ZIUA DE 23 AUGUST SĂRBĂTORITĂ LA ȘOIMUȘ ÎN SPIRIT ROMÂNESC

Comuna Șoimuș din județul Hunedoara este una dintre multe altele care poartă haina de sărbătoare a hărniciei oamenilor și a unor destine ce par împlinite și care în mersul anotimpurilor schimbă înfățișarea localității prin fapte de muncă și gândire creatoare.

Trei oameni ai locului, și anume, DOREL CIOARĂ, CORNEL GOIA și ADRIAN IMRE (în foto) au hotărât să readucă în rândul comunității tradiția sărbătoririi zilei de 23 AUGUST în mod organizat – fără politică și politicieni – dar cu muzică, mici, bere la halbă și frigărui.

Așa se face că în după-amiaza zilei de 23 August 2017, în sala Căminului Cultural din Bejan, un număr mare de săteni ai comunei și nu numai, bărbați de vârste diferite, au petrecut ore în șir, într-o atmosferă prietenească și plăcută, fără politică și fără politicieni.

Nu au lipsit însă micii bine prăjiți, frigăruile stropite cu mujdei și berea la pahar, ca de altfel, cântecele semnate de Corina Tudor și veteranul Petrică Moisă.

Stând de vorbă cu unul dintre organizatori și anume, DOREL CIOARĂ, cu amibilitate, ne-a declarat în exclusivitate: „Privind în ochii oamenilor prezenți aici și care sunt numai bărbați de diferite vârste, simți faptul că aceștia au smuls parcă din lumina timpului o rază de bucurie a dorinței de îndeplinire a aspirațiilor, dar și a mândriei de a fi români, iubitori ai rapsodiei pădurii, strălucirii zborului de păsărele și a vuietului de ape, angajați cu dăruire și speranță într-o lume care prinde contur și consistență doar prin muncă, dragoste și iubire a locului natal, a țării dragi”.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.