În calendarul romano-catolic, ziua de 11 noiembrie îi este dedicată Sfântului Martin, episcop de Tours, unul dintre importanţii sfinţi ai bisericii creştine apusene.
În amintirea Sfântului Martin de Tours (315 – 397) au avut loc şi vor avea loc şi în acest an mai multe manifestări distincte, toate fiind încununate de tradiţionalele alaiuri ale lampioanelor, de data aceasta pentru a 22-a oară de la revoluţie, în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin.
În municipiul Reşiţa, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” va avea loc vineri, 10 noiembrie, începând cu orele 17.30, o Sfântă Liturghie dedicată Sf. Martin de Tours, după care se va forma cu toţi copiii prezenţi alaiul lampioanelor, care se va deplasa până la Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” din municipiu.
Duminică, 12 noiembrie, de la ora 11.00, în biserica romano-catolică din Brezon se va oficia de către păr. Daniel Dumitru de la Oraviţa Sfânta Liturghie de hram, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Martin de Tours, patronul ei, după care pe platoul din faţa bisericii va urma un program cultural prezentat de formaţia de dansuri populare germane „Magnificat” din Oraviţa şi de formaţia de dansuri populare germane „Enzian“ a Forumului German din Reşiţa.
Erwin Josef Ţigla