(dialog cu ing. silvic Constantin VLAICU, membru al U.Z.P.R.)

– Să concluzionăm ideea că orice informație trebuie verificată!
– Lemnul de comercializat se selectează strict prin respectarea unui studiu al pădurii (numit AMENAJAMENT SILVIC – acesta se actualizează la fiecare zece ani) ce cuprinde în esența sa un complex de măsuri, adaptat fiecărei suprafețe de pădure, de conducere a arboretului respectiv pe bază de studii aprofundate în mod științific, ce au ca scop adoptarea tuturor măsurilor pentru dezvoltarea pădurii, o exploatare rațională a acesteia, cât și regenerarea, prin aceasta din urmă asigurându-se și continuitatea ei. În cadrul aceluiași studiu, lemnul comercializat este selectat prin operațiuni de igienizare a pădurii, prin rărirea pădurilor tinere prin extragerea arborilor mai puțin sănătoși sau rău conformați ce împiedică dezvoltarea normală a celor valoroși, iar arborii bătrâni se supun procesului de extragere (exploatare) atunci când aceștia ajung la
anumite vârste înainte ca lemnul să intre în procesul de deteriorare și pierdere a valorii lui economice.
Prin urmare, falșii purtători de cuvânt ai ,,ecologiștilor” trebuie să înțeleagă faptul că printre silvicultori nu există în prezent noțiunea de ,,defrișare a pădurii” și că Romsilva nu exploatează în totalitate o suprafață de pădure până când pe această suprafață nu s-a asigurat minim 70% din regenerarea naturală, diferența fiind completată cu puieti plantați artificial (aceștia sunt produși în capacități proprii de producție ce aparțin Romsilva, cu profesionalismul și truda acelorași silvicultori) după tăierea ultimilor arbori bătrâni. Această tăiere se numește TĂIERE DE REGENERARE a pădurii și nicidecum DEFRIȘARE.
Stăruind asupra acestei categorii de slujbași ai statului ce o reprezintă silvicultorii, vreau să amintesc că cea mai mare exploatare de păduri din România s-a făcut sub ,,ocupația” URSS, după cel de-al Doilea Război Mondial, care prin SOVROMURI (societăți mixte românosovietice), între anii 1945-1956, recuperând datoriile României către Uniunea Sovietică, tăiau peste 30 de milioane de metri cubi anual. Tăierile erau adeseori rase, pe suprafețe mari, dimensiunea acelui prăpăd a fost remediată în deceniile următoare cu profesionalismul și eforturile masive ale silvicultorilor. Tatăl meu, ca și mine silvicultor, împădurea în anii ’50, într-un singur district silvic, într-un an, 200 de ha (un milion de puieți plantați), în urma tăierilor rase. Astăzi, silvicultorii au aceeași menire și îndeplinesc aceeași datorie: să gospodărească pădurea în mod rațional și să-i asigure integritatea și continuitatea. Aceasta se poate face doar prin specialiști și nicidecum cu ,,sprijinul” campaniilor mediatice orchestrate de organisme ce nu reușesc sau nu vor să înțeleagă procesele ce stau la baza acestui complex mecanism.
În concluzie, să nu lăsăm pe alții să gândească pentru noi, să fim mult mai raționali, iar când primim o informație, dacă dorim și să o răspândim, haideți să o și verificăm, să nu acționăm grabnic sub imperiul emoțiilor, căzând astfel pradă acțiunilor manipulative. Trăim într-o epocă informațională, în care accesul la informație este extrem de facil și nerestrictiv, așa cum nu a mai fost niciodată în toată istoria omenirii, însă acest mediu informațional devine totodată un mediu propice de a semăna, pentru cei inspirați de cugetul și fapta rea, semințele răului. Între judecăți greșite, teorii conspirative etc., devine din ce în ce mai anevoioasă aflarea adevărului. În acest context, întru lesniciunea cunoașterii adevărului, să dăm întâietate vigilenței cugetului și rațiunii.
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș