SĂRBĂTORIREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI – AUTENTICĂ LECȚIE MORAL RELIGIOASĂ

2017-08-20_223131În sufletele oamenilor veniți în număr mare la mănăstirea CRIȘAN (stareț părintele VISARION NEAG) din județul Hunedoara, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, zăcea parcă ascuns și nelămurit un dor de mai bine, năzuind cu toții spre ceva, căutând o comoară ce părea că au pierdut-o, alergând în chip negrăit după un ideal, se simțea dorința unui bun suprem, fericirea veșnică în sânul împărăției lui Dumnezeu.

Toate acestea le însufla din plin sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, fond pe care cuvântul „adormirea” este un termen cu adevărat creștinesc. Nu de alta, dar Dumnezeu nu ne-a făcut să murim, ci să trăim, și nu o viață scurtă, ci una veșnică. Sărbătorirea „Adormirii Maicii Domnului” la mănăstirea CRIȘAN (care a împlinit 25 de ani de la punerea pietrei de temelie) s-a constituit astfel într-o autentică lecție moral religioasă, în care s-a reliefat faptul că pe toți ne cheamă Biblia, Biserica, viața și Adormirea Maicii Domnului, ca și dorul cel mai curat și mai adânc al inimilor noastre, de a fi pregătiți creștinește pentru clipa când vom trece pragul veșniciei.

Am reținut și spusele părintelui SPIRIDON (foto) declarate în exclusivitate: „Sărbătorind «Adormirea Maicii Domnului» încercăm să cultivăm virtuțile vieții și ale femeii creștine, chemând în ajutor pe Maica Domnului, (cel mai frumos chip de femeie și mamă, împodobit cu cele mai alese virtuți) care se roagă și mijlocește pentru noi lângă tronul Fiului său și Dumnezeului nostru”.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.