Hunedoara-La Cabinetul medical individual „Armedica” un nou medic

           

Dr. Dorina Andreea Faur

La Cabinetul medical individual „Armedica” din Hunedoara, în urma decesului prea devreme și pe neașteptate a medicului primar Mircea Ioan Artean, pacienții întâlnesc acum un nou medic, în persoana hunedorencei Dorina-Andreea FAUR. Cum nu toți pacienții o cunosc, am fost rugați să le oferim unele amănunte, fapt pentru care prin bunăvoința ce-o caracterizează, medicul Dorina-Andreea FAUR ne-a declarat:

– Hunedoreancă de loc, m-am născut și am copilărit aici, în orașul de pe Cerna. Am terminat Colegiul Național „Iancu de Hunedoara“, profil matematică-informatică intensiv engleză.

Ulterior am urmat cursurile UMFT „Victor Babeș”.

Decizia de a urma această meserie a venit încă din copilărie, când m-am îndrăgostit de o seringă și am injectat cu apă toate păpușile din casă cu pretextul de a le vindeca. Pe această cale, mama și toată familia m-au ajutat enorm să îmi urmez visul de a deveni medic. Datorită lor sunt astăzi aici.

Pe de-o parte a fost treaba cu seringa, cred și ulterior, în clasele primare, prietena mea cea mai bună de la vremea respectivă a decedat de leucemie. Copil fiind, am văzut toate stadiile acestei boli și  mi-aș fi dorit să o fi putut ajuta.

Și în ziua de azi îmi doresc din tot sufletul să ajut semenii cu cât îmi stă în putință. Nu sunt ipocrită să mă gândesc că am să schimb eu lumea, dar încerc să fac părticica mea și sper să o fac cât mai bine cu putință.

Am ales să optez pentru această specialitate datorită practicii de vară pe care trebuia să o facem anual. Așa am cunoscut-o pe doamna doctor Chiș Ana profesând ca medic de familie la noi în cartier. Stând pe lângă dânsa, așa mi-am dat seama ce specialitate vreau să urmez pe mai departe. Și pe această cale țin să îi mulțumesc.

Rezidențiatul l-am făcut tot în Timișoara, fiind angajată a Spitalului Clinic Municipal de Urgență.

Și viața uite că m-a adus înapoi acasă, oferindu-mi această șansă, împreună cu doamna doctor Artean, de a profesa într-un cabinet de medicină de familie situat chiar în mijlocul pietonalei din oraș.

Pe plan personal, mă mândresc cu un băiețel de aproape 4 ani, care este centrul universului meu și îmi ocupă tot timpul liber cu energia lui.

De departe, el este cea mai mare „realizare” și bucurie a mea, pe lângă profesie.

Dar iată ce ne-a spus cu multă sinceritate unul dintre primii pacienți ai medicului Dorina-Andreea FAUR și care a dorit ca numele său să rămână în anonimat: „Doamna doctor, prin tot ce face, consultație, discuții sincere cu pacientul și acordarea de rețete, dovedește dăruire față de meseria aleasă contribuind astfel cu pasiune la sănătatea și calitatea vieții noastre.

Mi s-a părut un model dornic în a-și cimenta valoarea profesională, desigur pe fondul responsabilității. Ascultă, înțelege și tratează cu mult profesionalism pe fiecare pacient în parte”.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Activități plăcute, atractive și educative

prof. Olimpia-Andreia NEGRUȚIU

Elevii Școlii Gimnaziale din comuna Densuș – după cum ne spunea prof. Olimpia-Andreia NEGRUȚIU (foto), în calitatea sa de director – în săptămâna „Școala altfel” au trăit momente de neuitat prin participarea la reușite activități plăcute, atractive și educative.

Dintre obiectivele realizate am notat: cunoașterea obiectivelor turistice din județul Hunedoara, îmbunătățirea relațiilor elev-profesor și elev-elev, dezvoltarea laturii artistice, a creativității și a deprinderilor practice, cunoașterea producătorilor locali și a modului în care produsele lactate ajung pe mesele noastre.

Astfel, elevii au vizitat Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara, au participat la activități de crafting, pe temă pascală și au vizitat fermele ADO.

Nu au lipsit excursiile, jocurile didactice, concursuri de cultură generală, jocuri sportive și dansuri, acțiuni de ecologizare etc.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

INVITAȚIE

Consiliul Județean Caraș-Severin, Biblioteca Județeană ‘’Paul Iorgovici’’, Radio România Reșița și Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin organizează vineri 31 martie, de la ora 16:00, manifestarea dedicată poetului Nichita Stănescu: ,,Suntem ceea ce iubim #90 de ani Nichita„ la Biblioteca Germană ,,Alexander Tietz”.

Despre Poetul tinerilor, cum a mai fost denumit, vor face vorbire Laura Sgaverdea, managerul Radio România Reșița, dr. în filologie Ada.D.Cruceanu, Anca Bica – Bălălău, teatrolog și amfitrionii manifestării : Clara Maria Constantin și Erwin Josef Țigla.

De asemenea, vor recita elevi ai Colegiului Național ,,Diaconovici-Tietz” alături de actorul Dan Mirea, managerul interimar al Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin.

Nichita Stănescu (1933-1983) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

 

Clara Maria Constantin

manager

Biblioteca Județeană Paul Iorgovici

Caraș-Severin

La D.S.V.S.A. Hunedoara – acțiuni eficiente pentru apărarea sănătății publice, a protecției consumatorilor

dr. Lucian Laurențiu JOSAN

În vederea apărării sănătății publice și protecției consumatorilor, pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse alimentare, precum și pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane – după cum ne informa dr. Lucian Laurențiu JOSAN (foto), în calitatea sa de director executiv la  D.S.V.S.A. Hunedoara – au fost întreprinse următoarele acțiuni:

Reprezentanții D.S.V.S.A. Hunedoara au efectuat controale care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor atât în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și non-animală, cât și în domeniul sănătății, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare.

În scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a asigurării protecției sănătății consumatorilor, D.S.V.S.A. Hunedoara a colaborat în acțiuni organizate, pe baza protocoalelor încheiate cu celelalte autorități competente cu atribiții în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale cu IPJ în trafic pentru prevenirea răspândirii PPA și a gripei aviare, precum și verificarea legalității transporturilor de animale vii, a cărnii și produselor din carne.

Au fost verificate un număr de 561 obiective, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în cuantum de 112500 lei, precum și 5 avertismente.

De asemenea, la nivelul D.S.V.S.A. Hunedoara au fost înregistrate și soluționate 6 sesizări.

În domeniul siguranței alimentelor au fost efectuate acțiuni de contol la unitățile de abatorizare, procesare, depozitare și desfacere a produselor alimentare de origine animală și nonanimală. În acest sens au fost efectuate acțiuni care au urmărit modul cum sunt respectate condițiile de funcționare și înregistrare/autorizare a unităților, precum și acțiuni care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța produselor privind producerea, depozitarea și comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală. Au fost verificate un număr de 196 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, neefectuarea corespunzătoare a acțiunilor DDD. În urma neconformităților constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 17000 lei.

În domeniul sănătății, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare au fost efectuate controale în fermele comerciale, exploatațiile comerciale de tip A, exploatațiile non-profesionale, depozite farmaceutice, farmacii și cabinete veterinare, care au vizat: verificarea respectării condițiilor de funcționare, biosecuritate, bunăstare și protecție, identificare și înregistrare a animalelor, precum și a condițiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse de uz veterinar. În total au fost verificate un număr de 365 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: vânzarea/cumpărarea/transportul de animale fără documentele prevăzute de legislația în vigoare, nerespectarea prevederilor legale în domeniul nutriției și produselor medicinale veterinare, eliberarea documentelor sanitare fără respectarea legislației în vigoare. În urma neconformităților constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în cuantum de 95500 lei, precum și 5 avertismente.

Au fost confirmate 3 cazuri PPA (pestă porcină africană) la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare fiind aplicate în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru lichidarea rapidă a focarelor. Nu au fost confirmate focare de PPA (pestă porcină africană) la porcii domestici în cadrul exploatațiilor/gospodăriilor proprii ale populației sau în exploatațiile comerciale. D.S.V.S.A. Hunedoara solicită sprijinul și înțelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetățenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Au fost înregistrate/autorizate în domeniul siguranței alimentelor și sănătății animalelor un număr de 36 obiective (unități de alimentație publică, unități de vânzare cu amănuntul, producători individuali, magazine de furaje, frizerie canină, exploatație apicolă, exploatații tip A de animale), precum și 33 mijloace de transport produse alimentare, furaje și animale vii.

La nivelul Laboratorului Sanitar Veterinar pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au fost analizate un număr de 1690 probe din care 464 pe domeniul siguranței alimentelor și 1226 pe domeniul sănătății animale.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GABRIELA ȘERBAN -Sub semnul lui Nichita! Poeții de lângă noi! Ion Căliman și Ziua Poeziei la Bocșa

Miercuri, 29 martie 2023, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a organizat un eveniment dedicat Poeziei și Poeților, în prag de omagiere „Nichita Stănescu 90”. Cu acest prilej, a fost aniversat și poetul Ion Căliman la 75 de ani!          

La eveniment au fost prezenți poeți, editori, scriitori și prieteni ai bibliotecii din întreg Banatul. Au fost prezentate cărți și reviste, importante proiecte culturale, au fost susținute recitaluri de muzică și poezie.          

Editorul și scriitorul Gheorghe Jurma (Reșița) i-a adus un omagiu poetului Ion Căliman la ceas aniversar, dar a prezentat și noi apariții editoriale la editura TIM din Reșița, precum și numărul 1/ 2023 al revistei „Bocșa culturală”, revistă aflată în cel de-al XXIV-lea an de apariție, realizată de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (director Gabriela Șerban).          

Prof. Carla Cioca de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” și-a prezentat volumul de debut „Balada romanticului întârziat”, prefațată de prof. Silvia-Gabriela Almăjan și ilustrată de fosta elevă, actualmente studentă, Denisa Papuc,  volum apărut la editura timișoreană „Eurostampa”.          

Prezent la eveniment, Dimitrie Acea de la Doclin a venit însoțit de cele două volume de poezie dialectală „Să frământa săcara-n lan” și „Ningea la nunta noastră”, volume apărute în anul 2022 la Editura Faninu din Parța (Timiș).

Lavinia Bud (Timișoara) și-a prezentat volumul de versuri „Spune ceva, pasăre”, volum apărut în 2018 la Editura Singur din Târgoviște; de asemenea, a prezentat volumul poetului Iulian Tătaru din Timișoara, „Un gust amar”, apărut în 2019 la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu.          

Onorantă a fost și prezența prietenilor de la Birda, Timișoara și Lugoj (Timiș), cei care au susținut recitaluri de poezie și momente muzicale de excepție în cinstea și onoarea prietenului Ion Căliman.  

Poetul și jurnalistul Nicolae Toma și-a prezentat cel mai recent volum de poezie intitulat „Zece pași spre înțelepciune” (Giroc: Castrum de Thymes, 2022), iar George Popovici și Vasile Gondoci au susținut excepționale momente muzicale pe versuri de Ion Căliman.

CITEȘTE AICI ARTICOL ÎNTREG:

GABRIELA ȘERBAN: Biserica romano-catolică din Bocșa Montană la ceas aniversar

  • cel de-al doilea eveniment cultural-artistic derulat în cadrul proiectului celor 300 de ani de la zidirea bisericii –

Duminică, 26 martie 2023, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” din Bocșa Montană a fost gazda unui eveniment cultural-artistic inclus într-un amplu proiect dedicat celor 300 de ani de la zidirea acestei biserici: „Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”, ed. a VIII-a, 2023, în cadrul „Tricentenarului ecleziastic muzical la Bocșa 1723 – 2023 (II)”.
Evenimentul a cuprins un concert de harpă susținut de bocșeanca Rozalia Pataki, un concert de pian susținut de lector univ. dr. Marcela Sorina Costea, un moment vocal susținut de clasa de oratoriu-masterat a prof. univ. dr. habil. Marius Manyos, precum și o expoziție de artă a pictorului bocșean Nicolae Potocean.
Timp de aproape două ore, au încântat publicul prezent vocile excepționale ale sopranei Zvezda Ichim, altistei Anisia Babuc și a basului Marius Manyov, precum și interpretările instrumentale ale Rozaliei Pataki (harpă) și ale pianistei Marcela Sorina Costea.
Artistul plastic Nik Potocean a oferit o expoziție de pictură reprezentând Biserica aniversată, Capela de pe Deal și Biserica catolică din Bocșa Română, în diverse ipostaze, expoziție itinerantă inițiată sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” în cadrul parteneriatului încheiat în proiectul „Biserica romano-catolică Bocșa Montană – 300 de ani”.
În semn de mulțumire pentru susținerea unor proiecte muzicale inedite și onorante pentru orașul Bocșa, invitații au primit din partea primarului Mirel Patriciu Pascu o diplomă de apreciere.
La eveniment au participat oficialități locale și județene, conducători și reprezentanți de instituții județene, importanți oameni de cultură din Banat, precum și artiști plastici din Bocșa și Reșița.
Evenimentul a fost organizat de Biserica romano catolică „Neprihănita zămislire” Bocșa Montană (pr. Alin Irimiciuc), în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (manager Gabriela Șerban) și Clasa de oratoriu-masterat (prof. univ. dr. Marius Manyov), cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei orașului Bocșa, primar dr. Mirel Patriciu Pascu.

„Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, concurs național – etapa județeană

Adrian Florin BOZDOG

Recent – după cum ne informa Adrian Florin BOZDOG , inspector șef –  Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan, a avut loc la nivel județean ediția cu numărul XIII a concursului național „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, organizat de  Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

Obiectivele principale ale acestui concurs au fost de a încuraja și a atrage elevii în activități de studiere a disciplinei numită „Securitate și sănătate în muncă”, de a promova securitatea și sănătatea în muncă, de a forma o cultură de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale și de a conștientiza tinerii elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă.

Introducerea disciplinei „Securitate și sănătate în muncă” în învățământul preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor și va contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, prin informarea și educarea lor în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă.

Prin organizarea acestor concursuri se urmărește identificarea, stimularea și promovarea elevilor cu aptitudini creative și interes sporit, dezvoltarea competențelor prin activități de bune practici în securitate și sănătate în muncă, dobândirea de cunoștințe suplimentare și familiarizarea cu metodele de studiu din acest domeniu.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara dorește să transmită felicitări inspectorilor școlari, profesorilor îndrumători și celor 58 de elevi participanți la acest concurs, elevi ai învățământului profesional, ciclului inferior și ciclului superior al liceului, pentru rezultatele deosebite obținute atât la proba teoretică „Ce știm despre securitate și sănătate în muncă” (test individual pe calculator), cât și la proba practică „Identifică riscurile și alege Echipamentul Individual de Protecție necesar” (probă practică contra cronometru).

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

INVITAȚIE

30 martie 2023, ora 15.45, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (ediția a XVI-a): manifestare ecumenică pregătitoare a marii Sărbători a Învierii Domnului, cu următoarea participare: arhim. dr. Casian Rușeț, consilier eparhial la Episcopia Caransebeșului – Sectorul Cultural, Învățământ și Relații Mass-Media, și părintele Veniamin Pălie, arhidiacon romano-catolic al Banatului Montan și preot-paroh al parohiei romano-catolice „Maria Zăpezii” Reșița.

Vernisajul expoziției de fotografii „Sfântul Mormânt în Ierusalim”, cu fotografii realizate de pr. Petru Berbentia.

Incursiuni muzicale: Diana Silaghi și Ian Dinuț.

30. März 2023, 15:45 Uhr, Deutsches „Alexander Tietz“-Zentrum Reschitza:

„Den Gekreuzigten liebend“ (XVI. Auflage): Ökumenische Vorbereitungsveranstaltung zum Osterfest, mit Archimandrit Dr. Casian Rușeț, Eparchie-Rat innerhalb der Rumänisch-Orthodoxen Eparchie Karansebesch, zuständig für Kultur, Lehrwesen und Medien, und Pfr. Veniamin Pălie, römisch-katholischer Erzdechant des Banater Berglands und Pfarrer der „Maria Schnee“-Pfarrkirche Reschitza.

Foto-Ausstellung „Das Grab Jesu Christi Jerusalem”, von Pfr. Petru Berbentia.

Musikalische Einlagen: Diana Silaghi & Ian Dinuț.

INVITAȚIE

28 martie 2023, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

In memoriam Gusti Busch (*29 martie 1906, Reșița – † 2 aprilie 1963, Reșița), violonist, suflător la trombon și eufoniu, profesor de muzică și dirijor, la 60 de ani de la trecerea sa în eternitate.

In memoriam ing. Karl Ludwig Lupșiasca (*7 iunie 1935, Lugoj – †28 martie 2018, Berzovia), primul președinte al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, istoric local, muzician și inginer constructor, la 5 ani de la trecerea sa în eternitate: O expoziție documentară.

Incursiuni muzicale: George Gassenheimer & Janny Zelko.

Campania de promovare a profesiei militare

Recent, după cum ne informa maiorul PĂTRU Iulian în calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara – la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, a avut loc o activitate din campania de promovare a profesiei militare și de recrutare a viitorilor candidați pentru instituțiile militare de învățământ, în cadrul unui acord de colaborare încheiat între Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.
Campania s-a adresat viitorilor și actualilor absolvenți de liceu și a vizat creșterea interesului acestora pentru o carieră militară.
Reprezentanții unității noastre le-au vorbit tinerilor liceeni despre profesia de jandarm și pașii ce trebuie urmați în vederea participării la concursurile de admitere ce se vor desfășura în acest an, atât pentru școlile militare postliceale, cât și pentru Academia de Poliție.
În cadrul expoziției sunt expuse și Brevetul și Insigna de Luptă acordate domnului colonel Mihai Aurelian Iosif (Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara), participant la Operațiunea Freedom’s Sentinel din Afganistan în perioada 4 martie 2016 – 3 martie 2017.
Distincția a fost creată pe 2 mai 2005 la inițiativa Șefului Statului Major al Armatei Statelor Unite ale Americii, pentru a recunoaște meritele militarilor aparținând altor arme decât infanterie și forțe speciale, care au fost angajați în lupte de către adversari. Insigna a fost oferită și retroactiv, militarilor care au fost implicați în acțiuni ofensive și defensive, în intervalul 18 septembrie 2001 – 1 mai 2005. Insigna de Luptă este o distincție militară, inferioară Insignei de medic de luptă și superioară Insignei de Infanterist Expert.
Insigna de Luptă a fost oferită domnului colonel Mihai Aurelian Iosif pentru a răsplăti profesionalismul demonstrat în condiții dificile, în urma unui atac eșuat al talibanilor, realizat cu un dispozitiv exploziv improvizat. Ofițerul face parte dintr-o categorie foarte restrânsă de militari jandarmi care dețin un astfel de însemn, oferit de aliații americani.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă, cu acest prilej tinerii au vizitat și Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020”.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GABRIELA ȘERBAN: In memoriam IOAN MARCU – 175 de ani de la naștere

  • Fost primar al Bocșei  din 1902 până la Marea Unire când a fost ales senator în Parlamentul României, coleg cu Tiberiu Brediceanu –

Joi, 23 martie 2023, în Cimitirul Ortodox din Bocșa Montană a fost comemorat înv. Ioan Marcu, unul din dascălii de mare vocaţie şi prestigiu ai Banatului.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, dar și cu Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din Bocșa Montană și Centrul Catehetic „Vasiova”, cu toții și-au dat mâna și s-au întâlnit la mormântul învățătorului și senatorului Ioan Marcu pentru a-i aduce un omagiu la 175 de ani de la naștere.

Evenimentul a început firesc cu o slujbă de pomenire oficiată de cei doi preoți implicați în proiect, preotul gazdă Daniel Adam și pr. dr. Daniei Crecan, coordonatorul Centrului Catehetic „Vasiova” și parohul Bisericii Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului”.

Despre viața și activitatea acestui vrednic învățător au vorbit prof. dr. Liana Ferciug, prof. dr. Constantin Tufan Stan (Lugoj) și istoricul dr. Mihai Vișan. Elevilor prezenți la eveniment li s-a predat o adevărată lecție de istorie, de cultură și de educație morală, de patriotism și devotament în slujba binelui.

Ioan Marcu s-a născut în 25 ianuarie 1848 în Satul Mic (astăzi Victor Vlad Delamarina) din judeţul Timiş, și a murit în luna mai 1932 la Bocşa Montană, jud. Caraș-Severin.

A învăţat în satul natal şi la Lugoj, apoi a absolvit Preparandia din Arad, iar imediat după absolvire a fost numit învăţător la Bocşa Montană unde, sub strădania episcopului Ioan Popasu, s-a înfiinţat în 1876 Şcoala confesională română. Bucurându-se de o apreciere deosebită, de tânăr a fost numit (1870) Comisar şcolar în conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadiei. A succedat apoi în conducerea şi a celorlalte: tractul Caransebeşului (1871), tractul Bisericii Albe (1872), tractul Buziaşului (1873). A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială şi asesor consistoral în Senatul şcolar.

În cadrul Reuniunii învăţătorilor din Episcopia Caransebeşului a fost apreciat ca „unul dintre cei mai valoroşi învăţători români din Banat, cu merite incontestabile în cimentarea prestigiului reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului”. (Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană). În despărţământul Astrei, la Bocşa a primit demnitatea de preşedinte, misiune pe care şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate.

La  momentul pensionării, a fost ales primar al Bocșei,  funcție pe care a îndeplinit-o până în 1918, la Marea Unire, când a fost ales senator în primul Parlament al României Mari.

Ioan Marcu a trudit pe altarul şcolii timp de 35 de ani înfruntând greutăţile şi neajunsurile unei meserii care era îmbrăcată în sacrificiul apostolatului. Pentru truda lui a fost răsplătit cu meritate elogii.

Despre Ioan Marcu se găsesc referințe în câteva publicații[1]; totuși, rămâne  o personalitate importantă a Banatului, pe nedrept uitată și prea puțin cunoscută și recunoscută. Iar evenimentul de la Bocșa din 23 martie 2023 a reușit să readucă în memoria bocșenilor acest dascăl harnic și generos de ieri, portretul acestuia fiind conturat de importanți oameni de cultură și dascăli de azi.  

Proiectul a fost inițiat și organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” (manager Gabriela Șerban), în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” (prof. dir. Dragoș Vasile și  prof. dr. Liana Ferciug),  Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” Bocșa Montană (pr. Daniel Adam) și Centrul Catehetic „Vasiova” (pr. dr. Daniel Crecan), beneficiind de sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Orașului Bocșa, primar dr. Mirel Patriciu Pascu.


[1]Iacob Crețiu. Ioan Marcu În: Foaia Diecezană, anul XLVII, nr. 20, 1932; Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană/ Constantin Brătescu.- Timișoara: Editura Mitropoliei Banatului, 1995;  Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997;  Cărăşeni de neuitat vol. III./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireșan-Loga și Tiberiu Popovici.- Reşiţa: Timpul, 2006; Istorie şi artă bisericească/ Gheorghe Jurma și Vasile Petrica.- Reşiţa: Timpul, 2000; Revistele Bocşa culturală; Valea Bârzavei; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat vol. XXV./ Petru Ciurea,  Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019.

Ora Pământului = Earth Hour 2023

Sâmbătă, 25 martie 2023, ora 20.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ora Pământului = Earth Hour 2023, un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

Citim dintr-o carte la lumina lumânării (ora 20.30). Invitați: Poeții reșițeni și nu numai… Incursiuni muzicale: prof. George Gassenheimer.

La Totești – activitate intensă pentru finanțări proiecte

Tiberiu PASCONI

Și comuna Totești, județul Hunedoara, prin grija administrației publice locale, se bucură de aprobarea și finanțarea unor proiecte aflate în derulare sau finalizare, fond pe care am purtat un dialog cu primarul Tiberiu PASCONI (foto).
– Prezentați-ne câteva din contractele de finanțare deja semnate.
• Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Totești, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu – valoare proiect 1.039748,68 lei
• Îmbunătățirea eficienței energetice pentru clădirea Cămin Cultural din satul Cârnești, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 – val 1.499.182,68 lei
• Reabilitare moderată Școala Generală cu clasele I-VIII și grădinița din localitatea Totești în vederea creșterii eficienței energetice, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 – val 1.992.427,38 lei
• Construire centre de colectare deșeuri prin aport voluntar în comuna Totești, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 3 (3.830.913,04 lei fără TVA)
• Eficientizare energetică dispensar medical în comuna Totești, finanțat prin AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), val: 1.051.465,88 lei
• Eficientizare energetică Școala Generală cu clasele I-IV și Grădinița Cârnești, finanțat prin AFM (Administrația Fondului pentru Mediu, val: 1.576.451,95 lei.

– Amintiți și proiectele aflate în derulare.
• Reabilitare Cămin Cultural în localitatea Totești, program finanțare FEADR, măsura 76
• Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural în sat Reea, FEADR, măsura 76
• Înființare Grădinița cu Program Prelungit în satul Păclișa, program finanțat prin PNDL.

– Punctați-ne, dacă aveți, proiecte aprobate și urmează semnarea contractului de finanțare.
• Modernizare drumuri de interes local în comuna Totești, finanțat prin Programul Național de Investiții – Anghel Saligny
• Construire Sala de sport școlară, comuna Totești, finanțat prin Compania Națională de Investiții
• Dotarea Căminului Cultural din satul Păclișa, finanțat prin GAL (grup de acțiune locală) Măsura 6.3
• Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Totești, finanțat prin AFM (Administrația Fondului pentru Mediu)

– Notați-ne și ale proiecte depuse spre finanțare.
• Reabilitare, modernizare, dotare și extindere clădire Primărie Totești, depus la Compania Națională de Investiții
• Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Totești, Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15
• Construcții de locuințe pentru tineri destinate închirierii, în satul Păclișa
• Înființare rețea de distribuție și branșamente gaze naturale în localitățile Totești, Păclișa, Cârnești și Reea, (PNI – Anghel Saligny)
• Reabilitare și modernizare Școala Generală clasele I-IV Păclișa, (CNI)

– Evidențiați acum și proiectele finalizate.
• Extindere rețele de canalizare în localitățile Păclișa și Totești P.N.D.L. II (2017-2020)
• Extindere canalizare pentru comuna Totești, P.N.D.R.
• Modernizare infrastructura rutieră în comuna Totești – M 7.2, P.N.D.R.
• Dotarea compartimentului de gospodărire comunală din comuna Totești, cu un utilaj multifuncțional de tip buldoexcavator – P.N.D.R.
• Achiziționare sistem de supraveghere video în comuna Totești – P.N.D.R.
• Creșterea capacității operaționale a comunei Totești de prevenire a apariției pestei porcine africane prin achiziționarea de instalații de dezinfecție și dezinsecție – P.N.D.R.
• Lucrări de reabilitare rețea de iluminat public în comuna Totești – P.N.D.L II (2017-2020)

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Simpozion la ITM Hunedoara

Cristina CREȚ

Sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a găzduit – după cum ne informa Cristina CREȚ (foto), consilier CRP – un simpozion pe tema necesității continuării acțiunii de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, la nivel național, de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor (cod CAEN 41, 42 și 43), în perioada februarie 2023 – decembrie 2023.
Alături de inspectorii de muncă, la această acțiune au participat antreprenori, reprezentanți ai firmelor de consultanță, coordonatori ai șantierelor și reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție.
Domeniul construcțiilor reprezintă unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională și, conform statisticilor, numărul accidentelor de muncă se menține la un nivel ridicat.
În anul 2022, la nivelul ITM Hunedoara, s-au înregistrat 14 accidente de muncă (dintre care, 13 accidente care au produs incapacitate temporară de muncă), față de anul 2021, în care s-au înregistrat 11 accidente de muncă (dintre care, 10 accidente au produs incapacitate temporară de muncă).
Numărul mare de accidente din acest domeniu de activitate se datorează și caracteristicilor specifice muncii în acest sector, cum ar fi fluctuaţia mare de personal, nivelul scăzut al pregătirii personalului, caracterul sezonier al lucrărilor, modificarea continuă a mediului de muncă, modificarea frecventă a locaţiei, riscuri de accidentare existente în mediul de muncă, procese tehnologice complexe, procent Cristina CREȚ de lucrători fără forme legale/ neinstruiţi și tolerarea actelor de indisciplină (prezentarea la lucru sub influenţa alcoolului, neutilizarea echipamentului individual de protecţie).
În urma campaniei naționale desfășurată în anul 2022, în ceea ce privește verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, în domeniul construcțiilor, cele mai des întâlnite deficiențe sunt: locurile de muncă sunt fără sisteme de protecţie colectivă, fără balustrade solide (suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi protecţie intermediară), fără platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/ opri căderile de la înălţime; lucrătorii care nu utilizează echipamentele individuale de protecţie (centuri de siguranţă sau alte mijloace de ancorare, căşti, bocanci) sunt admiși la lucru de către șefii de echipă, maiștrii sau conducătorii locurilor de muncă desemnați de către angajator; instruiri incomplete sau neconsemnate în fișele de instruire individuale; „Planul propriu de securitate şi sănătate al șantierului“ nu este completat şi adaptat, în funcţie de evoluţia lucrărilor, de către subantreprenori.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara vine în ajutorul angajatorilor și al angajaților punând la dispoziția acestora informațiile necesare desfășurării activității în condițiile legale, atât în domeniul sănătății și securității în muncă, cât și în domeniul relațiilor de muncă.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR