(dialog cu ing. silvic Constantin VLAICU, membru al U.Z.P.R.)

            – Să continuăm discuțiile despre pădure și silvicultură!

            – Potrivit Inventarului Forestier Național, efectuat în perioada 2008-2012 și publicat în decembrie 2013, România deține circa 6,9 milioane de hectare de păduri, din care 51% în proprietate privată. Rezultă că în prezent R.N.P. Romsilva administrează circa 3,2 milioane de hectare de fond forestier proprietate publică a statului, respectiv 49% din fondul forestier național, și mai asigură servicii silvice pentru o suprafață de 1,1 milioane hectare fond forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale sau proprietate privată. Deci, pădurile există încă, fizic, tot acolo unde erau, însă jumătate nu mai sunt în proprietatea statului, așa cum erau în 1989. Citând statistici, fără a face aceste precizări, s-a indus că jumătate din pădure a dispărut, pe când această jumătate există însă nu mai figurează în acte ca fiind în proprietatea statului.

            Făcând referire la pădurile rămase în administrarea statului, în contextul blamării instituției acestuia, Regia Națională a Pădurilor Romsilva (înființată în anul 1990 în scopul administrării domeniului forestier – la acea dată în proporție covârșitoare în proprietatea statului), constituie o gravă eroare de înțelegere și interpretare, deoarece suprafețele de pădure rămase în condițiile arătate mai sus în posesia statului au fost administrate prin personal specializat, școlit în instituții de învățământ cu o bogată și veche tradiție în România. Numiți ,,silvicultori” (greșit ,,forestieri”, având în vedere că forestierii sunt cei ce se ocupă cu exploatarea pădurilor) ei aplică principiile unei discipline numită SILVICULTURĂ. Prin metodele determinate de această disciplină, silvicultorii conduc pădurile pe întreg ciclul vieții ei până în momentul când aceasta poate fi exploatată. Masa silvicultorilor este coordonată de specialiști pregătiți ani buni în facultăți (rata de studiu într-o facultate de silvicultură s-a situat peste media multor alte facultăți, fiind de 5 ani!), spre deosebire de aceștia, unii activiști, de regulă foarte vehemenți în acuzații, pretind că știu lucruri despre pădure, însă sursa informației lor nu este un studiu minim al fenomenului, ci rețelele de socializare sau mai rău, propria lor intuiție. Pentru ei, orice camion cu lemne reprezintă dovada defrișărilor, a nenorocirii pădurilor din România, toate tăierile fiind abuzive, tăierile legale fiind un termen cu desăvârșire necunoscut, astfel, opinia publică căzând în plasa erorii prin această atitudine neprofesionistă și tendențioasă ce concluzionează că pădurea nu trebuie tăiată deloc. Ce trebuie știut din capul locului despre pădure, este faptul că aceasta nu poate fi considerată un element static ce trebuie să rămână neschimbat, cu aceeași arbori din străvechile vremuri. Pădurea este un organism viu ce evoluează și se perpetuează veșnic, iar atunci când arborele moare acesta este extras și înlocuit imediat cu altul tânăr. Înțelegând pădurea ca o populație de arbori, trebuie știut că un arbore

are un ciclu de viață asemeni omului, iar pe măsură ce timpul trece, arborii bătrâni mor. În procesul de gospodărire a unei păduri, aceasta nu poate fi dispensată de latura ei economică, comercializarea resurselor lemnoase fiind principala sursă de finanțare a ocoalelor silvice pentru îngrijirea pădurilor. (VA URMA)

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș