, spun asta gândindu-mă la munca sa, la nopțile nedormite, la zile, luni, ani, chiar zeci de ani trăiți sub semnul căutării acestor obiecte de o foarte mare valoare, câtă muncă de lămurire cu sătenii și nu numai, câte drumuri, intervenții, chiar și bani oferiți acelora care dețineau obiectele. Oare câți români mai sunt în țara noastră de talia domnului Rancu? Din suflet m-aș bucura să existe un număr mare de asemenea oameni dedicați istoriei, tradiției, credinței, culturii noastre.

 Omul sfințește locul, așa se spune din vechi timpuri, într-adevăr ”Omul tuturor timpurilor”, Gheorghe Rancu –Bodrog- sfințește în fiecare zi  locul unde trăiește, prin tot ceea ce face, domnul profesor pune pe harta țării noastre importanța unui sat care strălucește atât prin  frumusețea dată de la Dumnezeu cât și prin activitățile, realizările, acestui om minunat și într-adevăr realizarea care onorează cel mai mult activitatea de dascăl de țară este deschiderea *Colecției de etnografie și arheologie „Almăjul”* organizând pe parcursul anilor expoziții la nivel local, județean, interjudețean, national și international.

 Minunatul domn profesor Gheorghe Rancu  a fost adus pe pământ cu un scop și acest scop ne definește pe noi ca oameni care iubesc viața și poate de aceea facem lucruri benefice societății, iar activitatea sa competentă atât în plan profesional cât și în aceea de scriitor, publicist, monografist arată un caracter puternic, frumos, demn.

 Și dacă tot am vorbit de caracter, spunea odată poetul antic Horațiu: ”Trei lucruri arată caracterul unui om : cărțile, prietenii și cadourile”

        Stimă și respect, domnule Gheorghe Rancu Bodrog!

Maria ROGOBETE – Membru UZPR 

GABRIELA ȘERBAN: In memoriam înv. Ioan Marcu – 175 de ani de la naștere

Unul din dascălii de mare vocaţie şi prestigiu ai Banatului a fost Ioan Marcu din Bocşa Montană. S-a născut în 25 ianuarie 1848 în Satul Mic (astăzi Victor Vlad Delamarina) din judeţul Timiş. A murit în 1932 şi a fost înmormântat în cimitirul din Bocşa Montană.

A învăţat în satul natal şi la Lugoj. A absolvit Preparandia din Arad. Imediat după absolvire a fost numit învăţător la Bocşa Montană unde, sub strădania episcopului Ioan Popasu, s-a înfiinţat în 1876 Şcoala confesională română. Bucurându-se de o apreciere deosebită, de tânăr a fost numit (1870) Comisar şcolar în conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadiei. A succedat apoi în conducerea şi a celorlalte: tractul Caransebeşului (1871), tractul Bisericii Albe (1872), tractul Buziaşului (1873). A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială şi asesor consistoral în Senatul şcolar.

În cadrul Reuniunii învăţătorilor din Episcopia Caransebeşului a fost apreciat şi astăzi ca „unul dintre cei mai valoroşi învăţători români din Banat, cu merite incontestabile în cimentarea prestigiului reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului”. (Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană).

În despărţământul Astrei la Bocşa a primit demnitatea de preşedinte, misiune pe care şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate. „Câştigându-şi merite nepieritoare pe teren bisericesc şi şcolar, neobosit cum  a fost toată viaţa, îl găsim tot timpul la datorie (…) După Unire a fost răsplătit pentru intransingenţa şi lupta ce a dus-o împotriva asupritorilor – prin alegerea sa ca senator în primul parlament al României Mari.” (Iacob Creţiu, Ioan Marcu, în Foaia diecezană)

Ioan Marcu a trudit pe altarul şcolii timp de 35 de ani înfruntând greutăţile şi neajunsurile unei meserii care era îmbrăcată în sacrificiul apostolatului. Pentru truda lui a fost răsplătit cu meritate elogii (G.B. Învățătorul Ioan Marcu. În: Bocșa culturală. Anul IX, nr. 2 (61)/ 2008, p. 18).

Referinţe:  Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997;  Istorie şi artă bisericească/ Gheorghe Jurma și Vasile Petrica.- Reşiţa: Timpul, 2000; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireșan-Loga și Tiberiu Popovici.- Reşiţa: Timpul, 2006; Revistele Bocşa culturală; Valea Bârzavei; Cărăşeni de neuitat vol. III./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010;  Ionel Bota. Un epistolar: Iosif Vulcan – Ioan Marcu În: Bocșa culturală. Anul XI, nr. 1 (68), 2010, p. 5-6/45 (Documente bocșene); Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat vol. XXV./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019.

GABRIELA ȘERBAN: In memoriam IOSIF VASILE GAIDOȘ – 25 de ani de neuitare

„Fiecare zi o încep în atelier unde uit de toate.

Am dus și duc o viață cumpătată, dar în care  pictura este stăpână…

Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”

(Iosif Vasile Gaidoș 1919- 1998)

În 3 martie 2023 se împlinesc 25 de ani de la plecarea „în lumea cea fără de dor” a artistului plastic Iosif Vasile Gaidoș.

S-a născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi a murit în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin. A urmat cursuri de specializare în tehnica mineritului la Brad şi Petroşani. A lucrat specialist în minele din Şuncuiuş, Teiuş, Lueta şi Bocşa (Caraș-Severin) unde s-a stabilit în 1963.

Era pasionat de pictură și  absolvent al  Şcolii de Pictură din Baia Mare. Ca artist a lucrat în ulei, acuarelă şi pastel, pictând exclusiv peisaje. Ca manieră artistică se înscrie în post – impresionism (după cum mărturisește)[1], îmbinând elemente clasice cu cele moderne, armonizate în lucrări originale. Lucrările i-au fost inspirate din natură. Îi plăcea să picteze afară, să surprindă atmosfera și să o redea cât mai plastic. Alteori, făcea schițe pe care le prelucra în atelier. [2]

A organizat peste o sută de expoziţii în ţară şi străinătate (111), fiecare cu aproximativ 100 de lucrări, de fiecare dată fiind expuse altele, noi. Ultima expoziție a fost în noiembrie 1997, în cadrul Zilelor Culturii Bocșene, o expoziție mai mică, la invitația și la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.

A înfiinţat la Bocşa un cerc de pictură denumit “Tiberiu Bottlik” pentru instruirea şi încurajarea tinerilor artişti plastici bocşeni.

Era un om cult, vorbea câteva limbi străine, asculta muzică simfonică și citea literatură cu nesaț. L-a avut profesor pe Lucian Blaga al cărui îndemn nu l-a uitat niciodată: „să înveți limba noastră dragă”. A avut doi copii cărora le-a transmis această dragoste pentru frumos. Fiica sa, Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă este cunoscută nu doar ca un foarte bun profesor, dar și ca o talentată poetă, iar nepoata este o foarte bună pianistă.

„Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor” mărturisea artistul în anul 1997 când dascăli precum Minerva Trandafir sau Rodica Țene l-au intervievat pentru publicațiile bocșene ale vremii, respectiv „Puls”, periodicul social-cultural al Asociației „Tata Oancea”, care avea ca supliment literar-artistic foaia „Vasiova”, și revista culturală „Ramuri”, care se va transforma, după doar câteva numere, în „Bocșa culturală”.

Despre începuturile artistice, povestește în destăinuirile prilejuite de  întâlnirea cu doamna prof. Minerva Trandafir (în 1997): „Contactul meu cu pictura a fost legat de o întâmplare. Mă aflam într-o vacanță la un unchi din Baia Mare, care avea acolo o moară. Pe vremea aceea, prin anii 1935 – 1936, în Baia Mare era o școală renumită de pictură. Întâmplarea a făcut ca pe la noi la moară să treacă o personalitate a locurilor, pictorul Phorma. Acesta m-a remarcat, mi-a cerut să fac o schiță, după care a conchis simplu: « ai stofă de pictor». La 19 ani luam astfel contact cu pictura …”

Cu aceeași ocazie, povestește despre front, dar și despre stabilirea la Bocșa: „Tot întâmplarea mă va aduce și la Bocșa, spune artistul. Era în 1960 când  fostul director al Întreprinderii Miniere Bocșa, Puwack, m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la Bocșa. Îl întâlnisem la Deva. Pentru că a acceptat câteva condiții modeste impuse de mine, serviciu pentru soție și locuință, am venit.”

Despre preferințe în artă, pictorul Gaidoș mărturisește: „Pictez mai ales peisaje și flori. Am bătut cu pasul, când am putut, diferite zone ale țării și am cunoscut frumuseți nebănuite. Zona Apusenilor (Câmpeni, Baia de Arieș) este tema multora dintre tablourile mele. Vă spun ceva care pare ciudat: acolo, în aceste regiuni, am avut sentimentul că am mai trăit într-o altă viață. Am pictat toate anotimpurile, dar prefer toamna pentru bogăția de culori, tonuri și nuanțe.”

Iosif Vasile Gaidoș s-a stins la Bocșa în anul 1998 și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană. Lucrările sale însă au rămas în multe din casele noastre ca mărturie a talentului său despre, care  artistul Ioana Mihăiescu scria atât de frumos: „… Iosif Vasile Gaidoș a fost credincios sie însuși toată viața. Lucrările lui, care au îmbrăcat sălile galeriilor bănățene, naționale sau străine, au respectat întotdeauna aceleași reguli compoziționale, aceleași subiecte, aceeași gamă cromatică. Natura a fost pentru pictorul bănățean muza permanentă a lucrărilor sale. Aproape niciodată dumnealui nu a surprins natura în zbuciumul ei, căci colțurile pitorești rămase în picturile sale sunt liniștite, încremenite într-o dulce împăcare cu ireversibila trecere a timpului. Pânzele de ape, pictate de nenumărate ori, sunt netede, netulburate de niciun fior, primind cu dărnicie și fidelitate imaginea crângurilor înconjurătoare. Natura este plină de sevă, surprinsă în miez de anotimpuri vii, în clipe de o duioasă amorțeală, subliniind stabilul, siguranța, liniștea.” (Împreună, miternander, együttesen. Nr. 17, iulie 2004, p. 10).

Despre o poezie a culorilor, o „poezie a momentului transfigurat” vorbește și Ion Crișan în revista „Orizont” din Timișoara, în 1977: „Purtând pecetea unui poet al culorii, care oficiază frumosul cu sentimentul unei armonioase identificări cu natura, picturile, acuarelele și pastelurile lui Vasile Gaidoș încântă. El a urcat cerul adâncului pe pânzele sale inspirate, oferindu-ne însă și crâmpeie de tărâmuri de legendă și vis, care au denumiri cu o rezonanță tulburătoare: Valea Frumoasei, Lancrăm, Rășinari, Valea Arieșului, Detunata. Le-am numit doar pe acestea, căci acest om pasionat, a peregrinat prin multe locuri pitorești ale țării, întorcându-se de fiecare dată cu o prețioasă «comoară de suflet». Indiferent de tehnica utilizată, pictorul bocșean surprinde diverse ipostaze ale devenirii peisajului industrial, citadin, dar și arhitectonica tradițională specifică satului nostru. Linia sa de o cuceritoare simplitate, însoțită de tonuri calde și multă lumină, vădesc o rară sensibilitate și un simț al observației îndelung și temeinic cultivate. Tendința spre perfecțiunea expresiei, demonstrează cu prisosință travaliul său impresionant, care dă roade. Trăsătura definitorie a trudei sale artistice mi se pare a fi însă contribuția indiscutabilă la educarea estetică a celor mulți, care se perindă în sălile de expoziție, unde lucrările sale se constituie ca un cald omagiu într-un «peisaj al peisajelor românești» ”.

Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga şi Tiberiu Popovici. Reşiţa: TIM, 2005; Bocşa culturală. Anul X. nr. 3 (66)/ 2009; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa- istorie și cultură);  Cărășeni de neuitat IV/ Petru P. Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2010;  Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); In memoriam Iosif Vasile Gaidoș de Ioana Mihăiescu în: Bocșa: Viziuni/ Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Reșița: Banatul Montan, 2014, p. 65-66; Bibliografia revistei „Bocșa culturală”2009 – 2013/ Gabriela Șerban .- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Gabriela Șerban. In memoriam Iosif Vasile Gaidoș În: Bocșa culturală. Anul XX, nr. 3 (110)/ 2020, p. 20 – 21.


[1] „Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”. Interviu realizat de prof. Minerva Trandafir în 1997 în „Vasiova”, supliment literar-artistic al periodicului social-cultural „Puls” al Asociației „Tata Oancea” Bocșa;

[2] Bocșa culturală. Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 28 – 29

Tineri la porțile afirmării – Empatie și respect pentru pacient

(dialog cu medicul Gherasim Ioan Tudor, coordonator al secției R.M.F.B. – Spitalul Județean de Urgență Deva)

– Pentru început prezentați-ne câteva date biografice.

– Sunt absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, în prezent medic coordonator al secției R.M.F.B. din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.

– De ce reabilitare medicală și nu altă specialitate?

– Am ales această specialitate din dorința de a îmbunătăți calitatea vieții mai multor categorii de pacienți cu patologii diverse (neurologice, post traumatice, degenerative etc.) și de vârste diferite: de la nou-născuți la vârstnici.

– Ce se poate trata la unitatea spitalicească unde vă desfășurați activitatea?

– Ceea ce este particular specialității este utilizarea programelor complexe pe diverse categorii de patologie somatică, apelând frecvent, concomitent atât a formelor de terapie fizicală și kineto, cât și utilizând arsenalul factorilor naturali de cură (balneoclimatoterapia).

Programele de recuperare medicală necesită un efort colectiv din partea medicului de recuperare medicală, fiziokinetoterapeutului, asistentului generalist, logopedului etc.

– Ce condiții de cazare și tratament oferiți pacienților care se tratează aici?

– Secția noastră R.M.F.B. dispune de 30 paturi contractate cu Casa de Asigurări, asigurând o cură de tratament de maxim 10 zile lucrătoare.

– Care vă sunt cele mai noi, moderne și eficiente metode de tratament pentru recuperare medicală?

– Avem aprobat un proiect de investiții pentru secția noastră de tratament urmând renovarea bazinului cu apă sărată, cât și achiziționarea de aparatură modernă specifică specialității (realitate virtuală, SIS, Tecar, aparat de drenaj limfatic, de elongații vertebrale, laser MLS cu braț robotizat).

– Punctați-ne o satisfacție inedită, din activitatea dvs. de medic.

– Ca și reușită personală aș putea nota nominalizarea ca și medic coordonator al secției la vârsta de 31 ani, urmând în vara anului 2023 susținerea examenului pentru medic primar.

– Privind pregătirea continuă în profesia dvs., ce ne puteți vorbi?

– Specialitatea mea este în plină dezvoltare, zilnic întâmpinăm noi provocări care ne fac să ne autodepășim.

– Ce alte amănunte ne mai puteți oferi?

– Momentan deși nu dispunem de cea mai modernă bază de tratament, încercăm să compensăm prin empatia și respectul acordat pacientului, lucru prin care am reușit să ne evidențiem.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Ultimele trei decenii de dezastre naturale au afectat șase miliarde de oameni

Lumea nu este suficient de pregătită pentru a face faţă dezastrelor, fie că este vorba despre cutremure, inundaţii sau furtuni, la care guvernele reacţionează de cele mai multe ori doar după producerea lor, se arată într-un raport care face apel la regândirea gestionării riscurilor.

În 2015, comunitatea internaţională a adoptat obiectivele Cadrului Sendai, care vizează reducerea până în 2030 a numărului de victime şi a daunelor, investind în evaluarea şi reducerea riscurilor şi în pregătirea în caz de dezastre – fie că este vorba despre seisme sau dezastre climatice provocate de încălzirea globală.

Însă „este foarte puţin probabil” ca aceste obiective să fie îndeplinite, se arată în raportul realizat de International Science Council (ISC), din care fac parte zeci de organizaţii ştiinţifice, potrivit AGERPRES.

Din 1990, peste 10.700 de dezastre (cutremure, erupţii vulcanice, secete, inundaţii, temperaturi extreme, furtuni etc.) au afectat peste șase miliarde de oameni din întreaga lume, potrivit datelor Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscului de Dezastre. În fruntea listei se află inundaţiile şi furtunile, din ce în ce mai dese ca urmare a schimbărilor climatice, care reprezintă 42% din totalul dezastrelor.

Însă „așa cum comunitatea internaţională se mobilizează rapid după dezastre precum cutremurele din Turcia şi Siria, prea puţină atenţie şi investiţii sunt direcţionate către planificarea pe termen lung şi prevenire, fie că este vorba de consolidarea regulilor de construcţie sau de crearea de sisteme de avertizare”, a declarat Peter Gluckman, preşedintele ISC, într-un comunicat.

Raportul atrage atenţia asupra unei probleme de alocare a resurselor. De exemplu, doar 5,2% din ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare pentru a face faţa dezastrelor între 2011 şi 2022 a fost dedicat reducerii riscului de dezastre, restul fiind alocat ajutorului şi reconstrucţiei post-dezastru.

Numărul persoanelor afectate anual de dezastre este în creştere, la fel ca şi pagubele directe, care au ajuns în medie la 330 de miliarde de dolari pe an în perioada 2015-2021.

Sursa: https://uzp.org.ro/category/actualitate/

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara – un nou prim-procuror

(dialog cu prim-procurorul TUDOROAIA Gabriel)

– Pentru început, punctați-ne cele mai semnificative date biografice.

– Sunt fost organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul IJP Timiș din anul 2012, iar în anul 2017 am fost admis la Institutul Național al Magistraturii. Încă de când am îmbrăcat roba de magistrat am fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara și sunt căsătorit cu o hunedoreancă.

– A te afla în fruntea unui parchet este o activitate cu multă responsabilitate și profesionalism. Cum comentați?

– Nu numai funcția de conducere, ci însăși funcția de magistrat presupune responsabilitate și profesionalism, ca orice altă funcție publică, de altfel.

– De ce credeți că vă onorează această funcție?

– Este o onoare să ocupi orice funcție de magistrat, nu doar una de conducere.

– Care vă sunt calitățile ce vă ajută în exercitarea atribuțiilor de prim-procuror?

– Cred că de-a lungul experienței acumulate am constatat că pot realiza un management adecvat al timpului, al eficientizării muncii, al conducerii și colaborării cu colegii și îmi face plăcere să lucrez în echipă, toate aspecte importante în activitatea atât a unui procuror, cât și în special al unui prim-procuror. Bineînțeles, acestora li se adaugă și alte elemente definitorii pe care cei din mediul meu profesional ar putea să le detalieze, percepându-le mai bine decât mine.

– Aveți și calități care vă deranjează?

– Cred că fiecare om are o înșiruire de calități care, în viziunea sa ori a celorlalți, pot fi și defecte.

– Odată cu preluarea funcției, ce măsuri aveți în vedere pentru eficientizarea activității la nivelul Parchetului?

– Mi-am propus să continui bunele practici deja existente la momentul preluării funcției, dezvoltate de antecesorii mei, să mențin buna relaționare în cadrul parchetului, precum și între parchet și celelalte instituții, inclusiv cu reprezentanții mass-media.

– Pe ce veți pune accent și care vă sunt pretențiile față de activitatea subalternilor?

– Nu mă raportez la ei ca subalterni, ci ca la colegii mei, și doresc ca împreună cu aceștia să continuăm să avem o relație cât mai adecvată cu tot ce înseamnă oameni implicați în actul de justiție.

– Vorbiți-ne puțin despre agenda de lucru a parchetului în această perioadă.

– În această perioadă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara și organele de cercetare penală sunt în căutarea unor soluții cât mai potrivite în vederea minimalizării timpului de soluționare a cauzelor aflate spre soluționare.

– Credeți în legea compensației?

– Fiecare om are propriul set de credințe, repere.

– Care vă sunt gândurile de viitor privind destinul dvs. profesional?

– O perfecționare continuă în vederea îndeplinirii cât mai adecvate a responsabilităților implicate de profesia de magistrat.

– Ce face un prim-procuror în timpul liber, între activitatea profesională și cea familială?

– Activitatea preferată de relaxare o reprezintă conversația cu marii autori, din trecut și din prezent, prin intermediul lecturării operelor acestora.

– Ce date statistice din bilanțul activității Parchetului în anul 2022 ne puteți oferi?

– În cursul anului 2022 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, după cum ne spunea purtătorul de cuvânt, au avut de soluționat un număr de 5728 de dosare și au soluționat 2156 de dosare. Încărcătura pe procuror a fost de 954 de cauze, media dosarelor soluționate pe procuror fiind de 359.

Au fost întocmite 153 de rechizitorii și 18 acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în judecată un număr de 180 inculpați.

De asemenea, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara au participat la judecarea unui număr de 1079 cauze penale și 106 cauze civile, și au soluționat un număr de 1083 alte lucrări.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

sursa foto: http://pthunedoara.mpublic.ro/