Luni, 19 decembrie 2016, de la ora 18.00, la Cinematograful ”Luna” din Caransebeș a avut loc lansarea filmului ”Întoarcerea magilor” în regia lui Ioan Cărmăzan.
”Într-o lume plină de vicii și slăbiciuni omenești, doi actori, doi saltimbanci, două suflete speciale, Mihai și Nidala, prin spectacolele lor, aduc peste tot, colindând țara, bucurii, energii pentru suflete, iubire pentru copii și – mai ales – speranță că lucrurile se pot schimba în bine dacă există dragoste și credință”, povestește regizorul Ioan Cărmăzan în deschiderea evenimentului, însoțit fiind de doi dintre actorii principali: Ana Maria Carablais și Nicodim Ungureanu.
Publicul prezent, care n-a fost puțin, reușind să umple frumoasa și eleganta sală a cinematografului caransebeșean, a putut urmări un film marca Ioan Cărmăzan, sesiza replici în care îl regăsim cu ușurință pe scriitorul Ioan Cărmăzan, actori fabuloși într-un film cu un mesaj excepțional, un film care, în prag de sărbători de iarnă vine să atenționeze într-un fel că ”într-o lume în care, peste tot sunt droguri, crime, violență și urâciune, magii noștri îi învață pe oameni că numai ei, oamenii, prin faptele și prin dragostea lor, se pot salva și se pot ferici…”
Filmul se află la cea de-a doua prezentare, după București, urmând ca, în anul viitor, să fie proiectat pe mai multe scene din țară, Caraș-Severinul având prioritate, deoarece scriitorul și regizorul Ioan Cărmăzan deține Titlul de Cetățean de onoare al județului.
Gabriela Şerban
Bocşa, 20 decembrie 2016