
Asociația Liga Pensionarilor Hunedoreni condusă cu competență de Traian Dănilă (foto) s-a impus încă de la înființare în viața și activitatea oamenilor de vârsta a treia din orașul de pe Cerna, prin reușite activități educative și social-turistice.
În perioada pandemiei cei peste 700 de membri ai acestei Ligi, în lupta pentru stoparea corona virusului și prevenirea îmbolnăvirilor au respectat cu strictețe condițiile impuse de autoritățile responsabile și prevederile Ordonanțelor Militare.
Conducerea Ligii, sub semnul grijii față de suferințele trupești ale unor semeni internați la secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal Hunedoara „Dr. Alexandru Simionescu” cât și a dorinței de creștere a calității actului medical, a hotărât oferirea pentru această secție, prin sponsorizare, din puținele surse financiare de care dispune, a sumei de 24 mii de lei.
Această sumă a fost rezultată din cotizațiile membrilor și va contribui cu siguranță la activitatea de prevenire și combatere a pandemiei de covid-19, fapt pentru care membrii acestei Ligi hunedorene merită sincere felicitări.
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș