De curând a văzut lumina tiparului Calendarul Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea” Bocșa pe anul 2017, apărut cu sprijinul și în parteneriat cu ”Transprotector” și bocșeanul-vasiovean Ionel Pau.
Calendarul se află la cea de-a III-a ediție, făcând parte dintr-un proiect al bibliotecii de promovare a cărții, a lecturii, a orașului și activității culturale desfășurate aici de către instituție.
Această ediție a calendarului poartă un nume sugestiv temei abordate: Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” Bocșa, între misiune și pasiune și reliefează cele mai reprezentative activități derulate de bibliotecă pe parcursul anului 2016. 
Indiferent de numele pe care-l poartă (”Cu nasul în cărți”, ed. I; ”Bocșa, un oraș ca o poveste”, ed. a II-a; ”Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” Bocșa, între misiune și pasiune”, ed. a III-a) fiecare ediție a calendarului bibliotecii își propune să promoveze cartea și lectura, să prezinte tineri implicați în activitatea culturală,
pasionați de lectură și artă, dar și câte un aspect din istoria culturală a orașului: locuri și oameni de seamă ai Bocșei de ieri și de azi.
Proiectul a luat naștere printr-o bună colaboare a bibliotecii bocșene cu unul dintre fiii de fală ai Vasiovei lui Tata Oancea – dl. Ionel Pau – acesta găsind în biblioteca copilăriei sale o instituție vie, activă, bogată cultural și spiritual, o casă a cărții însuflețită de copii și tineri remarcabili.
Gabriela Şerban