Gabriela Șerban: Artă și Carte la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa

Poetul Iulian Barbu și artistul plastic Flavia Beatris Grădinaru au oferit un colorat și sensibil buchet de primăvară – Poezie și Pictură la Bibliotecă!

 

Marți, 8 aprilie 2025, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a avut loc un eveniment de suflet menit să îmbine armonios arta și cartea, pictura și poezia, printr-o frumoasă colaborare cu Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița și Cercul de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza”al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților.

Așadar, într-o sală devenită neîncăpătoare, poetul reșițean Iulian Barbu a fost invitat să-și prezinte cel mai recent volum de poezie, iar artistul plastic reșițean Flavia Beatris Grădinaru a fost invitată să-și expună o seamă de lucrări prevestitoare ale primăverii.

Cu acest prilej a fost prezentat și primul număr al revistei „Bocșa culturală” pe anul 2025, periodic trimestrial de cultură, artă, literatură și spiritualitate, care a pășit în cel de-al XXVI-lea an de apariție.

Între colaboratorii și prietenii Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa se află și poetul Iulian Barbu, fidel colaborator al revistei „Bocșa culturală” și unul dintre cei mai harnici și talentați scriitori bănățeni.

De curând Iulian Barbu a împlinit o frumoasă vârstă, prilej pentru a dărui iubitorilor de poezie un nou volum sub semnătura sa. Astăzi Iulian Barbu a fost invitat la Bocșa pentru a-și prezenta publicului bocșean volumul intitulat cu îndrăzneală „Mă cheamă Vers”, o carte frumoasă care a văzut lumina tiparului  la Editura TIM din Reșița în coordonarea editorului Gheorghe Jurma.

Despre carte și despre autor au vorbit: Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla, Gabriela Șerban și Ionel Bota, iar Iulian Barbu a lecturat din volumul prezentat.

Iulian Barbu e/ un Haiku într-o carte/Poezie sub vis” se prezintă poetul în deschiderea cărții; ca, mai apoi, să declare că „Mă numesc Vers/ Sunt cel fără de nume/ botezat de Poezie Vers/Și rătăcesc cu sufletul/în palmă prin Cuvânt./ Din mine se naște /metafora ca un prunc/cu aripi de înger./Aștept în stația vieții/nemurirea ce mă va întoarce/în trecut/la casa din povești./Cuprind cu brațele/Speranța ce trece/ca o unduire prin veșnicie.”

„Poezia lui Iulian Barbu țâșnește în forme concentrate de genul haiku-ului (câteodată numit original de el Barbuk!), sclipind impresionant, convins că «numărul meu astral/E egal cu el al poeziei. De altfel, acest volum se dezvoltă pe obsesia poeziei, pe căutarea ei, pe definirea ei, pe găsirea și trăirea ei.» afirmă criticul și istoricul Gheorghe Jurma.

Talentat, sincer, sensibil, Iulian Barbu este unul dintre cei mai dragi prieteni ai revistei „Bocșa culturală” și ai bibliotecii bocșene astfel că, la finalul întâlnirii, poetului Iulian Barbu i-a fost înmânată o diplomă de cinstire în semn de aleasă prețuire și calde mulțumiri pentru rodnică și frumoasă colaborare din partea instituției gazdă.

Dacă Iulian Barbu a reușit să impresioneze prin vers, Flavia Beatris Grădinaru a cucerit publicul prin culoare!

Despre expoziția prezentată au vorbit Erwin Josef Țigla, Doina Hlinka și Mariana Troner Vermeșan, iar Flavia Grădinaru a dăruit portrete „personajelor” reale, aflate la eveniment. De asemenea, a fost, din nou, felicitat și aplaudat  Tiberiu Șerban pentru modul excepțional în care a panotat și această expoziție.

Flavia este un om cald și talentat, care a crescut artistic sub aripa artistului plastic Gustav Hlinka, a urmat Școala Populară de Artă din Reșița și își manifestă talentul și în scop terapeutic. Arta este, într-un fel sau altul, refugiul Flaviei din urâțenia realității. Pictează peisaje, pictează flori și portretizează oameni pozitivi.

Atât Iulian Barbu, cât și Flavia Beatris Grădinaru au îndemnat tinerii prezenți la eveniment să-și urmeze pasiunile, să aibă curaj în aspirații și să se bucure de frumosul din jurul lor.

Prezent la eveniment, primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, a felicitat atât invitații, cât și participanții, pentru că au ales să petreacă la Bocșa câteva momente importante sub auspiciile artei și literaturii: „Tinerii noștri au nevoie de modele! Oamenii talentați de lângă noi, personalități ale culturii bănățene, sunt astfel de modele pentru elevii și tinerii bocșeni. Mă bucur că sunt receptivi și răspund acestor invitații spre cultură, spre artă și, iată, spre literatură. Felicitări și dascălilor care îi îndeamnă spre carte, spre bibliotecă, și care le oferă posibilitatea audierii unor lecții, unor expozeuri susținute de dascăli precum Gheorghe Jurma și Ionel Bota.”

La eveniment au participat membri ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, iubitori de artă și literatură prieteni ai bibliotecii gazdă, precum și elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa însoțiți de prof. dr. Liana Ferciug.

Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de fotografii, cu autografe și cu povești în bibliotecă!

Un reușit moment cultural

O zi însorită de primăvară. Școala Postliceală Sanitară din orașul de pe Cerna – Hunedoara, prin grija bibliotecarei Irina Șandra în parteneriat cu Asociația CARP „Speranța” Hunedoara (președinte Rotar Delian Dorel) a găzduit un reușit moment cultural sub genericul „Sănătatea ca stil de viață”. Interesant ni s-a părut finalizarea concursului de creație literară cu tema „Sănătatea – primăvara vieții” dedicat memoriei hunedorenilor Valeriu Bârgău (foto 1) – scriitor și soției acestuia, Mariana Pândaru (foto 2) – poetă.

Biografia acestora a fost prezentată de seniorul Ilie Dumitru.

Cu emoții firești Carmen Ivan și Marius Lupșa au citit din cărțile semnate de Valeriu Bârgău și Mariana Pândaru.

Consilierul Gelu Borza a oferit participanților la concurs diplome și cărți.

De consemnat este faptul că, activitatea a fost sprijinită de ziarul Accent Media (director Cornel Poenar) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu).

Iată și un scurt comentariu privind lucrările oferite în concurs semnat cu profesionalism de Irina Șandra.

Un grup de elevi ai Școlii Postliceale Sanitare Hunedoara – elevi doritori de a deveni buni asistenți medicali, dedicați meseriei ce și-au ales-o au definit sănătatea ca fiind  „Primăvara vieții” pe care acum se străduiesc să înțeleagă cum să o practice cât mai bine atunci când va veni momentul.

Avem nevoie de sănătate mereu și mereu, așa cum poetic susținea Lupșa Marius, elev în anul II AMG: „Ce ar fi viața fără sănătate? Cum ar face față natura iernii grele, fără speranța renașterii?”

Pragmatic, Salamon Eugenia elevă în anul I AMG i-a răspuns: „O dietă bogată în fructe, legume proaspete, proteine slabe, cereale integrale, lactate, hidratare corespunzătoare, ajută la menținerea sănătății organismului”.

Într-adevăr, organismul are nevoie de alimentație sănătoasă, activitate fizică, evitarea obiceiurilor dăunătoare, relațiile cu semenii, minte lucidă, așa cum afirmă Paniti Noemi din anul I AMG: „În această etapă a vieții, sănătatea joacă un rol esențial, deoarece obiceiurile și alegerile adoptate în tinerețe au un impact semnificativ asupra sănătății pe termen lung”.

Bordeanu Valentina din anul III AMG puncta: „Primăvara, anotimpul renașterii, nu este doar o perioadă de înflorire a naturii, ci și un moment crucial pentru sănătatea noastră”.

Da, trebuie să prețuim sănătatea la orice vârstă și trebuie să ne dorim și să facem tot ce ne stă în puteri să o menținem mereu la stadiul de „Primăvară”…., căci Florence Nightingale spunea: „Viața este un cadou splendid – nu este nimic mic în ea”.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

INVITAȚIE

9 aprilie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (ediția a XVIII-a): manifestare ecumenică pregătitoare a marii Sărbători a Învierii Domnului. Participă Anca-Mariana Câmpean din partea Episcopiei Ortodoxe a Caransebeșului și sora  Monica Bogdănel din partea Congregației Surorilor Providenței (SP) / Biserica Romano-Catolică.

Expoziție de fotografii „Biserici creștine în Dubai“, realizate în martie 2024 de Erwin Josef Țigla.

Pricesne interpretate de prof. Elena Cozâltea.

 

 

 

9. April 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Den Gekreuzigten liebend“ (XVIII. Auflage): Ökumenische Vorbereitungsveranstaltung zum Osterfest. Es beteiligen sich Anca-Mariana Câmpean seitens der Rumänisch-Orthodoxen Eparchie Karansebesch und Ssch. Monica Bogdănel von den Schwestern von der Vorsehung (SP) seitens der römisch-katholischen Kirche.

Vernissage der Ausstellung „Christliche Kirche in Dubai“, mit Fotos aus dem Monat März 2024 von Erwin Josef Țigla.

Musikalische Untermalung: Elena Cozâltea.

 

9 aprilie 2025, ora 12.00, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului de Etnografie „Țara Carașului“ Oravița:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie): „Portrete“. Expune Maria Tudur (Reșița), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România / Filiala Reșița și al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

Incursiuni în istoria locului:

  • Dr. Ionel Bota (Oravița) îl prezintă pe Arthur Carl Victor Schott (*27 februarie 1814, Stuttgart – †26 iulie 1875, Washington), cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea sa în eternitate;
  • Documentarist Ion Gheorghe Chiran îl prezintă pe ing. Constantin Crețu (*25 martie 1935 – †7 februarie 2020), unul din fondatorii mișcării speologice și de turism din Oravița, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la naștere.

 

 

9. April 2025, 12:00 Uhr, Kulturzentrum und musealer Komplex „Altes Theater Mihai Eminescu“ – Sitz des Ethnographischen Museums „Karascher Land“ Orawitza:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung des Weltkunsttages (15. April): Kunstausstellung Maria Tudur (Reschitza), „Portraits“.

Dr. Ionel Bota (Orawitza) spricht über Arthur Carl Victor Schott (*27. Februar 1814, Stuttgart – †26. Juli 1875, Washington), anlässlich des 150. Todestags.

Ion Gheorghe Chiran (Orawitza) spricht über Dipl.-Ing. Constantin Crețu (*25. März 1935 – †7. Februar 2020), einer der Gründer der Höhlenforschung- und Tourismustätigkeit in Orawitza, anlässlich des 90. Geburtstags.

 

GABRIELA ȘERBAN: Să ne prețuim valorile! Istoricul Dana Antoaneta Bălănescu la ceas aniversar – 70

Istoricul Dana Antoaneta Bălănescu, drag și vechi prieten al bibliotecii bocșene, se află la ceas aniversar! Și tare mi-e ciudă că, din diverse motive sau, cum ar spune colaboratorii noștri preoți, „din binecuvântate pricini”, nu am reușit să ne întâlnim într-un simpozion aniversar la Bocșa. Dar… anul abia a început… iar prietenii pot fi aniversați în și cu diverse ocazii.

Doctor în istorie, specialist în numismatică, traducătoare și scriitoare, Dana Bălănescu s-a născut la Reșița în 5 aprilie 1955, alături de sora geamănă, Manuela.

Studiază la Reșița și Cluj-Napoca, fiind absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea Istorie-Filozofie. Dana Bălănescu își urmează cariera după firescul mers, pornind de la conservator-ajutor, muzeograf, muzeograf-numismat, custode, activități interesante și frumoase pe care le-a desfășurat cu pasiune și dăruire.

De-a lungul timpului îndeplinește diverse misiuni ale profesiei sale  fiind membră a Societății Numismatice Române (din 1981), președinte al secției din Reșița a aceleiași societăți, membră a Societății de Studii Clasice (Filiala Cluj), precum și membră a Asociației Istoricilor din Transilvania și Banat – Filiala Caraș-Severin.

Scrie studii și articole de specialitate, precum și literare, colaborând la diverse reviste și publicații: „Banatica” (Reșița), „Revista Muzeelor”, „Banatul”, „Patrimonium Banaticum”, „Vrerea” (Timișoara), „Caietele Nichita Stănescu”, „Noi tinerii”, „Revista noastră”, „Semenicul”, „Reflex” (Reșița)[1], „Bocșa culturală” (Bocșa)[2] și altele.

Între 1998-2000 a fost asistent-asociat la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, secția istorie-teologie a Facultății de Științe Economice, disciplina istorie veche universală, iar între 1995-1997 a fost colaborator al Radio Reșița.

În 1997 își susține doctoratul în istorie cu teza Moneda în sud-vestul Daciei pre-romane la Facultatea de Istorie a Universității București, coordonator științific fiindu-i prof. univ. dr. Constantin Preda.

Dintre volumele publicate amintim: ca autor: „Taina dealului” (povestiri pentru copii). Timișoara: Facla, 1991; „Monede în Banatul antic”. Reșița: Modus PH, 1998; „O seară ca-n povești”. Reșița: Modus PH, 1998; iar ca traducător (din limba franceză): Petrika Ionescu. „Bad Kiss sau Fotoliul lui Proust.” Cluj-Napoca: Cassius Book, 2024.

Referințe privind personalitatea Dana Bălănescu și lucrările sale găsim în diverse publicații: Totuși literatura/ Oana Andrei În: Literatorul, 2, nr. 22 (39), 29 mai 1992; Dana Bălănescu – o taină/ Liubița Raichici Botgros În: Revista noastră, 2, nov. 1993; Întâlnire la muzeu/ Daniel Botgros În: Timpul, 5, nr. 30 (1054), 12 feb. 1994; O carte pentru copilărie/ Ionel Bota În: Timpul, 7, nr. 226, 4 oct. 1996; Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin/Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu. Reșița: Timpul, 1998 (Dicționare); Istoricul Dana Bălănescu la 55 de ani/ Gabriela Șerban În: Bocșa culturală. Anul XI, nr. 2(69), 2010; Dana Bălănescu și cele două chemări ale sale/ Titus Crișciu În: Bocșa culturală. Anul XI, nr. 2(69), 2010.

Draga noastră Dana Bălănescu împlinește astăzi o frumoasă vârstă, o vârstă a înțelepciunii și a nobleței – 70! Este momentul s-o felicităm și să-i arătăm dragostea și aprecierea noastră! În același timp, este momentul s-o prezentăm tinerilor ca pe un model demn de urmat, deoarece caracterul Danei este unul frumos, cariera sa una reușită, iar hobby-urile sale sunt dintre cele mai atractive și îndrăznețe: iubește muzica, ceea ce a determinat-o ca, la peste 60 de ani, să frecventeze cursurile de pian ale Școlii Populare de Artă „Ion Românu” din Reșița; adoră să citească, să scrie, să cerceteze; adoră teatrul, ceea ce o determină nu doar să urmărească fiecare reprezentație a Teatrului de Vest, dar și să recite din lirica națională și universală; adoră să călătorească și între destinațiile preferate se află Grecia; iubește oamenii și comunicarea ceea ce a determinat-o să învețe diverse limbi străine: vorbește și scrie bine în limbile franceză, engleză, germană și latină. Apoi, fascinată de Grecia, a învățat limba greacă și este bine cunoscută corespondența Danei Bălănescu, dar și prietenia acesteia, cu familia compozitorului Mikis Theodorakis pe care a avut șansa și bucuria să-l cunoască și să-l viziteze înainte de a se stinge îndrăgitul muzicolog cretan, cel care a scris peste 1000 de cântece și este recunoscut mai ales pentru melodiile filmelor de succes precum „Zorba Grecul”sau „Serpico”.

Dana Bălănescu este un om frumos! Iubește copiii, animalele, muzica, teatrul, dansul, culoarea, viața! Chiar dacă „la suprafață” pare uneori distrată sau neatentă, în profunzime este exigentă și tratează fiecare subiect cu seriozitatea necesară. Se hrănește cu veritabile acte culturale și cu scrieri de calitate! Iar ca prieten este onest și devotat! 

Apropierea de Bocșa a venit firesc! Prin oameni, prin activități cultural-artistice, istorice și spirituale, prin cărți și prin valori! Iar două dintre aceste valori poartă nume de rezonanță în domeniul istoric național: Nicolae Bocșan și Octavian Răuț! Dacă cel dintâi i-a fost coleg, cel de-al doilea i-a fost mentor. Istoricul Dana Bălănescu afirmă cu convingere că întreaga sa carieră i-a fost influențată de prof. Octavian Răuț din Bocșa Română, primul director al Muzeului din Reșița (1959 – 1965), președinte al Societății Numismatice Române, Secția Reșița (1973-1982),  harnic și complex cercetător.

La ceas aniversar îi transmitem dragei noastre prietene și colaboratoare Dana Bălănescu alese urări de bine și sănătate și-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dăruiască încă multe momente frumoase și binecuvântate! Să-i îngăduie să ne bucure mulți ani înainte prin împlinirea proiectelor aflate în lucru și prin generozitatea-i caracteristică!

          La mulți ani, Dana Antoaneta Bălănescu!


[1] Gabriela Șerban. Bibliografia revistei „Reflex” ( 2000- 2014). Timișoara: Marineasa, 2015 și Bibliografia revistei „Reflex” 2015 – 2020, Reșița: TIM, 2024;

[2] Gabriela Șerban. Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000-2009. Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009-2013. Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014-2018. Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2019-2023. Reșița: TIM, 2024 (Bocșa – istorie și cultură);

 

 

 

„Zilele Literaturii Germane la Reșița”, ediția XXXV-a

În perioada 3 – 6 aprilie 2025 s-au desfășurat în capitala Banatului Montan „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, o manifestare cu caracter internațional. Au răspuns invitației organizatorilor pentru această cea de a XXXV-a ediție, participanți din Germania, Austria, Slovenia și Ungaria și bineînțeles România, din București, Transilvania și din Banat. Nume de referință în spațiul cultural din România și străinătate au contribuit și anul acesta la reușita manifestării. În cadrul acestei ediții a fost decernat Premiul literar „Rolf Bossert” pe anul 2025 scriitoarei Nicola Quaß (Düsseldorf, Germania).

Având sprijinul oferit de Ministerul Culturii, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Departamentul pentru Relații Interetnice, precum și al altor instituții și organizații, această ediție – o manifestare de răsunet în mediul literar de limbă germană din spațiul estic și central european – a fost una de succes, cu atât mai mult cu cât cei peste 35 de invitați s-au bucurat de literatura și cartea în limba germană, dar și de Banatul Montan și de Reșița, gazdă primitoare fiind și de data aceasta, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava.

Erwin Josef Țigla

Programul pentru perioada 8 – 12 aprilie 2025 – Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița

8 aprilie 2025, ora 13.00, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea“ Bocșa:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie): Un buchet de primăvară“, Flavia Beatris Grădinaru (Reșița), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

Poetul reșițean Iulian Barbu și cărțile sale.

 

8 aprilie 2025, ora 16.00, Centrul Cultural Muzeistic Anina:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie): „Florile sufletului“. Expune Livia Frunză (Reșița), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

9 aprilie 2025, ora 12.00, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului de Etnografie „Țara Carașului“ Oravița:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie): „Portrete“. Expune Maria Tudur (Reșița), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România / Filiala Reșița și al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

Incursiuni în istoria locului:

  • Dr. Ionel Bota (Oravița) îl prezintă pe Arthur Carl Victor Schott (*27 februarie 1814, Stuttgart – †26 iulie 1875, Washington), cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea sa în eternitate;
  • Documentarist Ion Gheorghe Chiran îl prezintă pe ing. Constantin Crețu (*25 martie 1935 – †7 februarie 2020), unul din fondatorii mișcării speologice și de turism din Oravița, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la naștere.

 

9 aprilie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (ediția a XVIII-a): manifestare ecumenică pregătitoare a marii Sărbători a Învierii Domnului. Participă Anca-Mariana Câmpean din partea Episcopiei Ortodoxe a Caransebeșului și sora  Monica Bogdănel din partea Congregației Surorilor Providenței (SP) / Biserica Romano-Catolică.

Expoziție de fotografii „Biserici creștine în Dubai“, realizate în martie 2024 de Erwin Josef Țigla.

Pricesne interpretate de prof. Elena Cozâltea.

 

10 aprilie 2025, ora 12.00, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Expoziție de artă plastică în avanpremiera Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie): „Amintiri“. Expun Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița), membri ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

11 aprilie 2025, ora 12.00, sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, Timișoara:

Scriitorii cetății reșițene: Gheorghe Jurma (*5 februarie 1945, Bobda / Timiș). O întâlnire literară cu scriitorul și omul de cultură Gheorghe Jurma, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Prezentare de carte: „Gheorghe Jurma – un proaspăt optzecist”, volum îngrijit de Erwin Josef Ţigla și apărut la Editura „TIM” Reşiţa, 2025, a 134-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

 

11 aprilie 2025, ora 17.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Personalitățile de lângă noi: dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu (*5 aprilie 1955, Reșița), la ceas aniversar!

 

11 aprilie 2025, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție documentară in memoriam Georg Hromadka (*6 iulie 1911, Lupeni – † 12 aprilie 1985, Singen / Hohentwiel, Germania): 40 de ani de la trecerea sa în eternitate.

 

12 aprilie 2025, începând cu ora 11.00, cartierul Lunca Bârzavei, Reșița:

Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian“ (= „Gențiana”) Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la manifestarea complexă reșițeană „Alaiul Primăverii”, ediția a XXXIX-a.

 

 

Programm für die Zeitspanne 8. – 12. April 2025:

 

8. April 2025, 13:00 Uhr, Städtische „Tata Oancea“-Bibliothek Bokschan:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung des Weltkunsttages (15. April): Kunstausstellung Flavia Beatris Grădinaru (Reschitza), „Un buchet de primăvară = Ein Frühlingsstrauß“.

Der Reschitzaer Dichter Iulian Barbu und seine Bücher.

 

8. April 2025, 16:00 Uhr, Museistisches Kulturzentrum Anina:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung des Weltkunsttages (15. April): Kunstausstellung Livia Frunză (Reschitza): „Florile sufletului = Die Blumen der Seele“.

 

9. April 2025, 12:00 Uhr, Kulturzentrum und musealer Komplex „Altes Theater Mihai Eminescu“ – Sitz des Ethnographischen Museums „Karascher Land“ Orawitza:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung des Weltkunsttages (15. April): Kunstausstellung Maria Tudur (Reschitza), „Portraits“.

Dr. Ionel Bota (Orawitza) spricht über Arthur Carl Victor Schott (*27. Februar 1814, Stuttgart – †26. Juli 1875, Washington), anlässlich des 150. Todestags.

Ion Gheorghe Chiran (Orawitza) spricht über Dipl.-Ing. Constantin Crețu (*25. März 1935 – †7. Februar 2020), einer der Gründer der Höhlenforschung- und Tourismustätigkeit in Orawitza, anlässlich des 90. Geburtstags.

 

9. April 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Den Gekreuzigten liebend“ (XVIII. Auflage): Ökumenische Vorbereitungsveranstaltung zum Osterfest. Es beteiligen sich Anca-Mariana Câmpean seitens der Rumänisch-Orthodoxen Eparchie Karansebesch und Ssch. Monica Bogdănel von den Schwestern von der Vorsehung (SP) seitens der römisch-katholischen Kirche.

Vernissage der Ausstellung „Christliche Kirche in Dubai“, mit Fotos aus dem Monat März 2024 von Erwin Josef Țigla.

Musikalische Untermalung: Elena Cozâltea.

 

10. April 2025, 12:00 Uhr, Galerie der Kreisbehörde für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:

Eine Kunst-Ausstellung in Vorbereitung des Weltkunsttages (15. April): Kunstausstellung Eleonora & Gabriel Hoduț (Reschitza): „Amintiri = Erinnerungen“.

 

11. April 2025, 12:00 Uhr, Sitz der Temeswarer Filiale des Rumänischen Schriftstellerverbands:

Unsere Persönlichkeiten: Gheorghe Jurma (*5. Februar 1945, Bobda / Temesch), zum 80.! Literarische Begegnung mit dem Schaffen des Schriftstellers und Kulturmenschen;

Buchpräsentation: „Gheorghe Jurma – un proaspăt optzecist”, herausgegeben von Erwin Josef Ţigla, Verlag „TIM” Reschitza, 2025, die 134. Buchveröffentlichung des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.

 

11. April 2025, 17:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Unsere Persönlichkeiten: Dr. phil. Dana Antoaneta Bălănescu (*5. April 1955, Reschitza), zum 70.!

 

11. April 2025, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Dokumentationsausstellung In Memoriam Georg Hromadka (*6. Juli 1911, Lupeni – † 12. April 1985, Singen / Hohentwiel, Deutschland): 40. Todestag.

 

12. April 2025, ab 11:00 Uhr, Govândari-Wohnviertel, Reschitza:

Teilnahme der deutschen „Enzian”-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am traditionellen Reschitzaer „Frühlingsumzug”, XXXIX. Auflage.

 

Diplomă Aniversară pentru UZPR, la sărbătorirea Universității„Titu Maiorescu”

– de Marian Nencescu

Cu 35 de ani în urmă, la 23 aprilie 1990, chiar de ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se înființa, la București, prima Universitate particulară din România ce va purta numele unui mare ctitor și reformator al învățământului românesc modern, criticul literar, filosoful și omul politic Titu Maiorescu. Prin alegerea lui Titu Maiorescu drept „patron spiritual” al noii instituții de învățământ superior, inițiatorii acestui proiect, în mare parte aflați și azi la conducerea Universității, au ținut să evidențieze în primul rând cutezanța tinerească, Titu Maiorescu fiind primul rector al Universității din Iași, ales la vârsta de numai 23 de ani, dar și o opțiune politică și socială, Titu Maiorescu fiind și primul mare om politic care a înțeles că societatea românească a vremii sale nu poate evolua în vechile tipare, criticând acerb „formele fără fond”, respectiv instituțiile statului care nu mai țineau pasul cu valul schimbărilor, școala în primul rând, dar și justiția, sistemul politic și chiar temelia statului, ordinea constituțională, și sprijinind intens sistemul monarhic, singurul, în opinia sa, care putea asigura, la vremea respectivă, modernizarea și „europenizarea” țării. Prin instituțiile create, Cercul Literar „Junimea”, Revista „Convorbiri literare”, unde au publicat cei mai importanți scriitori ai vremii, cu Eminescu în frunte, reforma învățământului și constitituirea, pe baze moderne, a Academiei Române, Titu Maiorescu a adus în România aflată încă sub umbrela balcanizării, dar și cu puternice influențe din vremea fanarioților, spiritul viu, occidental, cultul valorilor și al rațiunii. Este, poate, și motivul intim pentru care ctitorii noii Univerrsități au făcut de la început apel la tradiția „maioresciană” din cultura noastră, mult diminuată sub regimul comunist, dar niciodată dispărută din conștiința unei părți a intelectualității progresiste de la noi. Sub „steagul” maiorescian s-au alăturat noii Universități foarte mulți intelectuali din domenii diverse, medicină, litere, informatică, drept, filosofie și sociologie, Universitatea „Titu Maiorescu” având, de la înfințare și până azi, cel mai performant corp profesoral, fala mediului academic și diplomatic românesc, și care au găsit în inițiativa privată un mod de a face o „școală” de alt tip, mai eficient, mai performant decât în sistemul de stat.

Desigur, începutul a fost greu, totul trebuind să fie construit de la capăt: sediul, laboratoarele, sălile de curs, campusul Universitar, librăria și biblioteca, într-un cuvânt tot confortul specific unei vieți universitare moderne, azi Universitatea „Titu Maiorescu”, fiind una dintre instituțiile de învățământ superior fanion ale țării, o „școală” perfect dotată și utilată pentru a face față asaltului noului, pentru a asigura studenților cele mai bune condiții de studiu. Se poate spune chiar că investițiile, în oameni, în tehnică, au depășit cu mult posibilitățile estimate, Universitatea „Titu Maiorescu” fiind în primul rând o investiție pentru viitor, așa cum ar fi visat probabil cândva Titu Maiorescu pentru „școala” românească în care credea și pe care a slujit-o până la moarte.

Recent, pe 2 aprilie, o zi cu dublă semnificație, în calendarul ortodox fiind sărbătorit chiar Sfântul Tit (sau Titos, discipol al Sfântului Apostol Pavel), într-un fel chiar patronul spiritual al lui Titu Maiorescu, pe de altă parte fiind și Ziua Cărții pentru Copii, o altă sărbătoare a scrisului și a culturii universale, în Aula Magna a Universității „Titu Maiorescu” a avut loc ceremonia de aniversare a 35 de ani de la înființarea Universității, în prezența conducerii, în frunte cu Președintele Consiliului de Administrație, prof. univ dr. Iosif Urs, a președintelui Senatului, conf. univ. Dr. Iustin Priescu, a Rectorului, prof. univ. dr. Daniel Cochior, manifestarea fiind condusă cu eleganță și aplomb de prof. univ. dr. Sorin Ivan, însoțit de tot staff–ul facultății, doamna conf. univ. dr. Mădălina Deaconu, prof. univ dr. Teodor Frunzetii, cadrele didactice și studenți, precum și invitați din viața publică, din presă, și de la trei licee bucureștene de top, Colegiile „Mihai Eminescu și „Ion Creangă”, și Liceul teoretic „Dante Aligheri”, desigur baza viitorilor studenți ai Universității.

Licențiat în Litere, doctor în Litere, dar și în Drept, membru în boardul FICE (Federația Internațională a Comunităților Educative), profesor universitar din 2014 și decan al Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale din 2020, dl. Sorin Ivan este și un cunoscut jurnalist, director al Revistei naționale „Tribuna Învățământului”, din 2005, și membru al UZPR. Sub mandatul său a fost semnat un Protocol de Parteneriat Media cu UZPR, fiind inițiate și alte proiecte comune, ce își așteaptă finalizarea. În acest sens, participarea reprezentatului special al Președintelui UZPR la manifestarea din 2 aprilie, de la sediul Universității „Titu Maiorescu”, nu a fost o surpriză, ci o continuare a unei vechi și statornice colaborări. Cu acest prilej, domnului președinte al UZPR, Sorin Stanciu, i s-a acordat Diploma și Medalia Aniversară a UTM, „în semn de recunoștință și pentru contribuția la dezvoltarea, consolidarea și creșterea prestigiului Universității „Titu Maiorescu”. Medalia aniversară, o frumoasă creație din porțelan aurit, poate fi vizionată, fiind expusă la sediul UZPR.

Cu acest prilej a continuat și dialogul instituțional dintre UTM și Uniunea nostră, fiind evidențiată dorința comună de a asigura viitorilor jurnaliști, poate și viitori membri ai UZPR, nu doar cadrul teoretic de a-și însuși cunoștințe fundamentale ale profesiei, dar și un contact nemijlocit cu mediul profesional în care vor lucra. În final, ca o surpriză, au fost adresate saluturi, în limba română, din partea unor studenți străini care urmează cursul pregătitor pentru admiterea la facultate, un bun prilej de a promova valorile românești, umanismul și deschiderea pe care Univesitatea „Titu Maiorescu” le promovează consecvent, în prezent un număr semnificativ de studenți străini alegând să studieze în România, dacă se poate chiar la „Titu Maiorescu”, încă o dovadă a vocației de promovare a noului a acestei Universități născută în spirit și după un model maiorescian.

Jandarmeria Română la zi aniversară

Odată cu împlinirea a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române – după cum susținea locotenent Pălean Corina în calitatea sa ca persoană de contact a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara – unitatea hunedoreană a desfășurat o serie de activități.

Debutul acestora a fost Cupa Jandarmeriei la tenis de masă, precedat de Cupa Jandarmeriei la minifotbal, unde cei mai buni dintre cei mai buni au urcat pe podium.

Totodată, pentru munca și eforturile depuse, dar și pentru rezultatele obținute în activitatea profesională, unii colegi ai noștri au fost înaintați în gradul următor, înainte de termen.

Chiar de Ziua Jandarmeriei, ne-am dorit să fim alături de cetățeni pentru a sărbători împreună și am fost prezenți în Piața Unirii din Deva, unde am pregătit standuri de prezentare a tehnicii și a armamentului din dotare, a ofertei educaționale în instituțiile de învățământ ale M.A.I., dar și exerciții demonstrative împreună cu câinii de serviciu.

„Vedeta zilei” a fost tiroliana pregătită de colegii noștri de la structura montană, pentru copiii prezenți.

Iar noi, la  175 de ani, am sărbătorit Jandarmeria Română care a fost și este o instituție care se află în slujba cetățenilor și a comunității.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Diplomă Aniversară pentru UZPR,la sărbătorirea Universității„Titu Maiorescu”

de Marian Nencescu

Cu 35 de ani în urmă, la 23 aprilie 1990, chiar de ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se înființa, la București, prima Universitate particulară din România ce va purta numele unui mare ctitor și reformator al învățământului românesc modern, criticul literar, filosoful și omul politic Titu Maiorescu. Prin alegerea lui Titu Maiorescu drept „patron spiritual” al noii instituții de învățământ superior, inițiatorii acestui proiect, în mare parte aflați și azi la conducerea Universității, au ținut să evidențieze în primul rând cutezanța tinerească, Titu Maiorescu fiind primul rector al Universității din Iași, ales la vârsta de numai 23 de ani, dar și o opțiune politică și socială, Titu Maiorescu fiind și primul mare om politic care a înțeles că societatea românească a vremii sale nu poate evolua în vechile tipare, criticând acerb „formele fără fond”, respectiv instituțiile statului care nu mai țineau pasul cu valul schimbărilor, școala în primul rând, dar și justiția, sistemul politic și chiar temelia statului, ordinea constituțională, și sprijinind intens sistemul monarhic, singurul, în opinia sa, care putea asigura, la vremea respectivă, modernizarea și „europenizarea” țării. Prin instituțiile create, Cercul Literar „Junimea”, Revista „Convorbiri literare”, unde au publicat cei mai importanți scriitori ai vremii, cu Eminescu în frunte, reforma învățământului și constitituirea, pe baze moderne, a Academiei Române, Titu Maiorescu a adus în România aflată încă sub umbrela balcanizării, dar și cu puternice influențe din vremea fanarioților, spiritul viu, occidental, cultul valorilor și al rațiunii. Este, poate, și motivul intim pentru care ctitorii noii Univerrsități au făcut de la început apel la tradiția „maioresciană” din cultura noastră, mult diminuată sub regimul comunist, dar niciodată dispărută din conștiința unei părți a intelectualității progresiste de la noi. Sub „steagul” maiorescian s-au alăturat noii Universități foarte mulți intelectuali din domenii diverse, medicină, litere, informatică, drept, filosofie și sociologie, Universitatea „Titu Maiorescu” având, de la înfințare și până azi, cel mai performant corp profesoral, fala mediului academic și diplomatic românesc, și care au găsit în inițiativa privată un mod de a face o „școală” de alt tip, mai eficient, mai performant decât în sistemul de stat.

Desigur, începutul a fost greu, totul trebuind să fie construit de la capăt: sediul, laboratoarele, sălile de curs, campusul Universitar, librăria și biblioteca, într-un cuvânt tot confortul specific unei vieți universitare moderne, azi Universitatea „Titu Maiorescu”, fiind una dintre instituțiile de învățământ superior fanion ale țării, o „școală” perfect dotată și utilată pentru a face față asaltului noului, pentru a asigura studenților cele mai bune condiții de studiu. Se poate spune chiar că investițiile, în oameni, în tehnică, au depășit cu mult posibilitățile estimate, Universitatea „Titu Maiorescu” fiind în primul rând o investiție pentru viitor, așa cum ar fi visat probabil cândva Titu Maiorescu pentru „școala” românească în care credea și pe care a slujit-o până la moarte.

Recent, pe 2 aprilie, o zi cu dublă semnificație, în calendarul ortodox fiind sărbătorit chiar Sfântul Tit (sau Titos, discipol al Sfântului Apostol Pavel), într-un fel chiar patronul spiritual al lui Titu Maiorescu, pe de altă parte fiind și Ziua Cărții pentru Copii, o altă sărbătoare a scrisului și a culturii universale, în Aula Magna a Universității „Titu Maiorescu” a avut loc ceremonia de aniversare a 35 de ani de la înființarea Universității, în prezența conducerii, în frunte cu Președintele Consiliului de Administrație, prof. univ dr. Iosif Urs, a președintelui Senatului, conf. univ. Dr. Iustin Priescu, a Rectorului, prof. univ. dr. Daniel Cochior, manifestarea fiind condusă cu eleganță și aplomb de prof. univ. dr. Sorin Ivan, însoțit de tot staff–ul facultății, doamna conf. univ. dr. Mădălina Deaconu, prof. univ dr. Teodor Frunzetii, cadrele didactice și studenți, precum și invitați din viața publică, din presă, și de la trei licee bucureștene de top, Colegiile „Mihai Eminescu și „Ion Creangă”, și Liceul teoretic „Dante Aligheri”, desigur baza viitorilor studenți ai Universității.

Licențiat în Litere, doctor în Litere, dar și în Drept, membru în boardul FICE (Federația Internațională a Comunităților Educative), profesor universitar din 2014 și decan al Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale din 2020, dl. Sorin Ivan este și un cunoscut jurnalist, director al Revistei naționale „Tribuna Învățământului”, din 2005, și membru al UZPR. Sub mandatul său a fost semnat un Protocol de Parteneriat Media cu UZPR, fiind inițiate și alte proiecte comune, ce își așteaptă finalizarea. În acest sens, participarea reprezentatului special al Președintelui UZPR la manifestarea din 2 aprilie, de la sediul Universității „Titu Maiorescu”, nu a fost o surpriză, ci o continuare a unei vechi și statornice colaborări. Cu acest prilej, domnului președinte al UZPR, Sorin Stanciu, i s-a acordat Diploma și Medalia Aniversară a UTM, „în semn de recunoștință și pentru contribuția la dezvoltarea, consolidarea și creșterea prestigiului Universității „Titu Maiorescu”. Medalia aniversară, o frumoasă creație din porțelan aurit, poate fi vizionată, fiind expusă la sediul UZPR.

Cu acest prilej a continuat și dialogul instituțional dintre UTM și Uniunea nostră, fiind evidențiată dorința comună de a asigura viitorilor jurnaliști, poate și viitori membri ai UZPR, nu doar cadrul teoretic de a-și însuși cunoștințe fundamentale ale profesiei, dar și un contact nemijlocit cu mediul profesional în care vor lucra. În final, ca o surpriză, au fost adresate saluturi, în limba română, din partea unor studenți străini care urmează cursul pregătitor pentru admiterea la facultate, un bun prilej de a promova valorile românești, umanismul și deschiderea pe care Univesitatea „Titu Maiorescu” le promovează consecvent, în prezent un număr semnificativ de studenți străini alegând să studieze în România, dacă se poate chiar la „Titu Maiorescu”, încă o dovadă a vocației de promovare a noului a acestei Universități născută în spirit și după un model maiorescian.

Vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului ”Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri” la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti

ACTUALITATE DOCUMENTARE EVENIMENT Recomandări ULTIMA ORĂ 

 ultimaora12

Joi, 10 aprilie 2025, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti din Calea Plevnei nr. 61, sector 1, va avea loc vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. Festivitatea va fi transmisă on line și live-streamed pe https://www.facebook.com/Fotogeografica.

Momârlanii, după cum se identifică unii dinre localnicii ”Țării dintre Jiuri”, sunt descendenți ai dacilor. O populație ancestrală care a rămas zăvorâtă între Munții Șureanu, Parâng, Vâlcan, Tulișa și Retezat, pe văile celor două Jiuri, de Est și de Vest.

Comunitate foarte puțin cunoscută, izvorâtă din istoria vechii Dacii, se remarcă printr-o rară stabilitate și trăinicie în timp. Păstrători ai tradiţiilor arhaice distincte, sunt oameni puternici, de munte, păstori de când se ştiu, cu vorbă scurtă, harnici și hotărâți.

Obișnuiți cu greutățile vieții lor, cu vicisitudinile naturii, ei stau mai tot timpul singuri pe munte, în preajma animalelor, privind cu ochi mari liniştiţi zbuciumul de despoiere a firii de toate darurile şi frumuseţile ei (Nicolae Iorga).

Cu acest prilej, va putea fi vizionată transpunerea video a catalogului Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri și va fi susținut un program cultural-artistic de membrii Ansamblului Folcloric Ținutul Momârlanilor din Uricani: Roberta Maria Maxer (Imnul Momârlanilor, Frunză verde maracine – jiană), Andrei Calotă (Dac-aș mai putea să sui), Antonia Moraru (Cruce Sfântă părasită – priceasnă, Pe sub brazi pe la izvor- jiană).

Catalogul Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu sprijinul Asociației Ținutul Momârlanilor, Conexim Lupeni, Vila Monica Straja Lupeni, Straja Online, Ziarul EXCLUSIV, Asociația Artiştilor Fotografi Hunedoreni, REPATRIOT, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Centrul de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de Impact, UNESCO ProNatura, Fundația Națională ”Niște Țărani”, Contrast, Radio București FM, FAN Courier, Exclus Prod, Cercetașii României  – Centrul Local ”Sf. Nicolae”.

În palmaresul programului Romania Student Tour sunt consemnate alte 16 albume iconice de mare succes: Apuseni, țara de piatră; Comorile Oltenie de sub munte; Maramureș, moștenirea unui neam; Ținutul Padurenilor, inima de fier a Daciei Străbune; Civilzația Mărginimii; Transilvania, inima Romăniei; Dobrogea la răscrucea timpurilor; Descoperirea Naturii în Gorjul montan; Ținutul Vulcanilor; Pădurea Craiului, țara dintre Crișuri; Din lumea Banatului; Haţeg, ţinutul dinozaurilor; Din tainele Bucovinei; Ţinutul Neamţului, leagăn de legendă; Enigmele Buzăului; Plaiurile Vrancei.

Programul Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României.

O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, FOTOGEOGRAFCA, pune în aplicare sub sloganul cine suntem și de ce vorbim românește, un trio-dimensional știință, pasiune, artă.

Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și o vizibilitate notabilă.

Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală.

Eveniment realizat cu susținerea deosebită a Uniunii Studenților din România.

Gabriela ȘERBAN: Revista „Bocșa culturală” a pășit în cel de-al 26 –lea an de existență!

Dă clic pentru a accesa wp-1743689557483.pdf

De curând a apărut primul număr al revistei „Bocșa culturală”, revistă de cultură, artă, literatură și spiritualitate a orașului Bocșa.

Publicația este trimestrială și conține evenimente desfășurate în perioada ianuarie – martie 2025, acestora alăturându-se rubricile permanente deja consacrate în cei 25 de ani de existență a revistei: „Dascăli de frunte”, „Să vorbim corect românește”, „Să ne prețuim valorile”; „Viața cărților”; „La aniversară” și „In memoriam”, pagini de istorie, muzică, religie și, evident, literatură.

În cele 44 de pagini ale revistei semnează autori cunoscuți, colaboratori de ieri și de azi: Iulian Barbu; Iosif Băcilă; Stela Boulescu; Marius Cărbunescu; Petre Dalea; Hans Dama; Simion Dănilă; Valeriu Francisc Fabian; Liana Ferciug; Anton Georgescu; Achim Gherga; Tiberiu Gosav; Adalbert Gyuriș; Cristian-Paul Mozoru; Roxana Novacovici; Tata Oancea; Mia Rogobete; Mircea Rusnac; Zahara Stanzel; Titus Suciu; Nicoleta Surdei; Gabriela Șerban; Constantin Teodorescu; Radu Theodoru și Traian Vasilcău.

Editorialul acestui număr este semnat de Gabriela Șerban, redactorul-șef al revistei, și este dedicat cărturarului Gheorghe Jurma, aniversat în februarie ca proaspăt optzecist.

Revista „Bocșa culturală” a fost înființată în martie 2000 și apare sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, dar și cu sprijinul celor doi oameni inimoși: Gheorghe Jurma și Mirel Patriciu Pascu.

25 de ani de existență, „Bocșa culturală” este cel mai longeviv și serios periodic al orașului Bocșa, pășind cu încredere în cel de-al 26-lea an, alături de importanți colaboratori care, fiecare în parte, adaugă valoare acestei publicații.

 

Mario Balint despre Zoltan Kovacs – Radio UZPR

Jurnalistul Mario Balint, corespondenta special SRR, despre volumul “Comunismul si cioburile sale – 45 de ani cu bune și cu rele în România” al cunoscutul jurnalist, Zoltan Kovacs din Timișoara.

Înregistrare de Adriana Telescu, UZPR Caraș Severin.

Comunismul și cioburile sale – 45 de ani cu bune și cu rele în România – Radio UZPR

La Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița a avut loc în martie 2025, lansarea unei cărți care aduce în prim plan, comunismul. Cunoscutul jurnalist, Zoltan Kovacs din Timișoara, vine cu această nouă apariție editorială, în care ne vorbește despre lucrurile bune și cele rele din cei 45 de ani de comunism în România. Cartea a apărut ne spune autorul, din dorința de-a afla și tânăra generație despre fețele bune și cele rele ale acestei perioade “pe care eu am parcurs-o, trăind asemeni semenilor mei, bine și mai puțin bine” .

“Comunismul si cioburile sale – 45 de ani cu bune și cu rele în România”,  reprezintă un fragment din istoria acestei țări ,un mijloc de informare pentru tânăra generație, dar și pentru cei care erau plecați din țară. Câteva exemplare vor merge așadar la toate bibliotecile școlare din România.

Lansarea de carte a fost moderată de jurnalistul Mario Balint, care a amintit celor prezenți că Zoltan Kovacs este cel care a pus pe piață ziarul  „Agenda”, cea mai citită publicație de după anul 1990.

O întâlnire foarte plăcută cu un omul Zoltan Kovacs, care a răspuns la întrebări și a argumentat necesitatea unei asemenea cărți , pentru că “trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a nu repeta aceleași greșeli în viitor”, declară  cercetătorul științific Ioan Hațegan, în prefața cărții.

 Interviu cu Zoltan Kovacs realizat de Adriana Telescu, UZPR Caras Severin.

„Zilele Literaturii Germane la Reșița” Ediția a XXXV-a, 3 – 6 aprilie 2025

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR:

Joi, 3 aprilie 2025

 

Ora 15.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Erwin Josef Țigla:

  • Deschiderea festivă a celei de a XXXV-a ediții a „Zilelor Literaturii Germane la Reșița“. Cuvânt inaugural: Erwin Josef Ţigla;
  • Prezentare de carte: „Deutsche Literaturtage in Reschitza, 2016 – 2020” (= „Zilele Literaturii Germane la Reșița, 2016 – 2020”), coordonator: Erwin Josef Ţigla, apărută la Editura „Banatul Montan” Reșița, a 122-a publicație a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
  • Prezentare de carte: „Flucht der Deutschen aus dem Banat im Herbst 1944: Erzählberichte“ (= „Refugierea germanilor din Banat în toamna lui 1944. Amintiri“), coordonatori: Albert Bohn, Werner Kremm și Anton Sterbling, München: Landsmannschaft der Banater Schwaben, 2024, Seria Banater Bibliothek nr. 26, precum și Editura „CosmopolitanArt“ Timișoara, 2024. Prezintă doi dintre coordonatori: Werner Kremm (Reșița / Sânnicolau Mare) și Anton Sterbling (Fürth, Germania);
  • Prezentare de carte: „Kärnten Dokumentation 2024 – Band 39. Dialog und Kultur. Beiträge zum Europäischen Volksgruppenkongress 2023 und Sonderthemen” (= „Documentație Carinthia – volumul 39. Dialog și cultură. Congresul european al minorităților naționale din 2023 și tematici speciale”), cu contribuţii și din România, prezintă: mag. Udo Peter Puschnig din partea Guvernului Landului Carinthia, Klagenfurt am Wörthersee, Austria;

 

Ora 19.00, foaierul Centrului Universitar UBB Reșița, moderator Andrei Popov:

  • Vernisajul expozițiilor „Scrieri antirăzboinice / Schreiben gegen den Krieg – Ingeborg Bachmann 1926 – 1973” și „Paul Celan – printre cuvinte / unter den Wörtern”, în organizarea Forumului Cultural Austriac din București, cu sprijinul Muzeului Banatului Montan, Reșița.

 

Vineri, 4 aprilie 2025

 

Ora 9.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Werner Kremm:

  • Nina May (București) își prezintă cartea „Das gibts doch gar nicht! Die Walachei ist nicht im Nirgendwo, sondern mitten unter uns. Glossen, erste Staffel“ (= „Așa ceva nu se poate! Valahia nu se află în țara lui Papură Vodă, ci chiar în mijlocul nostru. Glose, prima parte”), carte apărută la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2024, Seria Fragmentarium, nr. 30. Pentru această carte, autoarea a primit Premiul de debut al editurii. Cuvinte introductive: Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ Ludwigsburg, Germania;
  • Horst Samson (Neuberg, Germania) citește din noua sa carte de poezii Vom Auftauchen und Verschwinden der Landschaft(= „Despre apariția și dispariția peisajului”), apărută la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania 2025, Seria Lyrik, nr. 193;

 

Ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“, moderator Erwin Josef Țigla:

  • Christina Arnold (Mecseknádasd, Ungaria), coordonatoarea Redacției în limba germană Radio Pécs – Redacția principală pentru Minorități și Maghiarii din Diasporă, prezintă expoziția de fotografii Schein und Wirklichkeit(= „Aparență și realitate”), organizată de Gábor Ruda, președintele Asociației Culturale „Freundeskreis Murgebiet“ Pilisvörösvár, Ungaria. Expun: Péter A. Bak, András Balla, Péter Berentz, Andreas Franke, Erzsébet Horváth, Erzsébet Lieber, Éva Hilda Mécses, Péter Pölczman, Gábor Ruda, István Schmidt și István Stark;
  • Autorul german din Ungaria Josef Michaelis (Somberek) citește din „Tierkonzert“ (= „Concertul animalelor“), ilustrații: István Damó, carte apărută la Editura „Muravidék Baráti Kör Kulturális Egyesület“, ediția a II-a 2025, precum și poezii inedite;
  • Stefan Valentin (Taksony, Ungaria) și Christina Arnold (Mecseknádasd, Ungaria) citesc din antologia germană din Ungaria „Mehrstimmig“ (= „Pe mai multe voci”), coordonator: dr. Gábor Kerekes, apărută în cadrul publicației „Mitteleuropa – Schriftenreihe zur Kultur“, seria Literatur, volumul 1, 2021, precum și poezii noi;
  • Veronika Haring (Maribor, Slovenia) prezintă antologia apărută în 2025 „Vezi med ljudmi. 23. Zbornik kulturnega društva nemško govorečih žena MOSTOVI = Zwischenmenschliche Bindungen. 23. Sammelband des Kulturvereins Deutschsprachiger Frauen BRÜCKEN“ (= „Legături interumane. Cea de-a 23-a antologie a Asociației Culturale a Femeilor Germane PODURI“);
  • Ivan Korponai (Stehanja vas, Slovenia) citește din creația proprie;
  • Jurnalista și traducătoarea Beatrice Ungar (Sibiu) prezintă cartea „Rubla, Ort ohne Schatten“ (= „Rubla, locul fără umbră”), apărută la Editura „Honterus” Sibiu 2025, în prezențaautoarei Mariana Gorczyca (Sighișoara).
  •  
  • Sâmbătă, 5 aprilie 2025
  •  
  • Ora 9.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Beatrice Ungar:

Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Horst Samson:

  • Hellmut Seiler (Backnang, Germania) citește haiku-uri, satire și alte texte noi;
  • Autorul Bastian Kienitz (Mainz, Germania), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2022, citește din creația proprie sub mottoul „Bilder und Lyrik, welche in Temeswar, Wolfsberg sowie beim Stausee in Franzdorf entstanden sind“ (= „Imagini și lirică, create anul trecut la Timișoara, Gărâna și pe malul lacului de acumulare de la Văliug”);
  • Autorul Christian T. Klein (Viena, Austria), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2023, citește din creația proprie sub mottoul „Aus der Ferne gefallen“ (= „Căzut din depărtare”).

         

Ora 19.30, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, moderator Erwin Josef Țigla:

  • Decernarea Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2025 în instituția școlară frecventată și de Rolf Bossert:
  • Expoziție documentară dedicată lui Rolf Bossert, din arhiva Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
  • Introducere: Hellmut Seiler (Backnang, Germania), inițiatorul Premiului;
  • Laudatio pentru premianta pe anul 2025 a Premiului literar „Rolf Bossert“, Nicola Quaß (Düsseldorf,  Germania) prin Christian T. Klein (Viena, Austria);
  • Cuvinte de mulțumire și lectura premiantei Nicola Quaß (Düsseldorf, Germania).

 

  • Duminică, 6 aprilie 2025
  •  
  • Ora 9.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Hellmut Seiler:
  • Thomas Krause (Braunschweig, Germania) citește din creația proprie;
  • Kurt Thomas Ziegler (Aspang, Austria) își prezintă cartea „Von den Doppelschwertern zum Doppeladler. Der transsilvanisch-austriakische Nährboden meiner Erinnerungen. Episoden eines Bildungs- und Lebensweges” (= „De la săbiile încrucișate la vulturul imperial. Peisajul transilvano-austriac, spațiul fertil al amintirilor mele. Episoade ale unui drum educațional și de viață”), volumul al II-lea, apărut în 2023, la Editura „Schiller” Sibiu / Bonn;
  • In memoriam Helmuth Frauendorfer (*5 iunie 1959, Woiteg / Timiș – † 2 decembrie 2024, Fürth, Germania). Evocare de Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ Ludwigsburg, Germania, Anton Sterbling (Fürth, Germania) și Horst Samson (Neuberg, Germania);
  • In memoriam Emilian Roșculescu PAPI (*20 ianuarie 1960, Reșița – † 19 iunie 2024, Timișoara). Evocare de Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ Ludwigsburg, Germania;
  • Proiectul „Literaturexpress Darmstadt – Timișoara“, prezentat de Barbara Zeizinger (Darmstadt, Germania) și Henrike Brădiceanu-Persem, coordonatoarea Cercului literar „Die Stafette“ Timișoara;
  • Întâlnire cu Cercul literar „Die Stafette“ și cu scriitorii germani din Timișoara. Citesc: Arnold Schlachter, Benjamin Burghardt, Arthur Funk și Henrike & Lorette Brădiceanu-Persem; moderatoare: coordonatoarea Cercului literar „Die Stafette“, Henrike Brădiceanu-Persem.

 

Ora 13.30, excursie literară la Vârșeț în Serbia (doar pentru autorii prezenți la manifestare).

 

  • Ora 16.00, Biblioteca Orășenească Vârșeț, moderatori Marija Grujic & Erwin Josef Țigla:
  • Literatură în transfrontalier. Lecturi ale participanților din România, Germania, Austria, Ungaria și Serbia.

 

 

٭ Întreg programul se va desfășura în limba germană.

 

Reguli de confidențialitate: Fotografiile și înregistrările audio-video care se efectuează în cadrul desfășurării activităților organizate de noi sunt necesare pentru documentare, informare și realizarea de materiale jurnalistice, existând posibilitatea de a fi publicate de noi sau de terțe persoane sau grupuri, îndeosebi în cadrul produselor media