Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!

În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Astăzi, miercuri, 10 martie 2021, vom citi răspunsurile maestrului Damian Vulpe și ale scriitorului Cristian Paul Mozoru:

Miercuri, 10 martie 2021

Damian Vulpe, prof. univ. dr. muz., dirijor, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

La împlinirea a 250 de ani de industrie pe valea superioară a râului Bârzava, de când lângă vatra micului sătuc de la confluența cu încă un fir rece de apă de prin văile alăturate, viitoarea  falnică cetate a oțelului Reșița și-a croit drumul spre aprecierea ce treptat s-a amplificat luând proporții, ne vin în memorie anii de la care am perceput existența marilor construcții industriale, freamătul și agitația locurilor și nu în ultimul rând truda deosebită a oamenilor, a celor ce roboteau. Nu am fost luat de curentul locului al uzinelor, poate și din cauza formării mele într-o familie de dascăli, muzicieni și oameni de cultură care de altfel tot slujeau industria prin factorul cultural atât de necesar formării unor muncitori de elită. Muzica a fost una din laturile vieții culturale din care nu lipsea divertismentul sau dansul-balul de atunci. În familiile celor ce muncea în fabrică, se făcea muzică, cei tineri se instruiau în învățarea unui instrument, ca apoi să cânte în fanfara sau orchestra lor. Faima Orchestrei muncitorilor reșițeni a răzbit și până în zilele noastre.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Locuitorilor de acum și celor ce vor mai veni: trebuie în primul rând să cunoască și să aprecieze ce s-a înfăptuit la Reșița pe plan industrial și ce a adus cu sine aceasta și pe celelalte planuri de factură culturală, de instituții și școli, așezăminte culturale și întreaga sevă ce trebuie să alimenteze o prolifică societate creatoare.

Pentru mine o astfel de sărbătorire nu face decât să-mi aducă încredere în ceea ce am făcut, fac și simt pentru urbea mea natală în care părinții, bunicii și străbunicii, din familiile Diaconovici, Tietz, Rohr sau Cocora și-a pus aportul la înfăptuirile de care Reșița a avut nevoie.

Cristian Paul Mozoru, scriitor, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

În primul rând, Reșița este orașul în care am pornit în lume și, la un moment dat, spre Lume. Și fiindcă așa încep toate, Reșița este orașul în care am trăit primele experiențe: de la primii pași și primele cuvinte până la primii prieteni și primii colegi de școală, este orașul în care am râs, am plâns, am iubit, am învățat să cad și să mă ridic, este, pe scurt, orașul care mi-a format primele instincte.

Au urmat anii de școală, anii formării culturale. Țin să precizez că nu am fost un elev-model, dar că instinctul informării, al selectării cunoștințelor, mi l-am format relativ devreme. Cu timpul lecturile au devenit tot mai dese, totul începea să prindă formă, să se construiască precum un joc puzzle, iar viața activă a orașului începea să mă învețe că Reșița reprezenta mult mai multe decât știam eu și că se întindea mult peste imaginea creionată in propria imaginație fiindcă exista o muzică a Reșiței (Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Marius Țeicu, Dinu Olărașu, Sabin Pautza, Nicoleta Voica, Aurelia Fătu-Răduțu, Nicu Novac și, mai târziu, adâncind lecturile, am descoperit existența corurilor reșițene), o cultură a Reșiței, dar aici nu mai intru în detalii fiindcă oamenii de cultură ai Reșiței au deja acea aură a lor cunoscută la nivel național, a unora dintre ei chiar și peste granițe și așa mai departe. Este de-ajuns să ne amintim formula lui Artur Silvestri oferită Reșiței – „Orașul cu poeți” – și totodată a lui Mihail Davidoglu – „Cetatea de foc” – încât să realizăm nu numai ce înseamnă Reșița, dar și cât înseamnă ea.

Dar, bineînțeles, Reșița nu înseamnă numai muzică și cultură, ci mai înseamnă și industrie: CSR, UCMR etc. Înseamnă siderurgie, înseamnă furnale, înseamnă laminoare, înseamnă oțelărie, înseamnă locomotive, mașini și armament, înseamnă foc nestins.

Este totodată un oraș al confluențelor fiindcă în Reșița există o cultură industrială la fel cum există o industrie a culturii. Este un oraș multietnic, în el regăsindu-se inclusiv germani, maghiari, cehi, slovaci, sârbi, croați etc.

E greu de spus cu exactitate ce înseamnă Reșița atât pentru mine cât și în general fiindcă nu cred că există o singură Reșița, ci există mai multe Reșițe: o Reșița literară și o Reșița muzicală (cum ne arată inclusiv Gheorghe Jurma), o Reșița industrială, o Reșița sportivă și una medicală și așa mai departe ceea ce face ca fiecare locuitor al ei să o privească, simtă și iubească din puncte de vedere diferite.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Nu știu cum simte și cum iubește fiecare Reșița, dar știu cum aș vrea să fie, să redevină Reșița. Iar pentru asta îl voi cita pe Gheorghe Zincescu, un om fără de care Reșița ar fi fost cu totul și cu totul alta: „Reșița este o cetate. Desigur, nu numai Reșița este o cetate, dar e sigur că Reșița este o cetate. Străjuie depărtările strălucind în lumina soarelui unei amiezi fără margini. Zidire înaltă, mândră zidire, temeinic înfiptă în coasta Semenicului și a timpului.”

Astfel, gândul ce l-aș transmite eu Reșiței este să redevină ce a fost cândva, să redevină acel punct de referință ce își așeza cu mândrie coordonatele pe harta țării, iar reșițenilor, fiindcă – după cum ne spune același Gheorghe Zincescu – „A nins pe brazi în Reșița Română / A nins pe dealuri, pe funicular”, le-aș transmite să nu lase să ningă în Reșița. Nu cu stingere! Nu cu uitare!