Foştii şi actualii ziarişti din presa scrisă şi vorbită, membri ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala „Ştefan Naciu“ Caraş-Severin, s-au întrunit joi seara la Librăria „Semn de Carte“, din Reşiţa, în cadrul „Convorbirilor jurnalistice“, o acţiune ce se va desfăşura în fiecare filială din ţară, ea fiind menită să încurajeze schimbul de idei, propunerile pentru bunul mers al Uniunii, dar şi apropierea ziariştilor sub umbrela UZPR.

Preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, s-a întors acasă de la Bucureşti, pentru a fi alături de membrii filialei ce cuprinde în rândurile sale şi ziarişti din Timiş şi Hunedoara. Glăvan mărturisea că ideea „Convorbirilor jurnalistice“ este una bună şi ea  trebuie să continue: „Putem să facem asta şi să arătăm publicului că breasla noastră are oameni extraordinar de valoroşi. A avut dintotdeauna, din toate vremurile, de la Heliade Rădulescu, şi Eminescu încoace, dar şi în perioada interbelică, perioada comunistă şi după 1990“,  a mărturisit Doru Dinu Glăvan.

Chiar dacă anul Centenarului a trecut, în cadrul întâlnirii s-au făcut referiri la contribuţia avută de presă în înfăptuirea acestui moment deosebit. Despre istoria jurnalismului din Banatul de Munte a vorbit ziaristul şi criticul literar, Gheorghe Jurma.

„Prima gazetă în limba română a fost «Privighetoarea» apărută la Bocşa, în 1882, şi mutată la Reşiţa după o lună şi jumătate. Editorul foii şi patron este Simeon Pocreanu care a mai redactat câteva foi în următorii ani, după ce în 1884 aflat la studii, la Viena, se va preocupa să aducă o tipografie de acolo şi aşa avea să apară prima tipografie românească din Reşiţa şi Banat. Prima gazetă însă, din Banatul de Munte, a apărut în 1868, în limba germană, la Oraviţa…“, a ţinut să remarce Gheorghe Jurma.

Dorul Dinu Glăvan a reiterat ideea de a duce în faţa guvernanţilor şi a parlamentarilor faptul că presa trebuie ajutată din bani publici. „Avem studii realizate în ţări europene şi, nu numai, care ne arată că se pot acorda bani presei. Mă refer la publicaţiile care se zbat îngrozitor de mult ca să supravieţuiască, şi răspund comenzilor politice şi economice mai mult decât ar trebui. Să ceri ziaristului să fie absolut independent şi să fie omul dreptăţii este foarte greu. Grea e viaţa şi necesităţiile, dar eu cred că putem găsi soluţii. Nu mâine şi nu poimâine, dar cred foarte mult în forţa colegilor mei care studiază şi această problemă. Domnul Ilie Cristescu ştie despre toate aceste frământări din Consiliul Director al UZPR. Ce vrem noi? Vrem să aducem cât mai multă lume în UZPR, să se vadă că împreună ne este mai uşor şi mai bine.

A fost o seară specială, în care au mai făcut făcut aprecieri Oana Cenan Glăvan, preşedinta filialei UZPR. Ilie Cristescu, membru al Comitetului director, dar şi jurnalişti din Timiş şi Hunedoara. A fost ascultat, în premieră la Reşiţa, Imnul jurnaliştilor români şi s-au acordat diplome de excelenţă cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri. Astfel de distincţii au primit, între alţii, Gheorghe Jurma, colectivul redacţional al Studioului Regional de Radio Timişoara, prezent prin directoul Mihai Anghel, Nicolae Danciu Petniceanu, Erwin Ţigla, Ioan Vlad, Hunedoara.

                                                                      Victor NAFIRU/UZPR

______

 „ Florile din grădina mea sunt curate ca și  transparența cuarțului de la Dognecea, serioase ca ametistul de la Ocna de Fier, împurpurate de modestie ca realgarul de la Moldova Nouă, vesele ca malahitul de la Petru și Pavel și gingașe chiar în sobrietatea granaților negri melaniți de la bătrâna carieră Iuliana…[…] Florile mele sunt simple ca mușețelul, cât crinul de curate, gingașe ca iasomia și mai scumpe decât toate bogățiile la un loc, pentru că au crescut în adâncurile strămoșescului meu pământ românesc…” spune Constantin Gruiescu.

Colecţionar  mineralog, Constantin Gruiescu s-a născut în 12 aprilie 1924 la Docnecea, jud. Caraş-Severin. După căsătoria cu tanti Mia s-a mutat la Ocna de Fier unde a încropit un muzeu de mineralogie estetică, muzeu care astăzi este recunoscut la nivel internaţional. Colecţia lui Constantin Gruiescu numără peste 2000 de exponate, cristale şi minerale de valoare, unele fără egal pe plan mondial. Și toate acestea sunt expuse privitorilor vizitatori în mod gratuit, cu generozitatea bine cunoscută a colecționarului. „…Din grădina mea înmănunchiat, buchetul de flori îl dăruiesc prietenilor iubitori de frumos, celor care au reușit să culeagă florile din hăul adâncurilor, celor care le-au strâns cu mâna tremurândă când le-au zărit întâia oară, ascunse de atâtea milioane de ani, în culcușul lor genetic…”mărturisește Constantin Gruiescu.

 Nea Costică este un autodidact. A absolvit şapte clase şi trei cursuri de specializare, dar  a studiat numeroase tratate de mineralogie româneşti şi străine. Profesia de bază: controlor tehnic în siderurgie şi minerit. Însă, cum  „florile de mină sunt lumină, culoare și vis” (Goethe) l-au atras și cucerit pe Constantin Gruiescu și l-au determinat să-și construiască acest Paradis devenit în timp „Casa Binelui” de la Ocna de Fier.

Deţine nenumărate titluri şi distincţii de mare onoare şi apreciere a muncii şi pasiunii sale. Din anul 2004 Constantin Gruiescu este Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, iar din 2006 deține titlul de  Cetățean de Onoare al orașului Bocșa. De asemenea, este onorat cu Ordinul Meritul cultural în grad de Cavaler din partea președenției României (2007).

A donat din colecţia sa minerale pentru multe muzee din ţară şi străinătate. În prezent, la Bocşa se lucrează la amenajarea unui spaţiu dedicat mineralelor lui Constantin Gruiescu cu intenţia de a se înfiinţa un muzeu de specialitate care să-i poarte numele.

Pasionat de scris, publică și câteva volume:  L-am cunoscut pe Tiberiu Bottlik. Timişoara. ArtPres. 2004; Nestemate ale Banatului Montan. Reşiţa. Banatul Montan. 2005; Sânziene (versuri). Reşiţa. Casa Revoluţiei. 2005;  Florile din grădina mea…Les fleurs de mon jardin...ed. a II-a. Reşiţa. DCCPCN Caraş-Severin. 2006; Lumina din adâncuri. Fabuloasa viaţă a lui Constantin Gruiescu. (coautor). Deva. EMIA. 2006; Cu focul inimii stingând flăcări vrăjmaşe: amintirile unui fost pompier militar. Reşiţa. Neutrino. 2007; Florile din grădina mea…Les fleurs de mon jardin...ed. a II-a. Reşiţa. DCCPCN Caraş-Severin. 2008. De asemenea, îl regăsim pe Constantin Gruiescu în multe din reportajele bănățene realizate de Vasile Bogdan pentru Televiziunea Timișoara.

Despre omul și colecționarul Constantin Gruiescu găsim referinţe în volume precum:  Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma. Reşiţa. 1976; La paradisul mineral Gruiescu/ Nicolae Sârbu. Reşiţa. Timpul. 2001; Crucea lumii/ Rodica Mihu. Reşiţa. Modus P.H. 2006; Stânci şi minerale în istoria Banatului montan. Muzeul de mineralogie estetică „Constantin Gruiescu”/ Nadia Potoceanu manager proiect implementat de Fundaţia Activity; Cărăşeni de neuitat XII. / Petru Ciurea şi Constantin Falcă.Timişoara: Eurostampa, 2011; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30).  

Am creionat în câteva rânduri, în prea puține și prea sărace cuvinte, 95 de ani de viață și aproape 70 de ani de pasiune extraordinară a unui om de poveste: Constantin Gruiescu, colecționarul de la Ocna de Fier, păstrătorul și îngrijitorul unei veritabile grădini de flori de mină pe care, cu generozitatea-i cunoscută, a sădit-o din loc în loc, prin lume.

„Aș dori ca prinosul de recunoștință al florilor din grădina mea să fie îndemn generațiilor viitoare întru păstrarea bogățiilor nestemate moștenite, întru continua cercetare a adândurilor pentru ca și alte comori să iasă la lumină, spre mândria și bucuria ochilor noștri, ale fiilor și nepoților acestui pământ românesc.”mărturisește cu emoție Constantin Gruescu, trăitor în Casa Binelui de la Ocna de Fier, cel care, prin muncă și pasiune a reușit să pună pe harta țării, dar și a lumii acest mirific Banat, întărind spusele academicianului A. Fresman: „ marile muzee au fost opera micilor colecționari al căror exemplu să-l urmăm, iar în memoria istoriei să le păstrăm locul cuvenit”.

Mulțumim, nea Costică! La mulți și buni ani!