Fiecare început de an școlar – ne spunea prof. Maria CRISTEA (foto 1), director al Liceului Tehnologic „Constantin Bursan”Hunedoara – ne așteaptă cu noi provocări, pe care să le gestionăm în mod asertiv și eficient, în contextul asigurării accesului la o educație de calitate. Anul acesta însă, ne provoacă să ne depășim limitele și să ne adaptăm la situații extreme impuse de pandemia SARS-CoV-2.

Liceul Tehnologic„Constantin Bursan”Hunedoara a luat act de toate măsurile impuse împotriva răspândirii virusului și a deschis porțile instituției pentru toți elevii, alegând scenariul 1 (scenariul verde).

Cadrele didactice au fost instruite cu privire la regulile de igienă și de distanțare, care se aplică tuturor celor care trec pragul liceului. În prima zi de școală, în loc de festvitatea de deschidere, de flori, de îmbrățișări, elevii au fost preluați de diriginți la ore diferite și conduși în sălile de clasă, explicându-li-se circuitele de intrare – ieșire din școală, obligativitatea dezinfectării la intrarea în școală, dar și în sălile de clasă. Băncile i-au așteptat pe elevi la distanța de 1 m între ele, cu marcaje pe podea pentru ca acestea să nu fie mutate din locul stabilit.  Diriginții au insistat ca elevii să ia la cunoștință și să respecte regulile (mască, distanță, nu se schimbă obiecte personale, aerisirea claselor) pentru ca procesul instructiv-educativ să se poată desfășura în condiții de siguranță atât pentru profesori cât și pentru elevi și familiile acestora.        

Chiar dacă accesul părinților nu este permis în instituție (conform ordinului 5487/1494/2020 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidermiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2), se va menține legătura telefonic cu dirigintele: în cazul în care elevul prezintă simptome ale virusului la școală, va fi izolat și părinții vor fi anunțați, iar dacă simptomele apar acasă sau elevul a intrat în contact cu o persoană pozitivă CoVid, se anunță dirigintele. Cadrele didactice – după cum remarca prof. Ioana Manuella TODOR, director adjunct (foto 2) – au depus un efort considerabil pentru a asigura un învățământ de calitate în aceste condiții și speră la o colaborare eficientă părinți-profesori-elevi pentru siguranța tuturora și pentru continuarea demersului didactic.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Valea Almăjului, vatră de statornicie şi simţire românească , cu suprafaţa de 1.114 km², s-a  impus în cei 8.513 km² ai Caraş-Severinului şi cei 28.526 km² ai Banatului din interior, prin măreţia istoriei, frumuseţea priveliştelor şi îndârjirea cu care locuitorii, transmit tradiţiile din generaţie în generaţie.

Pornind de la verticalitatea munţilor la ondularea dealurilor si orizontalitatea luncilor râurilor, Almăjul, îţi dă satisfacţia unei unităţi geografice de formă elipsoidală, ce se întinde de la est la vest pe o lungime de 30 km, între dealurile Ţărova-Borlovenii Noi  şi Strajiţa – Şopotu Nou, iar   de la nord spre sud pe pe lăţimea de 12 km, între dealurile Lighidia – Bozovici şi Socoloţ – Eftimie Murgu.

Valea Almăjului, mângâierea mâinii lui Dumnezeu, ,,una din părţile cele mai frumoase ale Banatului”⁽⁾ este cunoscută ,, încă din băbăluc ca spaţiu unde trăiesc valahii almăjeni”⁽⁾.

Argumente, care m-au apropiat de bătăile de inimă ale descălecătorilor de identitate de pe aceste meleaguri, unde am reușit  să au timpul înapoi  şi să aflu cine suntem şşi încotro mergem!                                                                    

În legenda Almăjului se spune: ,, (…) demult, tare demult, când Soarele şi Luna mergeau împreună pe cer ca doi îndrăgostiţi, peste munţii din jur, împrejur stăpânea cneazul Almăj (…) căruia Dumnezeu i-a dăruit o fată care i-a adus lumină în suflet. Frumoasă ca o zână, curată ca apa unui izvor şi sfioasă ca o căprioară(…) fata cu numele de Almăjana a crescut, iar vestea gingăşiei ei s-a dus până departe”⁽⁾.

Fata s-a căsătorit cu un tânar chipeş şi frumos de prin părţile noastre şi făcură nuntă mare la Ţârcoviţa. La întoarcere acasă, mirii se înecară în Lacul Nergăni.

Din înalta poruncă, almăjenii au găurit muntele la Buceaua, dând posibilitate apelor să se scurgă la vale. În locul apei a rămas pământ moale pe care a crescut un zăvoi, străbătut de apele limpezi ale unui râu căruia cneazul Almăj i-a dat numele de Nergăni.

,,Cu trecerea anilor zăvoiul crescu şi se înteţii. Atunci marele cneaz, poruncii slujitorilor să-l scoată şi să are pământul, să-l semene şi să-l muncească”, poate vor găsi  rămăşiţe pământeşti ale miresei, pentru a fi reînhumate creştineşte. ,De atunci slujitorii cneazului s-au numit almăjeni, oameni care prin muncă neîntreuptă au transformat locul de odinioară într-o grădină înfloritoare. De sus, de pe cleanţ de munte, duhul cneazului veghează şi astăzi în tăcere, cum almăjenii lucrează cu hărnicie un pământ”⁽⁾, dospit de vrednicia vremurilor geologice.

Cercetând adâncurile sufletului pământului almăjan mai bine de 40 de ani, am desprins din farmecul timpului, o altă formă a legendei ce redă valorile milenilor de când dăinuim pe aceste meleaguri.

Legenda Almăjului, înscrisă pe crestele munţilor ce înconjoară această depresiune, poartă în ea ecoul vremurilor când ,,marele comandant al armatei romane de pe aceste meleaguri, Almăj, sărbătorea în cetatea Dragomireana din hotarul Şopotului Vechi, nunta fiicei sale cu un chipeş ofiţer ce-şi avea garnizoana pe unul din dealurile Lăpuşnicului Mare. Suita mirelui, ocolind, cu grijă zăvoaile de la marginea lacului Nergăni, plutind cu grijă pe luciul apei, ajunge la casa miresei.”

Toată ziua suflase boarea de primăvară, topind zăpezile din munţi. La întoarcere, nuntaşii şi mirii au fost surprinşi de un val care răsturnă luntrele. Vâltoarea apei îi duce în vale spre Buceaua. Aici s-au lovit de stânci şi s-au înecat.

Generalul a pus armata şi populaţia să sape un şanţ de scurgere printre stănuri(stânci). După trei zile şi trei nopţi, apa lacului a început să se scurgă înspre Dunăre⁽⁾.Aşa ar fi luat naştere   între Şopotu Nou şi Sasca din judeţul Caraş Severin, Cheile Nergăniului, ,,18 km de sălbăticie,  de itoresc,  de piatră, de  izolare şi  de surprize”.

Chei  săpate în relieful carstic al munţilor Locvei, care m-au ispitit să întăresc  prin cuvinte care să meargă la inimă, părerile profesoarei  Icoana Budescu  şi nu numai despre Valea Amăjului,  ,,în care  de cum intri, simţi dânduţi târcoale duhul înviorător al înălţimilor, ce  înconjoară ca un braţ ocrotitor depresiunea îmbrăcată în tihna blândă a pădurilor de fag şi de conifere , care influenţează gândurile şi ajută pe cei cu obârşia de aici să îşi limpezească starea de spirit, stând ,la taclale cu propriul suflet”,  aşa cum va sta  şi autorul  acestei cărţi  în rândurile ce urmează.

Rânduri , prin care  încercerc  să   conving că Valea Almăjului este replica sfinţeniei şi esenţa istoriei din  Banatului de Munte, unde almăjenii în simplitatea lor ziditoare de grai românesc, refuză să îşi globalizeze tradiţiile şi chiar şi  năravurile, aşa cum şi le-au globalizat toţi captivii între zidurile fără ieşire ale  capitalismului  nostru miritic, în care egoismul  cu forţa lui disrugătoare îi opreşte să înţeleagă, că nu poţi lasa urme în istorie doar cu cu simple reţete sociale şi cu planuri individuale, fără un serios proiect naţional, care să înlocuiască  orgoliile şi glumele de prost gust cu inteligenţa acestui popor , în mijlocul căruia pigmei autohtoni şi străini, încă aruncă sămânţa dezbinării, pentru a ne împiedeca să înlocuim verbul ,,eu am” , cu  pluralul ,, şi noi avem”.

Cu toate acestea,  toponimia  Almăjului, născută în zorii plăpânzi ai istoriei, rămâne legătura dintre almăjeni şi divinitate”⁽⁾,dintre comunitătea almăjenilor,”⁽⁾ ,  şi rădăcinile care l-au convins pe istoricul Liviu Smeu,  că Almăjul îşi are obârşia în cuvântul „alma ”(loc de casă, loc de vatră).

Bogan Petriceicu Haşdeu, afirmă că din maghiarul „alma” (poame), derivă frumuseţea toponimelor : Almaş, Almăj, Almăjel. Probabil e aici s-a inspirat  şi Mihai Iancu, când a numit acest ţinut venit din înfruntarea cu veacurile, „Ţara florilor de măr”⁽⁾.

Almăjul, scrânciobul copilăriei mele şi „ţinutul oamenilor de statură mijlocie”(Fr.Griselini), ar fi după Ion Donat şi Iosif Bălan de origine slavă^(),  , iar după profesorul  reşiţean Octavian Răuţ,  ar fi de origine dacică, asemănător cu lituanianul „almaja”(a curge)⁽⁾.

Din toate acestea, doctorul în istorie Ionel Bota, directorul Teatrului vechi  ,,Mihai Eminescu”din Oraviţa, concluzionează: „Almăjul este simbol în toate, în cântec, în joc, în ideile foşind ca apele de acasă, unde lebăda poemului vâslind în spaţiul purificat, lasă printre cuvintele magice, semnele vieţii (…) flăcăilor de odinioară, cătane suind vertical în istoria Europei de ieri  pe care au apărat-o”⁽⁾.

Valea Almăjului, locul unde dacii almăjeni au fost iniţiaţi în tâlcurile vieţii, „s-a format prin scufundarea părţii centrale a platoului dintre Munţii Semenicului şi Munţii Almăjului, dând naştere unei depresiuni intramontane”⁽ . Arie geografică învăluită din toate părţile de zidurile pădurilor, sub care se desfăşoară dealurile încărcate de pruni şi meri, iar mai jos lunca str ăbătută de râu şi de zăvoiul(…) unde nimeni nu va strica şi tulbura rânduielile începutului”⁽⁾  Rânduieli,care ne dău dreptul să ne lăudăm  că pe aceste meleaguri a venit pe lume maestrul Ion Marin Almăjan, ,,strângând în pumn gurguiul unei opinci cu care era încălţară talpa ţării”.  Versuri, prin care marele condeier al Banatului, îşi recunoaşte cu fală în volumul de poezii ,,Nişte ţărani” ,originea ţărănească, care îl înzestrază cu talentul de a măistorii cuvintele în aşa fel încât ,,să putem  auzi -şi noi – moara de la capătul pământului şi să păstrăm în suflet  chipul strămoşilor noştii”, aşa cum la păstrat  prozatorul almăjan pe al bunicului său ,,…întors de dincolo de moarte, să îşi are pământurile, lăsate într-o încremenită paragine” în prezent.

Cu toate acestea, Ţara Almăjului, rămâne ţinutul echilibrului şi calmului, rămâne povestea  făuritorilor de de istorie românească  în satele: Bănia, Borlovenii Noi(Breazova), Borlovenii Vechi,  Bozovici,  Dalboşeţ, Rudăria(astăzi Eftimie Murgu), Gârbovăţ(Gârboţ), Lăpuşnicu Mare,  Moceriş, Pătaş, Prigor, Prilipeţi, Putna,, Şopotu Nou(Buceau) şi  Şopotu Vechi, aşezate în bazinul ijlociu  al râului Nergăni. Aşerări, unde locuitori  au conceput legile armoniei, ţinând de coarnele plugului şi ,, fălindu-se cu meleagurile unde  s-au născut şi îşi duc traiul (…)  spunând  mereu cu mândrie că sunt almăjeni . Almăjul , fiind locul de la care au împrumutat verticalitatea şi acel amestec  de blândeţe şi măreţie a naturii.”⁽⁾.

Însuşiri, care conving că  omenia şi şi ospitalitatea   nu decurg  din vârsta înscrisă în cartea de identitate a celor 16.000 de almăjeni ai prezentului, ci din cea înscrisă în sufletul lor, care respiră veşnicie românească la tot pasul în acest colţ de univers românesc, unde ,,identitatea este un atuu teribil , iar iubirea faţă de frumos este esenţială”.(D. Sitariu, ,,La taclale cu sufletul”)

Unitară din punct de  vedere geografic, Valea Almăjului, numită în zorii Evului Mediu, Ţara Almăjului, este povestea curgătoare a paralelei de 45⁰ , care trece prin punctele Casacada Bigăr, Dealul Lung şi Dealul Teiului, fiind aşezată la jumătatea distanţei între  Polul Nord şi Ecuator.

Traversată de meridianul de 22⁰ longitudine estică, Valea Almăjului , obârşia zămislirii noastre, este locul „unde omul a rămas prizonier veacurilor şi dăinuieşte şi astăzi cu toată experienţa lui milenară”(Zeno Oarcea). ,,Almăjul, înseamnă respect pentru tradiţii, toleranţă luminată, respect pentru personalitatea umană⁽⁾ .   Este arealul geografic în care merită ,, să trăieşti şi în a cărui ţărână este o binecuvântare  să te odihneşti, întrucât Ţara Almăjului nu are vârstă, nu are început, ea se află  într-un prezent continuu, nefiid supusă timpului istoric, trece peste el îl domină.  Depresiunea, îneamnă legătura cu pământul, care în clipele de criză devine – vorba lui Alexandru Nemoianu – din nou sursa de certitudine a existenţei”.

Certitudine, care convinge că ,, nicăieri nu este ca acasă în Valea Almăjului, zona  de unde mi se trag rădăcile” – declară într-un interiu în revista ,,Almăjana”, lectorul  universitar dr. Lia Rotariu, cu obârşia din Prigor, care respiră  în prezent la Universitatea de  Ştiinţe Agicole şi Medicină Veterinară din Timişoara, în ritm cu analiza matematică şi cu funcţiile de reconstrucţie în agricultură şi chiar şi în muzica populară, mai ales cea cântată la vioară, instrument cu care în anul 1987, obţine Premiul I  la Festivalul ,,Cântarea României”, preşedintele juriului fiind Emilia Comişel,preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Aducând vorba de reconstrucţie, nu pot evita cuvântul educaţie, care ar trbui să fiei cea mai puternică armă a acestui popor, care încă mai caută răspunsul la întrebarea:  ,, De ce şi dreptul de proprietate asupra timpului cel trăim este gestionat de Uniune Europeană, care în loc să ne adune, mai mult ne îndepărtează unii de alţii”?

Fapt, care mi-a consolidat şi mai mult  în suflet,  cultul pentru obârşiei şi respectul  pentru cei ce îşi lucrează  şi astăzi  cu migală pământul din  ,, acest spaţiul mirific, unde – după lectorul unuversitar dr. Florina Maria Băcilă de la Universitatea de Vest din Timişoara – viaţa se orânduieşte după alte norme  ,decât ale ale cotidianului citadin, într-un ritm mai sănătos şi mai apropiat de aspiraţia omului spre nemurire”.  

Aspiraţie, care  a ispirat-o probanil pe profesoara Carmen Cruceanu din Reşiţa,  să numească Valea Almăjului  ,, ţara cea mai ţară ,  dintre toare ţările carpatice româneşti”. ,,Ţară, care funcţionează ca un organism viu, una din cele mai frumoase unităţi geografice din Banatul românesc”, aşa cum susţine Ana Neli Ianăş de la Universitatea de Vest din Timişoara, în teza de doctorat  ,,Ţara Almăjului-studiu de geografie regională” , cea mai serioasă şi  mai calificată descriere geografică a Văii Almăjului .

Două cuvinte cu ,,sunete fugătoare”(Nicolae Iorga), rebotezate în ,,Valea Miracolelor” de poetul Iosif Băcilă, almăjanul, care a  reuşit să adune   oamenii de cultură din  Banat şi nu numai în jurul revistei ,,Almăjana”, al cărei fondator şi redactor şef a fost  timp de 20 de ani. Timp  în care a  ştiut că, va veni vremea când ,,Almăjana”, nu  va mai apărea din anumite motive obiective sau subiective.  Cu toate acestea, Iosif  Băcilă, a rămas  acelaşi mare şi sensibil om de culutură. Sensibilitate , uşor de remarcat şi  în ulimile două volume de poezii publicate: ,,Poeme Semenice” şi ,,Amurguri înflorind sau poimâinile celorlalte oglinzi”, în care îşi menţine nealterat năravul de a ne fermeca  în continuare  cu propria-i putere creatoare de om îndrăgostit de Valea Almăjului, aşa cum de fapt  este  şi dr. Vasile Miculescu, directorul fostului Spital dibn Bozovici, care recunoaşte într-un interviu: ,,Am fost în multe locuri, dar niciunde nu am dorit să trăiesc decât în Almăj. Când veneam în vacanţă după sesiunea de examene, mi se părea că autobuzul sau trenul merg prea încet şi nu mai ajung acasă”.

Acasă fiind  această vale,  considerată de  dr. Iosif Badescu în cartea,, ,,Înemnări din camera de gardă,”,una din cele mai mândre zone geografice ale românilor, unde datinile şi obiceiurile sunt la ele acasă”.

Cartea îl recomandă pe medicul cu obârşia din Valea Almăjului, prin  frumoasele aduceri aminte despre anii din copilărie şi adolescenţei, dar mai ales despre anii  când a fost student la medicină şi dansator la Ansamblul studenţesc din Timişoara, unde a avut ca pereche pe Maria Popovici din Rudăria, viitoarea soţie, studentă atunci la Facultatea de Ştiinţe Economice din acelaşi municipiu.

O carte, care  mi-a atras atenţia, prin cursivitatea cuvintelor şi prin imnul de slavă dedicat acestui spaţiu geografic, care ia modelat şi conturat personalitatea de lui Iosif Badescu, fiu de ţăran din Şopotu Vechi,  plecat la Facultatea de medicină din Timişoara, să înţeleagă rolul neuronilor responsabili, pentru bătăile accelerate ale inimii, la fiecare întâlnire cu Maria, o almăjancă frumoasă, cu vorbă plăcută, trăsături fine şi elegante şi în prezent , care este întodeauna acolo unde este şi doctorul Ioţa, aşa cum îl alintă de almăjenii, aceşti ,,oameni cu sufletul curat, –  vorba profesorului Nicolae Cenda din Oraviţa –  care nu îngenunchiază niciodată când vine greul , întrucât cinstea, dreptatea şi credinţa sunt calităţiile trăitorilor din această ţară de dor”,  considerată de Nicolae Irimia din Ciclova,  ca ,,depresiunea intramontană  în care încă respiră sufletele strămoşilor.  Almăjul  fiind considerat un fel de <<patrie princeps>>, unde vorba regretatului profesor Constantin Brânduşoiu,  ,,ne naştem să nu murim niciodată”.

Calităţi, care  ne-au aşezat pe noi almăjenii  în prima linie a Banstului de Munte, de care suntem legaţi prin grai, sentimente şi rădăcini, la fel cum este legat şi doctorul în geografie Lazăr Anton,, strănepotul lui Macu, fratele lui Sâmu Murgu, tătăl marelui cărturar almăjan Eftimie Murgu, conducătorul revoluţiei din anul 1848 din Banat. Cine este de fapt Lazăr Anton?  Este profesorul de geografie de la Liceul din Bozovici şi autorul cărţilor: ,,Religie şi dezvoltare în Munţii Banatului” şi ,, Rolul religei în dinamica identitară a comunităţiilor” . Este intelectualul almăjan, care cinsteşte memoria neamului Murguleştilor din Rudăria, din ale căror rădăcuni îşi trage seva după mama Victoria.

Prof. Dănilă SITARIU

   Scriitorul, publicistul și omul de cultură NICOLAE DANCIU PETNICEANU,  în seara  zilei de 8 septembrie 2020  a pornit spre cele veșnice, lăsând în urma sa în durere și tristețe, familia, prietenii, colaboratorii și pe toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat.

     Născut la 11 aprilie 1936 în satul Petnic (Caraș Severin ) și locuitor al Orșovei în perioada 1961 – 1967,  și-a dovedit de tânăr calitățile de jurnalist și scriitor.

     Absolvent al Școlii Militare M.A.I. și al Universității din București – Facultatea de limba și literatura română,  a rămas pentru totdeauna un pasionat al scrisului prin intermediul căruia reușea să-și manifeste dragostea pentru limba și istoria României, pentru adevăr și dreptate, pentru valoare și competență.

     În anul 1964 la vârsta de 28 ani a debutat în presă cu articolul ,, Bazarul din Tufăriʼʼ, publicat în ,,Drapelul roșuʼʼ, în care apăra interesele muncitorilor minieri de la mina Tufări ( Raionul Orșova ). Ulterior s-a stabilit în Timișoara și a continuat îndeletnicirea de scriitor și publicist în paralel cu activitatea militară.

     A publicat proză scurtă, eseuri, diverse articole și reportaje în peste 50 de publicații, iar 35 de cărți le-a scos la cele mai importante edituri din țară. A editat cinci reviste la Timișoara și Mehadia (unde se retrăsese după pensionare). A fondat Societatea literar artistică ,,Sorin Titelʼʼ din Banat în 1988 și Clubul Cultural Mihai Eminescu în 2000 la Timișoara. A montat și dezvelit creștinește, plăci comemorative  unor ilustre personalități ( 17 în Timișoara, 1 în satul Sipet, 1 în satul Izvin, 1 în Băile Herculane, 5 în Mehadia, 2 în Plugova, 1 în Valea Bolvașnița, 4 în Petnic, 1 în Caransebeș. A luat inițiativa executării a 6 monumente dedicate eroilor neamului și unor scriitori importanți ai României.

     Ajuns la Mehadia, cu ajutorul autorităților locale, a dus o intensă activitate culturală prin editarea a trei reviste : ,,Eminescuʼʼ, ,,Vesteaʼʼ și ,,Icoane Bănățeneʼʼ.

     Cetățean de onoare al comunei Mehadia, Nicolae Danciu Petniceanu a adus o contribuție majoră vieții culturale de aici prin organizarea unor ample acțiuni culturale în toate satele aparținătoare comunei.

     Nicolae Danciu Petniceau  membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al Societății literar artistice ,,Sorin Titelʼʼ din Banat, a fost un pasionat eminescolog și un permanent îndrăgostit de valorile culturale și istorice naționale.

     În ultimii ani, sub patronajul Asociației Pensionarilor din Orșova, am realizat în municipiul Orșova acțiuni culturale comune, cu ocazia cărora am observat dragostea și plăcerea de a se afla în mijlocul publicului de aici.

     Dar, boala nemiloasă îl urmărea din umbră și iată i-a curmat suflarea tocmai acum când demarase importante alte acțiuni. În multiplele noastre convorbiri telefonice, când boala îl țintuia la pat acasă sau la spitalele din Timișoara, am descoperit același caracter puternic deși făcea față cu greu durerilor cumplite. Cu numai o zi înainte de a se stinge, mi-a venit prin poștă ultimul număr al revistei ,,Eminescuʼʼ pe care mi-o promisese în urmă cu o săptămână. În orele următoare , când am pus mâna pe telefon să-i mulțumesc, m-a izbit dureroasa veste a retragerii sale la cele veșnice.

     Era conștient că se apropie sfârșitul și spera ca în vara acestui an să-și mai întâlnească prietenii pentru ultima oară acasă la Mehadia. Se pare că programul divin era altul !

     Cu deosebit regret pentru tragica despărțire, colectivul redacției ,, Tribuna seniorilor orșoveni ʼʼ transmitem sincerele noastre condoleanțe familiei îndurerate !  Dumnezeu să-l odihnească în pace !

     Cale lină  maestre, pe drumul veșniciei universale !

                                                                                      Redactor – șef

                                                                              Ing. Andrușa R. Vătuiu

Trecerea în veșnicie a cărturarului Nicolae Danciu Petniceanu a adus multă tristețe în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat, care de abia acum rezlizează ce au pierdut și pe cine au pierdut. Discret și aristocrat, scriitor cu muncă de apostolat, și-a încheiat viața într-o zi de început de toamnă, plâns dureros de cei dragi, dar mai ales de familia sa. Ne-a părăsit în trista zi de 8 septembrie 2020, orele 19:00. Născut la 11 aprilie 1936 în localitatea Petnic, județul Caraș-Severin, iar dacă mai zăbovea, ar fi împlinit 85 de ani în aprilie 2021. Mama, Danciu Ioana, din satul Petnic, iar tatăl Radu Nicolae născut în satul Prigor, în Valea Almăjului. Face clasele primare și gimnaziale în satele Petnic și Iablanița, apoi urmează Școala Medie Tehnică Siderurgică din Reșița. Face studii militare la școala regimentală de tancuri din Bacău și Școala nr.3 a Ministerului de Interne (1957-1958) București. A trecut prin viață cu o deosebită decență, a fost activ și responsabil în tot ceea ce a făcut, având mult bun simț și umor de cea mai bună calitate. Viața lui a fost în permanență animată de lucrul bine făcut, de spiritul dreptății și de profesionalism. Personalitate polivalentă și dinamică, s-a manifestat în multiple domenii ale vieții, funcționând ca ofițer între anii 1958-1961 la Regiunea M.A.I. Banat, iar între anii 1961-1986, ofițer pe graniță și ofițer în serviciul de pașapoarte Timiș. Ultima funcție a fost de comandant adjunct la Aeroportul Internațional Timișoara. Între timp urmează cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București. În anul 1986, la cerere, s-a pensionat. Acum începe activitatea culturală. Viața sa, plină de osteneli, s-a topit ca o lumânare, o candelă ce și-a consumat tot săul. Ea a fost o jertfă, o permanentă renunțare și dăruire pentru alții. A influențat viața multor oameni, tineri și bătrâni, prin credința și dârzenia sa, prin cuvintele sale de nuanță filozofică și profetică. A impresionat prin blândețe, căldură sufletească, iubire și bunătate, care amintesc de acelea pe care le aveau bunicii noștri. A fost și a rămas prin cuvânt, fapte și operă, o flacără care a luminat și luminează în noaptea necredinței, opunându-le curentelor anti-românești. A fost și este simbol al binelui, dăruit de istorie și binecuvântat de Dumnezeu. La el s-a întâlnit o sete ființială după Binele Absolut. Și-a ridicat sufletul, prin tot ce a făcut, deasupra nimicniciilor acestei vieți. A fost un spirit viu, care a scris despre viața neamului românesc cu un extraordinar simț al responsabilității și și-a dorit foarte mult să ne cunoaștem și să ne respectăm trecutul, pentru că aici se găsește seva poporului român. Singura durere ce nu putea ascunde era cea provocată de neînțelegerea și răutatea oamenilor. A avut un adevărat cult pentru familie, fiind un bun exemplu pentru toți cei ce l-am cunoscut. Era mândru de familia pe care și-a întemeiat-o. Norocul scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu în viață, i-a fost soția. Ea l-a sprijinit cu multă dragoste, cu vrednicie, demnitate și multă discreție. Ușa lor era mereu deschisă pentru toți cei care l-au cunoscut și au apelat la serviciile lui. În casa lor primitoare, se găsea ospitalitate pentru toți prietenii. Și eu am multe amintiri legate de distinsa persoană a scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu. Sensibil și discret, de o modestie proverbială și o simplitate îngerească, avea o lume proprie deschisă cu generozitate pentru oamenii adevărați. Nicolae Danciu Petniceanu ”un prozator puternic de un bănețenism uimitor de energic” (dr. Artur Silvestri) a prins în cărțile sale esența spiritului românesc. I-a plăcut să vadă esențialul din modul existențial al românilor și să prindă profundul din natura umană. Cărțile lui sunt rod al reflexiei cât și rod al observației obiective și al unei riguroase documentări. Au caracter de mărturie, bazându-se pe autenticitatea faptului trăit și nu ”scornit”. Ele redau gânduri cu limpezimea apei de izvor, având un gen de puritate originară ce luminează mintea și purifică sufletul cititorului. Ele vin din osârdia unui voievod al scrisului românesc, care a trăit în sârg cărturăresc. Fraza lui Danciu curge simplu și limpede, răspândind magie și inspirație. În scrisul lui găsim crezul autorului în cultura tradițională, în iscusința minții oamenilor, în puterea etică și estetică a neamului nostru. Lirismul prozei lui Danciu este unul implicat, organic, conținut ce decurge din însăși trăirea faptelor. Scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu a fost o binecuvântare pentru localitatea Mehadia, un izvor pentru viața culturală, unde, împreună cu primarul Iancu Panduru și inginerul silvic Vlaicu Constantin, au format o triadă care a organizat multe activități culturale. A fost o personalitate cu delicatețe neobișnuită și cu finețe sufletească rară și profundă, cu o bunătate ce vine din bunul simț al poporului român din Banat și cu o expresie însușită de Sfânta Tradiție. Frumusețea unor astfel de oameni, care îți pătrund în adâncul sufletului, te fac să îi pomenești tot timpul și să îi ai în gând mereu. Sunt convins că toți cei care l-au cunoscut îl vor păstra în suflet, rămânând nemuritor. Cu acest prilej îi aducem prinos de cinstire scriitorului, omului de cultură și operei sale și ne rugăm la Bunul Dumnezeu să dea pace și liniște sufletului său atât de nobil și distins.

Prof. Pavel Panduru

În preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița s-a desfășurat un eveniment dedicat istoriei Banatului, eveniment care a pus pe tapet personalitatea celor doi Tietz: Josef și Alexander (tată și fiu), precum și personalitatea unei legende vii care aparține Bocșei: ing. Victor Creangă.

În prima parte, moderatorul și gazda evenimentului,  Erwin Josef Țigla, a trecut în revistă datele biografice ale lui Josef și Alexander Tietz, subliniind și legătura de familie cu bocșeanul dr. Corneliu Diaconovici, realizatorul primei enciclopedii românești. Participanților li s-a supus spre atenție o expoziție documentară Josef & Alexander Tietz.

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicată cărții, o carte a dlui. ing. Victor Creangă, fost director al CMB și fost primar al orașului Bocșa, intitulată „Trei secole de metalurgie pe Valea Bârzavei 1719 – 2019”, volum apărut de curând la Editura TIM din Reșița, sub atenta îngrijire a cărturarului Gheorghe Jurma: „Cartea dlui. ing. Victor Creangă, fost director al Întreprinderii de Construcții Metalice Bocșa și fost primar al Urbei, aduce o reală contribuție la istoria economică și tehnică a Banatului, prezentând documente revelatoare despre industria bocșeană (texte, imagini, statistici etc.) cu prilejul aniversării a trei secole de metalurgie pe Valea Bârzavei”.

Despre carte și autor au vorbit mulți dintre participanți, deoarece Victor Creangă este un „personaj” foarte cunoscut și, adesea, controversat. Au rostit frumoase cuvinte Erwin Josef Țigla, Gabriela Șerban, Nicolae Sârbu, Gheorghe Jurma, Ada D. Cruceanu, Marcu Mihail Deleanu, Ioan Vela, Dana Bălănescu, Sabin Păutza, dar fiecare dintre cei prezenți ar fi putut mărturisi sau povesti măcar o întâmplare pățită sau auzită cu privire la Victor Creangă, pe care prozatorul Nicolae Danciu Petniceanu îl numește: „Creanga de aur” a Școlii Tehnice Siderurgice din Reșița a construit poduri metalice plutitoare și a semănat frumosul în orașul cu trei gări: Bocșa. (revista „Icoane bănățene” nr. 3/ 2012).

La final, autorul cărții, Victor Creangă, a rostit un cuvânt de mulțumire și, evident, a povestit câteva dintre multele sale amintiri. Despre carte spune că: „în paginile acesteia sunt consemnate cele mai semnificative momente care au marcat evoluția de-a lungul timpului; textele și imaginile sunt convingătoare pentru etapele trăite, pentru contextul tehnico-economic și pentru istoria multiseculară a acestor tradiții industriale.”

Cu nostalgie specifică faptul că anul trecut, „în 2019, uzinele din Bocșa au împlinit 300 de ani, fiind printre cele mai vechi complexe industriale ale Europei, iar sărbătoarea acestui jubileu se desfășoară sub semnul amintirilor și sub semnul respectului și pioșeniei față de memoria și faptele înaintașilor noștri care, prin munca și priceperea lor, au clădit aceste uzine, cei care au realizat tot ceea ce a ieșit pe porțile lor, dar mai mult decât orice, au format acea mare tradiție industrială și civică prin care uzinele din Bocșa au intrat în istorie, fiind vârf de lance în industrializarea României.”

Încheie optimist, așa cum îi e felul: „Sunt convins că va veni ziua în care va reînvia tradiția industrială a uzinelor din Bocșa, deoarece trecutul constituie un moment de referință și de reflecție prin vechimea lui, deoarece această îndelungată și glorioasă istorie creează în același timp și obligația de a o continua.”

O întâlnire extraordinară cu istoria tehnică și cu un veritabil manager pusă la cale de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș Severin (manag. Clara maria Constantin), în colaborare cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (manag. Gabriela Șerban), cu Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița (manag. Erwin Josef Țigla); o întâlnire de suflet a oamenilor de cultură din Reșița și Bocșa veniți să felicite un manager cu har și un scriitor în devenire, deoarece Victor Creangă a promis și alte cărți, cea mai așteptată fiind cea a „Amintirilor”.

Iată, încă sub semnul pandemiei, un eveniment deosebit de plăcut într-un început de toamnă încă însorită, un prilej de bucurie a întâlnirii unor oameni dragi, moment presărat cu muzică în interpretarea folkistului Lucian Duca.

Viața este un mare spectacol, oamenii intră și ies din scenă după bunul lor plac, oamenii sunt actori, dar și spectatori, pământul se învârte în jurul gândurilor, a speranțelor, a clipelor cu iubire, iar lumea este întotdeauna la picioarele lor, da, viața este un mare spectacol…De mic copil am adorat poveștile, mi se tăia respirația atunci când ascultam la bătrânii satului cum vorbeau despre întâmplările lor, intram în lumea lor și rămâneam peste noapte acolo, pentru că adormeam cu gândul la cele povestite, întodeauna mi s-a părut viața un miracol, și așa este!

Impactul acestor povești asupra mea a fost benefic, am simțit fericirea copilăriei cum îmi invadează trupul, sângele îmi spunea mereu că sunt vie… mai târziu mi-am dat seama că am și eu o poveste, am mers pe firul întâmplărilor, a trăirilor mele și mi-am dat seama că pot să fac din viața mea un basm, sau o legendă sau o poveste oarecare, fiecare om face parte dintr-un destin, avem intrările și ieșirile noastre, avem o viață și definiția acesteia aș putea să o scriu în fiecare zi , trăiesc la scenă deschisă, trăiesc intrând și ieșind dintr-o piesă în care sunt actorul principal, mă bucur privind cum cade cortina moale, Doamne câte amintiri și-au scris numele pe ea…și nu este decât o cortină colorată de catifea, niciodată de fier, niciodată.

Frânturi de imagini regăsite din albumul copilăriei îmi spun că simbolul scurtei noastre treceri prin Marele Teatru al Vieții este chiar Copilăria, ea bate în pieptul nostru la unison cu inima, nu se lasă dusă de nas și nici uitată, din ea încă mai scoatem pământ negru în care plantăm florile anotimpurilor, florile vieții. Și să nu uităm că această poezie, Copilăria, are versuri unice, iar refrenul ei nu se repetăt niciodată! Intru în culisele teatrului lugojean, pe după cortina lui, sau, mai bine zis, prin inimile actorilor care mențin vie flacăra Eutherpei pe malurile unui Timiș ce curge leneș, precum Ozana lui Creangă… mă văd mereu pe scenă, chiar și acasă simt cum  picioarele își caută locul pe o scenă imaginară, și atunci casa mea poate să fie o scenă, de ce nu?  Teatrul lugojean, chiar dacă este de amatori, are o biografie culturală foarte bună, multe turnee, dar și recunoaștere națională și internațională. Teatrul Municipal Lugoj „Traian Grozăvescu” poartă numele marelui tenor român Traian Grozăvescu.  Actul de naștere este semnat într-un document datat la 10 mai 1841 unde apare o însemnare despre un spectacol de teatru școlar, la care și-au dat concursul și elevi români de la gimnaziul local. În lunile ianuarie și februarie1847 ”Societatea Românească Cantatoare Theatrale” sub conducerea lui Iosif Farcaș formată din actori profesioniști prezintă pe scena Teatrului din Lugoj primele spectacole în limba română. În ianuarie 1846, meseriașii lugojeni, în frunte cu săpunarul Vasile Brediceanu, joacă o satiră semnificativ intitulată ”Ciutura îngâmfată” sau ”Opincărița făloasă” – de Iuliu Neagoe. Au urmat ani de muncă asiduă, sub bagheta regizorală a unor deosebiți colaboratori din Timișoara, Arad, Pitești și București. (Ex: ”Titanic Vals” – Tudor Mușatescu; ”Omul care a văzut moartea” – V. Eftimiu; ”Cântăreața cheală” – Eugen Ionescu; ”Haide ucide-mă dragoste” – Aziz Nesin; ”Jack sau supunerea” – Eugen Ionescu; ”Jocul de-a vacanța” -Mihail Sebastian; ”Steaua fără nume” – Mihail Sebastian; ”Gaițele” – Alexandru Kirițescu, etccc.) În prezent, trupa de de teatru de amatori din Lugoj este condusă de doamna Maria Voronca, o actriță desăvârșită, o prietenă adevărată și o mamă spirituală pentru noi toți. Trupa joacă ca un tot unitar, toți actorii urmăresc să pună în valoare sentimentele, ating corzile sensibile ale oamenilor, lugojenii participând de fiecare dată cu aceeași bucurie la fiecare piesă de teatru.

>>>>>>>>>>> articol întreg

            Liceul Teoretic ,,Aurel Vlaicu” Orăștie are 21 formațiuni de studiu, 4  la nivel gimnazial și 17 la nivel liceal.

            La gimnaziu clasele sunt cu predare intensivă a limbii engleze, iar la nivel liceal are specializările matematică – informatică intensiv informatică, matematică – informatică, științe ale naturii intensiv engleză, științe ale naturii și filologie.

            Calitatea și performanța sunt cuvintele care definesc Liceul Teoretic ,,Aurel Vlaicu” Orăștie.  Resursa umană aici este formată din 44 profesori bine pregătiți profesional, tot personalul de predare este calificat, iar beneficiarii – elevii sunt cei mai buni din Oraștie și zona limitrofă.

            Dar iată ce ne-a declarat acum, în exclusivitate, la debutul în noul an școlar, prof. Margareta GIURGIU, director al liceului (în foto):

            – Misiunea școlii noastre este „Împreună împlinim visul lui Vlaicu de zbor spre înălțimi”. Astfel profesori, elevi, părinți, comunitate într-o frumoasă colaborare, dorim să împlimin acest vis al lui Vlaicu, acela de a fi permanent cei mai buni. Recent elevul nostru TODORAN Alexandru Raul  din Clasa a IX A  a obținut Medalia de aur la EJOI 2020 – Olimpiada Europeană de Informatică.

            În calitate de director voi adopta un stil de conducere democrat, implicând actorii procesului instructiv-educativ (profesori, elevi,  părinți, CA) în deciziile care îi privesc.

            Important pentru mine nu este doar produsul, ceea ce rezultă la finalul unei ore, a unui an școlar, a unui ciclu de învățământ, ci mai ales procesul, felul în care elevul, îndrumat de profesor, ajunge să fie cea mai bună variantă a lui. De aceea, atât profesorii, cât și elevii beneficiază de sprijin specific, atât în ce privește potențarea sentimentelor și sensibilității, cât și stimularea valorii și importanței personale. În școala nostră se încurajează dezvoltarea unor relații strânse între membrii grupului, școala facilitând interacțiunea dintre membri, prin activitățile metodice, cele din sfera nonformală sau informală propuse profesorilor (ex: activități de teambuilding, excursii, city-break-uri, drumeții etc).

            Continuând tradiția inovării, la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, am implementat, împreună cu un grup de profesori, trei proiecte Erasmus+, care au făcut cunoscut liceul nostru în țări ca Irlanda, Islanda, Turcia, Spania, Portugalia, Polonia, Grecia și au adus beneficii reale și plus valoare activităților la clasă cu elevii. Și implementarea proiectului Rose, care își propune creșterea promovabilității elevilor la examenul de Bacalaureat a avut loc tot sub coordonarea mea, efectele pentru elevi fiind pozitive. Aceștia au participat la activități remediale pe discipline de examen, dar și la  activități de autocunoaștere și dezvoltare personală, orientare școlară și profesională, îndrumare și coaching, abilități socio-emoționale.

            S-au modernizat sălile de clasă și laboratoarele, atât din punct de vedere al aspectului, cât și al dotărilor acestora. Au fost făcute investiții la subsolul clădirii, acolo unde acum există două săli de activități extrașcolare, o sală de mese, un chioșc cu alimente, dar cel mai important, Muzeul „Aurel Vlaicu”, ce dezvăluie istoria liceului din primii ani de funcționare până în prezent.

            Eforturile continue în parteneriat cu primăria, pentru schimbarea în bine se văd și în curtea școlii, în clădirea cantinei școlare, iar în curând vor începe lucrările de modernizare a corpului de clădire cu sala de sport și sălile de arte.

            În timpul unei crize precum pandemia de COVID-19, comunicarea, transparența și încrederea stau la baza luării măsurilor adecvate, de limitare a răspândirii virusului în cazul de față.

            La noi în școală, după o amplă consultare a părinților și elevilor – au fost completate de către aceștia o serie de chestionare GOOGLE FORMS. Suntem pregătiți cu orar și infrastructură pentru toate cele 3 scenarii, dar credem că cel mai potrivit acum este cel hibrid.

            Clasele a VIII-a și a XII-a  vor veni integral la școală,  iar ceilalți elevi câte jumătate de clasă în fiecare săptămână. În fiecare sală de clasă avem pe lângă măsurile de asigurare a sănătății elevilor și personalului, dispozitivele necesare pentru predarea online pentru elevii de acasă (laptop sau calculator/cameră de înaltă rezoluție/platforma educațională Google classroom și un personal didactic foarte bine pregătit (au urmat în această vară cursuri atât prin CCD sau programe postuniversitare organizate de Universitatea de Vest Timișoara sau în școală cu profesor formator POPA Daniel).

            În Liceul nostru avem de câțiva ani buni implementat catalogul electronic, ceea ce ne  permite o bună comunicare cu părinții.

            Situl scolii https://www.colegiulavlaicu.ro/j/index.php și pagina de facebook a școlii https://www.facebook.com/cnavorastie sunt, de asemenea, metode moderne prin care promovăm excelența în educație.

            De notat că, am creat un orar pentru fiecare scenariu. Cel mai probabil vom începe în sistem hibrid.

            Clasa a VIII-a și a XII-a vor veni la școală integral, iar joi vor avea ore doar online. În funcție de specializare, am stabilit 5-6 ore care se vor desfășura doar online. Celelalte clase vor veni alternativ câte o săptămână. Avem în fiecare sală de clasă  o cameră tip videoconferință performantă și un laptop sau calculator cu ajutorul cărora se poate asigura transmiterea lecției și pentru cei de acasă. Avem foarte bine delimitat traseul de urmat, începând de la intrarea în școală (pe două porți) și de asemenea, pauzele vor fi decalate și pentru a limita interacțiunea între elevi, vom face și ore cuplate câte două.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

• 

• 

• 

• 

• 

În perioada 4 – 6 septembrie 2020 s-au desfășurat „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, o manifestare cu caracter internațional, organizată de data aceasta în mediul online, datorită restricțiilor impuse în această perioadă de pandemie.

Preconizate a se organiza live, cu participarea efectivă a invitaților la Reșița, în a doua parte a lunii martie a.c., a fost necesară reprogramarea pentru acest început de toamnă luând în considerare organizarea pentru prima oară a unei astfel de eveniment de anvergură în mod online, o noutate așadar, atât pentru organizatori, cât și pentru invitați.

Au răspuns invitației organizatorilor pentru această a XXX-a ediție, participanți din Germania, Slovenia, Ungaria și bineînțeles România, atât din Transilvania cât și din Banat. 

Feedback-ul acestei manifestări jubiliare a fost unul din toate părțile pozitiv și va reprezenta, în cazul în care va fi o necesitate și pentru o perioadă viitoare, un model de succes în a construi evenimente culturale în direct, via video în sistem online.

Având sprijinul logistic necesar oferit de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și totodată cel financiar susținut de către Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, prin Forumul Democrat al Germanilor din România, precum și cel al Ambasadei Germaniei la București, manifestarea de răsunet în mediul literar de limbă germană din spațiul estic și central european a câștigat aprecieri unanime, creând-se premisele necesare organizării unei noi ediții anul viitor, cu speranța însă ca pandemia să treacă și să facă posibilă prezența actorilor literari invitați nu virtual, ci faptic, mai ales ținând cont de faptul că, anul viitor, Reșița va sărbători cei 250 de ani de existență industrială, și de ce nu, și culturală în acest spațiu…

Erwin Josef Țigla

În ziua de  2 septembrie, anul 2020, în incinta Muzeului Sătesc din Bozovici, situat în vecinătatea Primăriei, în clădirea fostei Judecătorii din localitate, a avut loc lansarea cărții ,,ARHIVELE TRANSCENDENTE – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, având ca autor pe profesorul Constantin GIURGINCA, originar din localitatea Petnic , Caraș Severin.

Lucrarea este o foarte îndrăzneață incursiune în zorile istoriei noastre, mai puțin cunoscută și studiată de către majoritatea istoricilor. Plecând de la premisa că orizontul cunoașterii istoriei este mult limitat, raportat la perioada mult mai timpurie de început a civilizării noastre, domnul profesor Constantin GIURGINCA  a desfășurat, într-un interval numeros de ani, o amplă muncă de documentare pe teren, pentru a demonstra existența unei potențialități de comunicare în formă transcendentală, metafizică,  în conexiuni galactice, aceasta relevându-se omului de azi prin toate elementele sacre ale existenței sale.

Lucrarea este suficient de voluminoasă (cuprinde un număr de 614 pagini) pentru a antrena cititorul și a-l purta geografic  și temporal  în misterioasa lume a civilizațiilor preistorice, în universul megaliților.

Constantin VLAICU, membru U.Z.P.R. filiala Caraș Severin, redactor șef publicația VESTEA din Mehadia