Mesaj la o dublă aniversare

În fiecare an sunt pus în fața unei dileme: care dintre ei este primul? Doi foarte buni prieteni își serbează zilele de naștere alături, într-o apropiere curioasă: în 4 februarie Gabriela Șerban, iar a doua zi, în 5 februarie, Gheorghe Jurma. Și în fiecare an dau târcoale calendarului, cum nu am bunul obicei să-mi notez datele cad mereu în cursă și îi întreb delicat cam când ar fi… Ei, amuzați, mă îndreaptă pe drumul cel bun. Și nu greșesc. Anul acesta însă i-am uitat pe amândoi. Mărturisesc păcatul și cu un fel de ușurare, pentru că am tăiat în felul acesta nodul gordian. Dar, alte încurcături. Cereți scuze…
Pentru mine gestul (să-mi cer scuze) este obligatoriu pentru că față de fiecare dintre ei am mari datorii. Coincidențe ale soartei au făcut să îi cunosc pe amândoi de o grămadă de ani, timp în care s-au adunat multe evenimente pe care le-am petrecut împreună, experiențe extraordinare pe care le-am împărtășit, ne-au unit și, poate, au contribuit a ne defini mai bine pe noi înșine.
Gabi Șerban este, pentru mine, însuși spiritul încarnat al Bocșei. Nu spun vorbe mari, așa simt eu, că adună în voluntarismul ei, în încăpățânarea de a scoate la lumină trecutul cultural al orașului, în neobosita și de multe ori dureroasa, la propriu, întreprindere de a afirma spiritualitatea locului, însăși strădania înaintașilor ei de a se afirma, de a scrie și a rămâne în istorie. Ce a făcut fata asta pentru orașul ei este de mirare. Biblioteca – și ce este o bibliotecă decât câteva încăperi cu rafturi de cărți? – a devenit un adevărat generator de cultură. Din care răsar chipuri prestigioase și ni se adresează cu familiaritate, devin ființe vii, se preling în conștiințele noastre, muncesc în noi pentru a deveni mai buni, mai înalți, mai luminoși. Biblioteca ei devine astfel, nu mi se pare deloc exagerată comparația în fondul ei, un fel de Bibliotecă din Alexandria, unde marile învățături ale unor figuri importante ale orașului glăsuiesc spre noi, devin părți din noi înșine. Poetul, prozatorul, editorul Tata Oancea, scriitorul Mihail Gașpar, pictorul Tiberiu Bottlik, sculptorul Constantin Lucaci, pictorul Filip Matei, compozitorul Zeno Vancea, și am dat doar câteva nume, rămân în memoria noastră și datorită strădaniilor bibliotecarei Gabriela Șerban de a le marca locurile în care au viețuit, le-a scris biografiile, le-a publicat operele. Mai mult decât atât, se străduiește să așeze în inimile celor mai tineri amintirea străbunilor, crează punți între vremuri, pune temelii pentru construcțiile viitoare. Ceea ce face Gabi Șerban la Bocșa este de mirare pentru întreaga țară, experiența ei este ascultată, admirată, urmată și pe alte meleaguri, ca o pildă de vitalitate într-un domeniu parcă dedicat uitării.
Mărturisesc că îi datorez multe Gabrielei, dar înainte de toate, atunci când m-am pensionat – și nu știu dacă știți, dar atunci te încearcă o derută grozavă, când ajungi să te întrebi care îți mai este rostul în lume –, ea a venit și a spus: „Nu, Vasile nu s-a pensionat, avem foarte multe de lucru de acum înainte împreună!” Și m-a pus la treabă. Aveam deja experiența celor două filme, realizate împreună cu Diana Trocmaier, despre Tata Oancea și Tiberiu Bottlik, am continuat cu serii de cărți despre Bocșa, cu proiectul în curs de derulare despre opera fundamentală a lui Tata Oancea, revista „Vasiova” oglindită în paginile jurnalului său intim, și pe care sper să îl văd încheiat încă antum. Ei îi datorez înalta încredere ce mi-a fost acordată, titlul de „Cetățean de Onoare” al Bocșei, de fapt o plasă subtil întinsă să fac și mai mult pentru orașul ei, al nostru. Și o fac cu plăcere. Gabi, ai toată recunoștința și dragostea mea!
A doua zi, pe 5 februarie, îl aniversăm pe Gheorghe Jurma. Aici lucrurile se complică. Timpul trebuie dat cu mult în urmă, cu mai bine de jumătate de veac, când, încă pe băncile Facultății de Filologie ne cunoșteam în aventura editării unei noi publicații a Universității din Timișoara, „Forum”. El redactor-șef, eu adjunct. O revistă cu de toate, dar și mult suflet, care încerca să spargă anodinul, cenușiul acelor zile, să fie pe placul, curiozitatea vârstei, nu lipsită însă de o anume morgă. Nu știam atunci că, de fapt, viața aranjase să nu ne despărțim niciodată. Țin însă minte, printre șotiile de atunci, un afiș anunț al unui nou număr al revistei, pe o imensă coală de hârtie, un punct aproape minuscul, pierdut în oceanul alb, care anunța apariția. Îți trebuia o lupă să distingi semnele, și mulți „au mușcat” aplecându-se să descifreze ceva din curiozitatea aceea. Inițiativele noastre erau privite cu amuzament și îngăduință, cadrele universitare nu se sfiau a colabora la întreprinderea noastră, revista lega o anume nouă atmosferă de prospețime în lumea științifică, sobră, în care trăiam pe atunci.
Și am devenit, ulterior, ziariști la același cotidian, „Flamura” din Reșița. Deși lucram în două încăperi alăturate, el la „Cultural”, eu la „Reportaj”, drumurile ni se vor despărți de fapt pentru că Jurma avea să devină legendarul mentor al cenaclului „Semenicul”, care va fi casă și familie, laborator de mari personalități literare ce vor scrie, de facto, o nouă istorie a Reșiței focului nestins, o Reșiță a spiritului incandescent, mereu fremătător, mereu nou și strălucitor. Așa cum este și astăzi. Orașul Reșița și-a salvat viitorul datorită, culmea, pleiadei de scriitori plămădiți de Jurma cu zeci de ani înainte, la lumina flăcărilor din furnale.
Încet, încet, după Revoluție, ziaristul a cedat locul editorului, la fel de important, Jurma devenind o emblemă a vieții intelectuale din oraș și Caraș-Severin. „Timpul”, mai apoi „Tim” a ajuns o editură prestigioasă, care îmi îngăduie și mie câte o apariție și trebuie să mărturisesc că multe din cele mai importante cărți ale mele s-au născut la imboldul, din încrederea nedesmințită pe care mi-a acordat-o bunul meu prieten și coleg.
Între Gabi Șerban și Gheorghe Jurma s-a creat, zic eu că ar fi fost și inevitabil acest lucru, o colaborare, care acum adună câteva decenii, pentru propășirea culturală a Bocșei. Talentele se atrag, ajung să conlucreze aproape inconștient, se completează, proiectele se așază alături, se întrepătrund, și astfel apar acea revistă admirabilă care este „Bocșa culturală”, alte numeroase cărți, ce au dus faima Bibliotecii devenite casă de editură, creatoare de literatură ea însăși. Printr-o coincidență, zilele lor de naștere sunt alăturate, dar, nu dintr-o coincidență, ci asumat, responsabil, cei doi sunt alături și pe plan ideatic, trudesc la aceeași căruță înflorită care este cultura acestui oraș minunat.
Cred că nu greșesc dacă și în perspectivă voi uita care în ce zi s-a născut, poate și faptul că s-au născut cândva, într-atât îmi sunt de firești și naturali în ipostaza de a fi acolo, fiecare la locul lui. Imuabili, permanenți. Pentru mine ei sunt și vor rămâne însuși spiritul Bocșei, oameni pentru care verbul a dărui se confundă cu viața, bucuria de a trăi. La mulți ani și o colaborare la fel de spornică și pe mai departe cu sănătate și voie bună!

Timișoara 12 februarie 2023

Vasile Bogdan