Duminică, 1 iulie 2018, ora 16,00 la TVR 3

Gala Premiilor UZPR 2017

Duminică, 1 iulie 2018, de la ora 16,00 va fi difuzată Gala Premiilor UZPR 2017, o coproducţie TVR 3 – UZPR, înregistrată vineri, 22 iunie 2018, în Studioul Pangratti al TVR.
De asemenea, Gala va fi difuzată şi în data de 10 iulie 2018, de la ora 23,00 pe TVR Internaţional şi TVR Moldova.

În Sala Brâncuşi, de la Palatul Parlamentului
joi 28 iunie 2018, au fost decernate Premiile „Eminescu, ziaristul ” şi a fost celebrată Ziua Ziaristului Român

Sala Brâncuşi s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să asiste la cele două evenimente organizate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, devenite tradiţionale pentru această dată. 28 iunie este ziua când, în 1883, ziaristului Mihai Eminescu i-a fost răpită libertatea, fiind pus în cămaşa de forţă şi declarat nebun. Tocmai în dimineaţa zilei în care publica în ziarul „Timpul”un articol despre libertatea presei.
Manifestarea s-a bucurat de o prezentare plină de vervă, de spontaneitate şi inspiraţie, din partea tinerei jurnaliste Eveline Păuna.
După ce la primele cinci ediţii, Premiile „Eminescu, ziaristul” au revenit unor personalităţi importante care şi-au dedicat mare parte din activitatea lor (sau exclusiv) studierii operei şi activităţii lui Mihai Eminescu, precum academicieni, profesori universitari, eminescologi şi eminescofili, a urmat rândul altor asemenea oameni de cultură să beneficieze de toată aprecierea pentru strădania şi contribuţia lor la promovarea creaţiei eminesciene. În acest an au fost premiaţi domnii Ion C. Rogojan, profesorii universitari dr. Florin Cristian Gheorghe şi dr. Tiberiu Stircu din Bucureşti, precum şi academicianul Nicolae Dabija din Chişinău. Au susţinut Laudatio jurnaliştii Marian Nencescu, Miron Manega şi prof. univ. dr.Nicolae Georgescu. Trofeele, devenite şi ele tradiţionale, simbolizează „Izvorul traversând pădurea”, în concepţia sculptorului Doru Vasiuţi, inspirat de poezia marelui poet Mihai Eminescu, unde tema Izvorului apare obsesiv purtând nostalgia anilor copilăriei fericite petrecute la ţară în preajma codrului. Trofeul sugerează curgerea lichidă a apei izvorului, dorind să inducă totodată şi ideea de SURSĂ, OBÂRŞIE, PUNCT de PLECARE, NAŞTERE, ÎNCEPUT de DRUM, utilizând forma de expresie nonverbală a sculpturii. Premianţii, în cuvântul lor, au argumentat necesitatea continuării studierii şi, mai ales, promovării marelui spirit eminescian, de care avem nevoie pentru totdeauna, iar generaţiile actuale şi cele viitoare să înţeleagă tot mai mult forţa transmisă de ziaristul, filosoful, sociologul, poetul şi politologul Mihai Eminescu.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a celebrat, pentru a doua oară, Ziua Ziaristului Român, propusă pentru legiferare. A fost prilejul de a aprecia rezultatele unor jurnalişti, în perioada recentă, de a onora activitatea asiduă, consecventă şi îndelungată a altora, dar şi pentru a da un imbold mai tinerilor jurnalişti, pentru un angajament solidar în meseria aleasă.
Au primit Diplome de Excelenţă jurnaliştii Ion Andreiţă (pentru recenta carte „Amprenta unui gând”, apărută sub egida Editurii UZP), Dan Constantin (pentru 50 de ani de jurnalism), Mihai Stan – Târgovişte (pentru publicaţiile promovate), Nicolae Rotaru (pentru prolificitate şi înalt standard scriitoricesc), Ioan C. Popa (pentru subtilitatea analizei), Nicolae Danciu Petniceanu – Mehadia/Caraş Severin (pentru „Medalioanele Unirii, Jubileul 1918-2018”), Emanuel Fântâneanu (pentru Inscripţii oe columna gimnasticii româneşti), academician Gheorghe Păun – Curtea de Argeş (pentru rezistenţă jurnalistică prin cultură), Claudia Partole -Chişinău (pentru devotamentul profesional şi susţinerea limbii române), Ana Maria Păunescu (pentru vocaţia de continuator a unei reviste de mare prestigiu), Andrei Păunescu (pentru consecvenţă şi rezistenţă prin muzică şi jurnalism, la invazia nonvalorii şi nonculturii).
Despre toţi aceştia au vorbit mari personalităţi ale publicisticii româneşti, care au dat importanţa şi onoarea cuvenită unui asemenea moment (Nicolae Dan Fruntelată, Neagu Udroiu, Adrian Vasilescu, sau Valentin Uban şi Firiţă Carp, dar şi doamna ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Iulia Gorea-Costin).
Emoţionante au fost evocările In Memoriam a doi foşti jurnalişti de referinţă în spaţiul publicistic românesc, şi nu numai – Sebastian Sârcă şi Ion Stănică, susţinute de Geo Vasile şi Sorin Stanciu.
Evenimentul din Sala Brâncuşi a adus în faţa publicului un curent modern al artei abstracte, în prezentarea artistului Elian Băcilă. Au fost recitate versuri eminesciene de către poeta Maria Evelyne Croitoru, iar Andrei Păunescu a însufleţit asistenţa printr-un microrecital muzical de simţire românească.

Un moment special a fost şi prezentarea unui dar primit  de la  Vişeul de Sus, de la jurnalistul şi practicianul Mircea Şerban : un tablou de dimensiuni respectabile ( realizat în 1977 ) reprezentându-l pe Mihai Eminescu, cu crucea în spate. Tabloul a fost donat, cu ocazia Zilei Ziaristului Român, Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
După o manifestare de largă întindere, marele şi celebrul compozitor român Eugen Doga, cel care a asistat la toată întâmplarea jurnalistică, a rostit un cuvânt mobilizator pentru lupta pe care presa trebuie să o dea pentru unitate, înţelegere, bună convieţuire, în spaţiul României Mari. Apoi, microrecitalul susţinut cu fragmente din faimoasele sale valsuri, a încântat întreaga asistenţă, răsplătindu-l cu nesfârşite aplauze.
Aşa s-a tras cortina peste o nouă activitate publică, organizată şi prezentată de UZPR.

Dr. HOMORODEAN – NUME SCULPTAT PE PEREȚII INIMILOR A MII DE PACIENȚI

(dialog cu dr. Călin HOMORODEAN – Clinica I Cardiologie intervențională,

 Spitalul Județean Cluj-Napoca)

dr_homorodean

– Punctați-ne pentru început câteva dintre cele mai semnificative date biografice:

– M-am născut în 1978 la Deva, ambii părinți fiind originari din județul Hunedoara, cadre didactice, mama învățătoare și tatăl profesor de chimie în Simeria. Am urmat școala primară și gimnazială în Simeria și am absolvit Colegiul Național Decebal din Deva ca șef de promoție, în 1996. Mi-am continuat studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o ca șef de promoție în anul 2002. Am fost inițiat în tehnicile de cardiologie intervențională încă din studenție în 2001, în cursul unei burse Erasmus în Franța la spitalul universitar din Tours, sub îndrumarea d-lui prof. Luc Maillard. Am fost impresionat de importanța terapeutică a acestor tehnici, dar și de numărul mic de specialiști care le efectuau în România.

În următorii 6 ani am efectuat rezidențiatul în cardiologie în Cluj-Napoca în Clinica Medicală I și Institutul Inimii. Omul care mi-a marcat definitiv viața profesională  a fost d-l prof. Nour Olinic, șeful Clinicii Medicală I, care m-a cooptat în colectivul său ca preparator universitar în 2002. Întrucât în Clinica Medicală I se inaugurase de curând un laborator modern de angiografie și cateterism cardiac și datorită micii mele experiențe câștigate în Franța, am început să activez în cadrul acestui laborator sub îndrumarea D-lui Conf. dr Dan Olinic.

Dorind să îmi continui și să aprofundez specializarea în  acest domeniu extraordinar al cardiologiei intervenționale, am obtinut o bursă a statului român în cursul anului universitar 2004/2005 în Franța la Spitalul Universitar Basse Normandie Caen. Am avut șansa de a lucra cu niște profesioniști desăvârșiți în cardiologie intervențională, care mi-au marcat pentru totdeauna viața: prof. Martial Hamon și prof. Gilles Grollier. Stagiul în Franta mi-a marcat și viața pesonală, cunoscând-o pe soția mea, medic și deveancă la origine.

În anul 2008 am devenit medic specialist cardiolog și apoi am obținut competența în cardiologia intervențională. Am îmbrățișat cariera universitară ca preparator universitar în 2002, devenind apoi asistent universitar în 2007 și șef lucrări în 2012. Mi-am susținut doctoratul în tehnici de structură restandardizată a diagnosticului ecocardiografic în 2011.

Am devenit medic primar în cardiologie în 2014, iar din 2016 sunt coordonatorul Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) din Spitalul Județean Cluj-Napoca, Clinica Medicală I.

Sunt foarte multumit să pot spune acum în 2018, la 17 ani de când viața mea profesională   s-a contopit cu cardiologia intervențională că am efectuat peste 3000 de procedure diagnostice, 2000 de intervenții percutanecoronariene, dar și la nivelul arterelor renale, carotide sau ale membrelor, că am intervenit în faza acută a infarctului miocardic, dezobstruând arterele coronare în peste 500 de cazuri, că realmente am contribuit la salvarea vieții a numeroși pacienți.

Pe plan personal mă consider un om împlinit, sunt căsătorit și am doi copilași minunați.

 >>>>>>>>>>>>>> articol întreg

Două noi evenimente ale UZPR

JOI, 28 IUNIE 2018

LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Sala Brâncuşi, de la ora 17,00
Premiile ” Eminescu, ziaristul ” editia a VI- a

Pentru acest an, juriul consacrat al acestui EVENIMENT a hotărât să acorde trofeele intitulate sugestiv ” Izvorul ” unor personalităţi marcante, care şi-au dedicat o parte din viaţa lor cercetării activităţii şi împlinirilor lui Mihai Eminescu. Acestea sunt acad. Nicolae Dabija, prof.univ.Florin Cristian Gheorghe, prof. univ. Tiberiu Spircu si Ion C. Rogojanu.

Celebrarea Zilei Ziaristului Român

UZPR a propus , in urma cu trei ani, declararea zilei de 28 iunie „Ziua Ziaristului Român „ urmând ca legislativul să se pronunţe. Până atunci UZPR va celebra această zi, care a marcat in 1883, dispariţia din viaţa publică de gazetar a lui Mihai Eminescu, prin intervenţia violentă a oficialilor vremii.
Folosind acest prilej, vor avea loc trei lansări de carte, una din acestea apărută sub egida Editurii UZP, celelalte fiind creaţia a două talentate scriitoare din Chişinău. For fi acordate trofee, diplome de excelenta, însemne de preţuire unor jurnalişti, realizatori de reviste de cultură, autori de cărţi de publicistică remarcaţi în ultima perioadă de timp.

În organizarea celor două evenimente, au contribuit şi sponsorii Alexandrion Grup România,  Catena, MariVila, Keia.

Au fost acordate Trofeele la Gala Premiilor UZPR 2017

În studioul Pangratti al Televiziunii Române a avut loc vineri seara, 22 iunie a.c., Gala Premiilor UZPR 2017.
Evenimentul organizat în coproducţie cu TVR3, a beneficiat de comentariul remarcabil al prezentatorilor Teodora Drăgoi şi Mircea Neacşa. Au fost acordate 17 trofee sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”.

PRESA SCRISĂ

Nagy Attila (Brașov) revista ”Certitudinea”, Meditațiile unui secui”;
Mihai Buznea (Bacău) revista ”Plumb” – ”Lepădarea de sine”;
Dumitru Țimerman (Satu Mare) – ziarul Gazeta de Nord-Vest ”Unde sunt războinicii Luminării României?”;
Sorin Marius Simion (Pitești) (cotidianul ”Argeșul”, ”Ghid de folosire a limbii române”).
Au susţinut laudatio reputaţii jurnalişti Miron Manega, Corneliu Cepariu, Dan Constantin şi Octavian Andronic.

PRESA ONLINE
Andi Topală (director editorial) http://www.sursazilei.ro

A vorbit despre performanţele grupării on-line, jurnalista Eveline Păuna

CARTEA DE PUBLICISTICĂ

Mihail Diaconescu (București) – ”Icoane din trecut și de azi”;

Nicolae Melinescu (București) – ”Întoarcerea în românism”;

Răzvan Ducan (Mureș) – ”Torna, Torna”;

Ovidiu Marian (Bucureşti) – “Oraşul după asfinţit”.

Au fost invitaţi să susţină laudatio doamna Rodica Subţirelu- redactor şef “Cronica Timpului”, jurnalistul şi ambasadorul Neagu Udroiu, scriitorul şi jurnalistul Nicolae Băciuţ şi cunoscutul jurnalist Octavian Ştireanu.

PRODUCŢIILE DE RADIO

Monica Stoica (Internațional – Secția Română) – Povestea vorbei;

Pompilius-Dumitru Onofrei (Actualități) – Actori mici de România – foileton radiofonic;

Marcel-Iulian Tolcea (Radio Timișoara) – rubrica de limba română;

Ioan Vulcan (Antena Satelor) – Itinerar eminescian în Țara Făgărașului”.

La această secţiune au pledat pentru cei merituoşi jurnalistul şi filozoful Marian Nencescu, realizatorii de radio Ruxandra Săraru şi Viorel Popescu, şi jurnalistul Sorin Stanciu.

SECŢIUNEA DE TELEVIZIUNE

Irina Iurcu Bejenaru (TVR Moldova) – Școala de la mii de kilometri);

Clara Mărgineanu (TVR Internațional) – Convorbiri Literare;

Ștefan Mitroi (Prima TV) – Te caută o carte;

Violeta Gorgos (TVR Iași) – Expedițiile Memoriei Siberia-Irkutsk-Krasnoiarsk

Trofeele au fost realizate de artistul Nicolae Dumitrescu

Au susţinut câte o laudatio doamna ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Iulia Gorea-Costin, realizatoarea TV Cristina Andrei, scriitorul şi publicistul Dinu Săraru (în lectura fiicei, Ruxandra Săraru) şi realizatorul TV Răzvan Onesa. Momente muzicale şi artistice au agrementat programul întregii Gale – Mihai Napu Band, acriţa Claudia Motea, solistele de muzică uşoară Natalia Guberna şi Ioana Sandu şi solista de muzică populară, Lia Lungu.
La sfârşitul Galei s-a realizat şi fotografia premianţilor, urmată de închinarea unui pahar de şampanie.

Fotografii – Florin Eşanu

Biroul de Presă al UZPR

Benoni – Ioan Cărmăzan – 70

Ioan Cărmăzan este cunoscut ca una dintre personalităţile culturale care a adus contribuţii importante la cultura şi arta românească, la afirmarea oraşu

la multi ani Nutu

lui Bocșa şi judeţului Caraș-Severin în circuitul naţional şi universal de valori.

Scriitor şi cunoscut regizor şi scenarist, profesor universitar, doctor în cinematografie și media, Ioan Cărmăzan s-a născut la 27 iunie 1948 în localitatea Satchinez, jud. Timiş, din părinţi dascăli bocşeni.

De la vârsta de 3 ani se întoarce cu familia la Bocşa (Caraş-Severin), spaţiul pe care Ioan Cărmăzan îl consideră natal, deoarece aici creşte, aici învaţă, aici se formează, de aici porneşte în viaţă şi în carieră. Bocşa este locul în care a copilărit, şi-a făcut studiile, unde a cunoscut farmecul peisajului şi al istoriei, de unde s-a inspirat în câteva cărţi şi filme.

2018-06-27_173019

Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Timişoara (1971), după ce a absolvit şi regia de film  la I.A.T.C. Bucureşti (1978), s-a afirmat în cea de-a şaptea artă cu o serie de succese, între care filmele „Ţapinarii” (1982), „Lişca” (1983),, „Sania albastră” (1987), „Casa din vis” (1993), „Lotus” (2004), „Raport despre starea naţiunii” (2004), „Cu inima îndoită” (2006), „Dragoste de mamă” (2006), „Margo” (2006), „O secundă de viaţă” (2009), „Oul de cuc” (2010), „Conserva” (2015), „Nu există stele verzi” (2015), „Întoarcerea magilor” (2016); „Vlad nemuritorul” (2000), „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2002), „Orient Expres” (2004 – în colaborare cu Sergiu Nicolaescu), „Brâncuşi – din eternitate” (2014)  – sunt titlurile filmelor cărora le-a fost regizor şi unora scenarist. A realizat şi filme documentare, între care unul despre Bocşa, dar şi scurtmetraje, din care, din nou, unul este realizat chiar la Bocşa, judeţul Caraş-Severin („Negustorul de amintiri” – 2009) : „Locul influenţează, lasă amprente asupra celor care stau într-o anumită zonă”, spune profesorul şi prozatorul Titus Suciu. „Încă student fiind la regie, Nuţu Cărmăzan vine în Bocşa să facă filmul de absolvire. Apoi, este primul cineast care a făcut un film Tata Oancea; de asemenea, îl aduce pe Nicu Covaci, şeful formaţiei Phoneix, pe dealurile din Bocşa unde face filmări, iar primul film de lung metraj – „Ţapinarii” – îşi are originea tot la Bocşa. Primele imagini sunt inspirate din Măgura unde tatăl lui Nuţu Cărmăzan fusese profesor.”

„Cărmăzan este un fel de Bulgakov al României. Filmele lui sunt profund subversive, nu pentru că atacă comunismul, ci pentru că-l ignoră.” („Cineast Magazine”, New York).

În acelaşi timp s-a impus în literatură prin câteva cărţi, două dintre ele fiind inspirate chiar de oraşul şi zona Bocşei: „Povestiri din Bocşa” şi „Mica ţiganiadă”.

Ca regizor, a construit o lume fabuloasă. Ca literat, Ioan Cărmăzan are o operă absolut importantă şi mărturisesc că fiecare relectură îmi dovedeşte profunzimile textului şi îmi dovedeşte cât de modern este Ioan Cărmăzan” (prof. dr. Călin Chincea)

>>>>>>>>>>>> articol  întreg

PORTRET DE PRIMAR

primar_teliucCu vocația iubirii de oameni și adevăr, primarul comunei Teliucu Inferior (județul Hunedoara) – ing. Daniel Gheorghe PUPEZĂ, dovedește atribute definitorii susținute de dorința lui sinceră de a fi mereu în slujba comunității și a muncii cinstite, a înfăptuirii de valori materiale și spirituale pentru localitate, demersurile activității lui zilnice fiind date de mărturia realizărilor prezente pe aceste meleaguri de istorie și baladă.

Spirit activ, scormonitor în „tabla de șah” a localității, caută mereu să descopere căile unor noi împliniri și realizări în viața comunității. Om al unei mari voințe, caracter stăpân pe sine și spirit inovativ, a reușit, după cum ne-a declarat ing. Larisa IENĂȘESCU de la Compartimentul Dezvoltare locală și achiziții publice din cadrul Primăriei Teliucu Inf., să coordoneze implementarea și în acest an 2018, a unor  importante obiective de investiții, printre care alimentarea cu apă potabilă pe strada Lacului – sat Cinciș-Cerna, modernizare de străzi, alimentarea cu apă a localității Izvoarele, reabilitarea și modernizarea dispensarului medical din centru de comună, reabilitarea și dotarea școlii gimnaziale, canalizarea menajeră pe strada Lacului Cinciș-Cerna – toate acestea finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Se poate adăuga proiectul în curs de aprobare la CRFIR Timișoara și anume, amenajarea de spații pentru agrement: amenajarea unui parc în Teliucu Inf. și a unui teren de sport în satul Cinciș-Cerna.

Așadar, am cunoscut un primar care-și onorează exemplar destinul, faptele lui de muncă fiind o emblemă autentică, statornică a pasiunii, competenței și a responsabilității civice.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

VIAȚA ECHILIBRATĂ – SOLUȚIE PENTRU O SOCIETATE SĂNĂTOASĂ

(dialog blitz cu medicul primar Gabriela TANU)

 dr_tanu

– Punctați-ne, pe scurt, impactul consumului de droguri, alcool și fumat asupra stării de sănătate a tinerei generații.

– Impactul consumului de droguri și alcool, precum și al fumatului asupra stării de sănătate a populației este semnificativ. Se remarcă o tendință de creștere a numărului de persoane care abuzează de aceste substanțe. Tinerii sunt vulnerabili la consumul de droguri pentru că își doresc să fie mereu diferiți de ceilalți, le place să iasă în evidență sau dimpotrivă nu vor să fie mai prejos de colegii lor. Este bine însă să știe că drogurile cresc riscurile de accident cerebral sau vascular sau de afectate cardiacă, dar și posibilitatea de apariție a crizelor epileptice.

Fumatul poate determina cancer pulmonar, una din afecțiunile de temut ale zilelor noastre, dar este și un important factor de risc pentru accidente cerebrale și vasculare etc. Alcoolul, pe de altă parte, poate precipita producerea accidentelor vasculare hemoragice, dar și a crizelor epileptice.

Deci tinerii trebuie să opteze pentru o viață echilibrată în vederea bunăstării propriei persoane, a familiei fiecăruia în parte și a societății în ansamblu.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

SPRIJIN PACIENȚILOR PE DRUMUL A TOT CE ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE, VIAȚĂ

(dialog cu Silvia TAT, medic de familie – Hunedoara)

2018-06-22_224814.jpg 

– Sunteți cunoscută ca un apreciat medic de familie. Vă sunt mari responsabilitățile?

– Da, întrucât medicul de familie asigură asistența medicală primară, considerată „cheia de boltă” a sănătății pacienților. Medicina de familie reprezintă „poarta” de intrare a pacienților în sistemul de sănătate, coordonând circuitul acestora în sistemul de servicii medicale.

– Ce activități medicale întâlnește pacientul în cabinetul D-vs.?

– Atribuțiile mele sunt complexe, ocupând diverse domenii din sfera serviciilor medicale preventive, curative și educaționale. 

– Cum îmbinați activitatea de medic cu cea de familie?

– Foarte bine, pe măsura așteptărilor. Încerc să le rezolv cu eficiență. Acasă sunt soție și mamă, iar la serviciu pun accent pe ocrotirea și promovarea sănătății pacienților ce-mi trec pragul cabinetului. 

– Vă amintiți de un moment inedit care v-a adus satisfacții profesionale?

– Pentru mine fiecare pacient însănătoșit înseamnă o satisfacție.

– Cât despre o deznădejde, ce ne puteți zice?

– Îmi place să depășesc obstacolele. A fost însă o perioadă când fiul meu a fost în comă și nu l-am putut ajuta. Am încercat să nu fiu în derivă, concentrându-mă să nu mă abat de la crezul meu și ambiția mea, indiferent de context. 

– Aveți o rețetă a succesului în viață?

– După mine, nu există o asemenea rețetă. Pentru a avea succes în viață trebuie să fii un om cu dragoste de muncă, ambiție și hotărâre. 

– Privind studiul individual, pregătirea profesională, ce ne puteți spune?

– Pregătirea mea profesională este permanentă prin studiu individual, participarea la conferințe și simpozioane, cursuri de specialitate etc. 

– Cât despre greutăți, puteți adăuga ceva?

– Știu să gestionez corespunzător relația cu pacienții și să trec cu bine peste greutăți. 

– Care vă sunt gândurile de viitor?

– Să fiu sănătoasă și cu dăruire să pot sprijini pacienții pe drumul a tot ce înseamnă sănătate și viață.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

RESPONSABILITATE ÎN DEPUNEREA MODIFICĂRILOR LA CERERILE UNICE DE PLATĂ

peter_ildiko_apiaPeste 200 fermieri aparținând Centrului local APIA – Hunedoara au depus sub semnul responsabilității, până la 1 mai a.c., modificări la cererile unice de plată, depuse în cadrul campaniei 2018. Pe acest fond, am aflat de la doamna Ildiko PETER, șef al Centrului local Hunedoara, graficul activităților, pe etape, ce se vor desfășura de către APIA pe parcursul anului 2018.

Astfel, în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2018, se va efectua controlul administrativ, inclusiv cel preliminar al cererilor unice de plată și eșantionarea acestora, iar în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2018 se va desfășura controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren.

Plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, iar plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 va fi în intervalul 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

LA REVEDERE, CICLU GIMNAZIAL

2018-06-22_224220.jpgO neuitată zi de iunie, cu momente de seriozitate ce făceau ca accentele vârstei tinerești să răzbată cu bucurie, emoție și liniște sufletească.

Priviri și gesturi, dorință de împliniri – autentic crez al existenței.

… Iată atmosfera consemnată la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, unde cei 29 de elevi ai clasei a VIII-a A (diriginte prof. Crenguța AVRAM) s-au întâlnit cu profesorii care le-au predat în ultimul an școlar al ciclului gimnazial.

Un adevărat arc voltaic înscris sub zodia firescului a unei autentice ore de dirigenție, s-au rostit cuvinte de mulțumiri în proză și versuri adresate cadrelor didactice prezente.

Interesante au fost și mesajele adresate elevilor de către foștii lor profesori care au îndemnat pe proaspeții absolvenți ai clasei a VIII-a să iubească munca, să aibă încredere în forțele proprii – substanță de esență a existenței.

De consemnat sunt și cuvintele de îndemn ale dirigintei, prof. Crenguța AVRAM: „Să păstrați în viață drumul drept, să aveți sufletul curat și mintea luminată!”

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Gabriela Șerban – Muzică și culoare: Vernisajul expoziției de artă plastică Nik Potocean

Artistul plastic bocșean Nicolae Potocean a fost invitatul Centrului German „Alexander Tietz” din Reșița pentru a expune, pentru a doua oară în acest mirific spațiu al cărții, cele mai recente dintre lucrările sale.

Așadar, în cadrul Proiectului „Iunie – luna expozițiilor”, proiect inițiat de Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și aflat la cea de-a XI-a ediție, data de 19 iunie a fost dedicată picturii, invitat fiind bocșeanul Nik Potocean.

Despre autor și lucrările expuse s-au exprimat artistul plastic Gustav Hlinka, președintele UAP sucursala Reșița și partener al evenimentului, Gabriela Șerban, managerul bibliotecii publice bocșene, parteneră, de asemenea, în cadrul evenimentului, dna. prof. Elvira Slovik și dna. dr. istoric Dana Bălănescu, iar rolul de moderator i-a revenit profesorului univ. dr. Cristian Chioncel, vicepreședintele Forumului Democratic al Germanilor Caraș-Severin și prorector UEM Reșița.

În ciuda vremii, nu doar capricioasă, ci chiar dezlănțuită, o mână de oameni iubitori de artă și admiratori ai talentului și  perseverenței autorului, au fost prezenți la un eveniment de suflet, înobilat de vioara mânuită cu atâta măiestrie de prof. George Gassenheimer.

 

Nicolae Potocean (Nik) s-a  născut în 19 octombrie 1953 la Timișoara, dar copilăreşte şi trăieşte la Bocşa.

Pasionat de desen încă din copilărie, primele ore le are cu prof. Petru Kneipp, care îl încurajează în această direcţie. Cu toate acestea, Nik Potocean nu alege o carieră de artist, pânza şi pensula rămânând doar la stadiul de hobby.

Lucrează la CMB Bocşa şi se axează, pentru o bună perioadă, pe desenul tehnic.

Totuşi, se reîntoarce la desenul artistic şi începe să picteze pe pânză fiind, în principal, un autodidact. Urmăreşte cu seriozitate emisiuni de televiziune pe teme de artă, în special pe pictorul american Bob Ross, şi continuă să realizeze peisaje, dar şi multe  d’apres-uri după diverse ilustrate. Se consultă cu diverşi artişti: Viorel Coţoiu, Petru Coita, etc. iar aceştia îl încurajează.

Încurajări primeşte şi de la criticul de artă Ada D. Cruceanu. Domnia sa remarcă „o mână bună” care, „cu o şcolarizare, fie şi la un cerc de pictură, dacă nu la Şcoala de Arte, ar putea să ajungă fie un bun peisagist, original însă în abordarea „realităţii” peisajului, fie, printr-o accentuare a laturii infantile, un bun pictor naiv”.

 Drept urmare, Nicolae Potocean se înscrie la Școala Populară de Artă și Meserii din Reșița, pe care a absolvit-o în vara lui 2018 și, la rândul său, coordonează Atelierul de pictură din cadrul Centrului de Tineret Vasiova, sub egida Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea” Bocșa.

Nik Potocean alege peisagistica, îndrumat şi încurajat şi de pictorul Gustav Hlinka, iar în februarie 2015 expune la sediul Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea” Bocşa în prima sa expoziţie personală intitulată “Anotimpuri” şi vernisată de către artistul Viorel Coţoiu, Gabriela Şerban şi pr. prof.dr. Ionel Petrică, aceştia apreciind în mod special talentul şi mâna artistului, meticulozitatea dovedită în creaţii, lumina şi culoarea lucrărilor care, alăturate într-un mod plăcut şi echilibrat, atrag de la prima privire.

Expoziţia se bucură de succes şi, la nici o lună de la prima expoziţie personală, artistul plastic Nicolae Potocean din Bocşa expune pentru a doua oară, de astă dată la Reşiţa. Librăria “Semn de carte” a fost gazda evenimentului din 4 martie 2015, „o explozie de sunet şi culoare”! Despre lucrările expuse au vorbit artiştii Gustav Hlinka şi Viorel Coţoiu, precum şi managerul bibliotecii bocşene, Gabriela Şerban.

În perioada 2 – 5 septembrie 2015 pictorul Nicolae Potocean a expus în cadrul Taberei de literatură ed. a II-a de la Anina.

Din februarie 2016 este membru UAP filiala Reșița, în aceeași lună are loc vernisajul celei de-a IV-a expoziții personale (la sediul Bibliotecii ”Tata Oancea” Bocșa), iar în cadrul Salonului de primăvară din aprilie 2016, expune alături de membrii UAP Reșița (tot în organizarea bibliotecii bocșene). Apoi, sunt tot mai dese expozițiile personale și de grup, Nik Potocean abordând diverse teme și stiluri.

Admirat fiind pentru talentul și ambiția sa, în anul 2017 Nicolae Potocean a fost invitatul dlui. Valentin Homescu în cadrul emisiunii „Călător fără bilet” de la Banat TV.

 

Pavel Panduru – Sărbătoarea muzeelor săteşti

Banatul – un adevărat imperiu de la Mureş până la Dunăre (PSS Lucian), al cărui prim împărat a fost Eftimie Murgu. În cadrul imperiului se află Ţara Almăjului ca o adevărată republică, remarcată prin demnitate, identitate, libertate şi iubirea de limbă, neam şi credinţă.
Românii din Banat şi din întreg spaţiul mioritic al Grădinii Maicii Domnului s-au aflat de la început sub cupola a trei valori fundamentale: acelaşi spaţiu vital, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă. România Mare este o expresie a celor trei uniri din 1600, 1859, 1918, fiind rezultatul a trei factori: dorinţa românilor de a se uni, jertfa soldaţilor români pe fronturile primului Răboi Mondial şi în războiul din Transilvania din 1919, şi efortul diplomatic al politicienilor români de la Congresul de pace de la Paris. La aceşti factori se adaugă contribuţia Bisericii şi a slujitorilor ei. Menţionăm că unirea de la 1859 cât şi cea de la 1919 s-a putut realiza doar atunci când Rusia era în decădere.
Banatul este locul renaşterii şi menţinerii finţei naţionale a românilor. Memoria locurilor din Banat, pline cu oasele românilor din vremurile trecute, are puterea de a spune mai mult decât tratatele de istorie. Aici există o mică Românie a eroilor anonimi: ţărani, soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri, preoţi şi învăţători care s-au jertfit pentru a salva drumul naţiunii către România Mare. Românii bănăţeni îşi purtau originile şi obiceiurile cu ei în pereglinările prin Europa cât şi în timpul războaielor. Au căutat să realizeze o regenerare morală a românilor, prin şcoală, biserică şi alte instituţii din care făceau parte. Ei au dat măsura lor umană şi spirituală.
Cu sprijinul autorităţilor administrative şi culturale, judeţene şi locale, distinsa familie Rancu Gheorghe a organizat cea de-a IX-a ediţie a sărbătorii muzeelor săteşti cu titlul *Primul Război Mondial şi Marea Unire oglindite în exponatele şi colecţiile muzeelor săteşti*. Au participat colecţionari şi reprezentanţi ai muzeelor săteşti şi orăsăneşti din judeţele Caraş-Severin, Arad, Mehedinţi, Alba, Hunedoara şi Bihor. De asemenea au participat comunităţi româneşti din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Albania şi Republica Moldova. Această sărbătoare adevărată şi profund,ă nu cu festivisme patriotarde lipsite de convingeri, a avut loc la Şopotul Vechi în ziua de 2 iunie 2018.

>>>>>>>>>>>articol întreg 



FILIALELE UZPR, motorul organizatoric în activitatea noastră

2018-06-18_164329

După o perioadă de reorganizare a structurilor teritoriale, în ţară şi în diaspora, ne aflăm într-o etapă importantă, în care acestea să devină un adevărat motor organizatoric. Preşedinţii şi coordonatorii de filiale şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la o activitate mai susţinută, împreună cu membrii consiliilor de filială, a celorlalţi membri. Doar în 2-3 localităţi mai sunt probleme legate de omogenizarea structurilor, care vor fi depăşite în scurt timp.
Pe site-ul oficial al UZPR, găsiţi în dreapta sus, la rubrica Filiale UZPR, toate cele 34 de unităţi, cu datele de contact ale celor care sunt responsabilii lor. Prin aceştia, conducerea Uniunii, Departamentul de Comunicare va informa operativ pe membrii săi, despre problemele importante ale momentului. Totodată îndemnăm membrii UZPR să lectureze frecvent pagina http://www.uzp.org.ro pe care o dorim ca o platformă de legătură cu activităţile şi preocupările Uniunii. De asemenea, dorim ca membrii să contribuie prin materiale proprii la zestrea de informaţii de pe pagină, cum se întâmplă de o bună perioadă de timp.
Invităm toţi membrii să se grupeze în filialele definite, iar problemele să fie rezolvate prin şefii de filiale. Tot la nivelul Filialelor trebuie primite Dosarele noilor aspiranţi la intrarea în UZPR, existând posibilitatea ca atestarea să aibă loc la nivelul Filialei, în prezenţa unor membri ai Comisiei centrale.
Îndemnăm conducerile Filialelor să iniţieze unele activităţi de utilitate publică, pentru a susţine efortul general de păstrare a acestei calităţi a UZPR, în fiecare an.

Biroul de Presă al UZPR

2018-06-18_163758

Gabriela Șerban – Concursul județean de creații literar-artistice ”Gânduri către Dumnezeu” Bocșa, ediția a XI-a, și-a premiat câștigătorii

Concursul județean de creații literar – artistice ”Gânduri către Dumnezeu” organizat de Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa se află la cea de-a XI-a ediție, iar joi, 7 iunie 2018, la sediul instituției bocșene a avut loc festivitatea de premiere a celor mai reușite lucrări, festivitate care s-a bucurat de o participare numeroasă și de frumoase aprecieri venite din partea unor parteneri fideli, dragi prieteni ai instituției gazdă: prof. Stela Boulescu, prof. Nicoleta Marcu și pr.insp. Mihai Ciucur.

La această a 11-a ediție s-au prezentat 172 participanți: 66 la secțiunea creații literare și 106 la secțiunea creații artistice. Dintre aceștia, 169 au fost câștigători: fie ai premiilor I,II,III, mențiuni și premii speciale, fie ai unor premii de participare.

Încă de la prima ediție, concursul se desfășoară pe două secțiuni – creații literare și creații artistice – , pe cicluri de învățământ – de la preșcolari, până la liceeni. De altfel, și premiile sunt acordate după aceleași criterii. Există premiile I, II, și III, mențiuni, premii speciale și premii de participare la fiecare secțiune și la fiecare ciclu de învățământ, pentru că ne dorim să încurajăm și să răsplătim fiecare trudă și fiecare gând al celor care se încumetă și se înscriu în concurs.

La această a XI-a ediție am adăugat, în cadrul secțiunii artistice, o subsecțiune: alte tipuri de lucrări artistice, incluzând aici iconografie, modelaj, confecționarea unor tablouri din alte materiale (textile, semințe, plante, etc.), origami, și altele.

Și de această dată juriul a fost format din profesori, preoți, artiști plastici și personalități locale, care, în mod voluntar, au analizat și notat toate lucrările concurenților. La această a XI-a ediție în componența juriului s-a aflat: prof. Stela Boulescu, președinte; membrii: prof. Manuel Lațcu, prof. Adrian Sperneac, prof.drd. Liana Ferciug, prof. Nicoleta Marcu, director Casa Corpului Didactic, pr. prot. Gheorghe Șuveți, pr. insp. Mihai Ciucur, pr. Cristian Manole, pr.prof.dr. Ionel Petrică, pr. Doru Melinescu, prof. Loredana Melinescu, prof. Clara Maria Constantin, manager Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, pr. Valentin Costea, pr. drd. Silviu Ferciug, dir. Ionel Pau, artist plastic Viorel Coțoiu și artist plastic Nicolae Potocean. 

Premiile au constat în jucării, rechizite și cărți și au venit din partea unor parteneri de nădejde: ”Humanitas” Bocșa, dir. Mircea Grecu (partener de la prima ediție), ”Crucea Roșie” Caraș-Severin, dir. Alin Cica, Biblioteca Județeană ”Paul Iorgovici” Caraș-Severin, manag. Clara Maria Constantin, ”TransProtector”, dir. Ionel Pau, SC Oldboys SRL, dir. Corina Marta și Direcția pentru Cultură Caraș-Severin, dir. Liubița Raichici.  

Articol întreg >>>>>>>>>>>>>