Femei cu care ne mândrim

Încercăm să creionăm personalitatea unui cadru didactic cu o bogată experiență în învățământ unde lucrează de 24 de ani dintre care 16 ani având funcții de conducere sau de îndrumare și control.

Este vorba despre prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE (foto), azi cadru didactic titular al catedrei de chimie la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie.

Despre ea, profesor Sorina COBORI, directorul Palatului Copiilor din municipiul reședință de județ-Deva, ne spunea că „valorile în care aceasta crede și după care își orientează activitățile sunt respectul, integritatea, înțelepciunea, generozitatea, încrederea, sinceritatea, toleranța și empatia”.

Prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE a funcționat ca inspector școlar și inspector școlar general la ISJ Hunedoara.

De fiecare dată a dovedit spirit de echipă și abilitate în comunicare dobândite prin formarea sa la locul de muncă sau în cadrul experienței ca manager, evaluator și formator, dar și mereu implicată în activitatea de voluntariat.

A dovedit de fiecare dată capacitate sporită de autodisciplină și executare a sarcinilor la termen.

A fost managerul a mai multor proiecte educative, a participat la cursuri de formare profesională, dovedindu-se un bun profesor mentor și un lăudabil organizator al activităților școlare.

Mereu receptivă la nou este un activ membru al Corpului național de experți în managementul educativ și un bun profesor metodist pentru proiecte educaționale.

*  * *

Zilnic, în orașul de pe Cerna-Hunedoara, ne întâlnim cu zeci de oameni-bărbați și femei, dar și cu mulți tineri și copii.

Din mulțime, consemnăm cu plăcere prezența multor femei de profesii și situații sociale diferite, unele dintre ele apreciate în mod deosebit de comunitatea hunedoreană pentru experiența lor în muncă, integritate, sinceritate și generozitate.

Pe una dintre aceste femei am contactat-o recent într-un dialog blitz rugând-o să ne puncteze cele mai semnificative date biografice și nu numai. Aceasta este dr. Carollina RADU (foto)-medic primar boli infecțioase și specialist în boli endocrine care cu amabilitatea ce o caracterizează ne-a declarat în exclusivitate:

„După absovirea Facultății de Medicină Generală din Craiova, în 1987, am fost repartizată la Spitalul Municipal din Hunedoara. Am avut deosebitul privilegiu de a întâlni unii dintre cei mai minunați oameni și medici pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale și datorită cărora am decis să rămân în Hunedoara. Este vorba de mentorii mei dragi și minunati, unii dintre ei plecați în lumea celor sfinți și drepți, și anume – dr. Farcaș, medicul șef al secției chirurgie, dr. Simionescu, medic șef ortopedie, cel care ulterior a dat și numele actual al spitalului, ca o expresie supremă a respectului pentru un om de o competență profesională și morală deosebite. De asemenea, aș dori să îl amintesc pe dr. Crăciunescu Mihai, un oltean cum rar am întâlnit și care a rămas în sufletul meu, ca o icoană de iubire pentru colegii săi din echipă și pentru paciente, depotrivă. Cum aș putea să nu îmi amintesc cu deosebit respect și adâncă prețuire, de dr. Deceanu Nicolae și dr. Sârbu Leonida?

Desigur, lista mentorilor minunați cu care am colaborat în anii de stagiatură este lungă. Tuturor acestor OAMENI ȘI MEDICI MINUNAȚI, le port în suflet o duioasă și plină de respect amintire, pentru că ei m-au primit pe mine și colegii mei care am decis să rămânem în Hunedoara, ca pe niște copii ai lor, din marea și frumoasa  familie  a acestui spital minunat. Atunci, ca și acum, aici s-a scris o pagină minunată de istorie, în domeniul medical, de către acești titani ai medicinei anilor ’60-80.

Ulterior, de-a lungul frumoasei mele cariere medicale și personale, nu am regretat nicio clipă decizia de a rămâne în acest oraș încărcat de istorie și cu un spital de referință în județ și în țară.

Prima specializare, aceea de boli infecțioase, am efectuat-o în Clinica de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde am întâlnit de asemenea, clinicieni din elita școlii medicale ardelene: prof. Gorgan, prof. Carstina și prof. Tatulescu Doina, o craioveancă ardelenizată, de care avea să mă lege o aleasă relație de prietenie și respect profesional.

Am revenit la Spitalul Municipal din Hunedoara, secția de boli infecțioase, unde mi-am continuat activitatea până în 1 noiembrie, anul acesta. După acea dată, mă voi alătura tinerilor pensionari. Totodată, îmi voi continua activitatea la clinica medicală privată, pe care am creat-o împreună cu soțul meu, din 2012 și unde am deosebita onoare să colaborez cu peste 20 de medici tineri, frumoși și celebri, atât din spitalul nostru, cât și din alte spitale din județ și din clinicile din țară.

A doua mea specializare, aceea de boli endocrine, a venit ca o completare a întregii mele experiențe medicale și am efectuat-o la Clinica „Lucian Blaga” din Sibiu, sub coordonarea distinsului prof. Totoianu, căruia îi mulțumesc respectuos pentru ajutorul acordat și răbdarea pe care a avut-o cu mine.

În afară de cele două specialități medicale, cu care mă mândresc, am încă două competențe medicale – în ecografie generală și managementul serviciilor medicale.

Ca o încununare pentru întreaga mea carieră medicală, în 2012 am fost aleasă de cetățenii Hunedoarei, ca și consilier municipal și am  fost numită în funcția de director medical al Spitalului Municipal Hunedoara. În mandatul meu, am inițiat alături de echipa din care mă mândresc că am făcut parte, numeroase proiecte benefice pentru cetățeni și pentru corpul medical din spitalul nostru.

Mai presus de orice realizare profesională, doresc să amintesc despre familia frumoasă cu care Dumnezeu cel Bun și Drept m-a binecuvântat. Soțul meu, de profesie economist, m-a susținut și încurajat în tot ceea ce am realizat. Opera noastră completă și desăvârșită este unicul nostru fiu, Mircea Adrian, care a decis să urmeze cariera spinoasă și dificilă, de medic. Anul acesta, în ziua în care eu îmi luam rămas bun de la a doua mea familie din secția de boli infecțioase, după 29 de ani de activitate, fiul nostru susținea ultimul examen din cariera de student. Așa frumos a rânduit Dumnezeu lucrurile pentru familia noastră și nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru toate darurile cu care ne-a binecuvântat.   

„Al doilea” copil al nostru și anume, Clinica medicală Carollmed, pe care am creat-o împreună cu soțul meu și pe care cu onoare și respect infinit, pentru colegii mei – medici și asistente, o coordonez din 2012. Nu este ușor, ca în aceste vremuri dificile să ne asumăm un proiect de asemenea amploare, însă am dorit să transpunem în acest proiect, toată experiența profesională și materială, de o viață, atât a mea, cât și a soțului meu. Aprecierile celor care ne trec pragul cât și faptul că echipa se extinde în fiecare an cu tinerii medici care ni se alătură, este o mândrie și o enormă bucurie pentru noi și este motorul care ne alimentează cu energie, pentru a continua. Le mulțumesc tuturor celor care au fost lângă noi de la început și continuă să ni se alăture, în acest frumos și minunat proiect medical.

Orice om care atunci când își încheie cariera și trece în rândul „tinerilor” pensionari (da, mă consider tânără, la cei 58 de ani), trebuie să își facă un bilanț retrospectiv. Cam acesta este bilanțul meu. Mă mândresc cu tot ceea ce am realizat profesional și uman și îmi doresc mult, ca Bunul Dumnezeu, să îmi îngăduie mie și celor dragi mie, să mă bucur cât mai mulți ani de toți oamenii frumoși și minunați, din viata mea! Mulțumesc familiei mele și nu în ultimul rând, mamei mele care are 82 de ani și  a fost mereu lângă mine pentru a se bucura de tot ceea ce am realizat.  Din păcate, tatăl meu minunat s-a stins mult prea devreme și nu a fost lângă mine. Cu siguranță, este unul din îngerii buni care au vegheat și veghează asupra familiei noastre minunate!

Mottoul meu, care a stat și va sta la baza carierei mele medicale, este MEDICINA CU MINTEA ȘI SUFLETUL! Acesta a fost și testamentul moral pentru fiul nostru minunat, căruia îi doresc să își depășească înzecit mama, atât în competența profesională, cât și cea morală.

De asemenea, la baza a tot ceea ce am realizat a stat  iubirea pentru  Dumnezeu și semenii mei, pentru că DACĂ DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!”

Au consemnat: Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.