Luni, 10 mai 2021

Werner Stöckl, maestru emerit al sporturilor – handbal, Karlsruhe / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Ce reprezintă Reșița pentru mine? În primul rând este locul unde m-am născut și am crescut până la 17 ani. Este orașul unde m-am format și am învățat ce este bun și ce este rău. Am avut aici o copilărie minunată într-o armonie perfectă cu copii de alte naționalități. Această viață multiculturală a Reșiței a fost ceva deosebit și frumos în acea vreme. Oameni simpli, harnici, cu dorința de a face din Reșița un oraș cu care se pot mândri.

Am învățat în doua monumente ale acestui oraș, Școala de Beton și Liceul Nr. 1, cu profesori de o înaltă calitate umană și profesională. Cultura și sportul au fost două îndeletniciri importante în viața reșițenilor și astfel am reușit să devin ceea ce am ajuns mai târziu. Am părăsit Reșița în 1969 și din 1987 trăiesc în Karlsruhe. Sunt mândru că sunt reșițean și mă întorc mereu cu multă emoție și bucurie deși nu mai este ceea ce a fost odată. Îl port cu mine oriunde sunt și el va rămâne orașul meu natal.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Ce doresc să transmit Reșiței de anul jubiliar 250? Doresc ca orașul să se regăsească din nou și să devină ceea ce a fost și a reprezentat odată. Dacă fiecare reșițean se va implica în această direcție, cred că acest oraș frumos o să renască din nou. Acceptarea că el este un oraș multicultural este foarte importantă pentru realizarea acestui obiectiv. Urez mult succes pe acest drum.

Rafael Matiaș, artist plastic, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Ar fi foarte multe de povestit despre Reșița, despre istoria ei, despre începuturile industrializării și dezvoltarea ei, despre cum acestea au influențat și marcat viața locuitorilor și a societății, dar despre aceste întâmplări și despre personalitățile memorabile pe care le-a dat orașul de la poalele Semenicului, au vorbit, înaintea mea, alți distinși participanți la acest proiect lăudabil și bine-venit.

De aceea am ales să evoc câteva lucruri personale, gânduri, trăiri ce m-au legat definitiv de Reșița. Este vorba de familie, de casa părintească, de prietenii din adolescență, de locurile minunate cu care natura ne-a binecuvântat în această zonă, de începuturile experienței mele în lumea artelor și prima mea expoziție personală acum 25 de ani, la Biblioteca Franceză. Toate acestea mi-au semănat o nostalgie și un dor permanent în suflet, eu fiind plecat de ani buni la Timișoara, unde am rămas după terminarea facultății.

Printre primele mele amintiri legate de acest subiect, sunt unele destul de timpurii, din perioada grădiniței. Locuiam în partea „veche” a orașului, lumea numea zona „Fierul Vechi”, deoarece în apropiere se afla un imens depozit de materie primă pentru Combinatul Siderurgic. De acolo, plecau și veneau zilnic garnituri de vagoane cu minereu de fier, cocs, piatră, fier vechi etc. Drumul meu zilnic spre grădiniță trecea pe lângă acest loc, care era o fascinație pentru toți copiii din zonă, deoarece din acest imens „Mușuroi” se auzeau neîncetat tot felul de sunete, care mai de care mai neobișnuite. Pentru noi, copiii, sunetele, bubuiturile, vuietele și zăngăniturile scoase de utilaje și macarale erau o sursă interminabilă de povești și scenarii, asociindu-le în jocurile noastre cu o lume a animalelor și personajelor fantastice, a dinozaurilor.

Apoi, mai târziu, când am fost ceva mai mare, am înțeles ce însemna și care era treaba și cu Combinatul, din explicațiile părinților, dar mai cu seamă din vizitele pe care le-am făcut la locul lor de muncă, ei lucrând la Atelierul Decorativ din C.S.R. Acolo mergeam, aș putea spune clandestin, deoarece intram printr-o spărtură din zid, într-un loc ascuns vederii, unde mă aștepta tatăl meu.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Trecând peste partea de amintiri, dar încercând să păstrez totuși o nuanță de poveste plină de speranță față de acest subiect, eu asociez istoria celor 250 de ani de industrie reșițeană, cu povestea „Uriașului adormit”, care la un moment dat se va trezi din această vrajă aruncată asupra sa. Poate această vrajă poate fi înlăturată cu ajutorul oamenilor de cultură; se știe, educația și cultura pot salva o națiune, un popor, de ce nu ar putea salva un oraș? Doar că pentru ca acest fapt să fie posibil, mai e nevoie de câteva lucruri, din partea oamenilor, a tuturor Reșițenilor!… E nevoie de unitate, de bună-credință, de speranță, perseverență în  ceea ce vor face, recunoștință pentru ceea ce au deja, dar care trebuie ocrotit și protejat.

Aceasta este urarea mea, ceea ce le doresc reșițenilor, din tot sufletul!