În după-masa zilei de 17 iunie s-a desfășurat primul eveniment cultural din Reșița organizat cu public, după o pauză îndelungată datorată pandemiei de COVID-19. Astfel, în această zi de miercuri a fost organizat, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, finisajul expoziției de artă plastică a Nataliei Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, secția germană – Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița, membră atât a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, cât și a Formației de dansuri populare germane „Enzian / Gențiana”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Finisajul moderat de gazda evenimentului a debutat cu două piese interpretate la vioară de prof. George Gassenheimer, urmat fiind de criticul de artă Ada D. Cruceanu care a vorbit despre piesele primei personale a Nataliei.
Plină de emoții, Natalia Georgia Pojar a mulțumit tuturor acelora care i-au stat alături în anii de inițiere și care au avut încredere în talentul ei. Expoziția a fost declarată deschisă de artistul plastic reșițean Viorica Ana Farkas, cea care a sprijinit activ organizarea acestui finisaj la care au participat, pe lângă reșițenii interesați, și doi oaspeți de onoare: artista plastică timișoreancă Lia Popescu și artista plastică Angelica Chici din Jimbolia.
Expoziția a fost organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, de 1 iunie, dar, din păcate, neputând fi vizitată din cauza pandemiei, organizatorii au gândit acest finisaj cu public. De evidențiat este faptul că pentru a fi organizat acest prim pas spre normalitate la Reșița, au fost respectate toate cele necesare, conform Măsurilor și regulilor pentru evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa cum sunt ele stipulate de către instituțiile abilitate în acest sens, cuprinse în cadrul Ordinul comun al Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și al Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, publicat în Monitorul Oficial / Partea I, Nr. 460 / 29.V.2020.