(Amănunte am primit de la Sorin Gabriel Istrate, Consilier CRP, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara)
– În conformitate cu Strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020 care cuprinde „Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020”, ITM Hunedoara a organizat simpozionul cu tema: „Creşterea nivelului de respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către autorităţi şi instituţii publice”.
În cursul dezbaterilor, reprezentanţii ITM Hunedoara s-au axat pe clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către angajatori instituţii publice.
Au fost discutate aspecte legate de stabilirea măsurilor care se impun pentru: implementarea şi urmărirea principiilor generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea sau ţinerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare desfăşurării activităţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
La simpozionul care a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara au fost invitaţi reprezentanţi din unităţi de stat din Judeţul Hunedoara.
Aspectele preventive ale acţiunii se înscriu în liniile de competenţă ale ITM Hunedoara şi în demersurile cu rol preventiv desfăşurate în toată perioada scursă de la înfiinţare în anul 1999 şi până în prezent.
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș