DORIM RIDICAREA NIVELULUI CALITATIV AL ÎNTREGII NOASTRE ACTIVITĂȚI

(dialog cu Tiberiu FURCA – director executiv POLIȚIA LOCALĂ HUNEDOARA)

 furca

 – Pentru început, vorbiți-ne ceva despre rolul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanelor.

– Misiunea specifică este de menținerea ordinii publice, care se execută în regim operativ, 24 ore din 24, pe toate zonele de responsabilitate stabilite, având la dispoziție 31 de polițiști locali. Notez aici că, având la bază un protocol de colaborare, s-a reluat activitatea de patrulare mixtă cu agenții din cadrul Poliției municipale, aceasta în intervalul orar 22:00 – 06:00.

De notat că, în urma acțiunilor întreprinse a crescut nivelul de ordine și siguranță publică pe raza municipiului, s-a diminuat numărul comercianților ambulanți și a celor ce nu dețin documente corespunzătoare desfășurării unui comerț legal, civilizat.

Pot spune că s-a îmbunătățit nivelul de curățenie a orașului. Și încă ceva: au fost legitimate peste 1700 persoane suspecte de comiterea unor ilegalități.

 

– Punctați-ne ceva despre activitatea compartimentului Circulație.

– Activitatea aici s-a desfășurat de 10 polițiști, prin misiuni independente sau mixte, cu compartimentul rutier al Poliției municipale.

Se asigură permanent o patrulă pentru participarea la activități specifice, cu accent pe fluidizarea traficului, respectarea circulației pietonale și a bicicliștilor etc.

 

– Cât despre compartimentul Control Comercial, Disciplină în Construcții și Mediu, ce ne puteți zice?

 – Acest compartiment își desfășoară activitatea prin verificarea legalității activităților de comercializare a produselor în piețele agroalimentare, verificarea respectării orarului de funcționare a unităților sau deținerea legalității contractelor de închiriere pe domeniul public.

 

– Care vă sunt obiectivele de viitor?

– În primul rând, ne dorim ridicarea nivelului calitativ al întregii noastre activități și aprofundarea cunoștințelor și deprinderilor specifice. Avem în vedere continua formare profesională a polițiștilor. Vom pune un mai mare accent pe supravegherea zonelor din jurul unităților de învățământ și a celor unde semnificația indicatoarelor rutiere este frecvent încălcată.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.