În satul Prigor, unul din diamantele Țării Almăjului, un ținut plin de istorie, credință și cultură românească, s-a născut, la 28 februarie 1951, Miclău Simeon, într-o familie evlavioasă și cu dragoste față de muncă și neam. Pământeni de neam bun, ce a permis tânărului Miclău Simeon să se ridice la înălțimea misiunii ce o avea de îndeplinit. A crescut în mediul satului, printre țărani și și-a însușit tainele înaltelor trăiri din sat. Copilul bălai la care soarele zâmbea, isteț, neaoș și buclucaș, a rămas acasă, nu a plecat în lume cum era moda. Face școala primară și gimnazială la Prigor și liceul la Bozovici până în 1970. După terminarea liceului și absolvirea examenului de bacalaureat, lucrează șa UMTCF Borlovenii Vechi, pănâ în 1976 când, este numit secretar al comunei Prigor, unde slujește până la pensionare – 2016.

Se căsătorește cu harnica și frumoasa Luminița care îi aduce doi copii ca florile și pe care i-au iubit ca pe ochii lor din cap, crescându-i în morala credinței și frumosului. Stăruie în memoria noastră duhul în care a fost crescut tânărul secretar, fiind parte din duhul strămoșilor almăjeni.

Tânărul secretar spunea: ”eu sunt ce sunt prin harul Lui Dumnezeu” (apostolul Pavel) și cu obligația de a fi pildă consătenilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu curățenia și credința. Faptul că a copilărit la sat, l-a determinat să aducă în atenția oamenilor frumusețea lucrurilor simple, cu care se îndeletniceau țăranii.

Persoana domnului Simeon Miclău s-a constituit în ansamblul ei ca un tezaur din care împărtășea tuturor cele de care aveau trebuință, cunoștiințe, sfaturi, precizări în documente, pentru o viață personală și de familie, prin care să cinstească strămoșii.

Primăria, locul lui de muncă, a devenit pentru el a doua casă, în care întotdeauna venea înainte și pleca ultimul. A dus o viață centrată pe slujirea semenilor. Puterea exemplului fiind sfânt pentru el. Patriot sensibil și atent, avea credința că viața, cât ar fi ea de trecătoare, tot păstrează și transmite tainic, dramul de veșnicie, pe care astăzi nu știim să-l prețuim. În contact cu el, transmitea un calm îmbinat cu bucuria față de semeni, care se poate asemăna cu pâinea aburindă pe care o scoate bunica din cuptor. La instituția la care lucra, primăria Prigor, era înconjurat de oameni fără răutate, cu blândețe și simplitate, adevărați boieri ai spiritului.

Domnul Miclău Simeon, împreună cu iubitoarea sa soție, au dus mai departe familia tradițională, fiind un slujbaș sârguitor, un soț și un părinte iubitor și jertfelnic. Te privea cu ochii plini de dragoste și vorbea cu un glas blajin. Pe oameni îi asculta cu o răbdare de fier, nu-i grăbea niciodată. Se adresa din priviri celor care își așteptau rândul, rugându-i să aibă îngăduință. Și-a îndeplinit cu devotament și seriozitate toate sarcinile, cu respect pentru oameni dar și pentru legile țării. A fost apreciat nu pentru că a slujit regimul ci pentru că a iubit munca de birou și activitatea cu oamenii, fiind stimat de superiori, colegi și consăteni, pentru modul cum a știut să-și îndeplinească sarcinile.

Și-a iubit și își iubește mult părinții, soția și copiii, ascultându-i și slujindu-i cu răbdare pe toți. Se adresa colegilor și celor din jur ”să nu pierzi niciodată dragostea de a servi oamenii”, ca un îndemn. Nu-i plăcea să fie compătimit. Este omul căruia nu-i place să se trezească vorbind, vorbea când avea loc și strecura stropul de pace când era nevoie. Devotat muncii, a fost și este o făptură care vibrează în fața frumosului, un ascultător avizat. s-a dăruit muncii cu un devotament ce venea dinspre strămoșii săi, oameni truditori din greu ai pământului. A fost promotor al adevărului și dreptății, ca valori morale supreme. Crescut între sătenii săi, prigoreni, i s-a forjat caracterul de cinstitor al muncii, devenind un om de caracter în înțelesul cel mai deplin al cuvântului. Era și este un om cu darul ascultării și înțelegerii celor din jur. Era și este o fire rezervată, bucurându-se cu măsură. Era foarte atent la modul cum se implica în relațiile cu oamenii și la modul cum se adresa lor – fiind un model. Se entuziasma când oamenii erau mulțumiți, făcea exces de blândețe, înțelegere și călăuzire sufletească a celor din jur. Prin consecvență, răbdare și știința de a asculta și meșteșugul de a sfătui, s-a distins ca un reper de slujire, atât acasă cât și la serviciu. Un sacerdot al trăirilor, un om de cuget și trăire românească, era model în relațiile cu instituțiile din comună: școală, biserică, poliție, dispensar, comercianți, fiind apreciat și prețuit de toți, cât și de autoritățile superioare de la județ. A descoperit, de-a lungul anilor, bucuria vieții și a trăit și trăiește bucuria vieții. Este omul cu suflet de copil, cu o necuprinsă dragoste pentru oameni și bucuria de a sluji pe Hristos și aproapele. A crescut într-o familie unde a învățat cum să slujească oamenii, tata, Ion Miclău, a fost primar, fiul, Simeon Miclău a fost secretar 40 de ani la aceeași primărie iar fiica și nepoata, distinsa profesoară Simona Miclău , titulară la liceul I.C.Buracu, unde a fost și directoare, astăzi, este primăriță în Comuna Prigor. Ei au lăsat o remarcabilă amprentă în promovare și realizarea obiectivelor din comunitatea locală. Au fost și sunt un reper esențial și existențial. Și-au onorat și își vor onora profesiunea de om, demn model de urmat pentru generațiile următoare, care trebuie să păstreze autenticitatea valorilor românești. Sunt suficiente temeiuri să le urăm mulți ani cu sănătate și imunitate în vremuri pandemice, bunicului la 90 de ani, tata la 70 și primăriței de azi.

prof. Pavel Panduru