GABRIELA ȘERBAN – Cărți și eroi…

Seria expozițiilor la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a continuat în săptămâna 31 mai – 4 iunie cu o expunere a unor volume reprezentative pentru literatura dialectală, având în prim-plan cărțile scriitoarei Dorina Șovre, unul dintre aniversații lunii mai.

Datorită „celebrității” lui Tata Oancea, în orașul Bocșa încă este căutată literatura în grai, încă există cititori și amatori ai poeziei în grai bănățean, astfel că o expoziție de carte pe această temă a fost inspirată și binevenită.

Dorina Șovre s-a născut în 11 mai 1955 în satul Peștere, județul Caraș-Severin, trăiește în Caransebeș și, cu ani în urmă, alături de regretatul Constantin Șovre, era una dintre prezențele plăcute la evenimentele culturale bocșene.

Deși n-am întâlnit-o de multă vreme pe poeta Dorina Șovre, expoziția de carte tocmai această menire o are: de a o readuce în atenția noastră pe una dintre cele mai talentate scriitoare în grai ale Banatului și de a promova cărțile reprezentative pentru literatura dialectală. Volume precum ”Plină-i lumea dă menuni” (1999), „Dă la Săbeș la Lugoj” (1998), „La Poșmândre” sau antologiile de poezie în grai trudite de Ștefan Pătruț, Cornel Ungureanu, Viorel Boldureanu și alții, întotdeauna vor fi răsfoite cu plăcere de bănățenii pătimași ai graiului.

Săptămâna 7 – 11 iunie 2021 este dedicată cărților poetului nepereche, Mihai Eminescu, la 132 de ani de la moarte. Este săptămâna în care ne omagiem eroii (10 iunie Ziua Eroilor) și propunem, tuturor celor care sunt pasionați de lectură, cărți semnate de Luceafărul poeziei românești dedicate eroilor neamului.

În data de 10 iunie 2021, la praznicul Înălțării Domnului, în bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și apărarea țării și a neamului.

Cinste eroilor neamului românesc!   

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.