Duminică, 7 august 2022, va fi sărbătorit în cadrul unei Sfinte Liturghii festive în trei limbi, română, germană și maghiară, hramul Bisericii Romano-Catolice „Maria Zăpezii” din municipiul de pe Bârzava. Totodată se vor aniversa cei 250 de ani de la constituirea primei parohii romano-catolice pe aceste meleaguri.

Celebrantul principal al Sfintei Liturghii de la ora 10.30 va fi pr. dr. Zoltán Toman din Timișoara. Vor concelebra pr. Veniamin Pălie (paroh, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița, decan de Caraș) și pr. Attila Puskás (paroh, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița – Govândari). Înfrumusețarea liturgică muzicală a Sfintei Liturghii de hram va fi oferită de corul parohial „Harmonia Sacra”, dirijor: George Colța, la orgă: Christine Maria Surdu.

Conform datelor furnizate de dr. Claudiu Sergiu Călin, arhivist la Dieceza Romano-Catolică de Timișoara, istoria de început este marcată de:

• 29 iunie 1770: Este realizată lista cu primele 81 de suflete (50 bărbați, 12 femei, 14 copii și 5 servitori), credincioși catolici care se găseau la Reșița, încă înaintea construirii primelor stabilimente industriale. Covârșitoarea lor majoritate era formată din germani, dar sunt înregistrați și câțiva cehi, maghiari și români;
  • 6 iulie 1770: Administrația montanistică din Oravița îi solicită episcopului Franz Anton Engl zu Wagrain să dispună ca unul dintre călugării franciscani din Carașova să vină la Reșița pentru a celebra, duminicile și în sărbători, Sf. Liturghie pentru credincioșii catolici aflați aici;
  • 3 iulie 1771: P. Michael Grozdich, călugăr franciscan, administrator parohial al Parohiei Carașova, binecuvântează primele două cuptoare de topire a minereului de fier, notând acest lucru în Matricola parohiei Carașova, volumul ce conține date despre botezuri, căsătorii și înmormântări pentru anii 1758 – 1773.
  • 1772: este întemeiată Parohia Romano-Catolică din Reșița, primul ei paroh fiind preotul diecezan Adam Pilzbach, care rămâne aici până în anul 1776, după care se transferă la Dognecea.

În continuare, câteva explicaţii despre sărbătoarea „Maria Zăpezii”, text preluat de pe www.arcb.ro, al Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti:

Pentru a-şi arăta cinstirea şi iubirea faţă de Preacurata Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, încă din primele veacuri, creştinii au înălţat lăcaşuri de închinare şi le-au dedicat ei, dându-le diferite titluri care exprimau laude aduse Maicii Domnului, sau împrejurării legate de construirea respectivei bisericii. Roma creştină i-a închinat Fecioarei Maria peste o sută de biserici, multe dintre ele fiind construite pe locul unor temple şi clădiri ale Romei păgâne. Astfel, Biserica „S. Maria Antiqua” – „Sfânta Maria din Vechime” este reclădită din templul Minervei, în forul roman; „S. Maria dei Martiri” – „Sfânta Maria a Martirilor” a fost Panteonul roman, închinat cinstirii tuturor zeilor, – transformat în lăcaş de cult creştin în secolul al VII-lea.

Între bisericile cele mai vechi închinate Maicii Domnului în oraşul Roma este şi Bazilica „Santa Maria Maggiore” – „Sfânta Maria cea Mare”. După cum spune şi numele, este mai mare decât celelalte monumente mariane; s-a numit şi „Bazilica Liberiană”, deoarece se află pe locul şi pe temeliile bazilicii zidite de Papa Liberiu (352 – 366), pe ruinele unui vechi templu păgân.

O scriere apărută mai târziu spune că, în noaptea de 5 august a anului 352, Maica Domnului s-a arătat concomitent papei Liberiu şi unui patrician roman şi le-a cerut să construiască o biserică acolo unde în dimineaţa următoare vor găsi pământul acoperit cu un strat de zăpadă. A doua zi, o ninsoare neobişnuită, miraculoasă, acoperea o suprafaţă întinsă de pământ pe vârful colinei Exquilino. Papa şi bogatul patrician s-au apucat de lucru şi au început construirea primului mare sanctuar marian, căruia iniţial i s-a dat numele de „Sancta Maria ad Nives” – „Sfânta Maria a Zăpezii”. Un secol mai târziu, papa Sixt al III-lea, pentru a ridica un monument în amintirea Conciliului din Efes (431), la care a fost definită maternitatea divină a Mariei, a reconstruit biserica, dându-i dimensiunile actuale. Din această primă construcţie se păstrează navetele cu şirurile de coloane robuste în stil roman şi treizeci şi şase de mozaicuri admirabile, care împodobesc nava principală. La stabilirea formei actuale şi înfrumuseţarea bazilicii au contribuit mulţi papi, de la Sixt al III-lea, care a putut să ofere „poporului lui Dumnezeu un monument mai mare”, închinat cinstirii Fecioarei Maria, căreia credincioşii îi acordă un cult, „mai mare” (hiperdulie) decât cel acordat sfinţilor (dulie), până la papii din epoca noastră. Bazilica se mai numeşte şi „Sancta Maria ad praesepe” – „Sfânta Maria a presepiului”, deoarece, în secolul al VI-lea, au fost aduse în ea scândurile unei iesle, considerată a fi rămase din ieslea în care a fost culcat Pruncul Isus în peştera din Bethleem.

Credinţa, arta şi istoria au făcut din Bazilica „Santa Maria Maggiore” un model şi un simbol al evlaviei creştine faţă de Preacurata Fecioară Maria. Pentru acest motiv, în anul 1568 s-a introdus în calendarul roman comemorarea sfinţirii, ca o chemare şi un îndemn la cultivarea şi adâncirea devoţiunii către Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu. Mai mult decât splendoarea monumentală a bazilicii, istoria străveche ne destăinuie taina acestei devoţiuni; chiar şi în timpul călduros al verii, Sfânta Maria face să apară stratul de zăpadă imaculată, adevărata temelie a lăcaşului închinat ei. Cinstirea Fecioarei fără pată îl ajută pe creştin să-şi păstreze nevinovăţia sufletului chiar în mijlocul unei lumi aprinse de focul patimilor şi, pe temelia nevinovăţiei, să înalţe templul viu al vieţii închinate lui Dumnezeu.