TABĂRA DE BASCHET ÎN SERBIA

Timp de 10 zile, CAMPBASCHET ZLATIBOR (SERBIA) a fost gazdă ospitalieră a peste 80 de tineri baschetboliști din Serbia și România, printre care și elevii antrenorilor PIHODI ALEXANDRU (zis Pio) și RODICA MERCEA, aparținând C.S. „VIITORUL” Deva.2016-09-19_221002

Cu bunăvoința ce-l caracterizează, apreciatul antrenor PIHODI, ne-a declarat în exclusivitate: „Perioada petrecută la ZLATIBOR s-a constituit într-o autentică posibilitate de punere în valoare a contribuției și calității în joc a fiecărui component al lotului, o abordare într-o manieră specifică tacticii și tehnicii care trebuie folosită în contextul formării spiritului de echipă, a creativității și însușirea de noi cunoștințe care se doresc aplicate în viitoarele jocuri. Pe parcursul acestei perioade au avut loc antrenamente, jocuri, concursuri (aruncări libere, poligon – trecerea jaloane – etc.) și nu în ultimul rând, momente de odihnă, destindere și recreere, vizite în oraș etc.

Pe itinerariul diverselor întreceri, s-au detașat jucătorii: STAICU MIHAIL, LUPA BRIANA, MICIU DAVID, RISTA BOGDAN, MIRCEA ALEXANDRU, BĂDĂU VLAD DAN, IONESCU ROBERT, MĂTĂSARU MIHAI, CULCER ADRIANA ȘI ȚOP ANDREI”.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.