La Primăria Lelese (jud. Hunedoara, primar Ciprian ACHIM) – după cum ne-a informat tânărul Laurențiu LUPESCU (foto), consilier cu probleme de achiziții – se pune un accent deosebit pe implementarea de proiecte din fonduri locale și europene, toate în beneficiul comunității de pe aceste frumoase meleaguri pădurenești.
După ce în toamna anului trecut s-a finalizat o clădire drept sală de ceremonii funerare, cu un spațiu deschis, conform regulilor cerute în stadiu de pandemie, în această perioadă se află în curs de implementare cu fonduri europene, asfaltarea unui drum forestier.
Este vorba despre cel din Govăjdia către Runcu Mare, pe o distanță de 8,9 km.
Sub genericul „Împreună creștem satul românesc”, odată cu aprobarea bugetului, Primăria se pregătește pentru implementere de noi proiecte în folosul locuitorilor din această zonă.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

La Cabinetul medical „ARMEDICA” din orașul de pe Cerna, am consemnat recent un moment de profunzime spirituală, de respect și apreciere a activității extraprofesionale a medicului primar Mircea Ioan ARTEAN (foto 1).

Este vorba de promovarea de către acesta prin mass-media a informației publicistice în slujba sănătății semenilor, printr-un sincer dialog profesional cu cititorii, gen „Sfatul medicului”.

• 

Pe acest fond, evenimentul la care a participat și prof. Maria CRISTEA (foto 2) – șef de comisie în cadrul Consiliului local al Primăriei Hunedoara, ne-a oferit prilejul de a nota înmânarea medicului primar Mircea Ioan ARTEAN de către directorul ziarului „Accent Media” – Cornel POENAR (foto 3), a „Diplomei de onoare” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (pentru prezența în mass-media cu informații utile pentru sănătatea semenilor).

La finalul acestui moment încărcat de emoții firești, jurnalistul Cornel POENAR, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a spus: „Prin informațiile privind sănătatea publicate atât în presă, cât și în unele pliante, dr. Mircea Ioan ARTEAN a dovedit un apreciat stil jurnalistic, o exprimare specifică sănătății omului, o cunoaștere perfectă a sensurilor cuvintelor exprimate cu o garanție a calității conținutului acestora”.

…Aceeași diplomă a fost oferită și doctorului Alexandru SOMEȘAN (foto 4) – șeful secției Cardiologie a Spitalului Municipal din Hunedoara.
Fidel deontologiei profesionale, acesta a reușit să creeze prin presă un climat de comunicare cu consumatorii de informații și cu cei interesați de propria stare a sănătății.
Și-a consolidat profesia și prin oferirea publicului a unor informații concrete, reale și apreciate urmare a testului credibilității și utilității.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Sâmbătă, 8 mai 2021

Liviu Marșavina, prof. univ. dr. ing., Membru corespondent al Academiei Române, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Am fost și voi fi reșițean, oriunde aș trăi sau munci, pentru că Reșița înseamnă cei mai frumoși ani din viață: copilăria, adolescența și anii de liceu. Liceul de Matematică – Fizică din Reșița (actualmente Colegiul Național „Traian Lalescu”), perioada 1970 – 1982 și cei 12 ani de studiu au constituit baza viitorului meu profesional. Mulțumiri sincere dascălilor mei, repere profesioniste ale educației cărășene, dar, înainte de toate, oameni pentru… viitori oameni!
Pașii mei s-au îndreptat spre studiile de inginerie grație tradiției și forței industriei reșițene de atunci. Cultura tehnică „plutea” în atmosfera anilor ‘80, astfel pasiunea pentru inginerie a venit firesc.
Am rămas îndrăgostit de împrejurimile minunate ale Reșiței: lacurile Secu, Gozna și Trei Ape, Cheile Carașului, Crivaia, Gărâna și Muntele Semenic. Toate înseamnă acel „acasă” unic. Înseamnă mamă, tată, vecini, prieteni, rădăcini.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Doresc Reșiței și reșițenilor să își recâștige gloria de odinioară. Mi-aș dori ca Reșița să redevină unul dintre pionii importanți de dezvoltare regională și industrială. Mi-aș dori și ca locurile pitorești, cu care natura generoasă ne-a înzestrat, să fie puse în valoare, iar turismul să reprezinte o prioritate cu beneficii pentru locuitorii Reșiței, dar nu numai.
La un sfert de mileniu de când s-au sfințit primele două cuptoare semețe ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, rămân convins că orașul meu poate fi, din nou, la înălțime!

Flaviu Mihai Frigură-Iliasa, prof. univ. dr. ing., Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Indiferent dacă mă raportez la un moment aniversar sau nu, Reșița este orașul copilăriei și tinereții mele. Are un loc aparte în sufletul meu, este depozitarul amintirilor mele, orașul bunicilor și părinților mei, care au muncit, așa cum au putut, pentru bunăstarea lui. Reșița este o parte din mine. Pur și simplu. Este orașul unde m-am născut, am crescut, am învățat… și nu numai… Este o comunitate de oameni, nici mare, nici mică, într-o permanentă luptă cu istoria, încercând, și, în ciuda opreliștilor, chiar reușind să câștige, de multe ori, bătălia cu veacurile. Da…, poate are ceva din tăria oțelului, care dăinuie peste secole…, sau ceva din puterea unei locomotive, a unui motor naval, a unui hidrogenerator…, sau ceva din suflul unei piese de artilerie biruitoare în luptă. De fapt, aceste simboluri sunt parte din artefactele care au așezat Reșița, fără îndoială, în primul eșalon al producției mondiale. Le găsim încă, în multe locuri din lume…
Cât despre primul sfert de mileniu de „foc nestins”, cred că relația Reșiței cu industria este una simbiotică. Nu le putem separa. Nici nu ar fi corect. Constatăm că istoria modernă a acestui oraș a fost legată de industrie. Industria a fost „locomotiva” care a propulsat, când a avut puterea necesară, viața întregii așezări. Și încă o mai face. Aniversarea industriei este aniversarea întregii comunități. Privind spre trecut și spre realizările acestor secole de industrie, viitorul aduce o nebănuită speranță.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Reșița a avut un trecut ancorat în prima revoluție industrială, are un prezent dominat de realitățile lumii postindustriale din a doua etapă, dar sigur va avea un viitor ca parte a industriilor inteligente. Pe parcursul primului sfert de mileniu de viață industrială a orașului, locomotiva cu abur a primei revoluții industriale, care a adus, în mod simbolic, această așezare, în rândul centrelor metalurgice europene, a fost înlocuită, din mers, în ultimul secol, cu o locomotivă mult mai performantă. Aceasta a propulsat orașul în noul mileniu, dar, din păcate, s-a oprit din parcurs, din cauze mai mult sau mai puțin… tehnice. Reinventarea acestui oraș este necesară, iminentă și inevitabilă. Consider că cercetarea, dezvoltarea și inovarea, alături de spiritul antreprenorial, bazate pe resursa de capital uman extraordinară, de care încă mai dispune orașul, vor contribui la prosperitatea viitoare a acestei comunități. Și… nu sunt doar niște cuvinte ale limbajului de lemn. Este crezul meu sincer.
De fapt, locuitorii Reșiței, școlile, centrul universitar, viața culturală, spiritul de comunitate, la fel ca și în cazul altor orașe, sunt resursa primordială…, iar zona Reșiței dispune, din fericire, și de alte nenumărate resurse naturale și materiale. Orașul trebuie reconectat la viața industrială globală, trebuie să fie vizibil și tentant pentru investitori, promovat ca atare, fără a neglija nici start-up-urile sau spin-off-urile cu potențial inovativ. Chiar dacă industria grea nu va mai avea aceeași pondere, spațiile industriale pot fi ușor reconvertite pentru alte tipuri de producție. Reșița poate primi unele companii industriale de prestigiu, care, pe lângă capitalul uman și resursele regiunii, vor avea o capacitate de producție localizată într-un peisaj mirific, integrând producția și natura într-o poveste de succes, așa cum s-a întâmplat deja în unele orașe postindustriale din Europa de Est, similare ca poveste și geografie. Trebuie doar să fim deschiși și să acceptăm schimbarea de paradigmă. Este o chestiune de timp până când industriile viitorului (energia verde, sectorul IT, electromobilitatea, materialele și tehnologiile avansate, alimentele curate, biotehnologiile etc.), împreună cu cele clasice (metalurgică, construcții de mașini), vor deveni viitoarele locomotive care vor propulsa Reșița în cel de-al doilea sfert de mileniu industrial.

Începuturile mele în viața teatrală a orașului bănățean Lugoj, au fost în îndepărtate vremuri: 1953 când am pășit pe ”Sfânta Scenă” a teatrului din Lugoj, cu rolul Mia (o elevă pionieră) din piesa ”Platon Krecet”. Timp de zece ani am jucat peste zece roluri, am participat la festivaluri de teatru și poezie.
Regiile acestor spectacole erau semnate de oameni de seamă în domeniu: Reus Emil, Kora Ilona, Any Capustin Șerbănescu, Dan Nasta, Gheorghe Leahu, Marianty Banu. M-am înscris la Conservatorul ”Ion Vidu” la clasa de actorie principal și coregrafie, pianul și canto secundar.
Pe atunci acest Conservator era acreditat și Ministerul Culturii își dădea girul. Mi-a fost de folos această diplomă de absolvire de-a lungul carierei mele artistice. Piese jucate în perioada 1953-1964: ”Ucenica vrăjitoare”, ”Titanic vals”, Oameni și umbre”, Doamna nevăzută”, ”Nila Toboșara”, ”Ecou îndepărtat”, Hanul de la răscruce”, ”Mitu și Nate”, ”Masca lui Neptun”, ”Soțul păcălit”, ”Un milion pentru un surâs”. Am primit multe premii și diplome la festivalurile și concursurile acelor vremuri.
În 1964 a venit momentul plecării spre alte zări și…”Pe cale în lumea largă am plecat…” despărțindu-mă de Lugojul meu drag…Timp de patruzeci de ani am acumulat experiență jucând în două teatre profesioniste: Teatrul de Stat Turda și Teatrul Liric Craiova, jucând peste 100 de roluri, iar această muncă pe ”Scândura Sfântă” a scenei mi-a fost răsplătită cu gradul profesional I, cel mai înalt grad în schema teatrului; gradul I cu care am ieșit la pensie.
Pensionarea cu cincizeci de ani de muncă (pe atunci aveam grupa a II-a de muncă)
Ei, și acum încotro?
Și iarăși: ” Pe cale în lumea largă am plecat…”și m-am întors la izvoare…adică la Lugoj.
Domnul Nicolae Blidariu, omul de teatru, directorul Casei de Cultură, pe atunci a fost cel care mi-a propus colaborarea spunând: -Doamna Maia, dumneavoastră mai aveți ceva de spus actorilor lugojeni și publicului lugojean…
M-am simțit onorată, am acceptat și am ajuns la Lugoj.
Am început munca ”Dăruirii de sine” (oare a câta oară?!).
Colegi de scenă noi, alții de cei pe care i-am lăsat atunci în 1964, dar interesați de misterul scenei, toți cu bucuria de a fi pe scenă. Am început în gând să-i împart pe genuri de teatru, comedie, dramă, jună primă, cochetă, da…destul de ofertant. Pentru început a fost să joc alături de ei și mi-am adăugat la palmaresul de roluri:

• ”Inspectorul de poliție”
• ”Căsătoria”
• ”Fluturi…fluturi…”
• ”Generali în fuste”
• ”Soarele și luna”
• ”Jack și supunerea”
• ”Cântăreața cheală”
• ”Harap Alb”
  Apoi am început să pun în scenă spectacole pentru copii, scriind și scenariile la unele piese. 1. ”Capra cu trei iezi” 2. ”Căsuța iepurașilor”. 3. ”Ursul păcălit de vulpe”. 4. ”Micuța Biz .

Și următorul pas a fost punerea în scenă a spectacolelor pentru adulți:

1. ”Steaua fără nume”
2. ”Fluturi, fluturi”
3. ”Haide, ucide-mă dragoste”
4. ”Gaițele”
5. ”Hangița”
6. ”Într-un bazar sentimental-scenariu propriu”
7. ”O rugăciune de prisos-scenariu propriu”
8. ”O mireasă de împrumut”
   Ne-am făcut obiceiul să colaborăm cu renumitul Cor al Casei de Cultură Corul ”Ion Vidu”, dirijor Lucian Onița, și la diferite sărbători religioase și istorice să facem concerte împreună cu recitaluri de poezie.
   Toate spectacolele de teatru au participat la toate festivalurile din țară și din străinătate și chiar la festivaluri de teatru profesioniste unde au fost nominalizate: la Galați, Miercurea Ciuc, Tulcea, Kiev.
   Premii pentru cel mai bun spectacol:
   Premiul publicului
   Premiul ”Draga Olteanu”
   Premiul cel mai bun spectacol
   Premii de excelență
   În 2003 am reînființat -Clasa de Actorie- a Școlii Populare de Artă Lugoj. Am avut mulți ani cu grupe a câte 24 de elevi și adulți.
   Aproape toți actorii trupei de teatru lugojean sunt absolvenți ai Școlii de Artă- clasa de actorie cu durata de patru ani.
   Unii chiar au devenit studenți la Institute de Teatru ajungând actori profesioniști.
   În perioada cursurilor la Școala Populară de Artă, am avut la fiecare sfârșit de an, spectacole și serbări.
   Spectacolele au fost spectacole de teatru pe scena mare a teatrului, cu public.
   1. ”Poetul și muzele”
   2. ”Iarna pe uliță”
   3. ”Bazarul sentimental”
   4. ”Mary Poppins”
   5. ”În jurul unui divorț”
   6. ”Ursul”
   7. ”Ursitoarele”
      Spectacole în colaborare cu clasa de balet, profesor de balet doamna Sorina Seracin
      O foarte importantă activitate am avut în formarea unui public permanent al teatrului. Am făcut o bază de date cu toți iubitorii de teatru care și-au dat acordul, lăsând un număr de telefon pentru a fi chemați personal la spectacole.
      Deci, organizarea spectacolelor se făcea prin anunțul telefonic la fiecare înscris în parte.
      Vestea s-a răspândit peste tot în țară, iar rezultatul a fost acela că: orice spectacol se juca cu sala plină. Eram căutată de impresari cu propuneri de spectacole viitoare și astfel am reușit să aduc spectacole de înaltă ținută artistică. Despre spectacole cu limbaj licențios nici nu putea fi vorba pentru că le refuzam din start. Am făcut public un anunț spunând că am pornit o campanie împotriva acestui gen vulgar care nu-și avea locul pe scena de teatru.
      Aceasta mi-a fost activitatea și cu bune și cu rele, dar rezultatele s-au văzut: bucuria publicului de a veni la teatru, un public avizat, cu o mare dragoste de actori, săli pline, cronici favorabile de teatru, Ion Parhon, Dorel Vișan, regretata doamnă a teatrului românesc Draga Olteanu Matei, Doina Modola, regretatul actor Vladimir Găitan.
      Iar acum…în aceste vremuri tulburi, tot ce am realizat până acum s-a dărâmat și s-a anulat…ca și cum nu a fost niciodată…
      Oare chiar așa?
      Nu, nu cred să ne pierdem nădejdea, nu cred!
      Bucuroși le vom duce toate, de e pace…de-i război, cu drag, Maria Voronca.

MARIA VORONCA- actriță și regizoare a Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” –”Cloșca cu puii de aur