
”Nitroglicerina mamii ei de viață!”
“Mai pune un timbru pe-a inimii scrisoare,/ nitroglicerina mamii ei de viață!/ nu umbla prin frig! N-ai voie la soare!/ trotuarul vieții e lunecos, de ghiață// Și-n plus, de-o vreme, vine cineva/ și îți tot cere și îți tot ia/ amara trupului agoniseală: /dinții gurii de mucava,/ părul rariște de nea,/ mersul ca o șovăială// Încerci s-ascunzi într-un ungher/ fotografia ta de tânăr zeu/ dar iarăși vin cei care cer/ și tu ești cel ce dai mereu.// Din pânza întinsă pe șasiu/ faci un ecran de cinema/ pe ea te poiectezi: ești viu!/ și nimeni nu mai poate să îți ia// nimic, nimic din tot ce ai trăit/ între asfințit și dimineață/ și-între dimineață și-asfințit/ nitroglicerina ei de viață!/ Ai reușit! // Olga Neagu, Ars Vitalis, pictorului Iulian Vitalis Cojocariu la aniversară 2002. Poezia a fost citită de autoare, întru amintirea MAESTRULUI, miercuri, 21 septembrie 2016, la Centrul Social „Frédéric Ozanam” al Asociaţiei Caritative „Sfântul Vincențiu de Paul” din Reșița unde a avut loc vernisajul expoziţiei de desene inedite semnate Iulian Vitalis COJOCARIU (10.01.1039- 30.08.2013).
„Nu pot fi decât bucuros să constat că o expoziție reușită atrage atât de multă lume importantă, de valoare pentru ceea ce înseamnă Reșița, pentru ceea ce înseamnă viața culturală a Reșiței, pentru ceea ce înseamnă lumina ce incumbă din cultură pe care, cu certitudine, comunitatea germană o are și o cultivă… M-ar bucura ca această colaborare pe care Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan o are cu Societatea pentru Cultură Metarsis să fie extinsă și spre Universitatea Eftimie Murgu, universitate care, pe lângă atributele pe care le are în educație și cercetare trebuie să reprezinte pentru comunitate și un pol cultural. Genul acesta de evenimente pot fi găzduite de Universitatea reșițeană” a spus, în cuvântul de întâmpinare, Christian Chioncel, proaspăt ales prodecan al Universitații Eftimie Murgu, vicepreședintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan. Ada D. Cruceanu, critic de artă, a menționat, între altele: ”…În urmă cu trei ani expoziția lui Bebe Cojocaru și a Ioanei releva, și pentru mine… o prezență în virtualitate la Oana, o virtualiatate plastică, întrucât ea a venit atunci cu fotografie, o prezență întru uimire desăvârșită la ceea ce expunea, la acea dată, Iulian Vitalis Cojocariu… De data aceasta putem discuta despre un laborator de creație… e îndelung discutat dacă e bine sau nu e bine să cunoaștem laboratorul de creație al unui artist. Pentru mine, de pildă, nu e bine deoarece detest orice element legat de biografie legat, într-un mod sau altul, de arta sa… și mă refer aici mai ales la scriitori unde laboratorul de creație poate fi un haos întreg. La artistul plastic laboratorul de creație poate fi altceva; are o notă de biografie a operei – ceea ce înseamnă aici nota dunăreană dar are și o notă finită în care artistul a spus până aici am să merg cu acest tip tehnic de lucrare… Vă propun să urmăriți cu atenție ce se întâmplă cu autoportretul Iulian Vitalis Cojocariu. Din câteva rânduri, foarte tensionate, într-un fel sau altul, indiferent de împrejurare, îl relevă, cei ce l-ați cunoscut veți afirma: acesta este Bebe; și, în paralel, să urmăriți portretul realizat de Ciprian Radovan… numai unul dintre ei este adevăratul Bebe. Întrebarea mea, pentru mine, desigur, este ce s-ar fi întâmplat daca portretul în creion al lui Bebe ar fi continuat să meargă mai departe în autoportret, în ulei, în acrilic sau în ce vreți D.stră. Ar fi realizat aceeași tensiune? Ar fi propus ochiului nostru aceeași imagine absolut realistă și, în același timp, independentă de realitatea din jur, imaginea efectivă a lui? Eu spun că acolo este adevăratul Bebe… Chiar și în aceste printuri după desenele lui Iulian Vitalis Cojocariu simți cum prind culoare în acest cenușiu al creionului și în negrul cărbunelui, pe care același plastician l-a gândit de la momentul schiței până la momentul finit al lucrării… Această expoziție este un moment de reevaluare a biografiei umane a lui Iulian Vitalis Cojocariu…”
Au vorbit, cu căldură, evocându-l pe artist, Nicolae Sârbu, poet, Ion Bobeică, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici Reșița și vechiul prieten sosit special de la Timișoara, Ioan Mercea- artist plastic.
