




Anul 2021 s-a încheiat la Palatului Copiilor Deva și structurile Brad, Hațeg, Hunedoara și Orăștie – după cum ne spunea prof. Rodica PLEȘA (foto) în calitatea sa de director – cu un Decembrie plin de activități, bucurii pentru copii și cadre didactice, marcat de Ziua Națională a României prin cântec și strângeri de mâini prinse în Hora Unirii.
Moș Nicolae s-a strecurat și la Palat, iar prof. Ioana Magda de la cercul de Design i-a confecționat săculeții, pentru ca „Moșul cel bun” să pună dulciuri pentru cei mai mici „Prințișori ai Palatului”.
Ne-am mobilizat cu toții, mari și mici, să încropim ceva specific vremii colindelor.
Am făcut repetiții. Copiii s-au bucurat de împodobitul bradului, i-au scris lui Moș Crăciun, au realizat ornamente și decorațiuni pentru brad, împodobitul sălilor de cerc și coridoarelor Palatului. Am trăit cu toții în spiritul sărbătorilor de iarnă.
La Palatul Copiilor Deva s-au remarcat prin reușite activități educative copiii și profesorii de la cercurile de Canto clasic și popular (prof. Cristina Pascaru), Dans popular (prof. Mariana Lemneață), Cultură și Civilizație Engleză (prof. Izabela Domokos) și prof. Andrei Crișan.
La Palatul Copiilor Deva – Structura Brad, cei mici s-au bucurat alături de prof. coordonator al structurii, Voicu Sava, de magia Bradului de Crăciun și de tot ce înseamnă sărbătoare.
La Structura Orăștie, micuții de la Cercul de Cultură și Civilizație Engleză alături de prof. Adriana Bârcean, i-au scris lui Moș Crăciun, i-au făcut portretul, așa, după imaginația lor bogată și au împodobit sala în care se simt atât de bine.
Moșul nu a uitat să treacă pe la Structurile de la Hațeg și Hunedoara ale Palatului Copiilor și în scurta sa vizită, a descoperit ipostaze plăcute, în care copiii și profesorii au colindat pe mai multe scene din județ (Deva, Hațeg, Simeria, Orăștie), au decorat frumos sălile și coridoarele instituției, bucurându-se cu toții de magia sărbătorilor de iarnă. Spiridușii aleși de Moș Crăciun au fost profesorii: Adriana Trif-Vințan (Muzică vocal-instrumentală), Trifina Sebastian (Pictură/Desen), Felicia Șerban (Atelierul Fanteziei).
De adăugat că anul 2022 îl dorim mai bun, mai rodnic, cu activități diverse, cu zâmbete și chipuri fericite de copii.
Semestrul al doilea va marca aici, la Palatul Copiilor și la structurile acestuia, entuziasmul unor reușite activități.
Cu toții am pornit într-un autentic maraton al ingeniozității, al pasiunii și creativității.
Dorim ca în continuare, și-n anul 2022, procesul educațional să fie un act de socializare, de culturalizare, de formare și dezvoltare a personalității participanților la cercurile Palatului Copiilor Deva și structurile acestuia.
Au consemnat,
Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR