Duminică, 9 mai 2021

Gheorghe Megelea, sportiv medaliat olimpic, Canada
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este orașul meu natal, orașul în care am copilărit, în care am început să fac atletism sub îndrumarea marelui antrenor Daniel Mayer. În anii ᾽70, anii în care eu am devenit sportiv de performanță, Reșița nu era doar un mare oraș industrial, ci și un important centru sportiv. Cred că marea tradiție industrială a Reșiței se îmbina, încă, perfect cu tradiția sportivă, în ciuda condițiilor restrictive ale statului comunist. Jubileele a 250 de ani de industrie reșițeană și 95 de ani de activitate sportivă organizată, deși se petrec în vremuri de libertate și democrație, sunt mai degrabă încărcate de nostalgia a ceea ce a fost, fără a fi prea mult împlinite de bucuria a ceea ce este în prezent, atât în industrie cât și în sport.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Transmit locuitorilor Reșiței să nu își piardă speranța că vor veni și vremuri mai bune! Să facă sport, orice fel de sport! Să își îndrepte copiii spre practicarea sporturilor fundamentale, cele care formează nu doar corpuri sănătoase ci și caractere minunate, înot, gimnastică, atletism, sporturi în care reșițenii au scris pagini de glorie națională și internațională!

Claudiu Keller, inginer, manager de firmă, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița, înseamnă copilăria și adolescența mea, alături de fratele meu. Am fost doi copii liberi, care au iubit sportul și s-au bucurat de bazinul de înot, terenurile de tenis și activitățile de la Prietenii Munților, toate sprijinite de uzinele reșițene. Pentru mine Reșița înseamnă Cercul Foto, LMF, Forumul German și o mulțime de prieteni. Toate acestea m-au format ca om și au un loc în sufletul meu chiar și astăzi.
Reșița este locul în care mi-am întemeiat o familie și au crescut cei doi copii ai mei.
Familia mea, asemenea multor familii din Reșița, a lucrat într-una din cele două uzine reșițene. Asemenea lor, începutul carierei mele profesionale a fost la Uzina Constructoare de Mașini, perioadă de care îmi amintesc cu drag. Viața m-a purtat pe o cărare interesantă, astăzi activând în propria firmă, pe care am înființat-o acasă, la Reșița.
Îmi amintesc din copilărie aniversarea a 200 de ani de industrie la Reșița, chiar dacă la vremea aceea nu realizam exact ce înseamnă.
Acum, Reșița sărbătorește 250 de ani de industrie…, e impresionant acest lucru, demonstrând importanța acestui oraș multicultural în regiune. Din cele două mari uzine reșițene, care au reprezentat un fanion al siderurgiei și construcțiilor de mașini din Estul Europei, a rămas activă o mică parte, care menține flacăra aprinsă și marchează o frumoasă istorie.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Schimbările din ultimii ani și planul strategic de dezvoltare a orașului dau din nou încredere reșițenilor și în special tinerei generații.
Am convingerea că investițiile în turism și deschiderea spre dezvoltarea industriei, a noilor tehnologii, prin Parteneriate zonale și internaționale cu firme interesate în dezvoltare, vor revigora orașul. În paralel, dezvoltarea infrastructurii, legăturile rapide cu autostrada și aeroportul din Timișoara, construcția de centre comerciale moderne, coroborate cu frumusețea zonei și evenimente culturale, vor ridica interesul pentru investiții în oraș și nu în ultimul rând al atractivității de relocare în acesta.
Doresc multă sănătate tuturor locuitorilor Reșiței!

La Primăria Lelese (jud. Hunedoara, primar Ciprian ACHIM) – după cum ne-a informat tânărul Laurențiu LUPESCU (foto), consilier cu probleme de achiziții – se pune un accent deosebit pe implementarea de proiecte din fonduri locale și europene, toate în beneficiul comunității de pe aceste frumoase meleaguri pădurenești.
După ce în toamna anului trecut s-a finalizat o clădire drept sală de ceremonii funerare, cu un spațiu deschis, conform regulilor cerute în stadiu de pandemie, în această perioadă se află în curs de implementare cu fonduri europene, asfaltarea unui drum forestier.
Este vorba despre cel din Govăjdia către Runcu Mare, pe o distanță de 8,9 km.
Sub genericul „Împreună creștem satul românesc”, odată cu aprobarea bugetului, Primăria se pregătește pentru implementere de noi proiecte în folosul locuitorilor din această zonă.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

La Cabinetul medical „ARMEDICA” din orașul de pe Cerna, am consemnat recent un moment de profunzime spirituală, de respect și apreciere a activității extraprofesionale a medicului primar Mircea Ioan ARTEAN (foto 1).

Este vorba de promovarea de către acesta prin mass-media a informației publicistice în slujba sănătății semenilor, printr-un sincer dialog profesional cu cititorii, gen „Sfatul medicului”.

• 

Pe acest fond, evenimentul la care a participat și prof. Maria CRISTEA (foto 2) – șef de comisie în cadrul Consiliului local al Primăriei Hunedoara, ne-a oferit prilejul de a nota înmânarea medicului primar Mircea Ioan ARTEAN de către directorul ziarului „Accent Media” – Cornel POENAR (foto 3), a „Diplomei de onoare” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (pentru prezența în mass-media cu informații utile pentru sănătatea semenilor).

La finalul acestui moment încărcat de emoții firești, jurnalistul Cornel POENAR, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a spus: „Prin informațiile privind sănătatea publicate atât în presă, cât și în unele pliante, dr. Mircea Ioan ARTEAN a dovedit un apreciat stil jurnalistic, o exprimare specifică sănătății omului, o cunoaștere perfectă a sensurilor cuvintelor exprimate cu o garanție a calității conținutului acestora”.

…Aceeași diplomă a fost oferită și doctorului Alexandru SOMEȘAN (foto 4) – șeful secției Cardiologie a Spitalului Municipal din Hunedoara.
Fidel deontologiei profesionale, acesta a reușit să creeze prin presă un climat de comunicare cu consumatorii de informații și cu cei interesați de propria stare a sănătății.
Și-a consolidat profesia și prin oferirea publicului a unor informații concrete, reale și apreciate urmare a testului credibilității și utilității.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Sâmbătă, 8 mai 2021

Liviu Marșavina, prof. univ. dr. ing., Membru corespondent al Academiei Române, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Am fost și voi fi reșițean, oriunde aș trăi sau munci, pentru că Reșița înseamnă cei mai frumoși ani din viață: copilăria, adolescența și anii de liceu. Liceul de Matematică – Fizică din Reșița (actualmente Colegiul Național „Traian Lalescu”), perioada 1970 – 1982 și cei 12 ani de studiu au constituit baza viitorului meu profesional. Mulțumiri sincere dascălilor mei, repere profesioniste ale educației cărășene, dar, înainte de toate, oameni pentru… viitori oameni!
Pașii mei s-au îndreptat spre studiile de inginerie grație tradiției și forței industriei reșițene de atunci. Cultura tehnică „plutea” în atmosfera anilor ‘80, astfel pasiunea pentru inginerie a venit firesc.
Am rămas îndrăgostit de împrejurimile minunate ale Reșiței: lacurile Secu, Gozna și Trei Ape, Cheile Carașului, Crivaia, Gărâna și Muntele Semenic. Toate înseamnă acel „acasă” unic. Înseamnă mamă, tată, vecini, prieteni, rădăcini.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Doresc Reșiței și reșițenilor să își recâștige gloria de odinioară. Mi-aș dori ca Reșița să redevină unul dintre pionii importanți de dezvoltare regională și industrială. Mi-aș dori și ca locurile pitorești, cu care natura generoasă ne-a înzestrat, să fie puse în valoare, iar turismul să reprezinte o prioritate cu beneficii pentru locuitorii Reșiței, dar nu numai.
La un sfert de mileniu de când s-au sfințit primele două cuptoare semețe ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, rămân convins că orașul meu poate fi, din nou, la înălțime!

Flaviu Mihai Frigură-Iliasa, prof. univ. dr. ing., Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Indiferent dacă mă raportez la un moment aniversar sau nu, Reșița este orașul copilăriei și tinereții mele. Are un loc aparte în sufletul meu, este depozitarul amintirilor mele, orașul bunicilor și părinților mei, care au muncit, așa cum au putut, pentru bunăstarea lui. Reșița este o parte din mine. Pur și simplu. Este orașul unde m-am născut, am crescut, am învățat… și nu numai… Este o comunitate de oameni, nici mare, nici mică, într-o permanentă luptă cu istoria, încercând, și, în ciuda opreliștilor, chiar reușind să câștige, de multe ori, bătălia cu veacurile. Da…, poate are ceva din tăria oțelului, care dăinuie peste secole…, sau ceva din puterea unei locomotive, a unui motor naval, a unui hidrogenerator…, sau ceva din suflul unei piese de artilerie biruitoare în luptă. De fapt, aceste simboluri sunt parte din artefactele care au așezat Reșița, fără îndoială, în primul eșalon al producției mondiale. Le găsim încă, în multe locuri din lume…
Cât despre primul sfert de mileniu de „foc nestins”, cred că relația Reșiței cu industria este una simbiotică. Nu le putem separa. Nici nu ar fi corect. Constatăm că istoria modernă a acestui oraș a fost legată de industrie. Industria a fost „locomotiva” care a propulsat, când a avut puterea necesară, viața întregii așezări. Și încă o mai face. Aniversarea industriei este aniversarea întregii comunități. Privind spre trecut și spre realizările acestor secole de industrie, viitorul aduce o nebănuită speranță.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Reșița a avut un trecut ancorat în prima revoluție industrială, are un prezent dominat de realitățile lumii postindustriale din a doua etapă, dar sigur va avea un viitor ca parte a industriilor inteligente. Pe parcursul primului sfert de mileniu de viață industrială a orașului, locomotiva cu abur a primei revoluții industriale, care a adus, în mod simbolic, această așezare, în rândul centrelor metalurgice europene, a fost înlocuită, din mers, în ultimul secol, cu o locomotivă mult mai performantă. Aceasta a propulsat orașul în noul mileniu, dar, din păcate, s-a oprit din parcurs, din cauze mai mult sau mai puțin… tehnice. Reinventarea acestui oraș este necesară, iminentă și inevitabilă. Consider că cercetarea, dezvoltarea și inovarea, alături de spiritul antreprenorial, bazate pe resursa de capital uman extraordinară, de care încă mai dispune orașul, vor contribui la prosperitatea viitoare a acestei comunități. Și… nu sunt doar niște cuvinte ale limbajului de lemn. Este crezul meu sincer.
De fapt, locuitorii Reșiței, școlile, centrul universitar, viața culturală, spiritul de comunitate, la fel ca și în cazul altor orașe, sunt resursa primordială…, iar zona Reșiței dispune, din fericire, și de alte nenumărate resurse naturale și materiale. Orașul trebuie reconectat la viața industrială globală, trebuie să fie vizibil și tentant pentru investitori, promovat ca atare, fără a neglija nici start-up-urile sau spin-off-urile cu potențial inovativ. Chiar dacă industria grea nu va mai avea aceeași pondere, spațiile industriale pot fi ușor reconvertite pentru alte tipuri de producție. Reșița poate primi unele companii industriale de prestigiu, care, pe lângă capitalul uman și resursele regiunii, vor avea o capacitate de producție localizată într-un peisaj mirific, integrând producția și natura într-o poveste de succes, așa cum s-a întâmplat deja în unele orașe postindustriale din Europa de Est, similare ca poveste și geografie. Trebuie doar să fim deschiși și să acceptăm schimbarea de paradigmă. Este o chestiune de timp până când industriile viitorului (energia verde, sectorul IT, electromobilitatea, materialele și tehnologiile avansate, alimentele curate, biotehnologiile etc.), împreună cu cele clasice (metalurgică, construcții de mașini), vor deveni viitoarele locomotive care vor propulsa Reșița în cel de-al doilea sfert de mileniu industrial.

Începuturile mele în viața teatrală a orașului bănățean Lugoj, au fost în îndepărtate vremuri: 1953 când am pășit pe ”Sfânta Scenă” a teatrului din Lugoj, cu rolul Mia (o elevă pionieră) din piesa ”Platon Krecet”. Timp de zece ani am jucat peste zece roluri, am participat la festivaluri de teatru și poezie.
Regiile acestor spectacole erau semnate de oameni de seamă în domeniu: Reus Emil, Kora Ilona, Any Capustin Șerbănescu, Dan Nasta, Gheorghe Leahu, Marianty Banu. M-am înscris la Conservatorul ”Ion Vidu” la clasa de actorie principal și coregrafie, pianul și canto secundar.
Pe atunci acest Conservator era acreditat și Ministerul Culturii își dădea girul. Mi-a fost de folos această diplomă de absolvire de-a lungul carierei mele artistice. Piese jucate în perioada 1953-1964: ”Ucenica vrăjitoare”, ”Titanic vals”, Oameni și umbre”, Doamna nevăzută”, ”Nila Toboșara”, ”Ecou îndepărtat”, Hanul de la răscruce”, ”Mitu și Nate”, ”Masca lui Neptun”, ”Soțul păcălit”, ”Un milion pentru un surâs”. Am primit multe premii și diplome la festivalurile și concursurile acelor vremuri.
În 1964 a venit momentul plecării spre alte zări și…”Pe cale în lumea largă am plecat…” despărțindu-mă de Lugojul meu drag…Timp de patruzeci de ani am acumulat experiență jucând în două teatre profesioniste: Teatrul de Stat Turda și Teatrul Liric Craiova, jucând peste 100 de roluri, iar această muncă pe ”Scândura Sfântă” a scenei mi-a fost răsplătită cu gradul profesional I, cel mai înalt grad în schema teatrului; gradul I cu care am ieșit la pensie.
Pensionarea cu cincizeci de ani de muncă (pe atunci aveam grupa a II-a de muncă)
Ei, și acum încotro?
Și iarăși: ” Pe cale în lumea largă am plecat…”și m-am întors la izvoare…adică la Lugoj.
Domnul Nicolae Blidariu, omul de teatru, directorul Casei de Cultură, pe atunci a fost cel care mi-a propus colaborarea spunând: -Doamna Maia, dumneavoastră mai aveți ceva de spus actorilor lugojeni și publicului lugojean…
M-am simțit onorată, am acceptat și am ajuns la Lugoj.
Am început munca ”Dăruirii de sine” (oare a câta oară?!).
Colegi de scenă noi, alții de cei pe care i-am lăsat atunci în 1964, dar interesați de misterul scenei, toți cu bucuria de a fi pe scenă. Am început în gând să-i împart pe genuri de teatru, comedie, dramă, jună primă, cochetă, da…destul de ofertant. Pentru început a fost să joc alături de ei și mi-am adăugat la palmaresul de roluri:

• ”Inspectorul de poliție”
• ”Căsătoria”
• ”Fluturi…fluturi…”
• ”Generali în fuste”
• ”Soarele și luna”
• ”Jack și supunerea”
• ”Cântăreața cheală”
• ”Harap Alb”
  Apoi am început să pun în scenă spectacole pentru copii, scriind și scenariile la unele piese. 1. ”Capra cu trei iezi” 2. ”Căsuța iepurașilor”. 3. ”Ursul păcălit de vulpe”. 4. ”Micuța Biz .

Și următorul pas a fost punerea în scenă a spectacolelor pentru adulți:

1. ”Steaua fără nume”
2. ”Fluturi, fluturi”
3. ”Haide, ucide-mă dragoste”
4. ”Gaițele”
5. ”Hangița”
6. ”Într-un bazar sentimental-scenariu propriu”
7. ”O rugăciune de prisos-scenariu propriu”
8. ”O mireasă de împrumut”
   Ne-am făcut obiceiul să colaborăm cu renumitul Cor al Casei de Cultură Corul ”Ion Vidu”, dirijor Lucian Onița, și la diferite sărbători religioase și istorice să facem concerte împreună cu recitaluri de poezie.
   Toate spectacolele de teatru au participat la toate festivalurile din țară și din străinătate și chiar la festivaluri de teatru profesioniste unde au fost nominalizate: la Galați, Miercurea Ciuc, Tulcea, Kiev.
   Premii pentru cel mai bun spectacol:
   Premiul publicului
   Premiul ”Draga Olteanu”
   Premiul cel mai bun spectacol
   Premii de excelență
   În 2003 am reînființat -Clasa de Actorie- a Școlii Populare de Artă Lugoj. Am avut mulți ani cu grupe a câte 24 de elevi și adulți.
   Aproape toți actorii trupei de teatru lugojean sunt absolvenți ai Școlii de Artă- clasa de actorie cu durata de patru ani.
   Unii chiar au devenit studenți la Institute de Teatru ajungând actori profesioniști.
   În perioada cursurilor la Școala Populară de Artă, am avut la fiecare sfârșit de an, spectacole și serbări.
   Spectacolele au fost spectacole de teatru pe scena mare a teatrului, cu public.
   1. ”Poetul și muzele”
   2. ”Iarna pe uliță”
   3. ”Bazarul sentimental”
   4. ”Mary Poppins”
   5. ”În jurul unui divorț”
   6. ”Ursul”
   7. ”Ursitoarele”
      Spectacole în colaborare cu clasa de balet, profesor de balet doamna Sorina Seracin
      O foarte importantă activitate am avut în formarea unui public permanent al teatrului. Am făcut o bază de date cu toți iubitorii de teatru care și-au dat acordul, lăsând un număr de telefon pentru a fi chemați personal la spectacole.
      Deci, organizarea spectacolelor se făcea prin anunțul telefonic la fiecare înscris în parte.
      Vestea s-a răspândit peste tot în țară, iar rezultatul a fost acela că: orice spectacol se juca cu sala plină. Eram căutată de impresari cu propuneri de spectacole viitoare și astfel am reușit să aduc spectacole de înaltă ținută artistică. Despre spectacole cu limbaj licențios nici nu putea fi vorba pentru că le refuzam din start. Am făcut public un anunț spunând că am pornit o campanie împotriva acestui gen vulgar care nu-și avea locul pe scena de teatru.
      Aceasta mi-a fost activitatea și cu bune și cu rele, dar rezultatele s-au văzut: bucuria publicului de a veni la teatru, un public avizat, cu o mare dragoste de actori, săli pline, cronici favorabile de teatru, Ion Parhon, Dorel Vișan, regretata doamnă a teatrului românesc Draga Olteanu Matei, Doina Modola, regretatul actor Vladimir Găitan.
      Iar acum…în aceste vremuri tulburi, tot ce am realizat până acum s-a dărâmat și s-a anulat…ca și cum nu a fost niciodată…
      Oare chiar așa?
      Nu, nu cred să ne pierdem nădejdea, nu cred!
      Bucuroși le vom duce toate, de e pace…de-i război, cu drag, Maria Voronca.

MARIA VORONCA- actriță și regizoare a Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” –”Cloșca cu puii de aur

Seria expozițiilor de carte de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa, Caraș-Severin, continuă tot cu volume de factură religioasă care aparțin unui OM ales, unui Om care prețuiește Cartea la adevărata sa valoare.
Dacă în săptămâna patimilor și imediat după Sărbătoarea Învierii Domnului utilizatorii serviciilor bibliotecii s-au putut bucura de carte religioasă și de imagini ale primăverii, iată că perioada 10 – 14 mai 2021 este dedicată unor cărți semnate de Ieromonahul Ioanichie de la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Vasiova, volume deosebit de interesante ale unor abordări sociologice clasice și contemporane în exploatarea fenomenului religios, demersuri științifice care trimit spre o problemă deosebit de sensibilă a zilelor noastre, și anume: relația Stat – Biserică în domeniul asistenței sociale.
De asemenea, unele dintre cărțile ieromonahului de la Vasiova sunt veritabile „meditații pentru contemporani”, sunt cărți de înțelepciune, mărturisiri ale zbaterilor vieții și ale luptei cu neputința omenească, îndemnând spre credință, spre mila lui Dumnezeu, spre căutarea și împlinirea voii Lui, deoarece „fără Dumnezeu lumea experimentează nimicul ca existență”.
Ieromonahul protosinghel Ioanichie de la Vasiova (Ioan Petrică) s-a nǎscut în 9 mai 1975 la Bocşa Românǎ, jud. Caraş-Severin. Urmeazǎ cursurile şcolilor din Bocşa, apoi Facultatea de Teologie a Universitǎţii de Vest din Timişoara şi Facultatea de Sociologie, specializarea Asistenţǎ Socialǎ.
Din 2011 este Doctor în sociologie şi, pentru o perioadă, cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei din cadrul Universităţii « Eftimie Murgu » Reşiţa. În perioada 2002 – 2021 funcţioneazǎ ca inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Generalǎ de Asistenţǎ Socialǎ Caraş-Severin şi preot slujitor la Mǎnǎstirea Sf. Ilie din Bocşa.
În 25 februarie 2019 devine Ieromonah sub numele de Ioanichie.
Ionel Petrică sau Ieromonahul Ioanichie este un pasionat de carte, un iubitor de carte tipărită, un atent bibliofil și colecționar, realizând astfel o bibliotecă impresionantă la Mănăstirea din Vasiova.
De asemenea, este pasionat de scris și, adesea, dă frâu liber condeiului.
Debutează publicistic în 1998 în « Foaia diecezanǎ » din Caransebeş. Continuǎ sǎ publice eseuri în “Reflex”, “24 de Ore”, “Timpul” (Reşiţa) și „Bocșa culturală”.
Debutează editorial în 2006 cu volumul Meditaţii pentru contemporani, apǎrut la editura Marineasa din Timişoara. Apoi Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler.- Timişoara : Marineasa, 2008 ; Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi.- Sibiu : Agnos, 2009 ; Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler ed. a II-a revizuită.- Timişoara : Nepsis ; Eurobit, 2010 ; Complementaritatea între Biserică şi statul român cu privire la protecţia copilului. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010 ; Meditaţii pentru contemporani. ed. a II-a revizuită. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010; Comunicarea organizaţională. Studiu de caz. Arad. Editura Universităţii « Aurel Vlaicu ». 2010; Părintele Paisie Olaru sau acolo unde sălăşluia Iubirea. Deva. Charisma. 2012; Biserica şi asistenţa socială din România. Iaşi. Institutul European. 2012 ; Religiozitatea și instituțiile sociale în România. Iași : Institutul European, 2013.
În 2008 i se acordă Premiul special al juriului la Concursul Naţional de proză « Liviu Rebreanu » pentru volumul Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler.
De asemenea, semnează postfața ediției a III-a a volumului „Anastasis” de Adrian Georgescu (București : No 14 Plus Minus, 2014).
Referinţe : Carte cu scriitori/ D. Costa. Reşiţa. TIM. 2006 ; Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2010 ; Cărăşeni de neuitat XIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2011; Întâlniri cu destine/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca. Grinta. 2012; „Călugărul copiilor” : dialog cu părintele Ioan Petrică de la Mănăstirea Vasiova realizat de Isabela Aivăncesei în: „Lumea monahilor. De la literă la duh”. Nr. 56, februarie 2012; „Cărăşeni de neuitat” XIX. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă.Timişoara: Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018.
Important și drag colaborator al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, avva Ioanichie (cum îmi place mie să-l numesc!), duhovnicul nostru înțelept și talentat se află la ceas aniversar. Un citat celebru spune că „nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi”, iar avva Ioanichie mărturisește: „Vreau o viață de rugăciune unde să pot și eu să rostesc ca și Sfântul Siluan Athonitul: «inima mea tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi.»”
Dumnezeu să-i dăruiască sănătate întru mulți ani! Și să-i împlinească ce o crede El de trebuință. Iar noi, să-i fim întotdeauna aproape și, precum spune Ieromonahul Hrisostom Filipescu într-unul dintre eseurile sale, să învățăm „să vărsăm lacrimi din dragoste de Dumnezeu, de bucurie și de dor dumnezeiesc, contemplând frumusețea creației…” și să ne bucurăm de minunea de a fi, căutând, cât mai des, Bucuria în Potir!
La mulți și binecuvântați ani!

Vineri, 7 mai 2021

Ingrid Kunz, autoare de scrieri cu amintiri din vremi trecute, Leverkusen / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

REȘIȚA, leagăn străbun cu furnale, sudoare și fum.

Fum purtat de vânt peste culmi cu șiraguri de case, cu acoperișuri parcă pudrate cu negru de fum. Vatră cu oameni cu viziuni, cu bătătorite mâini, cu dragoste de muncă și glie. Oameni cu identitate, cu izbânzi, cu succese, cu împliniri, cu vise, cu realități viu trăite. Inimi ce bat pentru afecțiune, iubire, tandrețe, pentru un cămin în care încolțește răsadul de mâine. Aceasta este fața Reșiței din totdeauna, cu capete pleșuve ce au cunoscut bucuria de izbândă și care poartă nu arareori adânc în suflet un cânt de doină, de dor, de dragoste trecută, de amor… Dar mai există și aceste frunți destinse, descleștate, ce poartă în ele crezul zilei de mâine și care fredonează perpetuu un murmur de izbândă. Vestitorii primăverii, ai unui nou început. Parcă apăruți ca din neant se aud pași ușori de horă ce pășesc pe poteca succesului într-o lume de bunăstare, de avânt, de armonie… Har al omului acestor meleaguri, om cumpătat, respectos și totodată hotărât, cu inițiativă de expansiune, ale cărui viziuni au prins de jur împrejur vizibile rădăcini de neignorat.

Ca și copil al Reșiței, chiar dacă pașii mei m-au dus până hăt departe de casă, până în depărtări sihastre, vorba de basm al lui Eminescu, pulsul vieții trăite pe malul bătrânei mele Bârzave mă va readuce mereu înapoi, în căutare de dealuri și văi, de păduri și poieni știute numai de mine, de vechi prietenii și prieteni, în căutarea miresmelor de ierburi și fân, de flori cu a lor paletă infinită de culori…. Voi purta în inimă mereu acest dor al cerului albastru cu spume de nori, aroma vremilor demult trecute.

Mă va rechema mereu o căutare de amintiri, o himeră de iluzii, nostalgia unei copilării în umbra de vremi din minte, parțial dispărute…

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

REŞIŢA, leagănul meu străbun. Vatra focului nestins, denumire devenită istorică, astăzi istorie trăită, de noi, cetățeni ai Reșiței, ce au cunoscut apogeul și speră într-un zbor de șoim înspre înălțimi necunoscute, nedeslușite, zbor cu sorți de izbândă, pentru a noastră cetate de foc, inedită, inegalabilă, de-a pururi vie în inimă și gând.

Istoria a arătat că locuitorii Reșiței din totdeauna sunt o specie deosebită de oameni, cu mixtura lor de naționalități conlocuitoare. Oameni cu suflete nobile, cu o inimă largă plină de compasiune, de înțelegere și bunătate, pentru vecini, prieteni, colegi, sau chiar străini, indiferent de obârșie sau culoare. Oameni mândri de ale lor rădăcini, de a lor vatră istorică milenară, de această așezare de pe malul Bârzavei.  

Sunt convinsă că viața de aci va fi și în viitor tema multor scrieri, a multor subiecte în umbra istoriei trăite, într-o gamă nelimitată de fațete…

Chiar dacă astăzi sunt departe de glia natală, știu că un cer albastru nesfârșit își desfășoară infinitatea până în cel mai ascuns ungher al planetei noastre. Deci, privind prin această prismă, un colțișor al aceluiași cer al Reșiței mele dragi ajunge permanent și până la mine, oriunde aș fi. Totodată mă bucură gândul că acest cer ce se scaldă  în oglinda bătrânei Bârzave, își întinde astăzi bolta peste atât de multe, frumoase realizări care au transformat vechea așezare într-un oraș cu un centru de invidiat. Un om nou, cu noi viziuni, pășește astăzi „per pedes” pe asfaltul stradal al Reșiței de azi, extinsă în toate direcțiile.

Sunt convinsă de faptul că omul de azi, chiar dacă pornește tiptil, cu pași șovăitori și nu arareori poartă pantofi cu număr mic, mâine va păși hotărât, cu pași de uriaș și succesele cât și viziunile sale vor fi aidoma pașilor… De aceea urez acestor mici și mari vizionari de azi, multă perseverență pentru ideea ce le arde în suflet, mult curaj și mult elan, izbânda este a lor!    

Ca încheiere urez realizări fulminante tuturor vechilor și noilor cetățeni ai bătrânei noastre Reșițe, pentru ca această REŞIŢĂ A NOASTRĂ să ne fie mereu un colț de rai, un izvor nesecat de trai în bunăstare, un cuib de armonie și esențialul: O INSULĂ DE PACE!   

Cu salutări din depărtare precum vorba vine, din suflet: MULT NOROC ŞI LA MAI MARE!

Daria Teodora Cernicica, violonistă, viitor medic, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine, Reșița înseamnă familie, prieteni, o oază de liniște, peisaje care îți taie răsuflarea, într-un cuvânt, pentru mine Reșița înseamnă acasă. Chiar dacă în prezent îmi desfășor activitatea educațională în orașul Timișoara, Reșița rămâne acel loc plin de amintiri pe care îl port în inimă, care mă așteaptă cu brațele deschise ori de câte ori vin acasă.

A crește într-un oraș precum Reșița a reprezentat un pilon important în construcția tinerei persoane care scrie aceste rânduri. Atât oamenii cu care am fost înconjurată, cu toții profesioniști, atenți, blânzi și doritori de a transmite mai departe valori morale autentice, cât și peisajele ce n-au făcut nimic altceva decât să modeleze firea artistică ce se năștea în tânărul copil reșițean, au format împreună o rampă de lansare pentru sute sau chiar mii de caractere aflate încă în proces de șlefuire și definitivare. În Reșița mi-am dezvoltat prima pasiune: muzica și am descoperit-o pe cea de-a doua: medicina, ajutată de dascăli valoroși fără de care nu aș fi fost ce sunt acum.

Mă mândresc cu Reșița oriunde merg, ori de câte ori am ocazia, atât cu peisajele din împrejurimi, unice în țara noastră, cu personalitățile care au fost modelate în acest oraș, cât și cu istoria metalului prelucrat de mâini iscusite, printre care și ale bunicului meu, care a lucrat o viață în cadrul UCMR.

Reșița rămâne pentru mine emoția primei audiții pe scena Sălii „Lira”, rămâne anii de liceu petrecuți cu a doua mea familie, rămâne mirosul îmbietor al mâncării făcute de mama, rămâne descoperirea dorinței de a-i ajuta pe cei suferinzi, rămâne locul cel mai frumos de pe pământ, rămâne ACASĂ.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Reșiței și locuitorilor ei le transmit să se implice activ în dezvoltarea acestui oraș, să creadă în potențialul lui și să se bucure din plin de frumusețile pe care ni le oferă. Le doresc să fie uniți pentru a scrie admirabil și cu demnitate istoria Reșiței, pe mai departe.

La mulți, ani oraș frumos!

Sunt practicant de arte marțiale, de 29 de ani, profesor de Aikido-Aikikai în Lugoj, clubul WAGO-KAN, un oraș multicultural, dar și un oraș în care artele marțiale sunt la înălțime, traversăm un moment istoric, este un moment trist, în care spaima a pus stăpânire pe om, psihic și fizic,  pentru minte, suflet, trup un fel de boală. Am fost închiși în case, am mers pe stradă cu declarație pe propria răspundere, am întrerupt orice contact fizic cu practicanții de aikido, oameni maturi care și-au găsit un ideal, copii care trăiesc sănătos, în armonie și respect datorită artelor marțiale, totul a dispărut într-o clipită, nicio atingere, nicio îmbrățișare, nici măcar o mică adunare, nimic, școlile au pus lacătul pe porți, sălile de sport au fost și ele închise. O etapă a vieții noastre foarte urâtă.

Câteva cuvinte despre ce înseamnă AIKIDO.

”Aikidō (合気道^?) (sau folosind un kanji vechi: 合氣道), este o artă marțială japoneză. Aikidō înseamnă textual „calea armonizării energiei,” fiind artă marțială ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. A fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883–1969) și se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). În aikido se utilizează proiectări, luxări, strangulări și, în mică măsură, lovituri. Aikido își are rădăcinile în jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invenția maestrului Ueshiba. Principiile de non-rezistență, utilizarea forței adversarului cât și emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză: Taijiquan, Baguazhang și Xingyiquan.

Fiind un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează și nu participă la competiții. Există în schimb numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator).

Fundația Aikikai (財団法人合気会 Zaidan Hōjin Aikikai^?) este organizația originală pentru arta marțială japoneză Aikido, oficial recunoscută de guvernul japonez în 1940. Este cunoscută și sub denumirea „Aikikai Honbu”, sau mai simplu, „Aikikai”. Ea însăși se descrie ca „organizația mamă pentru dezvoltarea și popularizarea Aikido-ului în lume”. Aikikai este organizația umbrelă pentru diferite organizații naționale sau de altă natură de Aikido. Sediu central Aikikai Hombu Dojo, este situat în Tokyo, Japonia.” (Wikipedia)

Noi, cei care am  practicat și practicăm astăzi artele marțiale, online în țară, trecem mult mai ușor peste acest timp aproape mort în vederea antrenamentelor, acum se simte că ceea ce am învățat zeci de ani sau chiar un an, am înțeles că putem învinge această emoție distructivă, doar gândindu-ne la tehnicile din aikido, astfel că toate acestea: închisul în case, distanțarea, purtarea măștii, lipsa de compasiune, dezinformarea, anxietatea, haosul total în întreaga lume, vor rămâne într-o bună zi ascunse într-un ungher al ființei noastre, cu siguranță nu le vom putea uita niciodată, în noi trăiesc principiile de bază ale artelor marțiale pe care le-am practicat cu toții, cu toată inima vreme de mai mulți ani, pregătirea mentală și sufletească înaintea și în timpul conflictului presupunând că fiecare conflict te poate costa viața. Nu se pierde această pregătire, suntem ființe trecătoare însă nu putem uita tot ce ne-a fost predat și ce noi am predat zeci de ani, este o artă marțială care sădește fericire în oameni. Mulți dintre practicanții de aikido sunt legați pe viață de această artă marțială, eu simt că este doar o excursie prin univers și niciodată nu ajungem la destinație, avem tot timpul ceva de învățat, Aikido  nu are competiție, poate de aceea este armonizarea între noi, o armonizare pe care o folosim peste tot, antrenamentul continuu și îndelungat redă progresiv vitalitatea corpului și are ca efect creșterea vigilenței atât de necesară în artele marțiale. Treptat, corpul capătă independență de acțiune și decizie și renunță la rolul impus de mental, dobândește creativitate și maturitate proprie. Această maturitate se traduce în aprecierea realităților exterioare printr-o înțelegere interioară care se adaugă la abordarea exterioară. Fără a se fixa asupra uneia sau alteia dintre componentele dezvoltării – fizic sau mental – calea propusă de Aikido conduce la uniunea dintre cele două componente.

Chiar dacă epidemia de coronavirus a mutat antrenamentele de arte marțiale în online, cursurile sunt făcute pe aplicația  Zoom, vă spun sincer că ne bucurăm de faptul că ne vedem, ne auzim, ne mai povestim susținându-ne moralul cu speranțe mari căci într-o bună zi vom reveni la normalitate. A venit și relaxarea restricțiilor, odată cu intrarea în starea de alertă nu a însemnat și revenirea la antrenamente pentru cei care își desfășoară pregătirea fizică în spații închise.  Astăzi, sălile de sport, cluburile de fitness, yoga sau de arte marțiale sunt încă  lovite în plin de așa zisa pandemie.  Însă toate lucrurile rele au un sfârșit, atunci când vom ieși din această distrugere fizică și sufletească cu siguranță ne vom întâlni și ne vom bucura într-o armonie perfecta, că nu-I așa, am văzut ce înseamnă bariera pusă în fața activităților noastre de zi cu zi și cât de mult ne afectează acest lucru. Până atunci ne rugăm lac Dumnezeu să fim sănătoși, acest lucru este cel mai important.

Adevăratul practicant de Aikido este cel ce atinge aceste trei componente simultan, nu doar în Dojo, ci în oricare alt moment al vieții sale, esența constă în armonizarea rezonanței corpului cu rezonanța universului. Din aceasta se naște căldura, lumina și puterea, toate părți ale unui spirit realizat deplin.

Scopul Aikido-ului nu constă numai în însușirea perfectă a tehnicilor de autoapărare, pentru că tehnicile sunt doar un mijloc și nu un scop. Mai importantă pentru elev este educarea complexă, pentru că acesta să capete o personalitate echilibrată, naturală și puternică, astfel încât la nevoie să poată rezolva eficient problemele ce-i apar în viață.

Aikido ne învață că toate realitățile fiziologice, fizice, mentale și sociale nu sunt decât fragmente ale unui ansamblu vast, ierarhizat, autonom și perfectibil, după modelul unui mare ansamblu care este universul.

„AIKI nu poate fi cunoscut

Prin vorbe scrise sau rostite

Fără a te pierde în vorbe inutile

Învață prin practică”.

O Sensei Morihei Ueshiba

DANIEL ROGOBETE 5 DAN –CLUBUL WAGO-KAN DE AIKIDO AIKIKAI LUGOJ

Joi, 6 mai 2021

Josef Jung, veteran al Combinatului Siderurgic, Weingarten / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

250 de ani de industrie la Reșița înseamnă pentru mine o tradiție transmisă de-a lungul anilor de strămoșii noștri, din generație în generație, a meșteșugului industrial până în prezent. Ca o ștafetă transmisă din tată în fiu de-a lungul sutelor de ani a crescut izvorul nesecat al cadrelor de meseriași ai uzinelor Reșiței la un grad tehnic superior. Această revoluție tehnică reșițeană a fost baza industriei românești. Dacă urmărim dezvoltarea altor centre industriale care cu ajutorul  cadrelor reșițene au apărut pe harta României, ca Electroputere Craiova, Galați, „23 August” București, Călărași, Târgoviște, Câmpia Turzii și multe altele – toate au beneficiat de experiența tehnicienilor uzinelor reșițene. Mulți reșițeni care s-au stabilit în străinătate au transmis tradiția tehnică reșițeană în țările unde s-au stabilit și au ajuns cadre apreciate.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Gândurile mele pentru viitorul Reșiței se îndreaptă spre noua generație care sunt  sigur că va reuși să găsească drumul spre noua  tehnologie a digitalizării căci  acesta este viitorul. Orașului meu iubit îi doresc succes pe toată linia.

Sorin Fișteag / Soso, medic, Düsseldorf / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este pentru mine în continuare cel mai magic loc de pe Pământ. Este orașul meu natal, de care mă leagă atât de multe amintiri, trăiri, atât de mulți oameni dragi și locuri speciale pentru mine. Simt în continuare că este un oraș ce se subestimează, cu un potențial enorm, ce încet încet își dezvoltă o încredere în sine din ce în ce mai mare. Reșița are multe calități cu care se poate făli, și sper să o facă și mai intens pe viitor. 

Anul trecut a fost primul an din viața mea în care din cauza pandemiei nu am reușit să ajung la Reșița. Simt pe zi ce trece cum mi-e din ce în ce mai dor, și sper sa pot reveni curând.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Sper ca reșițenii să realizeze cât de special este acest loc. Sper ca această magie să nu dispară niciodată. Pentru asta e necesar ca reșițenii să aibă grijă unii de alții, de orașul lor, de natura ce ne înconjoară, astfel încât și generațiile ce vin să aibă o copilărie cel puțin la fel de frumoasă cum am avut eu.

În perioada 4 – 21 mai 2021 urmează ultima și cea de a III-a etapă în cadrul căreia vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la cele 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița, sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1.     Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

2.     Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Joi, 6 mai 2021

Josef Jung, veteran al Combinatului Siderurgic, Weingarten / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

250 de ani de industrie la Reșița înseamnă pentru mine o tradiție transmisă de-a lungul anilor de strămoșii noștri, din generație în generație, a meșteșugului industrial până în prezent. Ca o ștafetă transmisă din tată în fiu de-a lungul sutelor de ani a crescut izvorul nesecat al cadrelor de meseriași ai uzinelor Reșiței la un grad tehnic superior. Această revoluție tehnică reșițeană a fost baza industriei românești. Dacă urmărim dezvoltarea altor centre industriale care cu ajutorul  cadrelor reșițene au apărut pe harta României, ca Electroputere Craiova, Galați, „23 August” București, Călărași, Târgoviște, Câmpia Turzii și multe altele – toate au beneficiat de experiența tehnicienilor uzinelor reșițene. Mulți reșițeni care s-au stabilit în străinătate au transmis tradiția tehnică reșițeană în țările unde s-au stabilit și au ajuns cadre apreciate.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Gândurile mele pentru viitorul Reșiței se îndreaptă spre noua generație care sunt  sigur că va reuși să găsească drumul spre noua  tehnologie a digitalizării căci  acesta este viitorul. Orașului meu iubit îi doresc succes pe toată linia.

Sorin Fișteag / Soso, medic, Düsseldorf / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este pentru mine în continuare cel mai magic loc de pe Pământ. Este orașul meu natal, de care mă leagă atât de multe amintiri, trăiri, atât de mulți oameni dragi și locuri speciale pentru mine. Simt în continuare că este un oraș ce se subestimează, cu un potențial enorm, ce încet încet își dezvoltă o încredere în sine din ce în ce mai mare. Reșița are multe calități cu care se poate făli, și sper să o facă și mai intens pe viitor. 

Anul trecut a fost primul an din viața mea în care din cauza pandemiei nu am reușit să ajung la Reșița. Simt pe zi ce trece cum mi-e din ce în ce mai dor, și sper sa pot reveni curând.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Sper ca reșițenii să realizeze cât de special este acest loc. Sper ca această magie să nu dispară niciodată. Pentru asta e necesar ca reșițenii să aibă grijă unii de alții, de orașul lor, de natura ce ne înconjoară, astfel încât și generațiile ce vin să aibă o copilărie cel puțin la fel de frumoasă cum am avut eu.

Deoarece draga noastră colaboratoare și prietenă a „Bocșei culturală” – Ada D. Cruceanu – se află la ceas aniversar, dorim să-i transmitem și sub această formă gândurile noastre bune și întreaga considerație.

Voi reda un mai vechi articol apărut în revista „Bocșa culturală”, Anul XVI, nr. 2-3 (89 – 90) din 2015 la rubrica „Să ne prețuim valorile” și precizez că materialul a fost completat cu câteva informații.

Ada D. Cruceanu – Doamna culturii cărăşene

Când vorbesc despre Ada D. Cruceanu nu-mi poate veni în minte decât vestita sintagmă „doamnă de poveste”.

Povestea unui intelectual rafinat care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei şi culturii.

Povestea unei doamne care a reuşit să îmbine în mod armonios viaţa de familie cu aceea de om de carieră. Bineînţeles că reuşita se datorează şi soţului domniei sale, poetul Octavian Doclin, împreună făcând un tandem de succes.

Ada D. Cruceanu, pseudonimul Adei Mirela Chiseliţă, este un redutabil critic literar şi de artă, un veritabil eseist şi traducător.

S-a născut la Sibiu în 4 mai 1950 şi a muncit întreaga viaţă în Caraş-Severin, într-un Banat încărcat de istorie, pe un tărâm cultural şi spiritual care i-a oferit satisfacţii, dar, uneori şi durere.

Este absolventă a Facultăţii de Filologie A Universităţii din Bucureşti şi din 2001 este doctor în filologie.

De-a lungul timpului a deţinut diverse funcţii între care şi cea de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Caraş-Severin, funcţie pe care şi-a îndeplinit-o cu succes.

Colaborează la reviste de prestigiu precum:  „Contemporanul”, „Cronica”, „Familia”, „Limba română”, „Orizont”, „Orient Latin”, „Steaua”, „Tribuna”, „Viaţa Românească”etc., iar împreună cu poetul Octavian Doclin realizează de peste 15 ani revista de artă, cultură şi civilizaţie „Reflex”. De asemenea, este secretarul Fundaţiei Cultural-Sociale „Octavian Doclin” din Reşiţa cu o activitate remarcabilă.

Debutează publicistic în revista „Cibinium” din Sibiu în 1969 şi editorial cu volumul „Radu Stanca – dramaturgul” în 1992 la editura Hestia din Timişoara.

Sub semnătură proprie îi mai apar volumele:

Contribuții la bibliografia presei românești din Banat (coautor), Reșița, 1979; Porunca Fiului, eseu asupra prozei lui Sorin Titel, Timişoara, Editura Hestia, 1997; Capete de pod, eseuri, Timişoara, Editura Anthropos, 2001; Față în față – trei volume de publicistică, împreună cu Octavian Doclin; Grafeme (lectri din provincie), Timișoara: Gordian, 2017..

          Ca traducător îi găsim semnătura pe multe şi importante volume de versuri, în special. Între acestea amintim doar câteva:

Gheorghe Costa, Această iarbă a tainei/ This grass of mistery, Timişoara, Editura Hestia, 1994;

Octavian Doclin, Climă temperat–continentală/ Temperate Continental Climate, Timişoara, Editura Hestia, 1995;

E.A. Robinson, Tristram and Other Poems, Timişoara, Editura Hestia, 1995;

Octavian Doclin, 47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte/ 47 Poems about Life, Love and Death, Reşiţa, Editura Timpul, 1998;

Timişoara. An Artistic Monography, Timişoara, Editura Amarcord, 1999;

Octavian Doclin, Nata Ioana vrea păpuşi. Reşiţa: Modus P.H., 2011

Adriana Weimer, Un cer de cuvinte/ A sky of words. Timişoara: Marineasa, 2012;

Octavian Doclin, Nata Ioana-i şcolăriţă. Timişoara: Marineasa, 2014

Din anul 1993 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

          Ada D. Cruceanu este deţinătoarea a unor premii şi distincţii, însă acestea nu sunt atât de numeroase  pe cât ar merita. Importante şi relevante sunt premiile literare: Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (1993), Premiul pentru critică literară al al Festivalului Internaţional de Poezie Emia (2001), Premiul de Excelenţă al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2002), Premiul Eminescu şi Titlul de Cavaler al Ordinului Cultural „Eminescu” (Oraviţa, 2006).

          Fin, dar incisiv critic literar, remarcabil eseist, Ada D. Cruceanu se bucură de-a lungul carierei sale de  cronici şi referinţe critice semnate de importanţi autori: în periodice: Adrian Dinu Rachieru, „Meridianul Timişoara”, nr. 8–9, 1993; Al Piru, „Dimineaţa”, nr. 28, 1993; Cornelia Ştefănescu, „Jurnalul literar”,   nr. 37–40, 1993; Mircea Popa, „Literatorul”, nr. 9, 1994; Carmen Blaga, „Semenicul”, nr. 3, 1996; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr. 7, 1998; Victor Cubleşan, „Steaua”, nr. 5–6, 1999; Olimpia iacob, „Convorbiri literare”, nr. 2, 1999; Maria Aron, „Luceafărul”, nr. 10, 2000; Ludmila Rotăraş, „Convorbiri literare”, nr. 12, 2001 ş.a. 

În volume: Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni,Timişoara, Editura Amarcord, 1996; Tiberiu Chiş, Viorica Bitte, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin,Reşiţa, Editura Timpul, 1998; Mihai Deleanu, Reşiţa filologică, Reşiţa, Editura Timpul, 1999; Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti, Dicţionar ilustrat, 1950-2000, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001; Who’s who în România,Bucureşti, Pegasus Press, 2002; Dicţionarul General al Literaturii Române,Academia Română, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004; Dicţionar al Scriitorilor din Banat, coordonator Alexandru Ruja, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005; Titus Crişciu, Cei de lângă noi — portrete şi interviuri,Reşiţa, Editura Tim, 2005; Cornel Ungurenu, Sorin Titel interpretat de…, Reşiţa, Modus P.H., 2005; Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române, Piteşti, Editura Paralela 45, 2006; Cornel Ungureanu. Literatura Banatului: istorie, personalități, contexte. Timișoara: Brumar, 2015; Gheorghe Jurma. Reșița literară. Reșița: TIM, 2016; Enciclopedia Banatului: Literatura. Timișoara: David Press Print, 2016; etc.

          Despre omul Ada D. Cruceanu, despre acel „rafinat intelectual”, vorbeşte publicistul Titus Crişciu în volumul Portretul unei doamne, Reşiţa: Signum, 2003, p. 22-23, titlu care mă duce din nou cu gândul la sintagma „doamne de poveste”.

          Am încercat ca în câteva rânduri să creionez profilul unei astfel de doamne de poveste  care se află în imediata noastră apropiere şi care, cu bucurie şi mândrie afirm, este unul dintre cei mai dragi şi apropiaţi prieteni şi colaboratori ai bibliotecii bocşene. Este omul care ne-a fost aproape mereu. Este intelectualul rafinat de care avem nevoie cu toţii în cariera şi în activitatea noastră, este femeia de succes, inteligentă şi conştiincioasă, fără a fi spectaculoasă, este personalitatea culturală feminină care poate şi trebuie să constituie un model de modestie şi dăruire  pentru cei tineri şi pentru noi toţi.

          La mulţi ani, Ada D. Cruceanu, Doamna culturii cărăşene!

Proiectul având marca „Reșița: 250 de ani de industrie”, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a III-a, ultima. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, DoinaBogdan-Dascălu, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În perioada 1 – 17 martie 2021 a urmat a II-a etapă. Au răspuns la cele două întrebări: Valeria Arnăutu, Robert Babiak, Jan Cornelius, Dan Doman, Daniel Goiți, Gheorghe Jorj, Sorin Keller, Doru Meilă, Iosif Corneliu Mureșanu, Francisc Potmischil, Silviu Rogobete, Valeriu Sepi, Robert Stupak, Christian Tirier, Teodora Ungureanu-Cepoi, Nicoleta Voica și Damian Vulpe în categoria personalităților consacrate, precum și Mihai Andrei Cheregi, Sabin Dorohoi, Yvonne Hergane, Cătălin Iacob, Cristina Igrișan, Ovidiu Iovanel, Árpád Cristian Kurta, Septimiu Fabian Mare, Marius Mihailovici, Camelia Mingasson, Cosmin Morariu, Cristian Paul Mozoru, Simion Novac, Doru Pîrvu, Sonia Elena Popovici, Jozsef Racz și Anca Luiza Zaharia, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În perioada 4 – 21 mai 2021 urmează ultima și cea de a III-a etapă în cadrul căreia vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la cele 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița, sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1.     Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

2.     Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Astăzi, marți, 4 mai 2021, vom citi răspunsurile / gândurile Danei Borteanu și ale lui Bogdan Alexandru Bercean:

Miercuri, 5 mai 2021

Eugen Ghiță, prof. univ. dr. ing., Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine, Reșița reprezintă locul în care m-am născut, am crescut și am acumulat o experiență care m-a ajutat mai târziu. Având și o tradiție în familie, încă de mic am fost interesat de viața uzinei, ceea ce m-a condus spre o carieră în domeniul ingineriei mecanice.

Tradiția industrială reșițeană, continuată de-a lungul a numeroase generații, oamenii deosebiți care au trăit și muncit în acest oraș vor impune mereu un sentiment de respect și vor reprezenta un exemplu pentru generațiile actuale și viitoare.

Ca reper moral și de suflet, Reșița va reprezenta întotdeauna pentru mine „acasă”. 

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Cu ocazia acestei aniversări la o cifră jubiliară impresionantă, doresc să le transmit reșițenilor alesele mele sentimente de prețuire, sincere felicitări și urări de sănătate, liniște și prosperitate.

„La mulți ani, Reșița – 250!”

Silviu Lucian Bindea, protopop greco-catolic, Orăștie

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Anii copilăriei pentru mine înseamnă Reșița, anii adolescenței pentru mine înseamnă tot Reșița, descoperirea vocației a fost la Reșița. Reșița este locul care îmi trezește cele mai frumoase amintiri. Mă duce cu gândul la anii copilăriei alături de neamuri, vecinii și prietenii din blocul 60 din Govândari. La dealul pe care îl urcam, la „7 Căși”, la mătușa mea dragă (Domnul s-o odihnească în pace), dealuri pe care le cutreieram, la cules de mure și la izvor după apă, și la dealurile din Govândari unde ne făceam colibe cu prietenii și doream să fim ca „Cireșarii”. La dascălii de la generală 10 și la colegii dragi. Apoi, la anii de liceu. Îmi vin în minte când vin la Reșița și le-am povestit și fiilor mei de frumoasele seri de iarnă petrecute la patinoar, unde legam multe prietenii. Cu drag mi-amintesc de Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” unde mi-am descoperit jumătatea, mi-am clarificat vocația și m-am cununat, și unde m-am simțit și mă simt ca acasă datorită preoților minunați care au fost și care sunt acolo, și oamenilor deosebiți.

Toate acestea sunt amintiri, amintiri frumoase, și toate acestea datorită minunatei mele familii, dragilor mei părinți cărora le datorez foarte mult.

Da, Reșița pentru mine a rămas acasă, acasă este bine. Un oraș frumos, cu multe culturi, un oraș ecumenic, un oraș cu oameni minunați. Așa am lăsat Reșița cu mulți ani în urmă.

250 ani de industrie – am trăit și eu parte foarte mică din această istorie. Mi-amintesc cu plăcere de cei doi ani și jumătate lucrați la Combinat, înainte de teologie. Eram foarte tânăr, doar ce am absolvit liceul. A fost frumos, oameni harnici de la care am învățat meserie, chiar dacă acum nu mă ajută în profesia mea, dar ajută în viața de toate zilele. Dar o parte mai mare a istoriei industriei o știu de la părinții mei, care au lucrat o viață, până la pensie la Combinat.

Acum orașul s-a schimbat, multe rudenii, cunoștințe, vecini, prieteni nu mai sunt, alții plecați ca și mine, dar mă bucur de fiecare dată când am ocazia să particip la evenimente și să întâlnesc reșițenii mei.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Doresc reșițenilor să ducă mai departe BUNUL NUME al Reșiței, să facă din această urbe un loc plăcut, pentru ca cei care vizitează pentru prima dată  localitatea să dorească să revină.

Binecuvântarea Domnului să vină peste voi toți cu a-L Său dar și a Sa iubire de oameni totdeauna acum și în veci! Domnul să trimită belșug de haruri și binecuvântări cerești, iar Reșiței „La mulți și binecuvântați ani”!

În perioada 10 mai – 31 iulie 2021 la nivelul județului Hunedoara se va desfășura Recensământul General Agricol – Runda 2020.

– Recensământul General Agricol – după cum ne informa Claudiu Teodor GRAMA (foto) în calitatea sa de director executiv la Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara – este o acţiune de mare anvergură care va asigura informaţii complexe şi date statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agri­cole și de dezvoltare rurală.

Pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului se realizează de către Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile teritoriale din subordinea acestora, sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

La recensământ sunt colectate date şi informaţii statistice privind principalele caracteristici ale exploataţiilor agricole, precum: identificarea în teritoriu, suprafeţele agricole utilizate, efectivele de animale pe specii, adăposturile pentru animale şi gestionarea dejecţiilor animaliere, persoanele care au desfăşurat activităţi agricole, dezvoltarea rurală.

În județul Hunedoara vor fi recenzate un număr de 58626 exploataţii agricole, iar personalul de recensământ din teritoriu va fi  format din 294 recenzori, 83 recenzori șefi și 1 coordonator.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

De-a lungul vieții, tinerii dobândesc o multitudine de valori personale, cunoștințe și abilități dobândite atât prin intermediul părinților, cât și al cadrelor didactice care reușesc să își lase propria amprentă asupra formării caracterelor acestora. Valorile și credințele personale se formează deseori în cadrul orelor de curs predate de cadre didactice, dar și în cadrul orelor de dirigenție.

Practica educativǎ îndelungatǎ a demonstrat necesitatea de a încredința unui diriginte o întreagǎ activitate de coordonare a tuturor influențelor educative ce se exercitǎ asupra unei clase.

– În calitate de dirigintă a unei clase de postliceală – anul I de profil „Agent de turism” în cadrul Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara – ne spunea recent prof. Olivia FIREANDA (foto) – am încercat să structurez planificarea la dirigenție astfel încât să cuprindă teme care să ducă la dezvoltarea personală a elevilor. Una din aceste teme fiind „De ce vreau să devin ghid turistic?”

Rolul profesorului și în special al profesorului diriginte, este de a-l ajuta pe fiecare elev în parte să-și descopere talentele de care beneficiază și să-și expoateze la maxim resursele de care este capabil, și să-și aleagă drumul care îl ajută să-și pună în valoare aceste talente. Cu alte cuvinte, rolul esențial al dirigintelui este acela de a-i dezvolta elevului gândirea strategică.

În acest sens, dirigintele capătă rol de mediator, introducând o serie de materiale inovative și moderne cum ar fi: „metoda jocului de rol” în care elevii sunt puși în postura de a-și imagina că îndeplinesc rolul unui ghid turistic care acompaniază grupurile de turiști către destinații din județ. Însoțind grupurile de turiști și vorbindu-le despre locurile vizitate, un ghid turistic poate căpăta abilități de comunicare, dar și organizatorice ceea ce va contribui indirect la dezvoltarea sa personală.

Mai mult decât atât, vizitând numeroase orașe și țări străine, un ghid turistic beneficiază de oportunitatea de a învăța despre obiceiurilor localnicilor, istoria și cultura locurilor ceea ce are drept rezultat îmbogățirea cunoștințelor generale.

O altă metodă pe care o utilizez în cadrul orelor de dirigenție este distribuirea testelor de personalitate care creează o imagine de ansamblu asupra potențialului fiecăruia fiind de asemenea, un important vector de decizie în alegerea viitoarei cariere.

Pentru a face față unei astfel de meserii este nevoie de anumite trăsături comportamentale cum ar fi: empatia, simțul umorului, charismă alături de talent și valoare, cât și de un set de abilități specifice bine puse la punct.

În scopul dezvoltării personale a potențialilor ghizi turistici, profesorul diriginte utilizează tehnica brainstormingului, prin care încearcă să descopere abilitățile și talentul diplomatic, calități atât de necesare în rezolvarea situațiilor neprevăzute și mai puțin plăcute care pot apărea în viitoarea lor carieră.

Pe lângă frumusețea acestei meserii și aportul pe care îl are la dezvoltarea personală, mai apare și motivația intrinsecă a fiecăruia.

„Am ales meseria de ghid turistic, deoarece încă din copilărie m-am simțit atrasă de frumusețile geografice și istorice ale țării. Un alt motiv ar fi dorința de a interacționa cu oamenii și de a le prezenta aspecte interesante ale culturii locale” –  susținea eleva Năstase Bianca Maria.

„Consider meseria de ghid turistic ca una potrivită pentru mine deoarece beneficiez de o mare parte din calitățile necesare acesteia: memorie bună, rezistență la stres și efort, bagaj bogat de cunoștințe în domeniu, abilități de exprimare, bun organizator. De asemenea, consider o provocare necesitatea de a fi mereu la curent cu lucruri noi” – afirma eleva Timofte Diana Mihaela.

„Turismul pentru mine a fost mereu o plăcere. De când eram mică iubeam să călătoresc și să aflu cât mai multe despre istoria unui loc. De fiecare dată când mergeam într-o excursie eram cea mai curioasă și le puneam părinților sau profesorilor cu care mergeam o mulțime de întrebări. Pe măsură ce am crescut, îmi doream să călătoresc mai mult și mă informam despre locurile în care îmi doream să merg. În final, am ales să studiez la liceu exact ceea ce îmi place, turismul. Liceul mi-a adus multe beneficii, era o plăcere să învăț la materiile de specialitate. În clasa a zecea am călătorit cu clasa mea la Rimini în Italia unde am făcut practică timp de două săptămâni. Am avut ocazia să văd o cultură străină, să călătoresc pentru prima dată cu avionul, am vizitat și Vaticanul și multe alte locuri la care doar visam că voi ajunge vreodată. După ce am terminat liceul am fost sigură că asta m-ar face fericită și asta vreau să fac și mai departe. Turismul este cel mai frumos și plăcut domeniu pe care l-aș fi putut alege vreodată” – aprecia eleva Afrem Ana Maria.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta Cizmaș/ UZPR

Pe pagina de Actualități a Parlamentului European se pot citi următoarele „UE a declarat anul 2021 «Anul european al căilor ferate», pentru a promova utilizarea mai frecventă a trenului, care este un mijloc de transport sigur și ecologic. Pe 15 decembrie, Parlamentul European a aprobat propunerea Comisiei de a declara 2021 «Anul european al căilor ferate». Decizia, adoptată de Consiliu la 16 decembrie 2020, este legată de eforturile UE de a promova moduri de transport ecologice și de a realiza neutralitatea climatică până în 2050, conform Pactului verde european.”

Ținând cont de această hotărâre pe plan european, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților inițiază în perioada 4 – 11 mai 2021, mai multe evenimente:

4 mai 2021, Băile Herculane – Caransebeș:

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021. Proiect „Să cunoaștem Banatul Montan“. Vizitarea stațiunii Băile Herculane și călătorie cu trenul.

5 – 12 mai 2021, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XIX-a).

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021.

Mică expoziție de filatelie având tematica Semmeringul Bănățean. Cu exponate ale colecționarului Gustav Hlinka (Reșița).

5 – 12 mai 2021, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XIX-a).

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021.

Expoziție de fotografii având tematica Semmeringul Bănățean, realizate Francisc Finta (Timișoara).

7 mai 2021, Anina – Oravița:

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021. Proiect „Să cunoaștem Banatul Montan“.

Călătorie cu trenul pe ruta Semmeringului Bănățean.

7 mai 2021, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” / sediul Muzeului Monetăriei, Oravița:

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021.

Călătorie imaginară în istoria căilor ferate din jurul Oraviței. Manifestare coordonată de dr. Ionel Bota, președintele Clubului Mitteleuropa Oravița, de Ion Gheorghe Chiran (Oravița) și Erwin Josef Țigla (Reșița). Prezentarea broșurii editate de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița cu acest prilej.

10 mai 2021, ora 12.00, foaierul Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș:

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021.

Întâlnire cu istoria căilor ferate din Banatul Montan: o dezbatere din punct de vedere istoric a nodului de cale ferată Caransebeș. Prezentarea broșurii editate de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița cu acest prilej.

11 mai 2021, ora 20.10, studioul postului de televiziune „Banat TV” Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XIX-a).

2021: Anul european al căilor ferate. Ziua Europei 2021.

Emisiunea TV „Călător fără bilet”. Întâlnire TV live cu istoria căilor ferate din Banatul Montan, moderator: col. Valentin Homescu. Participă prof. univ. dr. Martin Olaru și Erwin Josef Țigla, ambii din Reșița. Prezentarea broșurii editate de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița cu acest prilej.

De asemenea vor avea loc lansări de plicuri filatelice ocazionale obliterate cu ștampile poștale de zi omagiale dedicate principalelor rute feroviare / tronsoane de pe teritoriul județului nostru, Caraș-Severin. Totodată, postează pe rețelele de socializare în fiecare zi începând cu 3 mai 2021, de informații despre cele 9 tronsoane.

Totodată se va realiza o broșură în limbile română, germană, engleză și franceză de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, județul nostru aliniind-se astfel la alte inițiative europene și naționale care marchează această decizie la nivelul continentului nostru.

Toate evenimentele din programul dedicate Anului european al căilor ferate, 2021 se vor organiza respectându-se normele valabile în prezent privind combaterea pandemiei în perioada stării de alertă.

Erwin Josef Țigla