ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ A EPISCOPIEI DEVEI ȘI HUNEDOAREI – SUB SEMNUL JERTFELNICIEI CREȘTINE ÎN VREME DE PANDEMIE.

În întreaga Episcopie a Devei și Hunedoarei – după cum ne informa recent Pr. Consilier Social Dumitru DINIȘ –  sub directa îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, preotului consilier, părinților protopopi și a preoților responsabili cu asistența socială, în fiecare protopopiat s-au constituit comitete de acțiune, formate din preoți și credincioși voluntari din toate parohiile, care au intrat în legătură cu Comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul primăriilor din zona Protopopiatului respectiv, pentru identificarea modalităților de spijin umanitar din partea Bisericii.

De asemenea, prin intermediul consilierului social eparhial s-a organizat la Centrul Socio-Medical Sf. Nectarie din Deva, o ,,celulă de criză” cu funcționare permanentă, pentru primirea solicitărilor de la Patriarhie prin TelVerde, spre a le redirecționa pentru rezolvare în teritoriu.

Ajutoarele (acolo unde au existat posibilități) au fost distribuite după următoarea prioritizare: persoanele autoizolate sau în carantină, persoanele bolnave, persoane vârstnice, persoane care nu au resurse materiale pentru susținere sau nu au aparținători. Acestea au fost acordate punctual, iar sprijinul a constat în hrană caldă, pachete cu alimente, materiale igienico-sanitare de primă necesitate, consiliere, efectuarea de cumpărături ș.a.

În acest context au mai fost încheiate parteneriate între  autoritățile locale, protopopiate sau parohii, fundații sau asociații care au putut să vină în sprijinul acestui program de intervenție.

În cadrul programului, au fost sprijinite 694 de persoane izolate, 1057 de persoane vârstnice rămase singure din cauza măsurilor impuse de starea de urgență și 1110 cazuri sociale, în total însumând 2861 de solicitări de sprijin onorate cu ajutorul angajaților din Biserici și a voluntarilor din fiecare parohie.

Au fost donate unui număr de 11 centre rezidențiale pentru copii și adulți cu sau fără dizabilități precum și unui număr de 5 spitale din județ și fiecărui preot din eparhie, materiale igienico-sanitare și echipamente de protecție.

În Episcopia Devei și Hunedoarei s-a derulat un program special de ajutorare a elevilor, prin acordarea a 250 de tablete, în vederea facilitării participării elevilor la Școala Online, iar pe parcursul anului școlar 2019/2020, ajutoarele către elevii aflați în dificultate s-au cifrat la suma de  peste 130000 de lei reprezentând atât tabletele distribuite ficărui elev în parte, cât și rechizitele școlare oferite la începutul anului școlar.

            Tabletele au fost distribuite de consilierul cu probleme de tineret și învățământ și consilierul social, în toată eparhia, fiind înmânate personal fiecărui elev.

În cadrul protopopiatului Deva, pe lângă parohia Nădăștie funcționează Asociația D.A.R. – Dăruiește, Ajută, Răsplătește care a încheiat protocol de colaborare cu DGASPC în vederea ajutorării celor aflați în nevoi. Protocolul s-a încheiat pentru a sprijini persoane aflate în dificultate din cauza virusului SARS-CoV-2 cu pachete cu alimente și produse igienico sanitare.

Parohia Hațeg I prin parteneriat cu Restaurant Rustic și Restaurant Yasmin a desfășurat un program de acordare a unei mese calde zilnic unui număr de 10 familii aflate în nevoie.

Centrul de îngrijire bătrâni ,,Bunicii Văii Jiului” s-au aflat în izolare timp de 14 zile împreună cu tot personalul, fiind ajutate de către Protopopiatul Petroșani cu alimente neperisabile.

 

Brutăria „Happy Bread” din Hunedoara și Brutăria „Panaur” din Deva, Moara „Boromir” din Deva, Spitalul „Andivet” din Deva, depozitul „Caminico” S.R.L. Deva au sprijint împreună cu Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Spitalul de Urgență Deva și Casa familială pentru copii cu dizabilități Hunedoara, Centrul de Asistență pentru bătrâni din Brănișca, cu produse de panificație, apă îmbuteliată, alimente, fructe și materiale igienico-sanitare.

Asociația „Sf. Apostoli” din Petroșani, coordonată și susținută consistent de domul Toma Gheorghe, în parteneriat cu Protopopiatul Petroșani, prin voluntarii de la Crucea Roșie, au oferit masa caldă zilnic unui număr de peste 70 de persoane.

Cantina socială a Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit alimente pentru prepararea mesei la domiciliu, pe tot parcursul stării de urgență, precum și desert pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte din Deva.

Dorim să mulțumim tuturor celor implicați pentru că, deși credincioșilor le-a fost interzis să participe la sfintele slujbe fiind ținuți departe de Sfântul Altar, în cadrul programului de ajutorare a celor afectați de pandemie, Eparhia Devei și Hunedoarei a oferit, prin jertfa lor, ajutoare solicitanților în valoare de 332157 de lei, iar tot acest efort depus de credincioșii și preoții eparhiei noastre s-a desfășurat sub atenta îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Au consemnat: Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.