În grădina Maicii Domnului (România), în partea de sud-vest există un spațiu sacru autohton, numit Țara Almăjului. Aici este satul Putna, una dintre cele mai pitorești localități, un loc al veșniciei și tihnei, care dă energii și înțelepciune locuitorilor zămisliți în acest peisaj de basm. În satul Putna, s-a născut Luca Zăvoianu la 20 mai 1948, într-o familie de țărani credincioși și harnici. Alături de sora sa, Ana Zăvoian, a primit o aleasă educație creștină de la bunicii Irina și Clemente Zăvoian și părinții Marina și Toma Zăvoian împlinind zicala cei 7 ani de acasă. Educația și-a completat-o prin școlile prin care a umblat. Clasele I-IV în perioada 1955-1959 la Putna, 1959-1962 la Prigor. În anul 1962 promovează examenul de admitere la Liceul din Bozovici unde stă până în 1964. În 1964-1965 este la Școala Profesională Reșița. În 1966 urmează Școala de Șoferi la Constanța. În anul 1967 se căsătorește cu tânăra și frumoasa Elena Curescu. În perioada 1967-1968 face armata. În anul 1972 este la Școala de subofițeri de miliție la București. Din anul 1973 este repartizat ca ajutor de șef de post în localitatea Constantin Daicoviciu (Căvăran). Luca Zăvoian, născut la Putna, în copilărie a hălăduit o vreme prin mai mulyte școli până și-a găsit rostul în viață, de lucrător la Ministerul de Interne – milițian. În această vreme își completează studiile la Liceul Economic din Reșița. În august 1975 este transferat la Postul de Poliție din localitatea Ramna, ca ajutor de sef de post, unde lucrează până în 1980.

Muntean cu abilități practice și intelectuale deosebite, a primit repede respectul cetățenilor din satele unde a lucrat, cât și a consătenilor săi, fiind apreciat pentru simplitatea și sinceritatea cu care zâmbea și cu care vorbea cu fiecare. În viața localităților pe unde a fost, s-a remarcat ca un om plin de curaj patriotic, de dăruire creștină și iubitor de neam. Om cu alese calități sufletești,râvnitor, apropiat de săteni, s-a implicat repede în numeroase activități sociale și spirituale. A înțeles că secretul vărstei este să-ți umpli mintea cu frumusețe. El glumea cu toată lumea pentru a bucura și a-i face pe cei din jur să uite greutățile. Vedea astfel frumosul în vorbe și fapte.astfel era fericit pentru că simțea că zidește în frumusețe. Era cunoscut pentru umorul lui sănătos încă de copil, când a spânzurat păpușa surorii sale de lanțul de la vatră sau mai târziu când făcea circulație cu lămpașul, spunând că le face lumină șoferilor. Era un om al faptelor și nu al vorbelor când lucra. Fiind conștient că prin credință se dă farmec asprei sale munci. A fost beneficiarul educației primite din familie unde și-a însușit elementele constitutive ale personalității de mai târziu: respectul, cinstea, corectitudinea, responsabilitatea, munca și celelalte elemente formative ale caracterului sănătos. O familie de oameni modești, cinstiți și muncitori, pentru care ridicarea copilului la o educație socială superioară a fost principalul scop în viață. Astfel, Luca a deprins din mediul familial, componente caracteriale precum: cinstea și respectul pentru adevăr-cu efect direct în viața sa. Aceste deprinderi din copilărie, l-au ajutat să înfăptuiască în tăcere mult bine pentru deaproapele și pentru marele ocrotitor, neamul românesc. Personalitatea lui vorbea prin faptele de mare preț care spuneau mai mult decât vorbăria de târg, pentru că fapta bună și credința puternică a împrumutat farmec muncii sale de milițian. Faptele mari i-au marcat devenirea trăirii sale, atât în domeniul credinței, cât și a celei de carieră profesională. Astfel, a înțeles că pentru a obține cunoașterea Lui Dumnezeu, nu este suficientă rațiunea fără implicarea inimii. Din minunata familie Elena și Luca Zăvoian, au rezultat trei copii ca florile, Irina, Mariana și Toma, care au crescut cu ei dar și cu bunicii, în vacanțe, la Putna.

În vara anului 1980, ca urmare a experienței sale căpătate în anii anteriori cât și a calităților sale sufletești, este numit șef de post la Bucoșnița, unde lucrează până în august 1993. Din august 1993 este transferat ca șef de post la Eftimie Murgu (Rudăria) până în ianuarie 2000 când se pensionează.

În perioada stalinizării României, la Putna exista un puternic grup al Oastei Domnului care au ținut ascuns pe părintele Nil Dorobanțu o vreme. Din acest grup făceau parte și bunicii lui Luca Zăvoian. Iar tatăl lui, Toma Zăvoian, a fost multă vreme epitrop la biserică. Crescând în acest mediu, tânărul Luca a învățat de mic să iubească pe Dumnezeu, îndrăgind rugăciunea și Biserica.

În anii 1970 veneau la Putna mulți preoți din toată țara, astfel, în 1979 Luca îl cunoaște de la mama sa, Marina, pe părintele Alexandru de la București. Rămâne fascinat de puternica personalitate a părintelui, ceea ce i-a schimbat viața, căutând devenire prin credință.

Încă din tinerețe, arăta celor apropiați cât de importante sunt pacea și bunavoire între ei. A fost și este un model luminos și inspirator pentru generația tânără, prin competența sa, prin tenacitatea sa și noblețea sa sufletească, prin modul cum a reușit să îndrume colegii tineri și mai bătrâni, în contextul vremurilor din acei ani.

La domnul Luca Zăvoian, nu vorba conta în primul rând, ci lumina din ochi, blândețea sufletului desprinsă din fiecare gest, aura de bunătate și iubire – iubire de oameni și de neam deopotrivă, revărsată în activitatea sa de fiecare zi. Luca a fost și este un pasionat cititor, încă de copil a citit literatură, Biblia și cărțile sfinte, crezând în zicala ”ai carte, ai parte!” la el se remarca bucuria care îi lumina sufletul la reușitele consătenilor, întristarea și durerea care-l cuprindeau la necazurile lor. Să ajute oamenii – acestea i-au fost bucuriile în slujirea comunității și a satului. Astfel a devenit un om al Lui Hristos, om pentru alții.

După ce s-a mutat la Ramna, a început să facă pelerinaje la diferite mănăstiri din țară. Mergea des la mănăstirea Vasiova, unde l-a cunoscut și s-a împrietenit cu părintele Boghiu. De asemenea, îi cunoștea bine și era prieten cu călugării de la Piatra Scrisă – Armeniș.

Avea un cult al prieteniei cu oameni din domenii variate, o prietenie adevărată, nu bazată pe interese. Putem exemplifica prietenia cu inginerul Iacob Burac. Iubea muzica și pe muzicanți. Încă de copil. A fost bun prieten cu cel mai important saxafonist al Banatului – Ministerul, cu trompetiștii Poja de la Glob, Sandu Florea de la Armeniș și alții.

În vara anului 1984 vine de la mare, cu familia, și se oprește la mănăstirea Cernica, la București, la hram. În mulțime este descoperit de părintele Argatu, marele duhovnic al mănăstirii, care îl cheamă să discute despre credință. Printre altele îi spune că va face o mănăstire la Putna, atunci când se vor auzi bubuiturile în Iugoslavia, numindu-l milițianul fără pistol.

La sfatul părintelui Alexandru, despre care Luca spunea că i-a fost un tată duhovnicesc, a ales locul pentru mănăstire la Putna și a lămurit oamenii să cedeze pământurile, în anul 1996. La chemarea milițianului Luca Zăvoian, locuitorii satelor almăjene – truditori fără hodină -, oameni frumoși la chip, frumoși la suflet – sălaș al slujitorilor cu vocație ctitoricească – au răspuns cu bucurie. După ce a primit aprobarea Preasfințitului Laurențiu Streza, episcop al Caransebeșului, pentru ctitorirea mănăstirii Almăj Putna, la 26 august 1996, a fost sfințit locul. Cu acest prilej, la Putna din Almăj s-a adunat multă lume din Banat și din țară, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare la Putna din Moldova. Acum a fost stabilit ca hram al mănăstirii sărbătoarea Schimbarea la față, din 6 august, la propunerea credinciosului Toma Zăvoian. Mănăstirea Putna inspiră minunare, lumină și taină de adâncă duhovnicie, iradiind cerească frumusețe și sfințenie. Despre Luca Zăvoianu, Dănilă Vlaicu, ajutor de post la Rudăria, ne spunea: mereu l-am simțit cald, apropiat, radiind o smerită bunătate. În el domnesc firescul, cumpătarea și bunul simț. Tinerețe, bucurie, frumusețe, sănătate și nemurire, simți lângă ”milițianul călugăr” Luca Zăvoianu, așa cum simți lângă orice om iubitor de Dumnezeu, zicea același om, Dănilă Vlaicu.

A fost un privilegiu să fiu în apropierea domnului Luca Zăvoianu. Înzestrat cu o imaginație vie, îi plăcea să spună povești reale și inventate. Ne vorbea cu neclintită dragoste și căldură. Mai strecura și câte o glumă. L-am privit cu o bucurie plină de mulțumire, izvorâtă din dragoste și sfântă admirație, spunea inginerul Șuta Petru. Domnul Luca Zăvoian are o încredere deosebită în Biserica Ortodoxă Română pe care o consideră stâlp al românismului și păstrătoare a credinței strămoșești, a limbii și culturii naționale,a identității neamului.

În anii 80 a făcut mai multe reparații la biserica din satul Putna. Deși putea să rămână la oraș, a preferat să se retragă la Putna, după pensionare, în așteptarea vieții veșnice. Ca pensionar, având timp mai mult, face numeroase pelerinaje la mănăstirile din țară cu copiii și nepoții prietenilor din satele pe unde a lucrat. De asemenea, în sat are o turmă de vreo 200 de oi care îi mângâie bătrânețile. La realizările și împlinirile domnului Luca Zăvoian, o contribuție deosebită a avut și are credincioasa sa soție. Luca și soția sa Elena, oameni de înaltă și distinsă ținută morală, au inspirat încredere celor care, căutând un sens de a fi în această lume, le-au cerut sfaturi și le-au urmat exemplul. Un om pașnic și împăciuitor, a trăit cu o delicatețe a sufletului, discret și întotdeauna preocupat de împlinirea cu responsabilitate a misiunilor primite. Pentru el, legile binelui și a dreptății erau mai presus de toți și de toate. Chipul lui răspândește lumina faptelor bune. Cu amărăciune ne spune că ne aflăm într-un moment de gravă înțelegere a sensului vieții. Azi, fiecare nu privește la cel de alături, ci la starea materială, uitând de restul.

La 20 mai, când se împlinesc 72 de ani de la ieșirea pe lume a milițianului călugăr, este un moment care trebuie marcat cu evlavie și bucurie de către toți cunoscuții și prietenii, ca un cântec al veșniciei.