Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!

În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Astăzi, joi, 4 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile medicului Gheorghe Jorj și a arhitectului Ovidiu Iovanel:

Gheorghe Jorj, dr. în med., dr. în filozofie, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este orașul în care am făcut toată școala până la facultate, în care m-am format și am devenit adult, nu doar fizic ci, cred eu, și în ceea ce privește anumite opțiuni etice și, să spun așa, unele ce țin de „proiectul meu vital” de mai apoi. Am avut imensa șansă să am profesori adevărați, atât la gimnaziu cât și la liceu (nu doresc să numesc vreunul dintre ei pentru că lista ar fi prea lungă, dar tuturor le păstrez o amintire frumoasă, din păcate cei mai mulți au plecat dintre noi), am avut șansa unor colegi de liceu minunați și am avut șansa de a intra în grupul de performanță al Școlii de înot reșițene (nu am făcut eu mare performanță, dar eram acolo zi de zi, muncind cu cei care într-adevăr au fost campioni) în care Domnul Schuster („Hansi-Bácsi”) funcționa nu doar ca un mare antrenor de înot ci și ca un mare formator de oameni. Apoi era și cenaclul literar „Semenicul”, la care mă duceam gură cască în fiecare săptămână; și de nu am prea învățat să scriu acolo, măcar am învățat cum să citesc, pentru că oamenii acolo vorbeau de cărți, le comentau, le criticau și cred că asta m-a îndemnat un pic să-mi dezvolt un binevenit spirit critic.

Toate astea m-au ajutat cumva să știu nu neapărat ce vreau de la viață, dar măcar ce fel de om vreau să fiu, indiferent de profesie sau alte conjuncturi, altfel spus, să-mi conturez „proiectul vital”.

Am păstrat legătura cu mulți reșițeni  (inclusiv cu cei din grupul de „seniori” de înot) și parcă de fiecare dată am sentimentul că, dincolo de cuvinte, recunosc ceva familiar, un „ceva” care ne este comun tuturor, greu de cuantificat și pe care, poate și alții îl recunosc ca „atmosfera reșițeană”; sau poate e doar o proiecție nostalgică a celui plecat.

În atmosfera aceea a anilor ᾽70 nu prea știam noi de politică, eram mult prea centrați pe noi înșine, ca toți adolescenții, dar puteam sa ne vedem, să vorbim și (eu cel puțin) să citesc tot ce-mi doream și ce-mi pica la mână. Poate că acum amintirile din acea perioadă îmi sunt oarecum învăluite de ceața unui sentimentalism de înțeles, dar mă gândesc cu imensă bucurie cât de proaspăt era totul, cât de viu, cu ce intensitate îmi trăiam și bucuriile și marile drame din paharul meu cu apă.

Revin din când în când la Reșița și mă doare de fiecare dată să văd locuri vii de „pe vremea mea” devenite aproape ruine și orașul legendar al adolescenței, care mi se părea atât de frumos și viu, devenit anost, cenușiu și parcă târându-se să supraviețuiască, ca un animal bătrân, răpciugos și bolnav.

Totuși în ultima vreme, parcă lucrurile au început să se miște și mă bucur de fiecare stradă curată, de fiecare construcție nouă și de fiecare față relaxată pe care o văd.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Și în an jubiliar și întotdeauna gândul către reșițeni e același: Reșița își poate reveni, orașul poate redeveni frumos și atmosfera din el relaxată și caldă. Îmi doresc să revăd viață, bucurie, plăcere de a ieși pe stradă. Iar asta nu depinde de nu știu ce investitori, ci de ceea ce fiecare investim în propria viață. Depinde de fiecare reșițean. 

Ovidiu Iovanel, arhitect, pictor, Austria Superioară

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

M-am născut și am crescut în Reșița. Deși locuiesc de mult în străinătate, sunt legat cu nostalgie de acest oraș. M-am plimbat prin multe țări și am văzut orașe mult mai frumoase. Vorbește acum arhitectul din mine. Dar Reșița, așa mic și gri cum e acest oraș, rămâne totuși locul pe care îl numesc „acasă”. Puțin probabil așadar ca anii de pensie să mi-i trăiesc altundeva decât în orașul natal…

De la fereastra dormitorului meu se vede emblema de pe clădirea de birouri a U.C.M.R-ului. An de an, de când ne-am mutat în 1989 în centrul orașului, mă uit la acea emblemă, la acele cifre și calculez anii. Cifrele rotunde îmi dau fiori. Laurii și gloria din trecut a orașului, subordonate situației din prezent, mă fac să-mi dea lacrimile. Au trecut 220, 230, 240 și acum am ajuns la 250 de ani de când strămoșii noștri au început să construiască faima Reșiței și în ultimii 30 de ani, generația părinților mei și a mea au „reușit” să distrugă aproape tot. De asta sunt nostalgic și pe undeva mă simt vinovat. Și nu sunt un nostalgic după „epoca Ceaușescu” când spun asta. Nici eu, nici mulți alții ca mine, n-am făcut nimic pentru a împiedica furtul și minciuna, corupția și indolența.

Poate ne vom trezi totuși înainte să rămânem doar în cărțile de istorie…

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

E de prisos să transmit ceva cuiva. De urări de sănătate, prosperitate și fericire sunt pline gurile oamenilor. Mai degrabă spun ce mi-aș dori.

Îmi doresc să fim mai înțelepți și mai responsabili. Ba chiar să fim mai deștepți. Îmi doresc ca noi, reșițenii, să ne redescoperim interesele, să alegem în fruntea orașului oameni corecți și competenți, care să „mai tragă jar și pe turta noastră comună”, fără a sluji altor interese. Îmi doresc să renaștem. Atât.