În 31 martie  2022 se împlinesc 10 ani de la plecarea în veșnicie a celebrului olar de la Biniș, Ionică Stepan, „omul care a dus în toată țara și în străinătate faima olăritului românesc și bănățean.”[1]

S-a născut în 15 mai 1923 la Biniş şi a murit în 31 martie 2012 tot la Biniş. Drag prieten al nostru, omul poveste cum îmi plăcea mie să-i spun, de când se ştia pe lume, făcea oale din lut. Iar acasă la nea Ionică era un adevărat atelier.

În 1947 a lucrat la Întreprinderea Minieră Bocşa, chiar şi în subteran, la Mina Ursoanea de la Ocna de Fier. Însă pasiunea lui era olăritul şi aşa a devenit cunoscut în ţară şi peste hotare. A fost invitat la târguri şi expoziţii, a fost inclus în albume de artă tradiţională apărute în ţară sau peste hotare, primea comenzi să  execute lucrări pentru diferite evenimente. Plata nu era întotdeauna pe măsura muncii, dar pasiunea era mai presus de bani.

Un excepțional interviu cu Ionică Stepan realizeză jurnalista Laura Ion în anul 2004, interviu publicat în revista „Bocșa culturală” Anul V, nr. 10-11-12/ octombrie-noiembrie-decembrie/ 2004, p. 40-41, intitulat „O pasiune și o meserie: olar și olărit la Biniș: Ionică Stepan”.

În 2010, când împreună cu regizorul Ioan Cărmăzan am organizat un workshop de regie şi film la Bocşa, unul dintre subiecte l-a constituit olăritul şi personajul de basm  Ionică Stepan. A fost o întâlnire de excepţie. Familia lui nea Ionică de la Biniş s-a dovedit a fi ca de obicei: caldă, primitoare. Nişte oameni minunaţi care ne-au dăruit o după amiază deosebită. Iar nea Ionică a fost senzaţional. I-a cucerit pe tinerii studenţi, care nu mai pridideau cu fotografiatul şi filmatul.

Astăzi, la 10 ani de la moarte, ne amintim cu plăcere de omul poveste de la Biniș, Ionică Stepan, care, prin talentul și munca sa, a făurit și a păstrat autentică tradiția olăritului.[2]

„Olăritul l-a deprins la vârsta de 12 ani. La 17 ani a cunoscut toată lucrarea în ceramică la roată. A păstrat tradiția autentică a olăritului din Biniș. A organizat la fiecare expoziție un colț de atelier unde făcea demonstrații la roata olarului, în fața publicului vizitator. Ionică Stepan este membru al Academiei de Artă Populară din Sibiu, distins cu numeroase premii și diplome. Ceramica lui impresionează prin alb-ocrul de fond, prin suplețea figurației și deopotrivă prin ornamentul în brâuri alveolate, albe în întregime sau roșii, ondulând la gura „ulciorului mincinos”, creație care-l distinge pe olarul dinBiniș. Tot ce face e gândit în limitele artei.” scria Ada D. Cruceanu Chisăliță.[3]

Deşi nu are urmaşi în ale olăritului, pasiunea şi munca olarului de la Biniş rămân nepieritoare. Oalele de lut modelate de Ionică Stepan şi ajunse în colecţii personale sau ale unor muzee din ţară şi străinătate vor ţine mereu vie memoria acestuia.

Dumnezeu să-l odihnească! Veșnică fie-i memoria!

---

[1] Daniel Botgros. A doua vârstă a lutului. Reșița: TIM, 2003;

[2] https://adevarul.ro/locale/resita/a-murit-ultimul-olar-banat-maestrul-stepan-Intreaga-viata-si-a-dedicat-o-respectarii-traditiei-1_50aec3a37c42d5a663a019fc/index.html

[3] https://m.facebook.com/CeramicaRomaneascaVeche/posts/116355377184558