Conferinţă de presă a Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin

Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin vă invită să participaţi la o conferinţă de presă care va avea loc la sediul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din municipiul Reşiţa, bd. Revoluţia din Decembrie nr. 22, în ziua de vineri, 25 septembrie 2015, orele 11,00.

Tema principală a conferinţei de presă o constituie manifestarea „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” care se va desfăşura în perioada 2 – 11 octombrie 2015, precum şi Ziua Unităţii Germaniei, ziua naţională a Republicii Federale a Germaniei.

Conferința Naţională: „Biblioteca școlară – spațiu ideal de informare și comunicare”

va avea loc anul acesta ca secțiune specială în cadrul conferinței CESC 2015-2nd International Conference on Communication and Education in Knowledge Society

5-7 November 2015, Timisoara, Romania, (www.cesc2015.org).

Ca urmare, întreg procedeul de înscriere este comun.

Vă înscrieți, completând formularul de la pagina:

http://www. cesc2015org/registration.html

Secțiunea aceasta va fi cu prezentare în limba română, de aceea și formularul puteți să îl completați în română. Vă puteți înscrie în egală măsură  cu orice temă din tematica CESC.

Taxe: (la secțiunea FEE AND PAYEMNETS: http://www.cesc2015.org/fees.html):

Taxa de participare, indiferent de statutul participanților incude: mapa conferinței (diplomă, program, apbstractele pe CD), pauzele de cafea, participare liberă la toate secțiunile conferinței, participare la programul social.

The registration fees are as following:

– Full fee, 145 EUR – varianta aceasta include pe lângă cele de mai sus publicarea articolului în editură internațională și treimitrea spre indexare BDI și ISI; de regulă oportunitatea aceasta îi interesează pe universitari (motiv de punctaje…)
– Student fee, 80 EUR
– No publication/co-author participation fee, 50 EUR – varianta aceasta include tot ce e menționat sus,  mai puțin publicarea  de la  „Full fee”; asta înseamnă că lucrarea propusă de dv. este inclusă în programul conferinței, primiți diplomă de participare, o susțineți (noi sperăm să veniți în persoană să o susțineți); dacă doriți și publicare vă putem oferi posibilitatea să o prindem gratuit în nr. de anul acesta al Analelelor UVT, seria Științe ale Comunicării (după evaluarea textului de către comitetul știițific), care apare on-line, are ISSN, dar nu este încă indexat BDI.

(Ne străduim să obținem și condiții de cazare cât mai bune pentru participanți, sau chiar gratuități).

Datele cerute în formularul de înscriere le puteți trimite și pe adresa: conferences@trivent.eu

Alte informații la nr. 0721-084242

Maria Micle – Universitatea de Vest Timişoara

Conferință Națională de Educație a Adulților – ed. a IV-a

Institutul Român de Educație a Adulților (IREA), împreună cu Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Ştiinţe al Educaţiei, are plăcerea de a anunța cea de-a IV-a Conferință Națională de Educație a Adulților, cu tema Stimularea participării adulților la educație. Perspective asupra implementării strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții, ce va avea loc la Timișoara în perioada 20-21 noiembrie 2015.
Adoptarea Strategiei Naționale de Învățare pe tot Parcursul Vieții reprezintă un nou punct de referință în procesul de consolidare a sistemului de educație a adulților în România. Așa cum este arătat în documentul strategiei, cadrul legislativ pentru învățarea permenentă este relativ bine reglementat în România, însă cu toate acestea sunt necesare eforturi considerabile pentru a atinge țintele ambițioase ale programului național și ale strategiei Europa 2020.
Cea de-a IV-a Conferință națională de educație a adulților, Stimularea participării adulților la educație. Perspective asupra implementării strategiei națioanale de învățare pe tot parcursul vieții, își propune să ofere un cadru de dezbatere și de reflecție asupra implementării strategiei de învățare pe tot parcursul vieții, având ca deziderat creșterea participării la educație a populației adulte și crearea culturii de învățare pe parcursul intregii vieți.
Evenimentul pe care il propune IREA dorește să aducă laolaltă reprezentanți ai tuturor părților interesate ( enumerați în cadrul strategiei ca fiind decidenți la nivel politic, instituții cu rol de implementare, respectiv monitorizare) în implementarea strategiei, așadar sunt invitați să-și aducă contribuția în cadrul conferinței factori de decizie, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, cercetători, consilieri, formatori si profesori, furnizori de formare, reprezentanți ai sectorului privat.
Temele de dezbatere și reflecție din cadrul conferinței se vor concentra în jurul celor trei piloni strategici și a măsurilor aferente descrise în documentul strategiei:
  1. Acces și stimulente pentru participare
  2. Calitate și relevanță
  3. Parteneriate pentru o mai bună informare
Participanții vor fi invitați să contribuie activ în cadrul conferinței, pentru a contura împreună recomandări și exemple de acțiuni concrete cu privire la implementarea strategiei, acestea dorind a fi incluse în comunicatul conferinței.
De asemenea, intervențiile participanților din cadrul discuțiilor de grup se pot realiza pe marginea unor lucrări ce vor fi incluse în volumul conferinței, editat ulterior și tipărit la o editură de prestigiu. Rezumatele (1-2 pagini), precum și lucrarea in extenso vor fi transmise la termenele enumerate mai jos. Prețul pentru achizitionarea volumului conferinței va fi anunțat ulterior.
Totodată, o coincidentă fericită face ca Institutul Român de Educație a Adulților să aniverseze 15 ani de activitate neîntreruptă în domeniul educației adulților.
Termene pentru înscriere si trimiterea lucrărilor
1 octombrie 2015 – înscriere timpurie
30 octombrie 2015 – înscriere
20 octombrie 2015 – rezumatul lucrării
15 ianuarie 2015 – trimiterea lucrării finale
Taxe de participare*
200 RON – înscriere la termenul 30 octombrie 2015
170 RON – înscriere timpurie la termenul 1 octombrie 2015
*Taxa de participare acoperă mapa conferinței, pauzele de cafea și prânzurile.
Mai multe detalii referitoare la programul conferinţei, înscriere, cazare găsiţi pe site-ul nostruwww.irea.ro  sau prin telefon la 0256/592 960; 0725/225 249. Pentru înscriere vă rugăm să completaţi formularul de înregistrare disponibil pe site-ul nostru  www.irea.ro. Dacă doriţi să participaţi cu o lucrare vizitaţi sectiunea dedicată de pe site şi trimiteţi email la adresa conferinta4EA@irea.ro .
 Maria Țoia-Mihart, director al Institutului Român de Educație a Adulților

U.Z.P.R. A PROVOCAT O NOUĂ INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ

         Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este singura ”asociaţie profesională de creaţie publicistică şi jurnalistică a ziariştilor din România şi din comunităţile româneşti de peste hotare, continuatoare a organizaţiei omonime înfiinţată în 1919 ”. Este singura organizație de breaslă din România care își face simțită prezența prin organizarea unor evenimente la nivel național, dar și internațional, dobândind statutul de utilitate public. UZPR pune în valoare profesia de jurnalist, aduce omagiul membrilor săi, marilor conștiințe jurnalistice ale României, începând cu inegalabilul ziarist patriot Mihai Eminescu.

           U.Z.P.R a provocat o nouă inițiativă legislativă, la propunerea președintelui Doru Dinu Glăvan, personalitate de reală vocație în jurnalismul românesc, ziditor de gazete, organizator de evenimente jurnalistice unice pe scena culturală românească, catalizator de energii și talente, care, cu modestie, își dedică întreaga pasiune și competență cauzei jurnalismului românesc.

         Cel care a înțeles importanța acestui demers este senatorul Haralambie Vochițoiu și, în prima etapă, peste 25 de parlamentari, în frunte cu vicepremierul Gabriel Oprea, care a depus în data de 8 septembrie 2015, la Biroul Permanent al Senatului, Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie „ Ziua Ziaristului Român”.

         Ziua de 28 iunie are o semnificație deosebită pentru jurnalismul românesc fiind ultima zi a ziaristului Mihai Eminescu la ziarul ”Timpul”, zi în care a publicat articolul despre libertatea presei. De asemenea, așa cum îmi spunea poetul național Vasile Tărâțeanu, academician și luptător pentru drepturile românilor aflați ”într-o altă țară”, trăitor la Cernăuți, când i-am vorbit despre dorința noastră, a ziariștilor români, de a stabili o zi națională:”28 iunie să fie, frate, este ziua când ni s-a furat o parte din Țară. Să nu uităm asta niciodată”.

         În expunerea de motive pentru proclamarea Zilei Naționale ale Ziaristului Român, se amintește, dacă mai era nevoie, că ” ziaristul român a înțeles, din cele mai vechi și dramatice vremuri, că exercitându-și cu dragoste și credință profesia se va înălța în aceeași măsură în care se jertfește pe altarul Adevărului, că Ziaristul român a fost, de-a lungul vremurilor, conștiința neamului său și s-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru independență, libertate socială, redeșteptare și reîntregire națională.

          De-a lungul timpului, indiferent de regimul politic, ziaristul român a fost ținta celei mai feroce agresiuni psihice, dar și fizice, i-au fost instrumentate procese politice pentru că a îndrăznit să gândească și să scrie demascând prostia, fățărnicia, hoția, corupția, minciuna și trădarea de țară.”

         Anul trecut, în 2014, în lume, au fost uciși 66 de jurnaliști, toți în zone de conflict, chiar aproape de noi, în Ucraina, pierind cinci dintre aceștia, aproape 120 au fost răpiți iar 853 au fost arestați. Se poate afirma, fără să greșim, că jurnalismul este o meserie periculoasă, chiar mortală.

         În România, chiar dacă nu s-au manifestat cu cruzime atacurile asupra jurnaliștilor, au fost agresiuni verbale, psihice, constrângeri de ordin financiar și s-a mers chiar la loviri și distrugeri ale tehnicii cu care lucrează aceștia. Agresiunea asupra jurnaliștilor, indiferent din ce zone provine aceasta, necesită o mai atentă reacție din partea autorităților statului român.

           De aceea, ”statul român are obligația morală și de onoare de a fi recunoscător acestor martiri ziariști prin instituirea Zilei Naționale a Ziaristului Român, ca semn de respect pentru lupta neîntreruptă în slujba adevărului și a neamului românesc, pentru întărârea statului de drept, al democrației și a valorilor general umane: adevăr, respect, toleranță, solidaritate și libertate.”

           Așteptăm cu emoție și convingere că președinții Senatului și Camerei Deputaților își vor pune semnăturile cât mai repede, după adoptarea de către Parlament, pe Legea prin care se instituie ziua de 28 iunie, ”Ziua Ziaristului Român”.

                                                                                 Ion BĂDOI, membru U.Z.P.R.

„Echo der Vortragsreihe“ nr. 9 – 2015

De curând a apărut numărul 9 (309) / 2015 al revistei lunare „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociaţiei“), apariţie editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. În cele 136 pagini ale ediţiei pe luna septembrie se pot citi următoarele:

pag. 4: Cuvânt înainte în grai german reşiţean;coperta septembrie 2015fata

pag. 4: Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa și partenerii vă invită la programul pentru luna septembrie 2015;

pag. 6: Scrisoarea președintelui Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin;

pag. 18: Presa despre vizita în Banatul Montan a lui Hartmuth Koschyk, reprezentantul Bundestag-ului German în probleme de repatriere și minorități naționale;

pag. 20: Petrecere în grădina Bibliotecii germane „Alexander Tietz“, cu ocazia închiderii activității a celui de-al 28 an de activitate a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa;

pag. 23: Cultura germană în Banatul Montan. Lista evenimentelor organizate sau co-organizate de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa în perioada 07.2014 – 07.2015, anul 28 de activitate;

pag. 64: „Ce frumos este să ai un ’Heimat’…“ Raportul asupra activităților din cel de-al 28-lea an de activitate a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, 10.07.2014 – 5.07.2015;

pag. 77: Ședința comisiei guvernamentale româno-germane pe tema minorității germane din România;

pag. 86: Conferință la Timișoara: „Minorități în Europa – provocări și perspective“;

pag. 94: Hugo Balazs în dialog cu Günter Friedmann;

pag. 96: Felicitări;

pag. 97: Lansarea unui nou concurs „Copiii desenează ținutul natal“;

pag. 99: Legătură de prietenie. Întâlnirea germanilor din Stiria slovenă și a celor din Banatul Montan în Maribor / Slovenia;

pag. 102: HEROES and SHE-ROES la Casa Europei din Neumarkt;

pag. 103: Forum-Europa, organizat în perioada 17 – 19 iulie 2015 la Neumarkt / Stiria, pe tema: „Generația pierdută a Europei sau speranța pentru tineret“;

pag. 108: Ziua tradițională a Carintiei, 2015;

pag. 110: Deta în haine de sărbătoare: Kirwei-ul de Sfânta Ana sărbătorit în date de 26 iulie;

pag. 115: Germana distractivă, 2015. Gărâna, 1 – 7 august 2015;

pag. 118: Hramul parohiei romano-catolice „Maria Zăpezii“ Reșița;

pag. 120: Presa despre noi;

pag. 128: Ungaria – Slovacia – Bosnia Herțegovina – Croația: Un circuit în luna mai prin patru țări europene. Partea I: Ungaria, 11 – 13 mai 2015;

pag. 134: Calendar pe luna octombrie 2015.

Publicaţia poate fi procurată la sediul Forumului German şi la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa.