Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!

În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Astăzi, luni, 15 martie 2021, vom citi răspunsurile interpretei de muzică populară Valeria Arnăutu și ale lui Jozsef Racz:

Luni, 15 martie 2021

Valeria Arnăutu, solistă de muzică populară, București

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine Reșița nu este doar locul unde am venit pe lume. Este cu mult mai mult. Sunt onorată să fac parte din „Reșița 250” și îi felicit pe inițiatorii acestui proiect.

Orașul nostru, care a fost numit „Cetatea focului nestins”, pentru mine este și va rămâne un „Dor nestins”. Dor de orașul nostru și de toate locurile ce mi-au rămas in suflet… Catedrala, unde am fost încreștinată, casa părintească, Școala de Beton, Școala generală de muzică, liceul, Casa de Cultură… Dar cel mai mult mi-e dor de Oamenii Reșiței, de părinții și bunicii mei, de dascălii noștri, de prieteni și colegi.

Am debutat în 1966 (la numai 4 ani) în cadrul celebrului „Dialog pe aceeași scenă”, un concurs între formațiile artistice ale celor doi giganți ai industriei reșițene, Combinatul Siderurgic și Uzina Constructoare de Mașini. Momentul debutului meu a fost consemnat de presa vremii (Ziarul „Siderurgistul” din 1 decembrie 1966).

Reșița a fost, nu doar un puternic centru industrial, ne amintim cu toții că orașul era dezvoltat și din punct de vedere cultural, aici existând teatru, ansambluri folclorice, fanfară, ansambluri corale, orchestră de cameră, cenaclu… etc. Să nu uităm că și natura a fost foarte darnică cu noi, reșițenii, orașul nostru fiind amplasat într-o zonă de o rară frumusețe, cu un imens potențial turistic.

Aparțin cu toată ființa mea acestui loc și orice îmi amintește de el mă emoționează până la lacrimi.  Așa s-a întâmplat cu ani în urmă, când, în drumurile mele prin Maramureș, am făcut o plimbare cu Mocănița. Inscripția de pe locomotivă – „Reșița 1921” – mi-a făcut inima să tresalte de bucurie și ochii să lăcrimeze.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

La ceas aniversar îl rog pe Bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciune, putere și curaj „să fim iarăși ce am fost odată”.

Jozsef Racz, muzician, Deva

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița, pentru mine, este un univers complet! Copil fiind, locuiam pe strada Progresului, lângă Gara de Nord. Acolo mi-am descoperit prima  pasiune: trenurile! Priveam fascinat  locomotive, vagoane, terasamente, șine, acolo intram într-un dialog muzical captivant cu sunetul ritmic al osiilor și fluieratul locomotivelor. Apoi am descoperit Muzeu de Locomotive care m-a  vrăjit complet. Atunci am hotărât să-l iau cu mine, acasă, și așa mi-am construit prima machetă feroviară. Au urmat, spre disperarea mamei, altele și altele, camera mea devenind, treptat, „sanctuarul” feroviar al copilăriei mele, cu trenulețe electrice, piesele fiind originale 100%.

Am crescut liber, alergând alături de prietenii de joacă pe străzile dintre blocuri și pe dealurile dimprejurul Reșiței. Am descoperit, colindând din primăvară în toamnă și din vară în iarnă, livezi de cireși și meri, sălașe din lemn, fântâni părăsite, păduri și izvoare limpezi, relieful și vorba dialectală a oamenilor de la sălașe care mă ducea cu gândul la satul bunicilor mei, satul vacanțelor mele, Bucova, de care sunt îndrăgostit iremediabil.

Adolescența mi-a fost marcată de sunetul și mirosul specific uzinelor reșițene, Liceul  „Diaconovici – Tietz” pe care l-am urmat (secția germană) fiind lipit de zidurile Combinatului Siderurgic Reșița. Alte ritmuri, uzinale, zgomote și oameni autentici, proprii unei Cetății de Foc, care devin, din păcate tot mai atenuate, tot mai îndepărtate.

Păstrez vii în amintiri plimbările alături de tatăl meu la Muzeul Banatului Montan (îl supranumeam „Guggenheim”) și prin Colonia Oltului, un cartier extraordinar, cu case în stil german, unde simțeam orașul de demult, Reșița de odinioară. Îmi amintesc drumurile mele cu tramvaiul când stăteam în cabină, lângă vatman, atent la fiecare mișcare, urmărind, fascinat, liniile și ascultând sunetul ritmic al roților.

Copilăria mea a fost marcată și de Spitalul Vechi – locul de muncă al mamei mele. Uneori, după școală, întram în spital și-mi plăcea să o aștept să plecăm, împreună, spre casă. O priveam și o admiram pentru implicarea și devotamentul ei ca medic. Mereu am fost mândru de ea și am apreciat felul ei de a fi, de a se purta cu pacienții, de a alina și încuraja. Am înțeles, de atunci, că orice meserie mi-aș alege, va trebui să o practic cu devotament, implicare și iubire. Nu am ales medicina, profesia părinților mei. Am ales muzica. Mă definește, mă împlinește, mă bucură, mă face fericit.

Pentru mine, Reșița, Cetatea de Foc dar și Orașul cu Poeți, oraș multicultural marcat de diversitate, comunicare, toleranță, bună înțelegere și prietenie, înseamnă ACASĂ. Cum ACASĂ înseamnă și Bucova, satul bunicilor mei, colț de rai din Banatul Montan. Sunt mândru să duc folclorul bănățean cu mine, peste tot, și să-l fac cunoscut în lumea întreagă.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Reșiței, în an jubiliar 250, îi doresc să-și păstreze ritmurile vechi și să-și găsească unele moderne, în armonie perfectă. Să reaprindă focurile Cetății în varii domenii. Să scrie, în rime alese, elegante, istoria Orașului în următoarele sute de ani.