Mass media alocã spații importante atât în presa scrisã cât și în cea audio-vizualã, a unui subiect atât de mult comentat de toatã lumea, acela al deșeurilor, care ne sufocã de la zi la zi. Acum ne vom referi numai la deșeurile urbane, cele industriale le vom analiza separat.

Foarte pompos, aleșii neamului, dându-și ochii peste cap, ne explicã savant cã au implementat managementul deșeurilor care va rezolva, în viitor, aceastã problemã spinoasã. S-au alocat ceva bani pentru gropi ecologice, pentru selectarea gunoiului menajer, etc. Planuri frumoase dar care, în realitate, nu prea funcționeazã. Când sunt puși în fața unor exemple concrete, autoritãțile scot din joben vinovatul de serviciu – cetãțeanul. Lipsã de educație, prostie, rãutate și mai știu eu câte i se aruncã în spate cetãțeanului, care, nici el nu este chiar fãrã vinã!

Zbuciumul contemporanilor noștri în aceastã problemã nu are nici o șansã sã fie rezolvat mulți ani de aici înainte. Se cheltuiesc bani pentru studii și analize, care mor înainte de a fi implementate sau acolo unde se realizeazã ceva, se descoperã ulterior cã nu pot fi susținute financiar, așa cã este necesar ca totul sã se revizuiascã. Și ca într-un perpetuum mobile o luãm de la capãt.

Problemele acestea, foarte bine cunoscute de cãtre toatã lumea, treneazã de mult timp și vor deveni tot mai grave în viitor. Cu toatã teoria prezentatã, observãm cã problema deșeurilor a fost rezolvatã în micã mãsurã, peste tot în lume. Chiar statele cele mai dezvoltate economic se sufocã sub presiunea deșeurilor și, în lipsa soluțiilor, încearcã sã exporte ilegal propriile reziduuri în țãri precum România, care sunt mai puțin vigilente, ca sã nu spun altcumva.

Sã aruncãm și noi o scurtã privire asupra acestei complicate probleme, fiindcã se dovedește cã nu s-a gãsit o soluție infailibilã pânã acum. Cum am ajuns aici? Ce putem face? Nu cumva cei care au gândit managementul deșeurilor, așa cum se aplicã el acum, nu au privit în direcția bunã?

Sã vedem faptele. Problema deșeurilor a explodat relativ de puțin timp în comparație cu istoria omenirii. Cineva ar putea spune cã explozia demograficã a contribuit direct la agravarea situației. Este adevãrat! Dar, spun eu, acest adevãr este parțial numai, fiindcã mai existã ceva care complicã lucrurile: dorința de securizare sanitarã.

Cunoaștem dezvoltarea economicã mondialã uriașã de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Instaurându-se un oarecare calm social, omul a încercat sã trãiascã din ce în ce mai bine. Economia, gãsind o cerere în creștere, a început sã se dezvolte încercând sã satisfacã aceastã cerere. Oamenii au devenit mai pretențioși în asigurarea așa zisei siguranțe sanitare (fie ea alimentarã sau industrialã). Dacã pânã prin anii 1960 în România, comerțul bunurilor de consum se realiza cu preponderențã prin vânzarea vrac (asta însemnând folosirea unor ambalaje de mari dimensiuni), ulterior, s-a trecut la ambalarea produselor în cantitãți tot mai mici pe fiecare tip comercializat. Motivându-se creșterea siguranței sanitare alimentare, s-a trecut la o ambalare excesivã, care a dus și la dezvoltarea explozivã a industriei de ambalaje. Astãzi avem produse ambalate în cantitãți de 7 – 8 – 10 sau 100 de grame, în majoritate pânã la 1 kg. Am întâlnit și în domeniul farmaceutic același lucru: un comprimat minuscul, ambalat pe o folie de plastic pe care ar fi încãput cel puþin 10 bucãți, așezat într-o cutie de carton cât douã pachete de țigãri și având în interior un prospect scris pe o coalã de hârtie de dimensiunea a douã foi A4. Este util sã avem aceste componente dar, cred cã ar trebui sã fim mai atenți la mãrimea ambalajelor care se vor transforma în deșeuri. Tendința este în creștere odatã cu creșterea nivelului de trai (aici nu luãm în calcul recesiunea ultimilor doi ani).

În aceste condiții, managementul deșeurilor se va lovi de noi provocãri. Se încearcã fel și fel de metode precum înlocuirea pungilor de PVC cu altele biodegradabile, metode care nu rezolvã decât în micã mãsurã problema.

Dacã în momentul de fațã, situația mondialã este gravã, este simplu sã ne imaginãm ce va fi peste 15-20 de ani dacã nu se gãsesc soluții eficiente. O soluție de diminuare a creșterii explozive a deșeurilor ar trebui sã ia în calcul și o regândire a sistemului de ambalare, atât pentru produsele de mici dimensiuni cât și pentru cele mari. Mãsura ar putea domoli rata de creștere și ar da timp pentru identificarea altor tehnici de reducere realã a deșeurilor care, sigur nu ar fi acceptatã de cãtre industria ambalajelor. De aceea este necesar ca statul sã intervinã ferm, fiindcã în curând va deveni problemã de siguranțã naționalã.

Gãsirea unor tehnologii pentru reciclare, pentru obținerea gazelor combustibile prin fermentarea deșeurilor alimentare sau pentru obținerea energiei electrice, sunt mãsuri care nu rezolvã în totalitate problema deșeurilor. De aceea sunt necesare soluții care sã diminueze substanțial cantitatea de deșeuri care nu pot fi revalorificate.

Unele minți bolnave ale secolului nostru, continuã sã arunce vina pe creșterea demograficã mondialã și se aud tot mai des voci care propun mãsuri de scãdere a populației globului prin acțiuni radicale: pandemii, rãzboaie, foamete sau vaccinãri obligatorii cu substanțe care produc infertilitate sau deces. Sã fie vorba despre incompetențã, prostie sau poate, un plan diabolic?

Andrușa R. Vãtuiu – U.Z.P.R.