Implicare rezumată pe credința în muncă

Zi de toamnă răcoroasă. Poposim la sediul SC TANI DANONA S.R.L. Teliucu Inferior a cărui obiect de activitate este exploatare și transport material lemnos.
Aici, am găsit un spațiu generos al faptei și inițiativei, al angajării și dăruirii profesionale.
L-am reîntâlnit pe Gabriel Daniel BISTRIAN (foto) în calitatea sa de administrator. Din vorbă în vorbă, am remarcat că este omul care prin muncă, perseverență și dăruire profesională își dorește făurirea unui propriu destin, o viață frumoasă și demnă, implicarea rezumându-se pe credința în muncă, o continuă lărgire și perfecționare a întregii sale activități.
Societatea are 60 de angajați, un parc auto cu mașini pentru transport și suficiente utilaje necesare activității.
După ce achiziționează lemn de la diferiți deținători de pădure prin unități specializate, acesta se valorifică prin contracte pe bază de comenzi.
Așa se face că an de an la această societate se vorbește de creșterea cifrei de afaceri.
În atenția administratorului se află mereu dorința de diversificare a întregii activități, reprofilarea în domeniul construcțiilor și întreținerea de drumuri forestiere și nu numai.
În finalul popasului, Gabriel Daniel BISTRIAN ne-a declarat în exclusivitate:
– Practica activității noastre demonstrează cu claritate că de modul în care ne rezolvăm la termen sarcinile depinde bunul mers al societății.
Din fluxul veștilor de pe frontul cu „foc continuu” al muncii noastre, o pondere ridicată o au cele ce relevă implicarea cu responsabilitate în îndeplinirea obiectivelor.
Rezultatele de până acum nu constituie un motiv de a opri „motoarele”, de a nu continua noi forme de perfecționare și diversificare a activității noastre, ci dimpotrivă.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.