(dialog cu medicul specialist dermatolog Gheorghina LUNGU – Deva)
– Sunteți pensionară, dar încă lucrați ca medic specialist dermatolog la cabinetul D-vs. privat. Cum comentați acest aspect?
– Activitatea de medic dermatolog este pentru mine o pasiune pentru care sunt dedicată, bucurându-mă când văd că reușesc să țin în frâu zâmbetul de neîncredere al pacientului față de medic. Sunt o fire sensibilă și sociabilă fapt pentru care la cabinetul meu, printre altele, contribui chiar la o socializare a pacienților față de care am un adevărat sentiment de prețuire, fond pe care fiecăruia în parte îi acord o atenție specială, prietenească.
– Care vă sunt calitățile ca medic?
– Pentru orice diagnostic iau decizii radicale, mature și pe bază de investigații precise, înving uneori propriile limite ale experienței acumulate.
– Cât despre bucuriile profesiei, ce ne puteți spune?
– Nepotolita sete de a studia în domeniu, curiozitatea de a afla lucruri noi, purtând în inimă dorința însănătoșirii, dreptul la viață al pacienților mei.
– Pacienții, indiferent de vârstă vă apreciază. De ce oare?
– Pentru sensibilitatea și probitatea profesională cu care îi tratez, starea mea de spirit și de ce nu, poate pentru cuvintele de încurajare pe care le ofer acestora. Mulți mă salută pe stradă sau mă opresc să stăm de vorbă. Aș suferi dacă aș intra pe nedrept în uitare.
– Ce alte calități vă mai aparțin?
– Iubirea de oameni, de dreptate și frumos. Știu să mă afirm în profesie, în viață, prin propria forță și intensă participare în activitatea zilnică, înseninând astfel zilele vieții pacienților. Nu accept sub nicio formă să fiu stăpânitor de orgolii.
– Sunteți o fire optimistă?
– Da, fără optimism elanul muncii mele nu ar avea finalitate, iar gândurile de bine pentru pacienți nu ar avea prospețime.
– Ce faceți în timpul liber?
– Citesc, fac studiu individual și mult sport. Iubesc schiul, fiind participantă la mai multe competiții de profil. Sunt mândră că dețin chiar locul I la o întrecere dotată cu trofeul „Cupa Seniorilor” … O amintire plăcută, de neuitat.
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș