„Munciți! Cetiți! Călătoriți!”
(Tata Oancea)

„Mi-e drag verbul «a călători», pe care îl așez, într-un top, după «a citi».” mărturisea într-una din cărțile sale profesorul Ioan-Nicolae Cenda.
A călători înseamnă a cunoaște. A descoperi locuri noi despre care doar ai auzit sau ai citit. Cu toții, cred, suntem pasionați de călătorie! Cu toții ne dorim să descoperim noi locuri, să cunoaștem acele obiective despre care doar am citit sau am auzit, să vedem „pe viu” ceea ce știm doar din paginile unor cărți și albume. Uneori, pornim în călătorie doar ca să ne clătim ochii cu frumusețe, liniște, armonie, stări după care tânjim în vârtejul evenimentelor de zi cu zi. Alteori, pornim într-un fel de călătorii inițiatice, cu sens moral și religios, constând mai mult într-o vacanță pentru suflet, de reculegere, de liniște și pace interioară. Dar, sub orice formă, călătoria înseamnă bucurie, înseamnă cunoaștere, înseamnă trăire!
Ascultând, parcă, îndemnul lui Tata Oancea din Vasiova, prof. Ioan-Nicolae Cenda de la Oravița și-a drămuit timpul citind, muncind și călătorind. Apoi scriind, lăsând în urmă valoroase volume care cuprind consemnări din aceste călătorii, impresii, emoții și trăiri.
Avea plăcerea de a călători în oricare dintre fascinantele colțuri de lume, mai apropiate sau mai îndepărtate, să descopere și să cunoască locuri, eventual culturi, povești, obiceiuri, informații care transmit cumva un parfum, o aromă specifică fiecărui loc.
Povestea călătoriilor profesorului Cenda a început într-o vară din copilărie cu o excursie prin țară, atunci s-a „îmbolnăvit” de dragul excursiilor, „boală” de care nu s-a mai tămăduit toată viața.
Și, da! Mai târziu, s-a bucurat de acele „călătorii- daruri” venite din partea copiilor stabiliți în străinătate, „acea nouă generație de aur care va reașeza România în Europa vremelnic scoasă de către unele puteri.”
Pentru profesorul Ioan-Nicolae Cenda călătoriile erau „un dor fără sațiu”, ducându-mă cu gândul la îndemnul citit undeva: „Umple-ți ochii de minuni, trăiește precum o să mori în zece secunde, vezi lumea! Este cu mult mai fantastic decât orice vis realizat sau plătit în fabrici!”
Într-o prefață a sa, prof. Cenda mărturisea:
„Călătoriile își au un timp al lor, ele vin spre tine, te seduc mai întâi cu parfumul vag al depărtărilor, cu nume exotice, cu amintiri de altădată, lecturi, fotografii, filme, lucruri crezute uitate, dar care îți rămân undeva în memorie, nealterate, pregătite oricând să iasă la iveală. Pentru mine, spunea Ioan-Nicolae Cenda, călătoria a devenit o necesitate, un ceva fără de care nu mai pot respira, o nevoie permanentă de a mă raporta la ceva nou și neobișnuit, nevăzut și, nu la dispoziția oricui. Nu dintr-o nevoie neapărată de originalitate, de a mă da important, ci pentru a-mi testa limitele, pentru a mă defini cu exactitate pe mine însumi. Iar călătoriile prin țară au fost, din acest punct de vedere, un util început de drum.”
Într-adevăr, călătoriile au tendința de a ne intensifica toate emoțiile, iar scriitorul Ioan-Nicolae Cenda alege să-și mărturisească aceste emoții în câteva cărți-jurnale de călătorii: „Jurnalul călătoriilor fără vârstă”, în colaborare cu prof. Maria-Mariana Cenda (Timișoara: Marineasa, 2003); „Fascinația călătoriei: din satul lui Paul Iorgovici în țara lui Voltaire”, vol. I, de asemenea, în colaborare cu prof. Maria-Mariana Cenda (Reșița: TIM, 2005); „Însemnări despre două capitale cu mii de fețe” (Oravița: Tipo-Art, 2012); „Fascinația călătoriei: din satul lui Paul Iorgovici în țara lui Voltaire”, vol. II (Oravița: Tipo-Art, 2013); „Jurnalul unui călător prin țara lui Shakespeare” (Timișoara: Eubeea, 2015); „File din jurnalul unui călător în căutarea «fascinației călătoriei»” (Caracal: Hoffman, 2017).
Iar, pentru că, cele două mari pasiuni ale sale erau inseparabile, le dedică o carte intitulată „A citi… A călători…” (Oravița: Tipo-Art, 2010).
„Adept al binelui, frumosului, al lucrurilor de calitate, ignorant al superficialității, al umbrelor bolnave și imaginilor care ar putea știrbi frumusețile pământului, Ioan-Nicolae Cenda ne propune, într-o carte de călătorie, câteva capitole, poate chiar câteva lecții, despre felul în care ar trebui văzută imaginea unei lumi despre care se vorbește tot mai puțin. Ne vorbește despre catedrale cu și fără sfinți, muzee cu exponate plictisite de așteptări, scriitori despre care copiii de azi nu mai știu aproape nimic și palate în care au mai rămas doar pașii creatorilor de istorie de altădată. Pleacă din Vărădia natală, ajunge prin Franța și Elveția, ducând cu el speranța că într-o zi vom intra în normalitate.” consemnează scriitorul Nicolae Pătruț și recomandă, cu căldură, cele două volume „Fascinația călătoriei: din satul lui Paul Iorgovici în țara lui Voltaire.”
„ Era capabil să scrie o carte-eveniment în urma unei banale excursii, care te fascina de nu-ți mai venea s-o lași din mână până nu o citești. Triada a citi, a călători, a scrie funcționa perfect, ca un mecanism intelectual de natură să-i învioreze energiile creatoare și să-i împrospăteze forțele pentru a o lua de la capăt.” povestește prof. Ion Medoia în volumul „Cărășeni de neuitat” partea a XXXIV-a, realizată de prof. Constantin Falcă (Timișoara: Eurostampa, 2017), volum dedicat in memoriam profesorului Ioan-Nicolae Cenda.
Despre locurile pe care le-a vizitat și bucuria (sau „fascinația”) care l-a cuprins de fiecare dată, mărturisește însuși scriitorul și călătorul Ioan –Nicolae Cenda într-unul dintre volumele sale: „Călătoria pentru mine este cel mai mare dar al vieții. Dumnezeu mi l-a oferit de mic (…pe la 13-14 ani…) și de atunci am conjugat verbul derivat. Visele cu ochii deschiși au devenit realități. Am pășit prin Paris, Londra, Roma, Viena, Budapesta, Praga, Geneva, Veneția, Padova, Belgrad,… am bătut bulevardele și străduțele „micului Paris”, … am colindat țara, Moldova, Maramureș, Ardealul, Dobrogea, Banat…, am fost veri de-a rândul pe Litoralul românesc și am admirat mirifica Deltă. Timișoara, inima Banatului , are rang de iubită. Ea este „dragostea mea” și am iubit-o în toate anotimpurile […] …m-aș declara un om bogat (nu în bunuri materiale, bani, ci în „déjà vu”!)”
Referindu-se la scriitura profesorului Cenda și insistând pe jurnalele de călătorie bogate în informații din diverse domenii (mai ales literatură!), prof. Pavel Panduru ni-l prezintă ca: „…eminent dascăl, intelectual dedicat locului, om simplu, dar model inconfundabil de omenie și moralitate, spirit curat, […] scriitor, publicist, editor și eseist, respectat și urmat de colegi și elevi, Ioan-Nicolae Cenda și-a impus statura „uriașă” în epocă și, cu siguranță, lumina lui va folosi românilor și peste veacuri, deoarece a scris o literatură de zidire sufletească și povățuire, eseistică de îndrumare, cu note de umanitate și distincție morală.”
Iar, pentru poetul și jurnalistul Nicolae Irimia, „prietenul Ioan-Nicolae Cenda este o personalitate „de neuitat” a Țării Cărașului (vorba universitarului Constantin Falcă din Răcășdia), în care continuă să se împlinească două mari vocații: cea de dascăl și cea de scriitor, om de cultură și de istorie spirituală, ambele coexistând sub semnul unui nobil îndemn. O profesiune de credință pe care venerabilul scriitor Petru E. Oance (Tata Oancea) din Vasiova Bocșei o tipărea pe frontispiciul revistei sale, în perioada interbelică, compusă din trei magice și esențiale cuvinte ale vieții: «Munciți, cetiți, călătoriți!»”
Destinul a fost generos cu prof. Ioan-Nicolae Cenda oferindu-i șansa de a călătorii și în afara țării, călătorii pentru care nu uită să mulțumească în fiecare din jurnalele sale: „Copiii mei, aripa franceză, băiatul, dar, în special, aripa engleză sunt călători cu «mari state de funcționari» care au depășit demult pe tata. De fapt, o parte din lumea mare, am văzut-o grație lor!…”
Însă, profesorul Cenda era îndrăgostit de țara lui și suferea întotdeauna făcând diverse comparații, așa cum procedează orice călător pe alte meleaguri: „România este una dintre cele mai frumoase țări de pe pământ. Cu adevărat, cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, Grădina Maicii Domnului. Este extraordinar de bine așezată, forme de relief de toate felurile, o varietate, munte, mare, câmpii, deltă, ai ce să vezi. Pentru ochi este o minune tot ce există la noi. De fapt, toate călătoriile mele prin Europa s-au încheiat aici prin revederea peisajelor țării mele. De aici a pornit deschiderea mea către călătorii, aici găsesc lumea întreagă ca într-un ghioc fermecat. A pleca prin lume înseamnă a reveni mereu acasă.”
Din păcate, în anul 2017, la doar 66 de ani – mult prea devreme! – prof. Ioan-Nicolae Cenda a plecat într-o ultimă călătorie, fără întoarcere…
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „moartea este cumplită și înspăimântătoare pentru toți cei care nu cunosc bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu, care nu cunosc viața viitoare, care privesc moartea ca pe sfârșitul existenței lor; pentru ei, desigur, moartea este cumplită și însuși numele ei este înfricoșător. Dar, pentru noi, care din mila lui Dumnezeu am învățat a cunoaște înțelepciunea Sa tainică și, care privim moartea ca o călătorie, ca o ușă prin care trecem din viața asta temporară în viața veșnică, nu trebuie să tremurăm, căci mergem la o altă viață cu neasemănare mai bună, care este nesfârșită”.
Dl. prof. Ioan-Nicolae Cenda s-a născut în 11 aprilie 1951 și a plecat „în lumea cea fără de dor” în 11 aprilie 2017.
În acest an – 2021 – ar fi trebuit să-l aniversăm la o sumă rotundă; cu siguranță, copiii domniei sale i-ar fi dăruit o călătorie într-un loc de poveste, despre care profesorul Ioan-Nicolae Cenda ar fi citit înainte, pentru a se pregăti, a se documenta, iar, la întoarcere, scriitorul ar fi scris cu nesaț. Iubitor de autenticitate culturală, ne-ar fi împărtășit și îmbogățit cunoștiințele cu noi și veritabile informații, nu doar despre locuri vizitate, ci indicând și surse de informare, prezentând figuri de personalități care s-au perindat prin acele locuri sau au povestit despre obiectivele turistice. Mai mult, ne-ar fi stârnit interesul și pofta de a călători!
Paulo Coelho spune că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat, iar călătoria nu este niciodată o problemă de bani, ci de curaj. Prof. Ioan-Nicolae Cenda era curajos și altruist, iar prin cărțile și mărturisirile sale ne îndeamnă la un astfel de curaj: „Cartea aceasta cu însemnări de călătorie am scris-o pentru a retrăi clipele, a revedea de pe pânza memoriei locuri și oameni, pentru fascinația călătoriei. Poate că vreun călător își va alege un itinerar similar sau, ajuns în vreo metropolă, va trece și prin locurile prezentate de mine…”
Ne vom aminti întotdeauna cu mare drag de Omul Ioan-Nicolae Cenda și vom spune precum poetul „El nu e mort! Trăiește-n veci, E numai dus…”; iar, bucuria călătoriei și consemnarea impresiilor și trăirilor, le vom mărturisi, la rândul nostru, urmând îndemnul lui Tata Oancea „Munciți, cetiți, călătoriți!” alăturând și îndemnul profesorului Cenda „Citiți, călătoriți, scrieți!”