Proiectul având marca „Reșița: 250 de ani de industrie”, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a III-a, ultima. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Bogdan-Dascălu, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În perioada 1 – 17 martie 2021 a urmat a II-a etapă. Au răspuns la cele două întrebări: Valeria Arnăutu, Robert Babiak, Jan Cornelius, Dan Doman, Daniel Goiți, Gheorghe Jorj, Sorin Keller, Doru Meilă, Iosif Corneliu Mureșanu, Francisc Potmischil, Silviu Rogobete, Valeriu Sepi, Robert Stupak, Christian Tirier, Teodora Ungureanu-Cepoi, Nicoleta Voica și Damian Vulpe în categoria personalităților consacrate, precum și Mihai Andrei Cheregi, Sabin Dorohoi, Yvonne Hergane, Cătălin Iacob, Cristina Igrișan, Ovidiu Iovanel, Árpád Cristian Kurta, Septimiu Fabian Mare, Marius Mihailovici, Camelia Mingasson, Cosmin Morariu, Cristian Paul Mozoru, Simion Novac, Doru Pîrvu, Sonia Elena Popovici, Jozsef Racz și Anca Luiza Zaharia, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În prezent ne aflăm în ultima – cea de a III-a etapă în cadrul căreia publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la cele 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița, sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1.     Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

2.     Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Marți, 15 iunie 2021

Anca Andrei, sportiv de performanță, Bremen / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Din cei 250 de ani, eu am trăit doar 20 în Reșița – din 1951 – ᾽71. Am crescut cu ICMMR-ul, unde a lucrat tatăl meu, cu CSR-ul unde a lucrat mama mea, cu UCMR-ul care era aproape de blocul în care am crescut și în care mai am și acum un pat și un acoperiș prin care plouă. De la fereastră număram cele foarte multe vagoane ale trenurilor care veneau de la uzină și treceau prin fața blocului. 

Am crescut cu Școala de Beton, cu Muncitoresc-ul, cu Bastilia – secția germană. În același timp am crescut cu și în bazinul de 25 m și mai târziu și cu cel de 50 m din Luncă, la care mergeam aproape zilnic. Cu Casa de Cultură unde erau sala de gimnastică și cea de balet, școala de desen. Școala de muzică era la piața de atunci… A trebuit să le încerc pe toate pentru că părinții mei, care nu erau din Reșița, nu au vrut ca fratele meu și cu mine să „ardem gazul de pomană” pe stradă…

Am rămas la bazin, unde noi, înotătorii, am avut norocul să-l avem ca antrenor pe dl. Schuster și datorită lui, performanțe care ne-au permis să umblăm prin lume. Am crescut cu funinginea și fumul negru de la furnale care se depunea pe rufele întinse pe balcon, cu păcura și uleiul din uzină care curgeau pe Bârzava, cu zgomotul monoton al funicularului de la Cultural, care trecea aproape pe deasupra blocului… Am crescut cu Dealul Golului și Dealul Crucii, cu Semenicul, Văliugul și Crivaia, cu plimbările pe „corso”,  între Cultural și Muncitoresc… O viață frumoasă, fără griji prea mari, unde alții decideau ce-i bine pentru noi…

Până în ᾽71, când am pierdut la Viena trenul de întoarcere în țară după un concurs în Austria. Când am revenit prima dată după mulți ani la Reșița… decepție și tristețe. Nu am recunoscut nimic. Nu am mai știut cum să ajung acasă. Alte străzi, multe blocuri înalte care ascundeau blocul nostru mic, bazinele din Luncă ruinate. Nu înțeleg nici până astăzi de ce nu a încercat nimeni să le să le salveze – cu bani „europeni”. Străzi cu gropi și fără copaci, case părăginite, Universalul închis. În afară de fântână, o adevărată operă de artă, puțin frumos în oraș. Și nici industriei, de care este legat numele de Reșița și a cărei aniversare o sărbătorim, care a oferit locuri de muncă la majoritatea populației, nu-i merge mai bine.

Și totuși vin cu plăcere la Reșița – unde este mormântul părinților mei și unde mai am câțiva prieteni „de pe vremuri”. Acum mă bucur să văd că pe Bârzava sunt rațe și pești, că se fac lucrări de „înfrumusețare” a orașului. Încet, încet Reșița devine mai prezentabilă.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Dragă Reșița, îți urez LA MULȚI ANI! Îți doresc ca istoria ta ca oraș industrial să continue, ca locuitorii tăi să nu trebuiască să caute locuri de muncă prin alte părți ale lumii, îți doresc să devii din nou un centru sportiv care să producă campioni naționali și internaționali, să găsești un echilibru între viața cotidiană și viața culturală / spirituală și să te faci frumoasă din Govândari până sus la Marginea.

Ionuț Petru, medic, Marktredwitz / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este orașul care mi-a modelat într-o anumită măsură caracterul, începând cu grădinița care, deși era într-o perioadă comunistă, a reușit prin multele spectacole / piese de teatru jucate, să însămânțeze în mine ideea că orice lucru ce urmează să fie făcut, trebuie tratat serios și cu responsabilitate. Continui cu școala:

– clasa I la Liceul de Artă, unde, deși am făcut doar un an, doamna învățătoare Schneider mi-a dat încrederea că sunt bun, că dacă continui pe același drum, voi avea un viitor. Din păcate, clasa s-a desființat. Actualmente, fiind în Germania, întreb toate pacientele care se numesc Schneider dacă au fost învățătoare în România, sperând că o voi reîntâlni;

– clasele II – VIII la fosta Generală nr. 11, unde mi-am însușit fundamentul cunoștințelor școlare. A fost momentul în care am simțit cea mai profundă mândrie, când, la sfârșitul clasei a VIII-a, în calitate de cel mai bun elev al generației, am primit, simbolic, cheia liceului;

– Liceul de Matematică-Fizică, cum se numea atunci cel mai bun liceu din județ, unde am deprins seriozitatea, rigurozitatea și ce înseamnă să faci parte dintre cei mai buni.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

În primul rând, le doresc multă sănătate – având în vedere perioada tulbure prin care trecem, dar și să nu uite să se inspire din spiritul și istoria Reșiței în toate proiectele pe care le au.

Spiritul specific Reșiței și iubirea față de natură să călăuzească factorii de decizie ai orașului și județului pentru a duce zona Banatului de munte la strălucirea și aprecierea pe care o merită.